Autoritati publice Acte ale autorităţilor publice


Sedinta publica din data de 28 mai 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE – A. T. V.

GREFIER – A. P.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra actiunii formulate in baza legii contenciosului administrativ de reclamantii F. C. A. si D. C. L. in contradictoriu cu paratul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRASOV si terta intervenienta ASOCIATIA „ALIANTA PENTRU COMBATEREA ABUZURILOR”, avand ca obiect „anulare act administrativ ”.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa partilor.

Procedura de citare legal indeplinita.

Dezbaterile asupra cererii de fata au avut loc in sedinta publica din data de 14 mai 2012, in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din aceea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise , in temeiul art. 146 Cod procedura civila, a amanat pronuntarea pentru data de 21 mai 2012, iar apoi, din lipsa de timp pentru deliberare, in temeiul dispozitiilor art. 260 alin. 1 Cod procedura civila, pentru data de azi, 28 mai 2012.

T R I B U N A L U L

Deliberand, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 06.12.2011, sub nr. 14674/62/2011 reclamantii F.C.A. si D. C. L. au solicitat, in contradictoriu cu paratul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRASOV, in principal, constatarea nulitatii absolute totale a HCL Brasov nr.66 / 29.03.1999 republicata conform HCL nr. 162/1999; HCL nr. 247/2000; HCL nr.437/2001; HCL nr.460/2006; HCL nr.565/2006; HCL nr.368/2009; HCL nr.180/2011 si conform HCL nr. 439/29.07.2011, pentru aprobarea „ Regulamentului de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” respectiv a art.1 si 2 din Hotarare dar si a Anexei acesteia, ( intitulate: „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov”), iar in subsidiar, urmare constatarii nelegalitatii si netemeiniciei HCL Brasov nr. 66/29.03.1999 republicata conform HCL nr. 162/1999; HCL nr. 247/2000; HCL nr.437/2001; HCL nr.460/2006; HCL nr.565/2006; HCL nr.368/2009; HCL nr.180/2011 si conform HCL nr. 439/29.07.2011, pentru aprobarea „ Regulamentului de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” respectiv a art.1 si 2 din Hotarare dar si a Anexei acesteia, ( intitulate: „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov”), anularea hotararii criticata.

Consiliul Local Brasov a adoptat prin Hotararea nr.66/29.03.1999 „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” pe care l-a modificat si completat in mai multe randuri, ultima data, prin Hotararea nr.439 din 29 iulie 2011. Acest „Regulament” continand numeroase prevederi ce vizeaza si afecteaza detinatorii de domestice si pasari de curte, a fost modificat si completat cu incalcarea flagranta a legii administratiei publice locale, a normelor obligatorii de tehnica legislativa, a legislatiei privind detinerea, protectia, bunastarea, adapostirea, inregistrarea, transportul animalelor si sanctionarea detinatorilor de animale, dar si a Constitutiei Romaniei, „Regulamentul” instituie obligatii care suprima drepturi permise de lege, limiteaza dreptul la proprietate al detinatorilor de animale, ii discrimineaza vadit, le impune plata unor taxe, prestatii si/sau contributii ilegale in bani si le aplica sanctiuni contraventionale abuzive. Se poate afirma fara nici un dubiu ca majoritatea articolelor din „Regulament” constituie reglementari paralele, in domenii reglementate deja prin acte normative de nivel superior, care fie propun solutii diferite, fie reiau solutiile din actele normative de nivel superior. Totodata, Consiliul Local Brasov nu era abilitat de lege sa emita hotarari in domeniul „detinerii si cresterii animalelor si pasarilor de curte” (cu exceptia activitatii de gestionare a cainilor fara stapan), iar odata cu adoptarea acestui „Regulament”, o serie de prerogative date de lege in competenta unor institutii ale administratiei publice centrale (si a structurilor lor teritoriale) au fost transferate in mod ilegal in competenta unor servicii publice din subordinea Consiliului Local/Primariei Brasov – „Serviciul Public Politia Animalelor” – care a fost infiintat si functioneaza ilegal si/sau Politia Locala.

In acest context, reclamantii, au contestat H.C.L. in cauza, inregistrand la Consiliul Local Brasov o plangere prealabila in termenul legal, dar nu au primit nici un raspuns.

Ca atare, s-au vazut nevoiti sa formuleze prezenta actiune in fata instantelor judecatoresti, prin care inteleg sa solicite urmatoarele:

I. Cu privire la nulitatea absoluta totala a Hotararii Consiliului Local Brasov nr.66 din data de 29 martie 1999 republicata conform H.C.L. nr.162/1999; H.C.L nr.247/2000; H.C.L. nr.437/2001, H.C.L. nr.460/2006; H.C.L. nr.565/2006, H.C.L. nr.368/2009, H.C.L. nr.180/2011 si conform H.C.L. nr.439 din 29 iulie 2011 pentru aprobarea „Regulamentului de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov”, respectiv a art.1 si 2, din Hotarare dar si a Anexei acesteia, (intitulate: „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov”): Constatarea nulitatii absolute a art.1 si 2 ale acestei HCL se impune din urmatoarele motive:

„Regulamentul de crestere si detinere a animalelor in Municipiul Brasov”, (articolele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24 si 25), aprobat prin H.C.L. nr.66/1999 cu completarile si modificarile introduse prin H.C.L. 439/2011 incalca:

Art.36 alin.(1) din legea nr.215/2001 actualizata, („Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale”);

– Art.3, alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare (conform carora „Normele de tehnica legislativa se aplica, in mod corespunzator, si la elaborarea si adoptarea proiectelor de ordine, instructiuni si de alte acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate, precum si la elaborarea si adoptarea actelor cu caracter normativ emise de autoritatile administratiei publice locale”);

Art.6, alin.(1) din Legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa („Proiectul de act normativ trebuie sa instituie reguli necesare, suficiente si posibile care sa conduca la o cat mai mare stabilitate si eficienta legislativa. Solutiile pe care le cuprinde trebuie sa fie temeinic fundamentate, luandu-se in considerare interesul social, politica legislativa a statului roman si cerintele corelarii cu ansamblul reglementarilor interne si ale armonizarii legislatiei nationale cu legislatia comunitara si cu tratatele internationale la care Romania este parte, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.”);

– Art.80 din Legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare (conform caruia „Actele normative ale autoritatilor administratiei publice locale se adopta ori se emit pentru reglementarea unor activitati de interes local, in limitele stabilite prin Constitutie si prin lege si numai in domeniile in care acestea au atributii legale.”);

– Art.81, alin.(1) si (2) din Legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa (Conform carora (1) „La elaborarea proiectelor de hotarari, ordine sau dispozitii se va avea in vedere caracterul lor de acte subordonate legii, hotararilor si ordonantelor Guvernului si altor acte de nivel superior.”, respectiv (2) „Reglementarile cuprinse in hotararile consiliilor locale si ale consiliilor judetene, precum si cele cuprinse in ordinele perfectilor sau in dispozitiile primarilor nu pot contraveni Constitutiei Romaniei si reglementarilor din actele normative de nivel superior.”)

– Art.13, lit.a) si b) din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare (conform carora a) „proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelasi nivel, cu care se afla in conexiune”, b) „proiectul de act normativ, intocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depasi limitele competentei instituite prin acel act si nici nu poate contraveni principiilor si dispozitiilor acestuia”),

– art.16 alin.(1) din Legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa („in procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizeaza norma de trimitere”.)

in sensul ca:

in sensul ca:

in sensul ca:

in sensul ca:

in sensul ca:

in sensul ca:

in sensul ca:

in sensul ca:

– un Consiliu Local nu are voie sa hotarasca in problema conditiilor de detinere, sanatate, bunastare, adapostire, identificare, inregistrare, transport, circulatie, a „animalelor domestice si pasarilor de curte”, in problema neutralizarii cadavrelor animalelor, precum si in problema sanctionarii detinatorilor acestor animale (cu exceptia infiintarii/functionarii „Serviciilor de gestionare a cainilor fara stapan”, in conditiile O.U.G.155/2001 si ale H.G. 955/2004 si a stabilirii cuantumului taxei de revendicare-adoptie a cainilor”, in conditiile art.8 din O.U.G.155/2001, cu completarile si modificarile ulterioare), pentru ca aceste probleme sunt date prin lege in competenta altor institutii, respectiv Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru siguranta Alimentelor, Directiile Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor judetene, serviciile sanitar-veterinare de stat, Ministerul Administratiei si Internelor, Inspectoratul General al Politiei Romane, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Autoritatile de mediu (inclusiv Ministerul Mediului), in conform cu:

– Legea 215/2004 de aprobare a O.G.42/2004, privind organizarea activitatii veterinare cu modificarile si completarile ulterioare (art.6.2 „Autoritatea are drept scop: a) apararea sanatati animalelor, protectia animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om siguranta alimentelor de origine animala destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale si protectia mediului, in raport cu cresterea animalelor, identificarea si inregistrarea animalelor, cu exceptia ecvinelor”, art.10);

– Legea 205/2004 privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, (art.8, alin.(2) conform caruia „Conditiile de detinere, intretinere si adapostire a animalelor sunt stabilite prin Ordin al Presedintelui ANSVSA”);

– O.U.G. 55/2002, privind detinerea cainilor periculosi si agresivi cu completarile si modificarile ulterioare;

– Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice (art.2, alin.19);

– Ordonanta Guvernului nr.47/2005, privind reglementari de neutralizare a deseurilor de origine animala, cu completarile si modificarile ulterioare (Art.15. – „Persoanele imputernicite de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Mediului si a Gospodaririi Apelor, Ministerul Administratiei si Internelor, precum si de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor verifica modul de respectare a prevederilor prezentei ordonante”, dar si art.18 – „Sanctiuni”)

– Codul rutier – O.U.G.195 din 2002 actualizat (art.1, alin.(3). „Autoritatea competenta in domeniul circulatiei pe drumurile publice privind initierea si avizarea unor reglementari, precum si aplicarea si exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul General al Politiei Romane.”);

– O.M. 1798/2007 (autorizarea fermelor de animale);

– OMS nr.536/1997 (in conform cu pct.5., „Directia generala a medicinii preventive si promovare a sanatatii din Ministerul Sanatatii, directiile sanitare judetene si a municipiului Bucuresti, inspectoratele de sanatate publica judetene si al municipiului Bucuresti, ministerele cu retea sanitara proprie, in colaborare cu Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului si structurile sale teritoriale si cu administratia publica locala, vor aduce la indeplinire dispozitiile prezentului ordin.”);

– H.G. 984/2005, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele sanitar veterinare si pt. siguranta alimentelor, cu completarile si modificarile ulterioare;

– alte acte normative din legislatia sanitar veterinara specifica.

