Probele administrate în cauză au fost corect apreciate, acestea fiind inapte a reflecta o situaţie contrară celei reţinute în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei atacat, martorul audiat în cauză afirmând că „eu am văzut că viteza cu care circula era de 70 km/h”. Or, este evident că o apreciere subiectivă a martorului în sensul celor arătate nu poate fi de natură a combate constatarea tehnico-ştiinţifică a aparatului radar cu care a fost înregistrată viteza de deplasare a autoturismului petentului. în plus, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal, creditat cu prezumţia relativă de adevăr până la proba contrară, petentul se afla singur în maşină la momentul întocmirii procesului-verbal, imediat după constatatarea săvârşirii faptei, iar prezenţa martorului nu a fost dovedită în acel loc şi la acel moment.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1155 din 6 aprilie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 7349 din 6 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 5647/303/2008, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.I. împotriva procesului-verbal seria CC nr. 0314445 întocmit de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, la data de 25 iunie 2008. S-a reţinut de către instanţa de fond, în motivarea hotărârii, că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 şi cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute. Cu privire la temeinicie, s-a arătat că petentul nu a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal, deşi această obligaţie îi incumba faţă de art. 1169 C. civ., iar din probele administrate rezultă că acesta a condus autoturismul cu viteza de 138 km/h.
împotriva hotărârii primei instanţe a formulat recurs petentul, solicitând, în principal, admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi admiterea plângerii. In motivarea recursului, s-a arătat că în mod greşit a fost înlăturată declaraţia martorei M.L., cu motivarea că din procesul-verbal rezultă că era singur în auto, atâta vreme cât acesta nu a fost semnat; că din planşele foto depuse la dosar nu reiese în mod cert că petentul a circulat cu viteza de 138 km/h, deoarece dintr-o singură fotografie rezultă numărul de înmatriculare al maşinii, iar viteza nu reiese din aceasta; că nu a fost depus la dosar manualul de utilizare a aparatului radar folosit, astfel că în cauză nu au fost administrate probe care au fost anterior încuviinţate. Cu privire la solicitarea subsidiară, recurentul a arătat că se impune modificarea sentinţei faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a pronunţat-o fără a ţine cont de dispoziţiile legale în vigoare.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, a art. 304, art. 3041 C. proc. civ., art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa a constatat că hotărârea recurată este legală şi temeinică. In mod corect instanţa de fond a apreciat că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea formelor legale prescrise de O.G.
nr. 2/2001, iar sarcina dovedirii unei alte situaţii de fapt decât aceea reţinută în cuprinsul acestuia aparţine petentului, în conformitate cu art. 1169 C. civ.
Instanţa de fond a apreciat corect probele administrate în cauză, acestea fiind într-adevar inapte a reflecta o situaţie contrară celei reţinute în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei atacat, martora audiată în cauză afirmând că „eu am văzut că viteza cu care circula era de 70 km la oră”. Or, este evident că o apreciere subiectivă a martorei în sensul celor arătate nu poate fi de natură a combate constatarea tehnico-ştiinţifică a aparatului radar cu care a fost înregistrată viteza de deplasare a autoturismului petentului. In plus, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost înlăturată declaraţia martorei de către prima instanţă, deoarece, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal, creditat cu prezumţia relativă de adevăr până la proba contrară, petentul se afla singur în maşină, la momentul întocmirii procesului verbal (orele 1,49), imediat după constatatarea săvârşirii faptei, iar prezenţa martorei nu a fost dovedită în acel loc şi la acel moment.
Motivul de nelegalitate invocat de recurent relativ la împrejurarea că intimata nu a înaintat la dosar manualul de utilizarea a aparatului radar folosit nu a putut fi primit, nicio dispozitile legală în materie nestatuând asupra unei astfel de obligaţii în sarcina agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanţa a constatat, contrar afirmaţiilor recurentului, ca la dosarul instanţei de fond a fost depusă fotografia care susprinde autoturismul contravenientului circulând cu depăşirea vitezei legale, astfel cum s-a reţinut şi în cuprinsul actului atacat. Tot astfel, a fost depus şi buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.
Pentru considerentele mai sus expuse, constatând că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
