Contestație proces-verbal. Reindividualizarea sancţiunii contravenţionale aplicate. Criterii de apreciere


O.G. nr. 2/2001, art. 21 alin. (3)

Deşi fapta de a circula cu un autoturism cu masa de 40.000 kg fără a poseda autorizaţie de zonă B eliberată de autoritatea publică locală prezintă într-adevăr un grad ridicat de pericol social, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în raport de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită, se impune o reindividualizare a sancţiunii aplicate, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că autorizaţia anterioară în baza căreia recurentul circulase în zonă expirase de numai câteva zile, iar faţă de împrejurarea că acesta se deplasa frecvent în zonă în interes de serviciu, este credibil angajamentul asumat la rubrica „obiecţiuni” a procesului-verbal, în sensul că îşi va reînnoi autorizaţia. Totodată, fată de starea materială a celui sancţionat, ale cărui principale venituri sunt realizate din exercitarea meseriei de şofer, venituri reduse în raport de amenda aplicată, instanţa a apreciat că sancţiunea „avertismentului” este suficientă pentru a-i atrage atenţia asupra consecinţelor neres-pectării dispoziţiilor legale.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 201 din 19 ianuarie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 4263 din 10 septembrie 2008, Judecătoria sectorului l Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul A.M. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 0466542 din 2 iulie 2008, încheiat de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră. Prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională de 3.000 lei în temeiul art. 10 din hotărârea C.G.M.B. nr. 134/2004, modificată prin hotărârea C.G.M.B. nr. 132/2005, reţinându-se în sarcina sa că, la data de 2 iulie 2008, a condus autoturismul cu masa de 40.000 kg pe Şoseaua Olteniţei, din direcţia Şura Mare către Şoseaua Viilor, fără a poseda autorizaţie de zonă B eliberată de autoritatea publică locală.

Instanţa de fond a analizat, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contes-

tat şi a reţinut, în legătură cu legalitatea actului, că acesta cuprinde

toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii. In ceea ce priveşte temeinicia actului, instanţa a apreciat că fapta reţinută în sarcina petentului există şi a fost săvârşită de către acesta, întrucât, la controlul efectuat, nu a dovedit că posedă autorizaţia cerută de hotărârea C.G.M.B. nr. 134/2004, pentru a putea circula cu autovehiculul cu masa totală de 40.000 kg pe o arteră intens circulată din zona B a oraşului.

Instanţa de fond a reţinut, totodată, că fapta petentului prezintă un grad sporit de pericol social, care justifică aplicarea sancţiunii amenzii, stabilită, în cauză, la nivelul minimului prevăzut de textul incriminator.

împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs

petentul A.M., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. In motivarea cererii sale, recurentul a susţinut că în mod netemeinic şi nelegal a respins prima instanţă plângerea sa contravenţională, acordând, în cadrul analizei plângerii, o valoare juridică mai mare susţinerilor intimatei, lezându-1 astfel în dreptul său la un proces echitabil şi corect. Recurentul a susţinut că, în raport de împrejurarea că, la data controlului, la locul săvârşirii pretinsei contravenţii, nu existau indicatoare de semnalizare a interdicţiei de circulaţie, fapta reţinută în sarcina sa nu există. Potrivit aprecieri recurentului, proba hotărâtoare în soluţionarea acestui litigiu, respectiv dovada existenţei acestor indicatoare, a căror montare intră în atribuţiile administraţiei publice locale, nu putea fi administrată decât cu concursul administraţiei publice locale, de la care instanţa de fond trebuia să solicite informaţiile necesare.

Recurentul a susţinut, totodată, că în mod greşit a apreciat instanţa de fond asupra legalităţii sancţiunii care, în cauză, nu a fost analizată nici în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, dar nici în raport de prevederile art. 2 din hotărârea C.G.M.B. nr. 134/2004, care dispune cu caracter imperativ ca restricţiile să fie semnalizate prin indicatoare rutiere cu aceste semnificaţii şi prin indicatoare de orientare. S-a mai susţinut de către recurent că instanţa de fond ar fi trebuit să impună intimatei să facă dovada săvârşirii faptei, întrucât, în raport de prezumţia de nevinovăţie care opera în favoarea petentului, acesteia îi revenea sarcina probei.

Deşi legal citată, intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, nu a formulat întâmpinare şi nu a fost reprezentată în instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinţei recurate, dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041

C. proc. civ., tribunalul a apreciat că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează: critica recurentului potrivit căreia i-a fost lezat de prima instanţă, care a acordat o valoare juridică mai mare susţinerilor intimatei, dreptul la un proces echitabil şi corect nu este întemeiată. Procesul-verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate cu propriile simţuri (ex propriis sensibus) de către agentul constatator al intimatei, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă impuse de O.G. nr. 2/2001, ceea ce conferă actului prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, context în care sarcina probei incumbă petentului. Or, petentul nu a probat existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea consemnată de agentul constatator. Mai mult decât atât, acesta a precizat prin plângerea formulată că într-adevăr a constatat şi el în faţa agentului constatator că autorizaţia de zonă B eliberată de autoritatea publică locală îi expirase de câteva zile, angajându-se cu acel prilej să o reînnoiască, pentru a-şi putea astfel îndeplini sarcinile de serviciu care impuneau deplasarea sa în zona respectivă, unde patronul său edifică lucrări edilitare. Aşadar, pentru recurentul-petent, care anterior circulase în zona respectivă în baza autorizaţiei care expirase însă cu câteva zile înainte, erau cunoscute atât zona, cât şi faptul că circulaţia este restricţionată.

In legătură cu împrejurarea că zona restricţionată nu ar fi fost corect semnalizată prin indicatoare rutiere, împrejurare pe care nu a invocat-o de altfel prin plângere ori prin eventuale obiecţiuni la procesul-verbal, tribunalul a constatat că nu a fost dovedită de către recurent.

S-a apreciat însă că este întemeiată critica recurentului referitoare la individualizarea sancţiunii aplicate. S-a reţinut, în acest sens, de către tribunal că, deşi fapta prezintă într-adevăr un grad ridicat de pericol social, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în raport de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită, se impune o reindividualizare a sancţiunii aplicate, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că autorizaţia anterioară în baza căreia recurentul circulase în zonă expirase de numai câteva zile, iar faţă de împrejurarea că recurentul se deplasa frecvent în zonă în interes de serviciu, s-a apreciat că este credibil angajamentul asumat de acesta la rubrica „obiecţiuni” a procesului-verbal în sensul că îşi va reînnoi autorizaţia. Totodată, faţă de starea materială a recurentului-petent, ale cărui principale venituri sunt cele realizate din exercitarea meseriei de şofer, venituri reduse în raport de amenda aplicată, tribunalul a apreciat că sancţiunea „avertismentului” este suficientă pentru a-i atrage acestuia atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale.

în acest context, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a admis recursul şi a modificat sentinţa recurată, în sensul admiterii în parte a plângerii şi înlocuirii amenzii de 3.000 lei cu sancţiunea „avertisment”.