-Actele normative enumerate mai sus nu autorizeaza Consiliile Locale sa emita hotarari care sa le completeze si/sau sa le puna in prevederile in ceea ce priveste monitorizarea, constatarea sanctiunilor sau sanctionarea detinatorilor de animale pentru incalcarea normelor de detinere, adapostire, bunastare si transport ale animalelor. (Potrivit Codului Rutier, autoritatea locala are doar obligatia de a semnaliza drumurile publice pe care este interzisa deplasarea turmelor de animale si de a amenaja drumuri laterale, iar in ceea priveste OMS 536 din 1997, autoritatile locale au doar calitatea de colaboratori ai institutiilor administratiei centrale si nu de executanti ai actului normativ respectiv.);

– Interdictia plimbarii cainilor in zonele verzi, poluarea cu resturi animaliere si pasunatul pe spatiile verzi sunt reglementate la: art.23, lit.g), j), m) din Legea nr.24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel incat, reglementarea acestor chestiuni prin art.9, lit.b, respectiv art.14 din „Regulament” reprezinta duble reglementari.

– Eventualele reglementari suplimentare ale Consiliilor Locale, in baza Legii nr.24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare trebuie sa fie continute in Hotarari care au scop si un titlu adecvate materiei respective de reglementare („administrarea zonelor verzi”) si nu in hotarari date in materia de reglementare a „detinerii si cresterii animalelor si pasarilor de curte”, materie care este data prin lege in sarcina altor autoritati publice. Totodata, aceste hotarari de Consiliu Local trebuie sa fie puse in executare de catre serviciile publice care se ocupa cu „protectia si refacerea mediului” (in conform cu art.36, alin.(6), lit.a), pct. 9 din Legea nr.215/2001, cu completarile si modificarile ulterioare, privind administratia publica locala) si NU de catre Serviciul Public de Gestionare a Cainilor fara Stapan (care are, prin lege, alte competente si atributii) sau de catre „Serviciului Public Politia Animalelor (a carui infiintare si functionare este ilegala.);

Totodata, articolele 4, 15, 24 si 25 din Regulamentul aprobat prin HCL 66/1999 modif. prin HCL 439/20011 incalca:

– prevederile Art.36, alin.(6), lit.(a), pct.(19) din legea nr.215/2001 cu completarile si modificarile ulterioare potrivit caruia, pentru gestionarea serviciilor furnizate catre cetateni, „Consiliul Local asigura potrivit competentelor sale si in conditiile legii cadrul necesar functionarii altor servicii publice stabilite prin lege” ( in afara de serviciile stabilite prin prevederile art.36, alin.(6), lit.a), pct. 1-18, din Legea 215/2001 actualizata) raportate la:

– prevederile art.3, alin.2, art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) din legea 24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile, ulterioare, in sensul ca,

– un Consiliu Local nu poate hotari infiintarea si nu poate asigura cadrul necesar functionarii „Serviciului Public Politia Animalelor”, intrucat infiintarea/functionarea unui astfel de serviciu public nu este stabilita de lege. (Infiintarea unui astfel de Serviciu Public nu este prevazuta nici de art.36, alin, 6, lit.a), pct. 1-18 din legea administratiei publice locale si nici de alte acte normative cu caracter superior. Potrivit art.36, alin.(1) si alin.(6), lit.a), pct. (19) din legea nr.215/ 2001 cu completarile si modificarile ulterioare, Consiliul Local poate hotari doar in problema infiintarii/functionarii Serviciilor de gestionare a cainilor fara stapan, in conditiile O.U.G. 155/2001 si ale HG 955/2004 si a stabilirii cuantumului taxei de revendicare-adoptie a cainilor in conform cu art.8 din OUG 155/2001, privind gestionarea cainilor fara stapan, cu completarile si modificarile ulterioare).

Totodata, trebuie retinut, ca prin prevederile acestui „Regulament”, Consiliul Local Brasov atribuie in mod abuziv „Serviciului Public Politia Animalelor”, prerogativa sanctionarii detinatorilor de „animale si pasari de curte” (pentru incalcarea normelor de detinere, protectie, sanatate, gestionare, transport, neutralizare a cadavrelor) in conditiile in care prerogativa respectiva (ce cuprinde inclusiv sanctionarea Serviciilor Publice pt. Gestionarea Cainilor fara Stapan) revine prin lege unor autoritati ale administratiei publice centrale si a structurilor lor teritoriale (ANSVSA, DSVSA, Ministerul Administratiei si Internelor I.G.P.R. – politia rutiera, Garda de Mediu, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale) potrivit Legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare; HG 984/2005, cu completarile si modificarile ulterioare; O.G. 47/2005, privind reglementari de neutralizare a deseurilor de origine animala; Legii nr.61 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.

Articolele 15, 24 si 25 din Regulamentul aprobat prin HCL 66/1999 modificata prin HCL 439/20011 incalca art.15 din O.U.G.155/2001, cu completarile si modificarile ulterioare, in sensul ca sanctiunile prevazute de respectiva lege, nu ar trebui aplicate de catre „Serviciile Publice de Gestionare a Cainilor fara Stapan”, de catre vreun „Serviciu Public Politia Animalelor” aflat in subordinea Primariei/Consiliului local si/sau de catre Politia Locala ci de catre inspectorii sanitar –veterinari.

Prevederile art. 2 din Regulamentul aprobat prin HCL 66/1999 cu completarile si modificarile ulterioare („Art.2 Cetatenii care intretin caini si pisici, vor avea in mod obligatoriu carnet de sanatate al animalului, care trebuie sa cuprinda toate actiunile sanitar – veterinare (vaccinari, deparazitari), cuprinse in normele specificate in domeniu. Carnetul de sanatate trebuie sa fie eliberat de un cabinet veterinar autorizat”) contravin:

Prevederilor art.3, alin.(2), art.6, alin.(1) si art.16, alin.(1) din Legea nr.24/2000. Privind tehnica legislativa, raportate la art.3 din legea nr.205/2004, privind protectia animalelor cu completarile si modificarile ulterioare („detinatorii de animale au obligatia de a asigura aplicarea normelor sanitar-veterinare si de zooigiena privind adapostirea, hranirea, ingrijirea, reproductia, exploatarea, protectia si bunastarea animalelor”), dar si prevederilor din legislatia sanitar-veterinara care reglementeaza detinerea/completarea carnetului de sanatate, in sensul ca instituie o dubla reglementare privind obligatiile detinatorilor de animale.

Prevederile art.3 din Regulamentul aprobat prin HCL 66/1999 cu completarile si modificarile ulterioare („Cetatenii care locuiesc in blocuri cu apartamente, pot creste si intretine caini si pisici, numai cu acordul scris al tuturor celorlalti locatari sau de pe scara blocului, semnat si stampilat „de presedintele asociatiei de proprietari sau locatari. In momentul cererii „acordului scris detinatorul este obligat sa prezinte colocatarilor carnetul de sanatate al animalului. In mod obligatoriu, detinatorii de animale vor lua masuri ca acestea sa nu murdareasca si sa nu deterioreze spatiile de folosinta comuna (holuri, scari, spatii verzi). In caz contrar, vor fi obligati sa efectueze curatenie, dezinfectie, refacerea spatiilor deteriorate si plata daunelor, la solicitarea asociatiei de proprietari.

Asociatia de proprietari este indreptatita sa stabileasca contributia detinatorilor de animale la plata cheltuielilor de intretinere (gaz, apa rece, apa calda, curatenie in spatiile de folosinta comuna, pe apartament.”), incalca:

– prevederile art.4 din Normele Metodologice de aplicare ale legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, (Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008 respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008 conform caruia, „numarul de animale, cu exceptia animalelor salbatice, detinut de o persoana fizica sau juridica nu este restrictionat, cu conditia respectarii normelor de sanatate, protectie si bunastare a acestora, prevazute de legislatia in vigoare”),

– prevederile art.4 din Normele Metodologice de aplicare ale legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, (Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008 respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008 conform caruia, „numarul de animale, cu exceptia animalelor salbatice, detinut de o persoana fizica sau juridica nu este restrictionat, cu conditia respectarii normelor de sanatate, protectie si bunastare a acestora, prevazute de legislatia in vigoare”),

– Prevederile art.36, alin.(1) si (2) din Legea nr.215/2001, privind administratia publica locala („Atributiile consiliului local”);

– Prevederile art.14 din legea nr.230/2007, privind infiintarea si functionarea Asociatiilor de proprietari, cu completarile si modificarile ulterioare – („Proprietarul este obligat sa mentina proprietatea sa individuala, apartament sau spatiu cu alta destinatie decat aceea de locuinta, in stare buna, pe propria cheltuiala. Niciun proprietar nu poate incalca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comuna sau individuala a celorlalti proprietari din condominium”).

– Prevederile Art.9-20 („drepturile si obligatiile proprietarilor”) din legea nr.230/2007, privind infiintarea si functionarea Asociatiilor de proprietari, cu completarile si modificarile ulterioare, in special Art.17 („Daca proprietarul unui apartament ori spatiu sau oricare alta persoana care actioneaza in numele sau provoaca daune oricarei parti din proprietatea comuna sau unui alt apartament ori spatiu, respectivul proprietar sau respectiva persoana are obligatia sa repare stricaciunile ori sa plateasca cheltuielile pentru lucrarile de reparatii”) si Art.18. („in cazurile in care in cladirile de locuinte unul dintre proprietari sau chiriasi impiedica, cu buna-stiinta si sub orice forma, folosirea normala a cladirii de locuit, creand prejudicii celorlalti proprietari ori chiriasi, dupa caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instantei sa hotarasca masurile pentru folosirea normala a cladirii, precum si plata daunelor”).

– Prevederile Art.46, art.47 si art.48, alin.(1) („Cheltuielile asociatiei de proprietari”) din legea nr.230/2007, privind infiintarea si functionarea Asociatiilor de proprietari, cu completarile si modificarile ulterioare;

– Prevederile Art.52, art.53, art.54, art.55 („Raportul dintre administratia publica locala si centrala si asociatiile de proprietari”) din legea nr.230/2007, privind infiintarea si functionarea Asociatiilor de proprietari, cu completarile si modificarile ulterioare;

– Prevederile Art.56 („Sanctiuni”) din legea nr.230/2007, privind infiintarea si functionarea Asociatiilor de proprietari, cu completarile si modificarile ulterioare; raportate la prevederile art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.13, lit.a) si b), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare, in sensul ca:

– Reglementeaza chestiuni legate de regimul detinerii unor bunuri pe proprietati private, in conditiile in care consiliul local nu are atributii si prerogative in acest domeniu de reglementare.

