Contestație amendă pt. staţionare în loc nepermis a autovehiculului


Staţionarea autovehiculului în loc nepermis. Competenţa poliţiei comunitare de a constata şi sancţiona astfel de fapte

Hotărârea C.G.M.B. nr. 216/2006, art. 3

Poliţia comunitară are competenţa de a sancţiona fapta de staţionare a unui autovehicul în loc nepermis, având în vedere că art. 3 din hotărârea C.G.M.B. nr. 216/2006 îi conferă această atribuţie, iar o eventuală nelegalitate a hotărârii respective nu poate fi constatată pe cale incidentală de către instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale, ci doar printr-o acţiune formulată conform Legii nr. 554/2004.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1651 din 14 mai 2009, nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti sub nr. 67/300/2007, petentul M.V., în contradictoriu cu intimata Poliţia Comunitară sector 2 Bucureşti, a solicitat anularea procesului-verbal seria PC nr. 0046851 din 22 decembrie 2008, întocmit de intimată. în motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a staţionat voluntar, ci doar a oprit autovehiculul să întrebe cum să ajungă într-un anume loc.

Prin sentinţa civilă nr. 1484 din 19 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, s-a admis plângerea, instanţa de fond reţinând că poliţia comunitară nu poate constata şi sancţiona abateri de la legea circulaţiei, astfel de abateri nefiind prevăzute de art. 7 din Legea nr. 371/2004 privind organizarea şi funcţionarea acesteia.

Petentul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, recurs ce nu a fost motivat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PC nr. 0046851 din 22 decembrie 2008, întocmit de intimată, s-a aplicat recurentului o amendă de 3000 RON pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 3 alin. (1) din hotărârea C.G.M.B. nr. 216/2006, reţinându-se că a staţionat cu autovehiculul cu o greutate mai mare de 3,5 tone pe domeniul public.

Recurentul a susţinut că nu trebuia să fie sancţionat pentru această faptă, dar nu a propus niciun fel de probe, nici la fond, nici în recurs, de natură să înlăture cele menţionate în procesul-verbal.

In mod incorect instanţa de fond a reţinut că poliţia comunitară nu are competenţa de a sancţiona fapta reţinută, având în vedere că art. 3 din hotărârea C.G.M.B. nr. 216/2006 îi conferă această atribuţie. O eventuală nelegalitate a acestei hotărâri nu poate fi constatată pe cale incidentală de către instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale, ci doar printr-o acţiune în anulare formulată conform Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, tribunalul a constatat că soluţia instanţei de fond de anulare a procesului-verbal este nelegală, deci recursul a fost admis, iar plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.