Atât timp cât administratorul infrastructurii feroviare a reclamant şi probat (chiar şi numai verbal) un drept propriu asupra terenului pe care reclamanta a început edificarea unei construcţii, refuzul avizului respectivei construcţii trebuie considerat ca legal, în condiţiile în care pe rolul instanţelor se afla în derulare un litigiu privind stabilirea adevăratului proprietar al terenului situat în imediata vecinătate a construcţiilor staţiei de cale ferată.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 124/C.A. din 22 martie 2010
Prin sentinţa nr. 208/C.A. din 5 octombrie 2009, Tribunalul Vaslui respingând excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantul Ş.D.-I., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională Căi Ferate S.A. – Sucursala Regionala CF Iaşi, pe care a obligat-o să elibereze reclaman¬tului avizul pentru executarea construcţiei pe terenul aflat în comuna Epureni, în suprafaţă de 2.000 mp, situat în punctul Gara Epureni, astfel cum a fost el individualizat în contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin încheierile nr.1147/18.09.2007 şi nr.1146/18.09.2007, şi să plătească suma de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de penalităţi, de la data expirării termenului de 30 de zile, calculat de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la executarea efectivă a obligaţiei, precum şi suma de 1.774,5 lei cheltuieli de judecată, respingându-se ca neîntemeiat capă¬tul de cerere privind anularea adresei 6.4/300/19.10.2007 emisă de pârât.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că recla¬mantul este proprietarul terenului în suprafaţa de 2.000 mp, situat în tarlaua 22, parcele 652 şi 652/1, în punctul Gară Epureni, aflat în extravilan, dobândit prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate la data de 18.09.2007, şi că, la solicitarea acestuia, Primăria Epureni a eliberat certificatul de urbanism nr.1377/14.09.2007, prin adresa nr. 6.4/300/19.10.2007 pârâta comunicându-i că terenul pe care intenţionează să ridice o construcţie face parte din infrastructura feroviară privată, fiind cuprins în suprafaţa totală afectată staţiei Epureni.
S-a mai reţinut că, la solicitarea reclamantului de a i se elibera avizul de amplasament, din 05.11.2007, pârâta nu a răspuns, fapt care a con¬dus la introducerea acţiunii de faţă şi că refuzul emiterii avizului cerut se încadrează în prevederile art.8 alin.1, coroborate cu art.1 din Legea nr.554/2004, având în vedere că, potrivit H.G. nr.584/1999, Compania a fost înfiinţată ca persoană juridică de drept privat ce prestează un serviciu public de interes naţional.
Având în vedere raportul de expertiza topometrică depus la dosar, prima instanţa a reţinut că imobilul (casă de locuit) edificat parţial de reclamant, este situat la o distanţă de 38,84 m faţă de linia ferată Zorleni – Fălciu, şi nu în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publi¬ce, astfel cum este ea definită în art.29 din O.G. nr.12/1998, respectiv în zona de protecţie a infrastructurii feroviare.
În raport de prevederile art.29 alin.4 din O.G. nr.12/1998, prima instanţă a reţinut că pentru staţia C.F.R. Epureni nu au fost stabilite în concret limitele zonei de protecţie, întrucât nu a fost achiziţionat serviciul de cadastru, şi că, chiar dacă nu este stabilită această limită a zonei de protecţie, în concret, se consideră că pentru edificiul aflat în zona de protecţie, cu limita maximă prevăzută de legiuitor, se pot executa lucrări, inclusiv construcţii, dacă nu împiedică vizibilitatea asupra liniei şi a semnelor feroviare, conform art.30 din O.G. nr.12/1998.
Constatând că expertiza efectuată în cauză confirmă că imobilul nu afectează vizibilitatea şi că este îndeplinită condiţia cerută de art.20 alin.2 din H.G. nr.525/1996, prima instanţă a apreciat că pârâta trebuie să acorde avizul solicitat, nefiind dovedit că terenul este proprietatea publică a statului, conform prevederilor Legii nr.213/1998, în condiţiile în care, din procesul-verbal încheiat de pârâtă la data de 10.06.2002, cu Primăria Epureni, rezulta că s-a procedat doar la o identificare a limitelor de vecinătate între terenul administrat de pârâtă, în perimetrul staţiei Epureni, şi terenul administrat de Primărie.
Având în vedere că terenul nu apare a fi nici proprietatea pârâtei şi apreciind că doar după eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în condiţiile H.G. nr.834/1991, pârâta se putea considera titulara dreptului de proprietate, prima instanţă a considerat că nu poate primi apărarea pârâtei că terenul face parte din infrastruc¬tura feroviară privată.
Ţinând cont de faptul că reclamantul nu a construit în zona de si¬guranţă, ci în zona de protecţie, care poate fi proprietatea privată a ori¬cărei alte persoane, aşa cum rezultă din art.29 alin.4 din O.G. nr.12/1998, prima instanţă a apreciat că se poate da avizul solicitat, întrucât nu se impietează asupra vizibilităţii transportului, capătul de cerere privind anularea adresei nr. 6.4./300/14.10.2007 fiind respins, pe motiv că acesta nu are valoarea unui act administrativ, în sensul art.2 lit.c) din Legea nr.554/2004.