– restrictioneaza detinerea animalelor conditionand-o de acordul vecinilor, in situatia in care:

– detinerea animalelor nu este restrictionata prin lege, cu conditia respectarii normelor sanitar-veterinare;

Printre obligatiile proprietarilor, stabilite prin legea asociatiilor de proprietari, nu figureaza si obligatia de a cere acordul scris al vecinilor/coproprietarilor (semnat si stampilat de presedintele asociatiei de proprietari) pentru a detine caini si pisici;

Legea nr.230/2007, privind asociatiile de proprietari (Art.52-54 si/sau art.56), nu autorizeaza Consiliile Locale sa-i completeze prin hotarari, prevederile referitoare la obligatiile proprietarilor.

Creeaza conditii pentru prejudicierea dreptului de proprietate al proprietarilor care sunt detinatori de caini si pisici, de catre ceilalti proprietari si/sau de catre presedintele asociatiei (contrar art.14 din legea asociatiilor de proprietari);

Impune o obligatie ilegala si anume prezentarea carnetului de sanatate al animalului, celorlalti coproprietari, in conditiile in care:

Institutiile abilitate prin lege sa solicite si sa controleze, carnetele de sanatate ale animalelor sunt A.N.S.V.S.A./ D.S.V.S.A. si Ministerul Administratiei si Internelor, prin reprezentantii lor autorizati;

Printre obligatiile proprietarilor, stabilite prin legea asociatiilor de proprietari (art.9-20), nu figureaza si obligatia de a cere acordul scris al vecinilor (semnat si stampilat de presedintele asociatiei de proprietari) pentru a detine caini si pisici;

– legea nr.230/2007 (Art.52-54 si/sau art.56), privind asociatiile de proprietari nu autorizeaza Consiliile Locale sa-i completeze prin hotarari, prevederile referitoare la obligatiile proprietarilor.

Instituie o dubla reglementare, impunand obligatia detinatorilor de animale „de a nu murdari, deteriora etc. zonele de folosinta comuna si de a plati reparatii etc.”, in conditiile in care:

– aceasta obligatie este continuta implicit de reglementarea generala de la art.18 din legea 230/2007, privind asociatiile de proprietari;

Legea nr.230/2007 (Art.52-54 si/sau art, 56) , privind asociatiile de proprietari nu autorizeaza Consiliile Locale sa-i completeze prin hotarari, prevederile referitoare la obligatiile proprietarilor.

– litigiile intre proprietari/coproprietari sau intre proprietari si asociatie, avand ca obiect proprietatea comuna se solutioneaza potrivit dreptului comun, in cazul in care legea nu dispune altfel si nu prin reglementari/sanctiuni instituite prin hotarari ale Consiliilor locale;

Reglementeaza „dreptul” Asociatiei de Proprietari de a stabili contributia detinatorilor de animale la plata cheltuielilor de intretinere” in conditiile in care:

Acest drept este deja reglementat de art.46, 47 si 48 alin.1 din Legea nr.230/2007 cu completarile si modificarile ulterioare. Potrivit articolelor respective, toti proprietarii sunt obligati sa participe la cheltuielile asociatiei, iar in categoria generala a proprietarilor intra si „detinatorii de animale”;

Legea nr.230/2007, privind asociatiile de proprietari (art.52-54, ori art.56), nu autorizeaza Consiliile Locale sa-i completeze prin hotarari, prevederile referitoare la cheltuielile asociatiei de proprietari;

Stabilirea unor cheltuieli suplimentare pt. detinatorii de animale pentru animalele detinute este ilegala, discriminatorie si neconstitutionala pentru ca, potrivit legii, cheltuielile se repartizeaza per proprietar/apartament, pornind de la criteriile numarului de persoane si dimensiunii spatiului detinut (nu de la criteriul tipului/numarului de bunuri detinute de proprietar, iar animalul este un bun detinut), pentru ca nu toti proprietarii sunt detinatori de caini si pisici si pentru ca, in aceeasi logica s-ar putea impune contributii catre asociatiile de proprietari pentru orice alte categorii de bunuri aflate in proprietate sau orice alte animale de companie detinute (pesti de acvariu, broaste testoase etc. detinute de proprietari). Totodata, impunerea unor contributii in bani pt. bunurile aflate in proprietate se poate face numai prin impozitare si nu prin achitarea de contributii suplimentare la asociatia de proprietari.

Prin continutul vadit discriminatoriu care afecteaza dreptul de proprietate, demnitatea si viata privata a cetatenilor, prevederile art.3 din „Regulament” contravin:

– art.44 si art.20 din Constitutie raportat la art.17 alin.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (prin care este consfintit dreptul de proprietate);

– art.44 si art.20 din Constitutie raportat la art.17 alin.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (prin care este consfintit dreptul de proprietate);

– art.44 si art.20 din Constitutie raportat la art.17 alin.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (prin care este consfintit dreptul de proprietate);

– art.44 si art.20 din Constitutie raportat la art.17 alin.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (prin care este consfintit dreptul de proprietate);

– art.16 si art.20 din Constitutie raportat la art.1 si 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (care consfintesc egalitatea in drepturi a cetatenilor, fara privilegii sau discriminari);

– art.16 si art.20 din Constitutie raportat la art.1 si 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (care consfintesc egalitatea in drepturi a cetatenilor, fara privilegii sau discriminari);

– art.16 si art.20 din Constitutie raportat la art.1 si 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (care consfintesc egalitatea in drepturi a cetatenilor, fara privilegii sau discriminari);

-art.1, alin.(3) din Constitutia Romaniei, conform caruia demnitatea persoanelor e garantata;

– art.20 din Constitutie, raportat la art.12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Cetateanului („Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.”)

– art.53 din Constitutie (care consfinteste principiul limitarii restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.)

– art.53 din Constitutie (care consfinteste principiul limitarii restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.)

– art.53 din Constitutie (care consfinteste principiul limitarii restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.)

Prevederile Articolului 4 din Regulamentul (Anexa) HCL 66/1999 cu completarile si modificarile ulterioare („Detinatorii de caini si pisici in mod obligatoriu vor proceda la identificarea individuala a acestora prin microcipare si declararea lor la Serviciul Public Politia Animalelor Brasov in vederea introducerii datelor proprietarului si ale animalului intr-o baza de date”.) sunt ilegale deoarece:

– incalca prevederile art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.16, alin.(1) art.80, art.81, alin (1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare raportate la:

– prevederile art.4, alin.(1), lit a) din O.U.G. 55/2002, privind detinerea cainilor periculosi si agresivi (conform caruia proprietarii/detinatorii cainilor periculosi trebuie sa inregistreze cainii respectivi la sectia de politie pe raza careia locuiesc dupa ce i-au identificat prin tatuare si microcipare);

– prevederile art.12, lit.b), pct (i) din Legea nr.60/2004, privind ratificarea Conventiei europene de protectia a animalelor de companie („Partile sunt obligate sa respecte identificarea permanenta a cainilor si pisicilor prin mijloace corespunzatoare care sa nu produca decat dureri, suferinte sau temeri usoare ori temporare, cum ar fi tatuarea insotita de inregistrarea numarului, precum si de numele si adresele proprietarilor”);

– prevederile articolul 9, lit.(i) si art.10, lit.(i) din Legea 215/ 2004 de aprobarea a OG.42/2004, privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pt. siguranta alimentelor, cu modificarile si completarile ulterioare, cf carora activitatea de „identificare si inregistrare a animalelor, cu exceptia ecvinelor” este „organizata, coordonata, gestionata si controlata” de catre ANSVSA si de catre serviciile sanitar-veterinare de stat);

– art.36, alin.(1) si alin.(6), lit.(a), pct.(19) din legea nr.215/2001 cu completarile si modificarile ulterioare, in sensul ca:

– impune inregistrarea cainilor periculosi la Serviciul Public Politia Animalelor si obliga proprietarii acestora sa-i identifice numai prin microcipare desi legea permite si identificarea prin tatuare si impune inregistrarea lor la Politie (M.A.I.);

– impune ca metoda obligatorie de identificare a cainilor si pisicilor, metoda microciparii, desi legea permite si alte metode de identificare, ca de exemplu tatuarea;

– transfera in mod abuziv atributiile si prerogativele autoritatilor sanitar-veterinare catre un serviciu public din subordinea consiliului local/Primariei);

– infiintarea si functionarea unui Serviciul Public Politia Animalelor aflat in subordinea Consiliului local/Primariei sunt ilegale, (dupa cum am aratat mai sus).

Prevederile Articolului 5 din Regulamentul (anexa) aprobat prin H.C.L. 66/1999 modif. prin H.C.L. 439/2011 („Cainii si pisicile din Municipiul Brasov vor fi sterilizate obligatoriu si se va face mentiunea acestei operatiuni in carnetul de sanatate.

In situatia in care cainii de rasa – cu detinator sau proprietar sunt gasiti pe domeniul public sau privat al Municipiului Brasov in alte conditii decat cele prevazute la art.9 lit.a) din prezentul Regulament, acestia vor fi returnati proprietarilor sau detinatorilor numai dupa efectuarea operatiunii de sterilizare si microcipare.

Refuzul detinatorilor sau proprietarilor de animale de companie (caini si pisici) de a le steriliza atrage plata contravalorii serviciilor de sterilizare efectuate de Serviciul Public Polita Animalelor Brasov in suma de 300 lei/animal/an”) sunt ilegale pentru ca:

– Incalca prevederile art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit a) si b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare,prin faptul ca impune tuturor detinatorilor de caini si de pisici o obligatie pe care legislatia in vigoare n-o impune decat detinatorilor de caini periculosi (in conform cu prevederile O.U.G. 55/2002, privind regimul de detinere al cainilor periculosi si agresivi cu modificarile si completarile ulterioare) si anume obligatia detinatorilor de caini si pisici de a-si steriliza animalele;

– Incalca art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a) si b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare, raportate la art.2, alin.(1), coroborate cu art.4 si cu art.8 din O.U.G. 155/2001, cu completarile si modificarile ulterioare, in sensul ca permit Serviciilor specializate ale primariilor sa ridice si sa sterilizeze „cainii aflati pe domeniul public sau privat al Municipiului Brasov care nu sunt tinuti in lesa si/sau care nu au botnita” in timp ce legea permite numai capturarea/sterilizarea „cainilor fara stapan” (adica a „acelor caini care circula liberi, fara insotitor, in locuri publice”) si numai cand acesti „caini fara stapan” sunt dati spre adoptie.

– Incalca prevederile art.8, alin.(1), din O.U.G.155/2001, cu completarile si modificarile ulterioare, in conformitate cu care, „cainii revendicati nu vor fi sterilizati”;

– Incalca prevederile art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a) si b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare raportate la art.36, alin.4, lit.(c) din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala coroborate cu prevederile Codului Fiscal in sensul ca stabileste achitarea de catre detinatorii de caini nesterilizati a unei contributii (de 300 de lei anual/animal) care intruneste caracteristicile unei taxe sau unui impozit.

