Reducerea onorariului de avocat. Aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.


C. proc. civ., art. 274 alin. (3)

Onorariul de avocat, în cuantum de 210.017.40 Ici. a fost redus de Tribunalul arbitral în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Potrivit acestui text, .Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariul avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari. faţă de valoarea pricinii sau îndeplinită de avocat”.

în speţă. Tribunalul arbitral a reţinut că suma pretinsă drept onorariu de avocat este nepotrivit de mare în raport cu natura pricinii şi cu celcritatca desfăşurării procesului arbitral, situaţie în carc cheltuielile de arbitrare cu titlu de onorariu de avocat au fost reduse la suma de 75.000 lei, având în vedere şi împrejurarea că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, trebuie înţelese în sensul că onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenţă juridică, însă acest contract nu este opozabil terţilor din proces şi, ca atare, în raport de natura litigiului şi după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa putând majora sau micşora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat. Prin aceasta nu se aduce nicio atingere prevederilor contractului de asistenţă juridică, partea fiind liberă să plătească avocatului pe care l-a ales onorariul negociat şi prevăzut în contractul de asistenţă juridică, însă terţii care au pierdut procesul urmează să suporte cheltuielile de judecată stabilite de instanţă, în care se includ şi cele pentru asistenţă juridică majorate sau reduse.

Sentinţa arbitrală nr. 24 din 15 februarie 2007