RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI LA CEREREA DEBITORULUI. SANCŢIUNEA NEDEPUNERII VREUNEIA DIN INFORMAŢIILE LA CARE SE FACE REFERIRE LA ALIN.1 LIT.A) – F) ŞI H) ALE ART.28 DIN LEGEA NR.85/2006, FIIND DECĂDEREA DEBITOAREI


Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI LA CEREREA DEBITORULUI. SANCŢIUNEA NEDEPUNERII VREUNEIA DIN INFORMAŢIILE LA CARE SE FACE REFERIRE LA ALIN.1 LIT.A) – F) ŞI H) ALE ART.28 DIN LEGEA NR.85/2006, FIIND DECĂDEREA DEBITOAREI DIN DREPTUL DE A PROPUNE UN PLAN DE REORGANIZARE ŞI NU RESPINGEREA CERERII CA INADMISIBILĂ.

-art.28 şi 32 din Legea nr.85/2006.

Decizia nr.262/C/02.05.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Constată că prin ÎNCHEIEREA nr.225/F din 30 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul B., s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de S.C. S. S.R.L.

Pentru a pronunţa astfel, judecătorul sindic deliberând asupra cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei formulată de petenta S.C. S. S.R.L., a constatat că debitoarea nu a anexat la cerere toate actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, respectiv cele prevăzute la lit. a şi f (bilanţul certificat şi contul de profit şi pierdere pe anul 2011), obligaţia de depunere a tuturor actelor enumerate la art. 28 fiind prevăzută în mod imperativ de legiuitor, în interesul desfăşurării cu celeritate a procedurii insolvenţei şi pentru protejarea drepturilor creditorilor.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate aplica sancţiunea prevăzută la alin. 2 de la art. 28, pentru că această dispoziţie legală se aplică doar cererilor de deschidere a procedurii generale, nu şi cererilor de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei.

În consecinţă, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termen si scutit de plata taxei de timbru, recurenta SC S. SRL, solicitând casarea acesteia.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că hotărârea judecătorului sindic a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 28 şi 32 din Legea nr.85/2006. Recurenta a susţinut că a anexat cererii sale de deschidere a procedurii toate documentele prevăzute la art. 28 din inclusiv cele prevăzute de art. 28 alin. 1 lit a şi f. Motivul reţinut de instanţa de fond şi anume ca debitoarea nu a anexat la cererea introductiva bilanţul certificat pe cont de profit şi pierdere pe anul 2011 este unul neîntemeiat şi bazat pe interpretarea eronată a dispoziţiilor Legii contabilităţii, la data formulării cererii nefiind expirat termenul de întocmire si depunere a acestui document contabil.

În drept, au fost invocate de recurentă prevederile art. 304 punct. 9 Cod procedură civilă.

Examinând, în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor aduse acesteia de către recurentă, cât şi din oficiu, sub aspectul motivelor de ordine publică, instanţa de recurs a apreciat ca fiind fondat recursul de faţă, pentru următoarele considerente:

Debitoarea a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei la data de 25.01.2012, anexând la această cerere balanţa de verificare pe luna decembrie 2011, bilanţul prescurtat aferent anilor 2009 şi 2010, precum si toate celelalte înscrisuri prevăzute de art. 28 lit. b-k din Legea nr. 85/2006.

Potrivit Ordinului MFP nr. 52/2012 privind principalele aspecte legate de întocmirea si depunerea situaţiilor financiare anuale si a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale M.F.P, termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale la 31.12.2011 era de 150 de zile de la data încheierii exerciţiului financiar, astfel că fără temei judecător sindic i-a imputat debitoarei lipsa bilanţului aferent anului anterior depunerii cererii, la data formulării cererii de deschidere a procedurii nefiind încă expirat termenul de depunere a acestuia.

Mai mult, judecătorul sindic a dat o interpretare greşită si prevederilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, sancţiunea nedepunerii vreunuia din informaţiile la care se face referire la alin. 1 lit. a-f şi h fiind decăderea debitoarei din dreptul de a propune un plan de reorganizare si nicidecum respingerea cererii ca inadmisibilă. În sprijinul acestei concluzii, pot fi invocate si prevederile art. 1 alin. 2 lit. d din Legea nr. 85/2006 care prevăd că procedura simplificată a insolvenţei se aplică si debitorilor care nu au prezentat documentele prevăzute de art. 28 alin. 1 lit. a-f şi h, în termenul prevăzut de lege.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 304 punct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul si a casat încheierea recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă pentru verificarea de către judecătorul sindic a celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii la cererea debitorului.