Prevederile art.6 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata, („Pe terenurile si in curtile aflate in folosinta comuna sau coproprietate, detinerea cainilor si pisicilor se face cu acordul sens al celorlalti colocatari sau coproprietari, respectand conditiile impuse in art.2, 3 si 4”) sunt ilegale pentru ca incalca:

– prevederile art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit a) si b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare,raportate la:

– prevederile art.36, alin.(1) si (2) din Legea nr.215/2001, privind administratia publica locala („Atributiile consiliului local”), in sensul ca restrictioneaza in mod abuziv detinerea animalelor conditionand-o de acordul scris al celorlalti colocatari sau coproprietari ai curtilor aflate in folosinta comuna, in situatia in care:

– detinerea cainilor si pisicilor nu este restrictionata de lege, cu conditia respectarii normelor sanitar-veterinare;

– Consiliul local nu are atributii si prerogative pentru a hotari in chestiuni legate regimul detinerii unor bunuri pe proprietati private.

– litigiile care intervin intre coproprietarii unei curti (avand ca obiect ocuparea/utilizare curtii detinute in coproprietate) se rezolva in baza Codului Civil, in cazul in care legea nu prevede altfel si nu in baza unor hotarari de consiliul local.

Prevederile art.7 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Cetatenii care au in proprietate atat constructia cat si terenul aferent acesteia pot sa intretina caini, pisici si animale de casa, numai daca imprejmuirea proprietatii este corespunzatoare si nu permite iesirea animalelor pe domeniul public sau privat al municipiului sau pe alta proprietate. In astfel de situatii, adaposturile animalelor se amplaseaza la cel putin 10 m. de cea mai apropiata locuinta invecinata si se exploateaza astfel incat sa nu produca poluare sau disconfort vecinilor”) sunt ilegale pentru ca incalca:

– prevederile art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.80, art.8i, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a) b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare,

raportate la:

raportate la:

raportate la:

raportate la:

raportate la:

raportate la:

raportate la:

raportate la:

raportate la:

raportate la:

raportate la:

– prevederile art.4 din Normele Metodologice de aplicare ale legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, (Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008, respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008);

– prevederile art.4 din Normele Metodologice de aplicare ale legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, (Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008, respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008);

– prevederile art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare, raportate la art.16,. din O.M.S. nr.536/1997, pentru ca extinde la amplasarea adaposturilor de caini, o reglementare obligatia instituita de OMS 536/1997 doar pentru adaposturile bovinelor si porcinelor.

Prevederile art.36, alin.(1) si (2) („atributiile consiliului local”) din legea nr.215/2001, cu completarile si modificarile ulterioare,

– restrictioneaza ilegal detinerea unui animal, conditionand-o de modul cum este „imprejmuita” proprietatea detinatorului in situatia in care legea n-o conditioneaza decat de respectarea normelor sanitar-veterinare. (imprejmuirea necorespunzatoare a proprietatii nu are ca si consecinta necesara, iesirea animalele detinute in afara incintei proprietatii, pentru ca animalele pot sa fie locate intr-un tarc, pot sa fie tinute in imobil sau imobilizate prin lanturi etc.);

– extinde la amplasarea adaposturilor de caini, o obligatie instituita de OMS 536/1997 doar pentru adaposturile „bovinelor si porcinelor”;

– Reglementeaza situatia patrunderii unui apartinand unui detinator pe o alta proprietate, in conditiile in care aceasta situatie se reglementeaza intre proprietarul terenului si detinatorul animalului, prin dreptul comun, daca legea nu prevede altfel si nu prin hotarari de consiliu local.

Prevederile art.8 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata. („Cetatenii care intretin caini sau pisici sunt obligati sa ia toate masurile pentru mentinerea animalelor intr-o perfecta stare de sanatate si in conditii de zooigiena adecvate.”) contravin:

– Prevederilor art.3, alin.(2), art.6, alin.(1) si art.16, alin.(1) din legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa,

– art.3 din legea nr.205/2004, privind protectia animalelor cu completarile si modificarile ulterioare („detinatorii de animale au obligatia de a asigura aplicarea normelor sanitar-veterinare si de zooigiena privind adapostirea, hranirea, ingrijirea, reproductia, exploatarea, protectia si bunastarea animalelor”),

in sensul ca instituie o dubla reglementare privind obligatiile detinatorilor de animale fata de animalele pe care le detin.

Prevederile art.9 lit.a) si b) din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („ a) in timpul plimbarii cainilor pe domeniul public, acestia vor fi purtati obligatoriu in lesa, indiferent de talie sau rasa. Cainii de talie mijlocie si mare, vor purta botnita. Insotitorii vor avea asupra lor carnetul de sanatate al animalului iar in timpul plimbarii: maturica, punga PVC si manusi in vederea colectarii dejectiilor produse de caine.

b) Se interzice plimbarea cainilor, indiferent de talie si rasa, in parcurile publice: N.Titulescu, Trandafirilor, Tractorul, Dima, Ursul, Scuare Berzei.”) sunt ilegale intrucat:

– Incalca prevederile art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare, extinzand la toti detinatorii de caini, o obligatie pe care legislatia in vigoare n-o impune decat detinatorilor de caini periculosi in anumite situatii (in conform cu prevederile art.6 din O.U.G. 55/2002, privind regimul de detinere al cainilor periculosi si agresivi cu modificarile si completarile ulterioare) si anume obligatia de a purta cainii in lesa si cu botnita, in timpul plimbarii;

– Incalca prevederile art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare, instituind o obligatie pe care legislatia n-o impune si anume obligatia insotitorilor de animale de „a avea asupra lor carnetul de sanatate al animalului iar in timpul plimbarii: maturica, punga PVC si manusi in vederea colectarii dejectiilor produse de caine”. Totodata, aceasta reglementare este ambigua si ilogica, in sensul ca nu exista un raport de cauzalitate intre existenta/inexistenta „pungii pvc/maturicii/manusilor” pe de o parte si colectarea/necolectarea dejectiilor produse de caine, pe de alta parte.

– Instituie o dubla reglementare (incalcand astfel art. 16, alin.1 din Legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa) intrucat interdictia de a arunca resturi animaliere in spatiile verzi si de a plimba cainii in parcuri este deja prevazuta la art.23 din Legea nr.24/2007, privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare;

Prevederile art.10 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Se interzice intrarea persoanelor, insotite de caini, in magazine, sali de spectacole si sport, mijloace de transport in comun, locuri de joaca pentru copii, scoli si gradinite, daca aceasta interdictie este semnalizata. Fac exceptie cainii apartinand Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului Apararii Nationale, care sunt insotiti si se afla in misiune.

Plimbatul cainilor se poate face numai in zonele care nu sunt semnalizate cu indicatoare – accesul animalelor interzis –.

Administratorul spatiului public are obligatia sa semnalizeze corespunzator interdictia.”) sunt ilegale, pt. ca:

– Incalca prevederile art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b), art 16, alin.(1) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare, raportate la:

– art.6, din O.U.G. 55/2002, privind detinerea cainilor periculosi si agresivi, dar si celelalte acte normative care reglementeaza detinerea cainilor, in sensul ca:

– extinde la toti detinatorii de caini, o interdictie pe care legislatia, n-o impune decat detinatorilor de caini periculosi si agresivi in anumite situatii (in conform cu art.6 din O.U.G. 55/2002, privind detinerea cainilor periculosi si agresivi) si anume interdictia accesului in anumite locuri publice;

– Reglementeaza, abuziv situatia patrunderii neautorizate a unor persoane insotite de caini in spatii ce pot fi detinute/administrate in regim de proprietate privata (magazine, spatii comerciale, sali de spectacole etc.) in conditiile in care raporturile sociale izvorate din aceasta situatie se solutioneaza prin dreptul comun sau prin prevederile legii nr.61/1991, actualizata, si nu prin Hotarari de consiliu local;

– Extinde in mod abuziv interdictia plimbarii cainilor, pe care legea n-o impune decat pentru zonele verzi intravilane, (in conform cu art.23 din Legea nr.24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare) si la alte zone ale spatiului/domeniului public.

– Instituie duble reglementari in cazul cainilor periculosi al caror acces pe drumurile si in spatiile publice este deja reglementat de O.U.G. 55 din 2002).

Prevederile art.11, lit.b) din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata incalca dispozitiile art.16, alin.(1) si (4) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, (conform carora, „(1) In procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizeaza norma de trimitere.”, „(4) Intr-un act normativ emis pe baza si in executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizeaza reproducerea unor dispozitii din actul superior, fiind recomandabila numai indicarea textelor de referinta. In asemenea cazuri preluarea unor norme in actul inferior poate fi facuta numai pentru dezvoltarea ori detalierea solutiilor din actul de baza.”) in sensul ca reglementeaza si reproduce partial interdictia organizarii de lupte intre caini, interdictie instituita si sanctionata deja atat prin art.5, alin.2 raportat la art.6, alin.(2), lit.c) si art.23, alin.1.1 din legea 205/2004, privind protectia animalelor, cu compl. si modif. ulterioare, cat si prin art.8, lit.(1), respectiv art.14, din OUG 55/2002, privind detinerea cainilor periculosi si agresivi.

Prevederile art.11, lit.a) din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („In Municipiul Brasov este interzisa cresterea si intretinerea cainilor din rasele de lupta (pitbull, etc), precum si a cainilor agresivi in vederea organizarii si desfasurarii de lupte intre caini

incalca:

– prevederile art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa, cu completarile si modificarile ulterioare

– prevederile O.U.G. 55/2002, privind detinerea cainilor periculosi si agresivi;

– prevederile art.4 din Normele Metodologice de aplicare ale legii 205/2004, privind

protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, (Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008 respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008 conform caruia, „numarul de animale, cu exceptia animalelor salbatice, detinut de o persoana fizica sau juridica nu este restrictionat, cu conditia respectarii normelor de sanatate, protectie si bunastare a acestora, prevazute de legislatia in vigoare”),in sensul ca:

– impune o interdictie pe care legea de detinere a cainilor periculosi si agresivi si legea privind protectia animalelor n-o impun si anume interdictia de a „creste caini periculosi si agresivi in vederea organizarii de lupte”.

– ingradeste detinerea unor caini periculosi si agresivi pe temeiul ipotetic al intentiei detinatorului de a-i folosi pentru lupte. In cazul in care cainii respectivi sunt antrenati sau folositi pentru lupte, detinatorul va fi sanctionat (conform prevederilor din art 5, alin (2) raportat la art.6, alin.(2), lit c) si art.23, alin.1.1 din legea 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, cat si prin art.8, lit.(1), respectiv art.14, din OUG 55/2002, privind detinerea cainilor periculosi si agresivi), dar pana cand nu se produc faptele respective, drepturile detinatorului nu pot fi afectate.

