Contestație amendă. Nesemnarea procesului-verbal de către contravenient.


Nesemnarea procesului-verbal de către contravenient. Consecinţe. Nulitate relativă. Respectarea dreptului la apărare

O.G. nr. 2/2001, art. 16 alin. (7)

Instanţa de fond a apreciat că s-a reţinut greşit ca motiv de nelegalitate a procesului-verbal încălcarea dreptului de apărare.

Contravenientul a refuzat să semneze acest proces-verbal, iar obiecţiunile sale nu puteau fi consemnate, conform art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, decât dacă ar fi existat asemenea obiectiuni. Oricum, din simpla împrejurare că nu a semnat procesul-verbal rezultă că nu era de acord cu cele descrise în cuprinsul acestuia, iar formularea plângerii contravenţionale este tocmai o exercitare a dreptului de apărare în care a detaliat nemulţumirile sale. Lacuna de a menţiona obiecţiunile este sancţionată cu nulitatea relativă şi nu a existat vreo vătămare a drepturilor intimatului prin omisiunea de a insera, formal şi expres, că au existat sau nu obiecţiuni, iar procesul-verbal nu este anulabil din aceasta cauză.

Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 388 din 17 februarie 2005, nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului l Bucureşti sub nr. 17084/2004, petentul R.N., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal seria PR nr. 117424 din 12 septembrie 2004, întocmit de intimată, şi restituirea

permisului de conducere. In motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa în cuprinsul procesului-verbal.

Prin sentinţa civilă nr. 7838 din 19 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a admis plângerea contravenţională şi a fost anulat procesul-verbal, cu motivarea că nu cuprinde menţiuni cu privire la obiecţiunile contravenientului, iar temeiul juridic indicat pentru reţinerea permisului este eronat.

Intimata a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 şi 11 C. proc. civ., având în vedere că petentul a refuzat să semneze procesul-verbal şi nu au existat alte obiecţiuni ale acestuia care să fie consemnate, iar temeiul juridic pentru reţinerea permisului de conducere nu este eronat, instanţa de fond citind lit. c) în loc de lit. e).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PR nr. 117424 din 12 septembrie 2004, s-a aplicat intimatului o amendă de 2.000.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 89 lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se în sarcina sa că s-a ataşat la o coloană oficială. Totodată, s-a dispus şi reţinerea permisului de conducere, în baza art. 231 lit. e) din H.G. nr. 85/2003.

Instanţa de fond a apreciat în mod eronat că sancţiunea contravenţională complementară a fost nelegal aplicată, pentru că temeiul juridic este eronat, apreciind că litera înscrisă în procesul-verbal este c), iar nu e), fără a solicita şi originalul procesul ui-verbal pentru a verifica acest aspect, la dosar fiind o copie la indigo a acestuia. Totuşi, din compararea literei indicate ca temei de drept pentru reţinerea permisului de conducere se poate observa că literele e şi c sunt scrise aproximativ la fel, astfel încât nu se poate afirma că a menţionat lit. c), lit. e) fiind în mod obişnuit scrisă în acea formă, iar tribunalul a considerat că procesul-verbal nu este nelegal întocmit în această privinţă.

Tribunalul a apreciat că s-a reţinut greşit şi cel de al doilea motiv de nelegalitate a procesului-verbal privitor la încălcarea dreptului de apărare. Contravenientul a refuzat să semneze acest proces-verbal, iar obiecţiunile sale nu puteau fi consemnate conform art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 decât dacă ar fi existat asemenea obiecţiuni. Oricum, din simpla împrejurare că nu a semnat procesul-verbal rezultă că nu era de acord cu cele descrise în cuprinsul acestuia, iar formularea plângerii contravenţionale de faţă este tocmai o exercitare a dreptului de apărare în care a detaliat nemulţumirile sale. Această lacună de a menţiona obiecţiunile este sancţionată cu nulitatea relativă şi nu a existat vreo vătămare a drepturilor intimatului prin omisiunea de a insera, formal şi expres, că au existat sau nu obiecţiuni, iar procesul-verbal nu este anulabil din această cauză.

Cu privire la reţinerea faptei, intimatul nu a administrat probe de natură să combată prezumţia de temeinicie de care se bucura procesul-verbal, nici la fond şi nici în recurs, probe din care să rezulte că nu a săvârşit fapta care i se imputa.

Astfel, tribunalul a constatat că subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care s-a reţinut că procesul-verbal este nelegal întocmit, deci recursul a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată, în sensul că tribunalul a respins plângerea ca neîntemeiată.