Contestație amendă pt. depăşirea limitei legale de viteză. Stare de necesitate.


Depăşirea limitei legale de viteză. Invocarea stării de necesitate. Condiţii pentru reţinerea acestei cauze exo-neratoare de răspundere contravenţională

O.G. nr. 2/2001, art. 11 alin. (1)

Referitor la pertinenţa declaraţiilor martorilor audiaţi în dovedirea stării de necesitate care l-ar fi determinat pe conducătorul auto să săvârşească fapta contravenţională reţinută în sarcina sa, cât şi a înscrisului depus în dosarul de recurs, instanţa a constatat că nu fac dovadă în acest sens, întrucât starea de rău a martorului, menţionată în declaraţii, nu este confirmată de actul medi-cal, unde nu se consemnează vreun diagnostic şi nici măcar faptul că s-ar fi efectuat un consult, actul nu poartă parafa niciunui medic, singura dovadă făcută de acest înscris fiind cel mult în sensul că petentul şi martorul respectiv s-au prezentat la spital după săvârşirea contravenţiei.

Prin urmare, instanţa a concluzionat că nu s-a făcut dovada plauzibilă că petentul ar fi săvârşit contravenţia datorită existenţei

unei stări de necesitate, pentru a fi exonerat de răspundere contravenţională, astfel că nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1889 din 28 mai 2009, nepublicată

Prin cererea înregistrată sub nr. 7651/4/CV/2008, recurentul M.I. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 6031 din 17 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 7651/4/2008, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei recurate şi anularea proce-

sului-verbal de contravenţie contestat. In motivarea cererii, se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins plângerea formulată de petent, în condiţiile în care din probele administrate în cauză, înscrisuri şi declaraţii de martori, reiese că acesta a comis contravenţia reţinută în sarcina sa, deoarece la acel moment era nevoit să îl ducă de urgenţă la

spitalul Bagdasar pe martorul H.M., care se afla în stare gravă. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Intimatul nu a formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând cererea formulată, sentinţa recurată şi probele administrate în cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi art. 34 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a constatat următoarele: prin sentinţa civilă nr. 6031 din 17 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 7651/4/2008, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de recurentul M.I. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 1080961 din 14 august 2008, întocmit de intimat. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal mai sus menţionat petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 450 RON şi reţinerea permisului de conducere pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. In fapt, s-a reţinut că, la data de 14 august 2008, petentul a fost depistat conducând autoturismul pe Şoseaua Vitan Bârzeşti cu viteza de 113 km/h.

Verificând legalitatea procesului-verbal, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă. în privinţa temeiniciei procesului-verbal de contravenţie, instanţa a reţinut că în speţă intimata a depus la dosar fotografiile radar şi buletinul de verificare metrologică a acestuia, fiind astfel îndeplinite condiţiile legale prevăzute de Norma de metrologie legală NML 021-05 din 23 noiembrie 2005 pentru reţinerea înregistrării radar ca mijloc de probă în cauză.

Instanţa a înlăturat declaraţiile martorilor audiaţi de instanţă la propunerea petentului, ca nesincere, întrucât acestea nu se coroborează cu niciun act medical emis de spital, deşi s-a solicitat petentului să facă dovada în acest sens, între declaraţia martorului D.I. şi cele susţinute în plângere de petent există contradicţii cu privire la locul ocupat de acesta în autoturism, iar situaţia invocată de petent nu reprezintă un pericol iminent şi care să nu fi putut fi altfel înlăturat, întrucât se putea apela la o ambulanţă, astfel că nu sunt întrunite condiţiile stării de necesitate.

Analizând recursul declarat de petent împotriva acestei sentinţe, tribunalul a constatat că, în raport de considerentele hotărârii, acesta este nefondat, întrucât concluziile instanţei de fond sunt legale şi temeinice şi sunt rezultatul unei corecte interpretări şi aplicări a legii la situaţia de fapt relevată de actele dosarului, iar aprecierea gradului de pericol social al contravenţiei reţinute în sarcina recurentului s-a făcut în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Astfel, reanalizând probele administrate în cauză prin prisma criticilor aduse sentinţei recurate şi a afirmaţiilor lăcute în cererea de recurs, tribunalul a constatat că recurentul-petent nu a administrat dovezi concludente şi pertinente care să îi confirme susţinerile.

Tribunalul a constatat că petentul, în speţă, nu a dovedit prin niciun mijloc de probă pertinent, admis de lege, că situaţia de fapt ar fi alta decât cea descrisă în procesul-verbal, deşi avea această obligaţie conform dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ.

In acest sens, tribunalul a reţinut că în dosarul de fond se află atât fotografia radar care atestă viteza menţionată în procesul-verbal, cât şi buletinul de verificare metrologică a aparatului radar folosit de agentul constatator la depistarea faptei reţinute în sarcina petentului, astfel că instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea pe dovezile tehnice necesare constatării unei astfel de fapte contravenţionale.

Cât priveşte pertinenţa declaraţiilor martorilor audiaţi în dovedirea stării de necesitate care l-ar fi determinat pe petent să săvârşească fapta contravenţională reţinută în sarcina sa, cât şi a înscrisului depus în dosarul de recurs, tribunalul a constatat că acestea nu fac dovada în acest sens, întrucât starea de rău a martorului H.M., menţionată în declaraţiile martorilor, nu este confirmată de actul medical emis de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arsenie, unde nu se consemnează vreun diagnostic şi nici măcar faptul că s-ar fi efectuat un consult, în condiţiile în care actul nu poartă parafa niciunui medic, singura dovadă făcută de acest înscris fiind cel mult în sensul că petentul şi martorul respectiv s-au prezentat la spitalul menţionat, după săvârşirea contravenţiei.

Prin urmare, faţă de cele menţionate anterior, tribunalul a concluzionat că în speţă nu s-a făcut dovada plauzibilă că petentul ar fi săvârşit contravenţia datorită existenţei unei stări de necesitate, pentru a fi exonerat de răspundere contravenţională, astfel că nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanţa a reţinut că amenda contravenţională aplicată este cea prevăzută de lege şi este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită contravenţia, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea ei, iar măsura administrativă de suspendare a dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto, nerăsturnată în cauză, măsură având caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl prezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutieră, pentru participanţii la trafic (Decizia de inadmisibi-litate a Curţii Europene a Drepturilor Omului , cauza Midiei Pemnski c. Franţei, 7 decembrie 1999), astfel că nu se impune reevaluarea acestora.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat, întrucât în cauză nu sunt incidente nici alte motive de nulitate absolută care să afecteze valabilitatea sentinţei recurate şi care să poată fi invocate şi din oficiu de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.