Prevederile art.12 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Cainii ce se afla pe domeniul public sau privat al Municipiului Brasov, in alte conditii decat cele prevazute la art.9 din prezentul regulament vor fi considerati caini vagabonzi”. Acestia vor fi ridicati si transportati in Adapost.

Eliberarea cainilor ridicati de pe domeniul public si privat al Municipiului Brasov se va face la cererea proprietarului (in caz ca exista), in termenul de 7 zile, cu achitarea cheltuielilor privind capturarea si transportul acestora la adapost, plus amenda contraventionala stabilita, pentru fapta de a lasa liber cainele pe domeniul public.”) sunt ilegale pentru ca incalca:

Prevederile art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa raportate la prevederile art.2, alin.(1) si art.4 din O.U.G. 155/2001, cu completarile si modificarile ulterioare conform carora, Serviciile de Gestionare Cainilor fara Stapan sunt autorizate sa ridice doar „cainii fara stapan” adica „acei caini care circula liberi, fara insotitor, in locuri publice” si nu „cainii vagabonzi” ,respectiv acei caini „care se afla pe domeniul public si privat al Municipiului Brasov, fara sa fie tinuti in lesa si fara sa poarte botnita„.

Prevederile art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr. 24/2000, privind tehnica legislativa raportate la prevederile art.8, alin.(2) din O.U.G.155/2001, cu completarile si modificarile ulterioare, conform carora „revendicarea sau adoptia cainilor de catre solicitanti se va face (…) cu achitarea unei taxe care reprezinta cheltuielile medicale si de intretinere” si nu cu achitarea „cheltuielilor privind capturarea si transportul in adapost, plus amenda contraventionala pentru fapta de a lasa cainele liber.”

Prevederile art.13 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Eliberarea neautorizata de caini si pisici si a puilor lor de orice persoana fizica sau juridica pe domeniul public sau privat al Municipiului Brasov constituie infractiune conform prevederilor Legii nr.205/2004 privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda penala de la 1.000 lei la 10.000 lei si confiscarea animalelor.” ) sunt ilegale deoarece:

– Contravin prevederilor art.3, alin.(2), art.16, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa raportate la prevederile Legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, (in special art.5, alin.(2) si art.6, alin.(2), lit.(f) raportat la art.6.1), conform carora, „abandonul animalelor reprezinta infractiune” si nu „eliberarea neautorizata de caini si pisici si a puilor lor de orice persoana fizica sau juridica pe domeniul public sau privat al Municipiului Brasov” intrucat:

– reproduce partial o reglementare din legea 205/2004 (in loc sa trimita la acea reglementare);

– Distorsioneaza reglementarea respectiva;

– Legea 205 din 2004, cu completarile si modificarile ulterioare nu autorizeaza consiliile locale sa emita hotarari in vederea executarii prevederilor ei, pentru ca, pe de o parte, monitorizarea respectarii acestei legi se face de catre reprezentati ai A.N.S.V.S.A. si M.A.I., in colaborare cu reprezentantii organizatiilor de protective a animalelor si pe de alta parte, pentru ca aplicarea sanctiunilor se face de catre reprezentati ai A.N.S.V.S.A. si M.A.I.

Prevederile art.14 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Aruncarea, de catre orice persoana fizica sau juridica, a cadavrelor de animale sau pasari pe domeniul public sau privat al Municipiului Brasov este strict interzisa. Cadavrele se vor preda la firma specializata pentru neutralizarea deseurilor de origine animala.”) contravin:

– dispozitiilor art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.16, alin.(1) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa,

– art.5 din OG 47/2005, privind reglementari de neutralizare a deseurilor de origine

animala („Se interzice abandonarea, ingroparea sau depozitarea deseurilor de origine animala in alte conditii decat cele stabilite de legislatia in vigoare.),

-art.16, lit.c), pct. 1) din din O.G. 47/2005 cu compl. si modificarile ulterioare

(„constituie contraventie (….) abandonarea, depunerea sau depozitarea deseurilor de origine animala in alte locuri decat cele organizate si autorizate si/sau aprobate in acest scop”);

– introduc o dubla reglementare a neutralizarii deseurilor de origine animala, in conditiile in care,

– interdictia de a arunca cadavre de pasari si animale pe domeniul public e reglementata si sanctionata prin O.G. 47/2005;

– O.G. 47/2005 nu autorizeaza consiliile locale/primariile nici sa-i completeze prevederile prin hotarari si nici sa aplice sanctiuni contraventionale.

Prevederile art.15 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Agentii economici, societatile comerciale, persoane fizice sau juridice, orice alte institutii au obligatia sa permita accesul echipajelor Serviciului Public Politia Animalelor Brasov in incintele proprii pentru verificarea conditiilor de detinere si crestere, ingrijire a cainilor. Detinatorii persoane fizice sau juridice pot sa creasca si sa intretina caini cu conditia ca imprejmuirea proprietatii sa fie corespunzatoare astfel incat sa nu permita iesirea cainilor pe domeniul public.

Detinatorii au obligatia sa aiba carnete de sanatate pentru toti cainii aflati in proprietate.”) sunt ilegale deoarece contravin:

– prevederilor art.3, alin.(2) ,art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa

– prevederile art.26, din Legea nr.205/2004, privind Protectia animalelor cu completarile si modificarile ulterioare, (conform carora „(1) Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si Ministerul Administratiei si Internelor, prin organele abilitate, in colaborare cu reprezentantii organizatiilor pentru protectia animalelor, monitorizeaza aplicarea prevederilor prezentei legi; (2) Pentru indeplinirea prevederilor prezentei legi persoanele imputernicite, potrivit atributiilor de serviciu, din cadrul Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si ai Ministerului Administratiei si Internelor au acces in cladiri, adaposturi si alte locuri unde sunt tinute animalele, precum si dreptul de a solicita orice informatie si documente necesare controlului si de a preleva probe pentru cercetari si analize de laborator: (3) In situatia in care locul unde sunt tinute animalele se afla la domiciliul sau resedinta detinatorilor de animale, accesul persoanei prevazute la alin.(2) in acest spatiu se face cu acordul detinatorului. In lipsa acordului, detinatorul de animale are obligatia de a face dovada respectarii dispozitiilor art.5”);

– prevederile art.4 din Normele Metodologice de aplicare ale legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, (Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008 respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008)

– transfera catre un Serviciu Public din subordinea Primariei/Consiliului Local prerogativele legale ale unor autoritati publice centrale (A.N.S.V.S.A., M.A.I.) exercitate in colaborare cu organizatiile de protectie a animalelor;

– restrictioneaza detinerea unui animal, conditionand-o in mod abuziv de modul cum este „imprejmuita” proprietatea detinatorului (persoana fizica sau juridica), desi legea nu conditioneaza detinerea animalului decat de respectarea normelor sanitar-veterinare (imprejmuirea necorespunzatoare a proprietatii nu are ca si consecinta necesara, parasirea de catre animalele detinute a incintei proprietatii, pentru ca animalele pot sa fie locate intr-un tarc, pot sa fie tinute in imobil sau imobilizate prin lanturi, funii etc. De asemenea, imprejmuirea corespunzatoare a unei proprietati nu este o garantie deplina a faptului ca un animal nu poate parasi acea proprietate).

– Obliga persoanele fizice si/sau juridice sa permita accesul in incinte/proprietati private, in conditiile in care consiliile locale n-au nici atributii si nici prerogative in a reglementa chestiuni legate de regimul detinerii unor bunuri pe proprietati private si in conditiile in care legea nr.205/2004, cu completarile si modificarile ulterioare, conditioneaza accesul inspectorilor sanitar-veterinari si a politistilor pe aceste proprietari de acordul proprietarilor/rezidentilor;

Totodata, prin continutul vadit discriminatoriu care afecteaza dreptul de proprietate si egalitatea in drepturi a cetatenilor, prevederile art.15 din „Regulament” contravin:

Prevederile art.16 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata (Pe teritoriul Municipiului Brasov este permisa cresterea animalelor domestice si a pasarilor de curte in cartierul Stupini, numai de catre cetatenii cu domiciliul sau resedinta in acest cartier.)

sunt ilegale deoarece:

– contravin prevederilor art.3, alin.(2) ,art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa

– art.4 din Normele Metodologice (Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008 respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008) de aplicare ale legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare, in sensul ca:

– interzic in mod abuziv dreptul de a detine/creste animale al locuitorilor Municipiului Brasov (altii decat cei care locuiesc in Stupini), in situatia in care legea conditioneaza acest drept doar de respectarea normelor sanitar-veterinare, iar consiliile locale n-au nici atributii si nici prerogative in a reglementa chestiuni legate de regimul detinerii unor bunuri pe proprietati private;

– restrictioneaza dreptul cetatenilor de a creste animale in cartierul Stupini, conditionandu-l de calitatea de „proprietar” sau „rezident” (la o anumita adresa) a detinatorului de animale (sunt discriminati detinatorii de animale ce au calitatea de chiriasi sau detinatorii de animale care cresc animalele pe terenul aflat in proprietatea altor persoane, cu acordul acestora din urma) in situatia in care legea nu impune decat respectarea normelor sanitar-veterinare, iar consiliile locale n-au nici atributii si nici prerogative in a reglementa chestiuni legate de regimul detinerii unor bunuri pe proprietati private;

Totodata, prin continutul vadit discriminatoriu care afecteaza dreptul de proprietate, demnitatea si viata privata a cetatenilor, prevederile art.16 din „Regulament” contravin:

Prevederile art.17 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata, („Se interzice cresterea si exploatarea animalelor domestice, precum si construirea de amenajari aferente acestor activitati in cartierul Stupini, in zona delimitata astfel: paraul Ghimbasel – drumul I.N.C.D.C.S.Z. (drumul Institutul Cartofului) – Calea Ferata Brasov – Ghimbav – Trupul Stoafan.”) sunt ilegale deoarece:

– contravin prevederilor art.3, alin.(2) ,art.6, alin.(1). art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000. privind tehnica legislativa

– prevederile art.4 din Normele Metodologice de aplicare ale legii 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare (Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008 respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008.);

– Prevederile art.36, alin.(1) si (2) din legea nr.215/2001, privind administratia publica locala, cu completarile si modificarile ulterioare,

in sensul ca restrictioneaza dreptul detinatorilor de a detine/creste animale, conditionandu-l in mod abuziv de perimetrul (din cadrul localitatii Stupini) in care se afla locatia/proprietatea in care se cresc animalele in situatia in care:

– legea nu conditioneaza detinerea animalelor decat de respectarea normelor sanitar veterinare;

– consiliile locale n-au nici atributii si nici prerogative in a reglementa chestiuni legate de regimul detinerii unor bunuri pe proprietati private;

Totodata, prin continutul vadit discriminatoriu care afecteaza dreptul de proprietate dar si egalitatea in drepturi a cetatenilor, prevederile art.17 din „Regulament” contravin:

– art.16 si art.20 din Constitutie raportat la art.1 si 7 din Declaratia Universala a

Drepturilor Omului (care consfintesc egalitatea in drepturi a cetatenilor, fara privilegii sau discriminari);

– art.53 din Constitutie (care consfinteste principiul limitarii restrangerii exercitiului unor

drepturi sau al unor libertati)

Prevederile art.18 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Adaposturile pentru cresterea animalelor si a pasarilor de curte, in curtile persoanelor la cel putin 10 m. de cea mai apropiata locuinta invecinata si se exploateaza astfel incat sa nu produca poluarea mediului sau disconfort vecinilor.”) sunt ilegale, deoarece:

– Contravin prevederilor art.3, alin.(2),art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa raportate la prevederile art.16, Cap. I din O.M.S. nr.536/1997 (in conform cu care „adaposturile pentru bovine si porcine trebuie amplasate la minim 10 m de locuinta invecinata”), in sensul ca extind obligatia de a amplasa adaposturile tuturor animalelor la cel putin 10 metri de locuinta alaturata, in conditiile in care reglementarea din O.M.S. 536/1997 se refera doar la adaposturile pentru porcine si bovine;

– Incalca art.16, alin.(1) din Legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa cu modificarile si completarile ulterioare, pentru ca introduce o reglementare care exista deja intr-un alt act normativ.