Curtea de apel a admis recursul pârâtului, reţinând că terenul cumpărat de reclamant de la beneficiarii titlurilor de proprietate emise de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judeţului Vaslui, în anul 2007, se înscria în limitele terenului administrat de Regionala C.F. Iaşi, limite confirmate de Primăria comunei Epureni prin semnarea procesului-verbal din 10 iunie 2002, ca făcând parte din infrastructura feroviară.
Deşi sesizarea instanţei nu a avut ca obiect (şi nici nu putea să aibă) stabilirea adevăratului titular al dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, în procedura verificării caracterului refuzului manifestat de pârâta-recurentă de a elibera avizul solicitat, în cadrul creat prin art.1 din Legea nr.554/2004, prima instanţă era obligată să ţină cont şi de situaţia juri¬dică a terenului, anterioară datei eliberării titlurilor de proprietate şi încheierii contractelor de vânzare-cumpărare invocate de reclamant, chiar dacă nu a fost fi¬nalizată procedura prevăzută de H.G. nr.834/1991.
Or, sub acest aspect, curtea a constatat că la dosarul cauzei a fost depusă copia Monitorului Oficial nr.114 din 16 mai 1941, în care a fost publicat Decretul-lege de sporiri şi înfiinţări de staţii pe liniile Zorleni – Fălciu, „prin exproprierile iniţiale şi suplimentare ale tere¬nurilor, cu sau fără clădiri sau plantaţii de orice fel, situate în raza comunelor de pe linia ferată menţionată”, şi că, în anul 2002, pârâtei i-au fost concesionate bunurile proprietate publică a statului aferente infrastructurii feroviare.
Faptul că acest contract are o durată de 49 de ani şi că la data reorganizării şi ulterior a înfiinţării ca societate comercială pe acţiuni, reclamanta a devenit proprietara bunurilor pe care le avea în administrare, în condiţiile Legii nr.15/1990, nu-i permitea primei instanţe să considere că proprietarul infrastructurii feroviare sau administratorul acesteia, au pierdut drepturile pe care le aveau asupra bunurile deţinute anterior anului 1989, prin simplul fapt că nu s-a eliberat încă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în condiţiile H.G. nr.834/ 1991, sau să dea eficienţă faptului că, la propunerea co¬misiei comunale de fond funciar, au fost emise titluri de proprietate pe terenuri pe care primarul comunei Epureni a apreciat că „se află la dispozi¬ţia consiliului local de aplicare a legii fondului funciar, astfel cum s-a menţionat în cuprinsul procesu¬lui-verbal încheiat la data de 14.09.2007.
Cum dreptul pârâtei-recurente a preexistat momentului eliberării titlurilor de proprietate şi perfectării contractelor de vânzare-cumpărare de reclamantul-intimat, drept ce era recunoscut în mod explicit prin Legea nr.15/ 1990 şi Legea nr.31/1990, şi cum din nici un act aflat la dosarul cauzei nu rezulta că, după exproprierea din 1941, terenul aflat în perimetrul staţiei C.F.R. Epureni a fost dobândit în mod legal de vânzătorii S.C. şi L.N., prima instanţă nu avea temei de fapt şi de drept pentru a reţine că, în mod nejustificat, pârâta-recurentă a refuzat eliberarea acordului prevăzut de Ordinul nr.158 din 16 mai 1996, emis de ministrul transporturilor. Tribunalul putea reţine că refuzul de eliberare a avizului solicitat era nejustificat doar în ipoteza în care la data pronunţării hotărârii atacate ar fi fost clarificată problema adevăratului proprietar al terenului situat în imediata vecinătate a construcţiilor staţiei C.F.R. Epureni.
Cum atât pârâta-recurentă, cât şi statul, prin administratorul bunurilor sale, au reclamat un bun propriu asupra terenului pe care, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.50/1991 şi ale O.G. nr.12/1998, reclamantul a început edificarea unei construcţii, tribunalul nu putea obliga pârâta să valideze post-factum un act nelegal şi cu atât mai puţin să anuleze, în fapt, drepturile pe care le aveau cu mult ante¬rior datei la care reclamantul a încheiat actele de vânzare-cumpărare, cei care deţineau şi administrau infrastructura feroviară, conduita pârâtei trebuind să fie judecată prin prisma neclarificării pe deplin a situaţiei juridice a terenului în cauză şi nu doar din perspectiva actului pe care reclamantul încerca să îl opună proprietarului infrastructurii feroviare.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greşită evaluare a situaţiei de fapt, că la aprecierea caracterului refuzului manifestat de pârâtă nu s-a avut în vedere faptul că asupra terenului în cauză s-a reclamat, în mod legitim şi probat, chiar dacă în mod parţial, un drept propriu de către deţinătorul şi administratorul infrastructurii feroviare, şi că atâta timp cât problema adevăratului pro¬prietar al bunului nu a fost rezolvată în mod definitiv şi irevocabil, de instanţa judecătorească competentă, nu se putea considera că refuzul, astfel cum a fost el formulat prin adresa nr. 6.4./300/19.10.2007, este nejustificat, drept pentru care curtea de apel, în temeiul art.312 C.pr.civ., a admis recursul promovat de pârât, în sensul că, modificând în parte hotărârea atacată, a respins cererea reclamantului de a se obliga pârâta la eliberarea avizu¬lui de amplasare pentru executarea construcţiei în perimetrul staţiei C.F.R. Epureni şi cererea de obligare a pârâtei la plata de penalităţi de întârziere şi la cheltuieli de judecată.
