Contestație amendă pt. oprirea autoturismului în loc nepermis. întocmirea procesului-verbal de contravenţie la o dată ulterioară.


Oprirea autoturismului în loc nepermis. întocmirea procesului-verbal de contravenţie la o dată ulterioară. Ne-consemnarea obiectiunilor contravenientului

O.G. nr. 2/2001, art. 13, art. 16 alin. (7)

Faptul că procesul-verbal nu a fost întocmit la aceeaşi dată cu cea în care a fost făcută constatarea faptei nu atrage nelegalitatea acestuia, agentul constatator nefiind obligat să încheie procesul-verbal şi să aplice sancţiunea în aceeaşi zi, ci înăuntrul termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii.

în ceea ce priveşte lipsa obiecţiunilor petentului, întrucât acesta nu a fost de faţă nici la constatarea faptei, nici la întocmirea procesului-verbal, obiecţiunile sale nu puteau fi consemnate conform art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, iar formularea plângerii contravenţionale este tocmai o exercitare a dreptului de apărare în care a detaliat nemulţumirile sale.

Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2005 din 1 septembrie 2005, nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti sub nr. 6033/2005, petenta N.S., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal seria PR nr. 0396747 din 1 aprilie 2005, întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petenta a arătat că nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa în cuprinsul procesului-verbal, autovehiculul sau fiind oprit în mod regulamentar.

Prin sentinţa civilă nr. 3568 din 3 iunie 2005, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, s-a admis plângerea contravenţională şi a fost anulat procesul-verbal, cu motivarea că acesta nu cuprinde menţiuni cu privire la obiecţiunile contravenientului, nu este confirmat de către un martor, iar agentul de poliţie nu a constatat personal comiterea faptei, întrucât procesul-verbal este întocmit la o dată ulterioară.

Intimata a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 şi 11 C. proc. civ., având în vedere că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului, constatarea facându-se cu mijloace video.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PR nr. 0396747 din 1 aprilie 2005, s-a aplicat intimatei o amendă de 700.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 174 lit. f) din H.G. nr. 85/2003, reţinându-se în sarcina sa că a oprit neregulamentar autoturismul.

Tribunalul a considerat ca instanţa de fond a apreciat în mod eronat că procesul-verbal este nelegal întocmit. Astfel, contravenienta nu a fost de faţă nici la constatarea faptei, nici la întocmirea pro-cesului-verbal, deci obiecţiunile sale nu puteau fi consemnate conform art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, iar formularea plângerii contravenţionale de faţă este tocmai o exercitare a dreptului de apărare în care a detaliat nemulţumirile sale.

De asemenea, confirmarea întocmirii procesul ui-verbal de către un martor, conform art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nu era necesară, deoarece s-a menţionat că procesul-verbal este întocmit în lipsă şi a fost folosită înregistrarea video. Faptul că procesul-verbal nu a fost întocmit la aceeaşi dată cu cea în care a fost făcută constatarea faptei nu atrage nelegalitatea procesului-verbal, agentul constatator nefiind obligat să încheie procesul-verbal şi să aplice sancţiunea în aceeaşi zi, ci înăuntrul termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii.

Cu privire la reţinerea faptei, intimata nu a administrat probe de natură să combată prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul-verbal, nici la fond şi nici în recurs, probe din care să rezulte că nu a săvârşit fapta care i se impută, iar faptul că exista un contract de închiriere pentru două locuri de parcare în zona respectivă nu este suficient pentru a considera că autoturismul sau se afla pe unul dintre cele două locuri de parcare.

Astfel, tribunalul a constatat că subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care s-a reţinut că procesul-verbal este nelegal întocmit, deci recursul a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată, în sensul că tribunalul a respins plângerea ca neîntemeiată.