Prevederile art.19 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Detinerea animalelor domestice si a pasarilor de curte, constituite in microferme, este permisa, numai dupa obtinerea tuturor autorizatiilor necesare”) sunt ilegale pentru ca:

– Contravin art.16, alin.(1) din legea 24/2000, privind tehnica legislativa raportate la prevederile legislatiei sanitar-veterinare, prevederilor OUG 195/2005, privind protectia mediului, cu completarile si modificarile ulterioare, la OM 1798/2007, privind autorizatia de mediu, in sensul ca instituie o dubla reglementare referitoare la ferme.

Prevederile art.21 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata, contravin:

– prevederilor art.3, alin.(2), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa

– prevederile art.16, Cap. I din O.M.S. nr.536/1997,

– prevederile legii nr.50/1991,

– prevederile Ordinul M.A.I.A. nr.76 din 1979, privind amplasarea, proiectarea si

sistematizarea obiectivelor zootehnice si de industrie alimentara pentru ca:

– extind asupra amplasarii tuturor adaposturilor de animale o obligatie pe care Ordinul Ministerului Sanatatii nr.536/1999 o instituie numai pentru „adaposturile pentru bovine si porcine” si anume, obligatia de amplasare a acestor adaposturi la minim 10 m de locuinta invecinata”;

– introduce o dubla reglementare referitoare la amplasarea adaposturilor de animale;

– legea nr.50/1991, nu stabileste ca pentru adaposturile de animale e nevoie de autorizatie

de constructie;

– prevederile Ordinului M.A.I.A. nr.76 din 1979 privind amplasarea, proiectarea si sistematizarea obiectivelor zootehnice si de industrie alimentara se refera la ferme de animale (exploatatii zootehnice) si nu la animale detinute izolat in gospodariile populatiei, pentru companie sau subzistenta. Totodata, prevederile respectivului Ordin sunt cazute in desuetudine, ele fiind inlocuite in practica de reglementari mai recente (O.M. 1798/2007 dar si alte reglementari sanitar-veterinare);

introduce o dubla reglementare referitoare la amplasarea, proiectarea si sistematizarea obiectivelor zootehnice;

Prevederile art.22 lit.(a)-(i) din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin H.C.L. 66/1999 modificata si republicata sunt ilegale pt. ca prevederile „art.10 din legea sanitar-veterinara” nu mai sunt in vigoare, legea respectiva fiind abrogata dupa intrarea in vigoare a Legii 215/ 2004 de aprobarea a O.G. 42/ 2004, privind organizarea activitatii veterinare.

Prevederile art.22 din lit(j) din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin H.C.L. 66/1999 modificata si republicata („se interzice cresterea animalelor si/sau pasarilor de curte in blocuri de locuinte”) sunt ilegale pt. ca:

– Incalca prevederilor art.3. alin.(2), art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa

– prevederile legii 60/2004, pentru ratificarea Conventiei Europene pentru Protectia Animalelor de Companie, (care prin definitia „animalelor de companie” permite detinerea de pasari sau animale de curte ca animale de companie);

– prevederile art.36, alin.(1) si (2) din legea nr.215/2001 a administratiei publice locale cu modificarile si completarile ulterioare,

– interzice abuziv detinerea de animale, in situatia in care legea n-o interzice ci doar o conditioneaza de respectarea normelor sanitar-veterinare;

– reglementeaza chestiuni legate de regimul detinerii unor bunuri in interiorul/incinta unei proprietati private, in conditiile in care consiliul local nu are atributii si prerogative pentru a reglementa in acest domeniu.

Prevederile art.22 din lit.(k) din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin H.C.L. 66/1999 modif. si republicat) („este interzis pasunatul animalelor pe teritoriul Municipiului Brasov, precum si circulatia lor pe drumurile publice, cu exceptia cartierului Stupini si a pasunilor inchiriate de Primaria Municipiului Brasov. Pentru trecerea, turmelor de oi se va solicita aprobarea Primariei Municipiului Brasov.”) sunt ilegale intrucat:

– Contravin prevederilor art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.16, alin.(1), art.80, art.81 alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa

– Prevederile art.71, alin.(1) si (2) din O.U.G. 195/2001 – Codul Rutier (1 „Sunt interzise

accesul si deplasarea vehiculelor cu tractiune animala, a masinilor si utilajelor autopropulsate utilizate in lucrari de constructii, agricole si forestiere, a animalelor de povara, de tractiune sau de calarie, precum si a animalelor izolate sau in turma pe drumurile nationale, in municipii si pe drumurile la inceputul carora exista indicatoare de interzicere a accesului.”; (2) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa amenajeze, cu acordul administratorului drumului public si avizul politiei rutiere, drumuri laterale, cai de acces catre aceste drumuri, precum si locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulatiei animalelor si vehiculelor prevazute la alin.(1), semnalizate corespunzator”).

– Prevederile art.23, lit.j) din Legea nr.24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare, care interzice si sanctioneaza pasunatul in zonele verzi,

– Introduc duble reglementari in legatura cu pasunatul in intravilan si cu deplasarea turmelor de animale.

– Impun solicitarea aprobarii de la Primaria Brasov, in cazul trecerii turmelor de oi in conditiile in care legea impune (art.71, alin.2 din Codul rutier) „amenajarea unor drumuri laterale, cai de acces, locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulatiei animalelor” si nu solicitarea aprobarii trecerii turmelor, de la Primarie.

Prevederile art.23 din „Regulamentului de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata („Transporturile de animale, indiferent de specie, se vor face pe baza de certificat sanitar veterinar de transport animale vii, eliberat de medicii veterinari, abilitati in acest sens”) contravin:

– prevederilor art.3, alin.(2), art.6, alin.(1) si art.16, alin.(1) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa,

– prevederile Art.14, alin.(1) si (2) din Legea nr.205/2004, privind protectia animalelor cu completarile si modificarile ulterioare, (1„Transportatorii au obligatia de a transporta animalele in conditii corespunzatoare, in functie de specie, sex, varsta, categorie de productie, pentru a evita ranirea sau epuizarea fizica a acestora; (2) Conditiile privind transportul animalelor se stabilesc prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.)

– prevederile art.16 din normele metodologice ale legii 205/2004, privind protectia animalelor – Ordinului ANSVSA nr.31 din 31 martie 2008 respectiv Ordinul MIRA nr.523 din 30 iunie 2008 (art.16. „Conditiile privind protectia animalelor in timpul transportului sunt reglementate prin Regulamentul Consiliului nr.1/2005 privind protectia animalelor in timpul transportului si al operatiunilor conexe si de modificare a directivelor 64/432/CEE si 93/119/CE si a Regulamentului Consiliului nr.1.255/97/CE, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.3 din 5 ianuarie 2005, si prin Regulamentul Consiliului nr.1.255/97/CE privind criteriile comunitare pentru punctele de control si de modificare a planului de ruta prevazut in anexa la Directiva 91/628/CEE, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.174 din 2 iulie 1997.”)

– Prevederile Regulamentului Consiliului nr.1/2005 privind protectia animalelor in timpul transportului si prevederilor din HG 984/2005 cu completarile si modificarile ulterioare care sanctioneaza incalcarea prevederilor respectivului Regulament,

– Instituie o dubla reglementare a conditiilor de transport a Animalelor;

– Legislatia referitoare la transportul animalelor, nu autorizeaza Consiliile locale sa-i

completeze prevederile prin hotarari.

Prevederile art.24 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata (Animalele domestice gasite pe domeniul public, altele decat cainii si pisicile, vor fi ridicate si transportate in Adaposturi de catre Serviciul Public Politia Animalelor Brasov si vor fi restituite proprietarilor dupa achitarea sumei de 150 lei/buc. reprezentand contravaloarea cheltuielilor efectuate cu capturarea si transportul acestora”) sunt ilegale deoarece:

– incalca prevederile art.3, alin.(2), art.6, alin.(1), art.80, art.81, alin.(1) si (2) si art.13, lit.a), b) din legea nr.24/2000, privind tehnica legislativa raportate la:

– prevederile legii 205/2004, privind protectia animalelor;

– Prevederile art.2, alin.(19) din Legea nr.61/1991, pentru sanctionarea faptelor de

incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice (Art.2. „Constituie contraventie, savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni: alin.19) lasarea in libertate ori fara supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”);

– Prevederile art.36, alin.(1) si (2) din legea nr.215/2001, privind administratia publica locala, cu completarile si modificarile ulterioare („atributiile consiliilor locale”),

– dispune in mod abuziv ridicarea de catre autoritatile locale a altor animale gasite pe domeniul public, (in afara de „cainii fara stapan”, in conform cu OUG 155 din 2001, privind gestionarea cainilor fara stapan) si sa stabileasca taxe de revendicare pentru aceste animale in conditiile in care:

– ridicarea altor animale abandonate se poate face doar prin confiscare, in conform cu prevederile din Legea 205/2004, privind protectia animalelor, cu compl. si modif. ulterioare.

– Detinatorii de animale care lasa in libertate sau fara supraveghere animale care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri, sunt sanctionati de legea nr.61/1991.

– Incalca art.16, alin.(1) din Legea 24/2000, privind tehnica legislativa, in sensul ca instituie reglementari cu privire la animalele abandonate/aflate pe domeniul public, in conditiile in care exista deja reglementari in acest sens, in legea 205/2004, privind protectia animalelor.

