Contestație contravenţie rutieră. încuviinţarea probei testimoniale. Neaudierea martorului încuviinţat. Respingerea plângerii ca nesusţinută. Inadmisibilitate


Instanţa de fond a reţinut că petentul nu a înţeles a-şi susţine plângerea formulată cu probe, neprezentându-se în instanţă, acest fapt fiind apreciat de către instanţa de recurs ca o încălcare a dispoziţiilor procedurale privind administrarea probei cu martori, mai exact a obligaţiei instanţei de a dispune citarea martorului încuviinţat, asumarea obligaţiei de aducere a martorului de către partea care l-a propus neavând niciun fundament legal. întrucât instanţa a încuviinţat reclamantului proba testimonială cu un martor şi nu a revenit asupra ei, era datoare a o administra, chiar şi în lipsa părţii care a propus-o, iar în condiţiile în care instanţa a soluţionat plângerea, fiind respinsă pentru lipsa dovezilor, vătămarea petentului este evidentă, astfel că neregularitatea nu poate fi acoperită decât prin rejudecarea cauzei în fond, cu audierea martorului încuviinţat petentului.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 258 din 26 ianuarie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 4344 din 17 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M.D. în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că petentul nu s-a prezentat în instanţă pentru a audia martorul propus şi, apreciind că acesta nu a probat contrariul celor reţinute în cuprinsul actului atacat, se impune respingerea acţiunii.

împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul, invocând împrejurarea că, deşi a solicitat proba cu un martor în faţa instanţei de fond, acesta nu s-a putut prezenta din motive medicale.

Analizând recursul dedus judecăţii prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., tribunalul l-a constatat fondat, l-a admis, dispunând casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 5 coroborate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ. La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a avut în vedere faptul că instanţa de fond a reţinut că petentul nu a înţeles a-şi susţine plângerea formulată cu probe, neprezentându-se în instanţă. Acest fapt a fost apreciat de către instanţa de recurs ca o încălcare a dispoziţiilor procedurale privind administrarea probei cu martori, mai exact a obligaţiei instanţei de a dispune citarea martorului încuviinţat, asumarea obligaţiei de aducere a martorului de către partea care l-a propus neavând niciun fundament legal. Tot astfel, s-a reţinut că instanţa a încuviinţat reclamantului proba testimonială cu martora M.A. şi nu a revenit asupra ei, aşa încât era datoare a o administra chiar şi în lipsa părţii care a propus-o.

In condiţiile în care instanţa a soluţionat plângerea, fiind respinsă pentru lipsa dovezilor, vătămarea recurentului este evidentă, astfel că neregularitatea nu poate fi acoperită decât prin rejudecarea cauzei în fond cu audierea martorei încuviinţate petentului.

întrucât instanţa de fond a soluţionat procesul cu încălcarea dispoziţiilor procedurale amintite, tribunalul a admis recursul şi a casat sentinţa civila recurată, iar în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru administrarea probatoriului încuviinţat în cauză.