– Reglementeaza, fara sa aiba temei legal, o chestiune care ii depaseste atributiile si prerogativele instituite prin legea 215/2001, si anume deposedarea provizorie/definitiva a unor proprietar de bunurile dobandite licit (animalele) si conditionarea returnarii acestor bunuri de plata unei sume de bani.

Prevederile art.25 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata sunt ilegale deoarece:

– Articolele a caror incalcare este incriminata si sanctionata prin art.25, alin, 1, sunt ilegale, dupa cum am aratat mai sus;

– In conform cu articolul 2 alin.(2) din Ordonanta nr.2 din 12 iulie 2001 privind regimul

juridic al contraventiilor, cu completarile si modificarile ulterioare („Prin hotarari ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se sanctioneaza contraventii in toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atributii prin lege, in masura in care in domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi, ordonante sau hotarari ale Guvernului.”) Consiliul Local Brasov nu este autorizat sa stabileasca prin hotarari, contraventii pentru „detinerea si cresterea animalelor si pasarilor de curte”, pe de o parte pentru ca acest domeniu nu intra in atributiile/competentele sale si, pe de alta parte, pentru ca sanctiunile contraventionale pentru incalcarea reglementarilor de detinere, sanatate, bunastare, circulatie pe drumurile publice si de transport ale animalelor precum si pentru neutralizarea deseurilor de origine animala sunt sanctionate contraventional de acte normative de ordin superior (legea 205/2004, privind protectia animalelor, HG 984/2005 privind contraventiile la norma sanitar-veterinara, cu compl. si modif. ulterioare, OUG 55/2002, privind detinerea de caini periculosi si agresivi, Legea nr.61/1991, cu completarile si modificarile ulterioare;

– Potrivit pct.3 din O.M.S. 536 din 1997 (3. „Nerespectarea normelor de igiena privind mediul de viata al populatiei atrage raspunderea disciplinara, administrativ-materiala, civila ori, dupa caz, penala, in sarcina persoanelor vinovate de abaterile savarsite”), incalcarea prevederilor Anexei acestui Ordin Nu atrage raspunderea contraventionala.

– Prevederile art.25, alin.2 din „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” aprobat prin HCL 66/1999 modificata si republicata, sunt ilegale intrucat:

– reglementarile prevazute la pct. (1) sunt ilegale (dupa cum am aratat mai sus);

– Serviciul Public Politia Animalelor este infiintat ilegal si functioneaza fara un temei legal, (asa cum am aratat mai sus);

Politia Locala nu are atributii legale in sanctionarea detinatorilor de animale, pt. conditiile de detinere, sanatate, zooigiena, protectie, bunastare ori circulatie pe drumurile publice, (asa cum am aratat mai sus).

In probatiune reclamantii au depus la dosar inscrisuri.

Prin intampinare paratul a invocat exceptia lipsei de interes, aratand ca reclamantii Feher Codrut Alin si Dumitriu Claudiu Lucian nu urmaresc si nici nu justifica vreun interes personal si direct ca si finalitate logico-juridica a anularii actelor administrative precizate anterior.

De altfel, din cuprinsul actiunii nu reiese faptul ca reclamantii Codrut Alin si Dumitriu Claudiu Lucian ar fi fost afectati sau prejudiciati in mod direct prin emiterea actelor administrative in discutie.

In plus, reclamantii nu au justificat si nici dovedit ca impotriva lor s-ar fi dispus vreo sanctiune sau vreo masura in temeiul Regulamentelor adoptate prin HCL nr.439/20111.

De altfel, din cuprinsul actiunii reiese cu evidenta ca interesul reclamantilor este un interes pur TEORETIC:

„Acest Regulament continand numeroase prevederi ce vizeaza si afecteaza detinatorii de animale domestice si pasari de curte…”

Raportat la aceste considerente solicita sa se respinga actiunea in anulare intrucat in cauza nu este indeplinita o conditie esentiala a actiunii civile intrucat in speta lipseste interesul, interes care trebuie sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct.

Or instanta de judecata urmeaza sa constate ca reclamantii nu justifica natura personala si directa a interesului.

Astfel motivele invocate vizeaza un pretins interes al comunitatii locale si aceasta in conditiile in care reclamantii nu au calitatea de reprezentanti ai acestei comunitati.

In plus, chiar admiterea actiunii nu ar fi de natura sa conduca la vreo modificare in patrimoniul reclamantilor.

Raportat la toate aceste considerente precum si la imprejurarea ca actiunea este formulata din considerente exclusiv politice solicta sa se respinga actiunea formulata ca lipsita de interes intrucat in speta lipseste o conditie esentiala de promovabilitate a actiunii civile.

Prin aceeasi intampinare paratul a invocat exceptia inadmisibilitatii, aratand ca potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 reclamantii aveau obligatia de a formula plangere prealabila impotriva Hotararii de Consiliu Local nr. 66/1999.

In acest sens invedereaza instantei de judecata faptul ca HCL nr. 439/2011 constituie un act administrativ distinct de HCL nr. 66/1999.

Or, dovada indeplinirii acestei proceduri prealabile nu a fost comunicata, respectiv depusa la dosarul cauzei.

In aceste conditii solicita ca instanta de judecata sa respinga ca inadmisibila actiunea formulata raportat la nerespectarea dispozitiilor precizate anterior.

Pe fondul cauzei, se solicita respingerea ca neintemeiata a actiunii formulate avand in vedere urmatoarele considerente:

In primul rand invedereaza instantei de judecata ca actul administrativ in discutie, HCL nr. 66/1999 a fost emisa cu respectarea tuturor dispozitiilor legale si, in limitele atributiilor conferite de legiuitor Consiliului Local.

In acest sens invedeeaza instantei de judecata ca HCL nr. 66/1999 a fost adoptata in temeiul si in aplicarea dispozitiilor art.20 lit. g si art.28 din Legea 69/1991, privind administratia publica locala, dispozitii in vigoare la data adoptarii actului administrativ.

Ulterior, prevederile acestei HCL au fost modificate prin HCL nr.439/2011, in limitele prevazute de dispozitiile art. 36 alin 2 lit. d. alin.6 lit. a a, pct.19 si respectiv art. 45 din Legea 215/2001.

Raportat la acest considerent, motivele privitoare la o pretinsa necompetenta a Consiliului Local al Municipiului Brasov urmeaza a fi respinse ca neintemeiate.

Pe de alta parte actul administrativ in discutie a fost adoptat cu respectarea dispozitiilor Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativa.

De altfel, raportat la imprejurarea ca aceasta Hotarare de Consiliu Local a fost precedata de obtinerea tuturor avizelor Comisiilor de Specialitate din cadrul, motivele privitoare la incalcarea normelor de tehnica legislativa urmeaza a fi respinse ca neintemeiate.

In ceea ce priveste pretinsele motive referitoare la incalcarea dispozitiilor Legii 205/2004 invederam instantei de judecata faptul ca HCL nr.439/2011 a fost emisa tocmai in vederea asigurarii cadrului legal pentru aplicarea dispozitiilor Legii 205/2004 si respectiv in vederea asigurarii aplicarii dispozitiilor OUG nr.155/2011 si HG nr. 955/2004.

De altfel, dispozitiile OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestiune a cainilor fara stapan prevad expres si fara echivoc atributii in sarcina Consiliului Local – dispozitiile art. 8 din acest act normativ.

In plus la anexa cu nr.4 din OUG precizata anterior se prevede expres si inechivoc ca angajamentul de preluare al cainilor fara stapan se incheie intre Consiliul Local prin Serviciul de Gestionare al Cainilor fara stapan si adoptatorul cainelui?

Or, raportat la aceste norme exprese si inechivoce nu se poate sustine ca, Consiliul Local nu are competenta legala de a hotari in problematica cainilor vagabonzi sau in problematica animalelor domestice si a pasarilor de curte in Municipiul Brasov.

Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor Regulamentului Cadru de aprobare a serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, Regulament aprobat prin HG nr. 955/2004 administrarea si exploatarea domeniului public si privat unitatilor administrativ-teritoriale se vor face prin infiintarea si organizarea unor compartimente distincte specializate in cadrul aparatelor proprii ale comunelor, oraselor, municipiilor, consiliilor judetene, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz – art. 6 din Regulamentul Cadru.

In plus, potrivit dispozitiilor art. 9 lit. e si f din acest Regulament activitatile prestate de aceste servicii vor viza inclusiv mentinerea conditiilor sanitare in conformitate cu normele de igiena si inclusiv protectia si conservarea mediului natural si construit.

Prin urmare din cuprinsul acestor dispozitii legale reiese faptul ca, Consiliul Local al Municipiului Brasov este abilitat sa adopteorice masura necesara in vederea asigurarii normelor de igiena publica.

De altfel, este indeobste cunoscut ca in mediul urban nu cresterea animalelor nu se poate asigura in aceleasi conditii ca in mediul rural intrucat aglomerarea urbana presupune implicit respectarea unor norme mai stricte din punct de vedere sanitar-veterinar.

Raportat la aceste considerente solicita sa se respinga actiunea formulata ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.

In probatiune, paratul a depus la dosar inscrisuri.

A fost depusa cerere de interventie in interes propriu de catre intervenienta ”Alianta pentru Combaterea Abuzurilor”, solicitandu–se in principal, constatarea nulitatii absolute a HCL Brasov nr.66 / 29.03.1999 republicata conform HCL nr. 162/1999; HCL nr. 247/2000; HCL nr.437/2001; HCL nr.460/2006; HCL nr.565/2006; HCL nr.368/2009; HCL nr.180/2011 si conform HCL nr. 439/29.07.2011, pentru aprobarea „ Regulamentului de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov” respectiv a art.1 si 2 din Hotarare dar si a Anexei acesteia, ( intitulate: „Regulamentul de crestere a animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov”),iar in subsidiar, anularea hotararii criticate, in urma constatarii nelegalitatii si netemeiniciei acesteia.

In motivarea cererii de interventie, intervenienta a invocat aceleasi motive ca si reclamantii.

In probatiune, intervenienta a depus la dosar inscrisuri.

Prin intampinare, paratul a invocat exceptia lipsei de interes a intervenientei, aratand ca nu reiese faptul ca aceasta a fost afectata sau prejudiciata in mod direct prin emiterea actelor administrative in discutie.

Mai mult considera ca „ Alianta pentru Combaterea Abuzirilor” a fost constituita pro causa. Membrii fondatori ai asociatiei sunt F. C. A., D. C. L. – reclamanti in prezenta cauza impreuna cu D. C. P.. Dovada este inecvhivoca: Alianta pentru Combaterea abuzurilor prin imputernicit D. C. L., a inregistrat la Judecatoria Brasov, in data de 07.03.2012 cerere de solicitare a inscrierii sale la Registrul Asociatilor si Fundatiilor al Judecatoriei Brasov, in vederea dobandirii personalitatii juridica. Aceasta cerere a fost formulata, asa cum se observa la doua zile de la primul termen de judecata, dupa ce reclamantilor le-a fost comunicata intampinarea din partea Consiliului Local al Municipiului Brasov.

Pe fondul cererii, paratul a invocat aceleasi aparari ca si prin intampinare.

La termenul de judecata din data de 14.05.2012 instanta a unit cu fondul exceptia lipsei de interes al intervenientei si exceptia inadmisibilitatii, incuviintand in principiu cererea de interventie in interes propriu.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin HCL a Municipiului Brasov nr.66/1999 a fost aprobat Regulamentul privind cresterea animalelor domestice si pasarilor de curte in Municipiul Brasov, hotararea fiind republicata in forma HCL nr. 162/1999, HCL nr. 247/2000; HCL nr.437/2001; HCL nr.460/2006; HCL nr.565/2006; HCL nr.368/2009; HCL nr.180/2011 si conform HCL nr. 439/29.07.2011 ( filele 41 – 47 dosar ).

Prin HCL nr.439/29 iulie 2011 ( filele 38 – 40 din dosar) au fost modificate prevederile art. 4, 5, 11 lit. a, 12, 13, 14, 15, 24, 25 alkin.1 pct.3, 25 alin 1, pct.4, 25 alin.1 pct.17, 25 alin.1 pct.23, 25 alin.1 pct. 24, 25 alin.2 si au fost abrogate prevederile art.25 alin.1 pct.19 din HCL nr.66/1999 in forma existenta la 29 iulie 2011.

Plangerea prealabila formulata de reclamanti a fost respinsa de parat (fila 71 din dosar).

Reclamantii, ca detinatori de animale (caini), au interesul de a solicita revocarea in instanta a HCL – ului in discutie, exceptia lipsei de interes urmand a fi respinsa a se vedea filele 132 – 163 din dosar si filele 147 – 165 dosar).

Instanta retine ca se impune admiterea in parte a cererii reclamantilor si a cererii de interventie principala, doar in cererea ce priveste urmatoarele articole :

Art. 3 alin.1 din HCL nr. 66/1999 republicata prevede ca „cetatenii care locuiesc in blocuri cu apartamente, pot creste si intretine caini si pisici, numai cu acordul scris al tuturor celorlalti locatari sau proprietari de pe scara blocului (semnat si stampilat de presedintele asociatiei de proprietari sau locatari). In momentul cererii acordului scris, detinatorul este obligat sa prezinte locatarilor carnetul de sanatate al animalului”.

Asa cum s-a mai retinut in spete similare, prin conditionarea de catre Consiliul Local a detineri de animale de companie (caini si pisici in speta) de o anumita categorie de persoane (cetatenii care locuiesc in blocuri cu apartamente ori cei care au in folosinta comuna sau coproprietate terenuri ori curti), de acordul scris al celorlalti locatari sau proprietari de pe scara blocului, ori al celorlalti colocatari sau coproprietari, se adauga la lege, respectiva conditionare nefiind in acord cu spiritul si litera actelor normative de forta superioara, interne si internationale, care reglementeaza detinerea de animale de catre persoane fizice.

Este vorba de Legea nr. 205/2004 privind protectia animalelor, prin care se reglementeaza masurile necesare pentru organizarea conditiilor de viata si bunastare a animalelor cu sau fara detinator si care, la art. 8,stabileste fara echivoc faptul ca Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta animalelor reprezinta autoritatea nationala in domeniul protectiei animalelor, iar conditiile de detinere, adapostire si intretinere a animalelor se stabilesc prin Ordin al presedintelui acestei institutiei.

Or, nu exista o reglementare emisa de respective institutie care sa impuna acordul scris al vecinilor iar prin HCL-ul in discutie nu se poate adauga la lege, astfel incat instanta retine ca se impune anularea art. 3 alin.1 si art. 6 din H.C.L nr. 66/ 1999 republicata prin HCL 439/2011.

De asemenea, instanta retine ca, prin art. 5 alin.1 din HCL-ul de mai sus s-a stipulat obligatia sterilizarii cainilor si pisicilor din Municipiul Brasov care nu sunt de rasa, iar alin. 3 sanv?ioneaza nerespectarea acestei obligatiii de catre detinatorii sau proprietarii de caini si pisici cu amenda in suma de 300 lei/animal/an.

Se retine ca textele de lege vizeaza cainii si pisicile care au stapani, insa animalele de companie respective nu sunt de rasa.

Instanta retine ca acest text din HCL Nr. 66/1999 republicata instituie in mod nejustificat si contrar prevederilor constitutionale o intre detinatorii ori proprietarii animalelor de companie de rasa si cei cu animale de companie care nu sunt de rasa.

In prima ipoteza dreptul de proprietare al stapanilor animalelor este ocrotit, in timp ce, in cea de a doua ipoteza, dreptul de proprietate al stapanilor de animale de companie care nu sunt de rasa este nesocotit in mod nejustificat desi ratiunile care stau la baza cerintei respectarii dreptului de proprietate al stapanilor animalelor de companie este acelasi si intr-un caz si in celalalt.

Instanta retine ca art. 5 alin.1 si 3 nu vizeaza ipoteza animalelor fara stapan ori cea a animalelor de companie care au stapan dar nu sunt permanent sub supravegherea acestuia astfel incat se impune si anularea acestei prevedere legale.

Prin art. 13 din HCL-ul in discutie s-a statuat ca „Eliberarea neautorizata de caini si pisici si a puilor lor de orice persoana fizica sau juridica pe domeniul public sau privat al Municipiului Brasov constituie infractiune conform prevederilor Legii Nr. 205/2004, privind protectia animalelor, cu completarile si modificarile ulterioare si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda penala de la 1.000 lei la 10.000 lei si confiscarea animalelor”

Prin HCL nu se pot prevedea si sanctiona decat fapte contraventionale nu si infractiuni, aceastea putand fi reglementate doar prin lege.

In plus, textul de mai sus instituie o infractiune care este deja reglementata de dispozitiile Legii nr. 205/2004, astfel incat se impune anularea art. 13 din HCL nr. 66/1999 republicata.

Vor fi anulate, pentru argumentele expuse anterior, si dispozitiile art. 25 alin. 1 pct. 4 care sanctioneaza nesterilizarea cainilor si a pisicilor, precum si lipsa mentionarii acestei operatiuni in carnetul de sanatate al animalului, conform art. 5 din prezentul Regulament, in masura in care are in vedere ipotezele de la art. 5 alin. 1 si 3 din acelasi act normativ, precum si art. 25 alin.1 pct. 5, care sanctioneaza detinerea cainilor si pisicilor fara a avea acordul scris al celorlalti colocatari sau coproprietari, pe terenurile si curtile aflate in folosinta comuna sau coproprietate, precum si cele ale art. 25 alin.1 pct. 2 teza I –a, care sanctioneaza contraventional cresterea si detinerea cainilor si pisicilor de catre cetatenii care locuiesc in blocuri cu apartamente fara a avea acordul scris al tuturor celorlalti locatari sau proprietari de pe scara blocului, semnat si stampilat de presedintele asociatiei de proprietari sau locatari.

Cu privire la celelalte dispozitii ale HCL 66/1999 republicata instanta retine ca nu exista motive de nelegalitate care sa impuna anularea acestora, reglementarea realizata prin respectivele articole intrand in competenta legala a paratului de a hotari in chestiunea cainilor fara stapan, a celor cu stapan aflati insa pe domeniul Municipiului Brasov fara supraveghere si al celorlalte animale domestice ori a pasarilor de curte, conform dispozitiilor art. 18 din OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan si anexei nr. 4 a acestui act normativ.

De asemenea, prevederile art. 6 din HG nr. 955/2004, prevede ca administrarea si exploatarea domeniului public si privat al unitatilor administrativ teritoriale se va face prin infiintarea si organizarea unor compartimente distincte, specializate, in cadrul aparatelor proprii ale comunelor, oraselor, municipiilor, consiliilor locale si judetene ale sectoarelor municipiului Bucuresti si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz.

Art. 9 lit. e si f din regulamentul aprobat prin HG nr. 955/2004 face referire expresa la mentinerea conditiilor sanitare in conformitate cu normele de igiena si sanatate publica, inclusiv protectia si conservarea mediului natural si construit, Consiliul Local al Municipiului Brasov fiind indreptatit sa actioneze in acest sens, inclusiv prin adoptarea de hotarari in respectiva chestiune, fiind evident ca se impune adoptarea unor norme care sa reglementeze cresterea animalelor in mediul urban, Municipiului Brasov in speta.

Instanta retine si ca anularea articolelor mentionate mai sus, cu exceptia art. 13 nu se impune pe considerentul ca s-ar fi incalcat dispozitiile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativa, ci pentru argumentele enuntate de instanta

Avand in vedere argumentele mentionate, instanta va admite in parte cererea reclamantilor si cererea de interventie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELEL LEGII

HOTARASTE

Respinge exceptia lipsei de interes.

Admite in parte cererea formulata de reclamantii F. C. A., cu domiciliul in B., A. M., nr. x, ap. x, jud. x si D. C. L., cu domiciliul in B., str. A., nr. x, bl. A 32, sc. A, ap. x, impotriva paratului Consiliul Local al Municipiului B., cu sediul in B., bd. E., nr. x.

Admite in parte cererea formulata de intervenienta ”Alianta pentru Combaterea Abuzurilor”, cu sediul in B., bd. V. C., nr.x, bl. A39, sc. B, ap. x, jud. B., impotriva paratului Consiliul Local al Municipiului B..

Anuleaza art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1 teza referitoare la obligativitatea sterilizarii cainilor si pisicilor care nu sunt de rasa si alin. 3, art. 6, art. 13, art. 25 alin. 1 pct. 2 teza I-a, pct. 4, pct. 5 din H.C.L. Brasov nr. 66/29.03.1999, republicata conform H.C.L. Brasov nr. 162/1999, H.C.L. Brasov nr. 247/2000, H.C.L. Brasov nr. 437/2001, H.C.L. Brasov nr. 460/2006, H.C.L. Brasov nr. 565/2006, H.C.L. Brasov nr. 368/2009, H.C.L. Brasov nr. 180/2011 si H.C.L. Brasov nr. 439/2011.

Respinge celelalte cereri ale reclamantilor si intervenientei.

Dispune publicarea, dupa ramanerea irevocabila, a hotararii judecatoresti, conform art. 23 din Legea nr. 554/200, in Monitorul Oficial al Judetului, la cererea instantei de executare ori a reclamantilor, respectiv intervenientei.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 28.05.2012.

PRESEDINTE, GREFIER ,

A. T. V.A. P. aflata in concediu

semneaza Grefier Sef Sectie

E. C.

Red. A.T.V./ 28.06.2012

Dact. ITP./08.08.2012

– 6 ex. –