Formularea unei contestaţii administrative în temeiul art. 205 alin. 1 pct. 1 din O.G. nr. 92 2003, republicată, nefinalizate prin emiterea unei decizii care, potrivit art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92 2003, republicată, să poată fi atacată la instanţa de contencios.În condiţiile în care soluţionarea contestaţiei a fost suspendată printr-o decizie care nu se dovedeşte că ar fi fost atacată de contestator, acesta nu poate să se adreseze direct instanţei cu o cerere în anularea actelor administrativ – fiscale ce fac obiectul procedurii a cărei soluţionare a fost suspendată.Prin Sentinţa nr. 322 din 7 mai 2009, Tribunalul Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale şi a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Cluj – Biroul Vamal Târgu-Mureş, Direcţia Regională Vamală Braşov.
Reclamantul a solicitat, prin cererea sa de chemare în judecată, anularea actului constatator nr. 405 din 23 iunie 2003, nr. 568 din 9 septembrie 2003 şi nr. 586 din 6 octombrie 2004, nr. 86 din 15 februarie 2005 şi nr. 129 din 9 martie 2005, şi a proceselor verbale privind calculul accesoriilor pentru fiecare act constatator în parte, motivând că actele prin care s-au stabilit datoriile către stat sunt netemeinice şi nelegale, deoarece autoturismele au fost aduse în decursul timpului în România, erau fabricate în UE, astfel că în mod corect a beneficiat de aplicarea unui tarif vamal preferenţial, iar faptul că după ani, în baza controalelor a posteriori” instituţiile nu au recunoscut un act de circulaţie europeană (certificat EURO 1), nu le îndreptăţeşte la calcularea unor alte taxe vamale.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 205, alin. 1, pct. 1 din O.G. nr. 92 2003, republicată, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţii potrivit legii, iar contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii. Astfel, instanţa a considerat că înainte de a se adresa cu o acţiune în contencios administrativ, reclamantul trebuia să conteste actele constatatoare la autoritatea administrativă emitentă, având în vedere caracterul lor de titlu de creanţă. În considerentele pentru care s-a respins acţiunea reclamantului s-a precizat că procedura administrativ jurisdicţională este reglementată ca şi o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contencios administrativ, iar neîndeplinirea, în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, a procedurii prealabile administrative, atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către reclamantul T. I., care a solicitat modificarea în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se învederează că, deşi instanţa, după ce a redat textul art. 205 alin. 1 pct. 1 din O.G. nr. 92 2003, republicată, constată că a formulat contestaţie ca şi cale administrativă de atac, dar contestaţiile nu au fost soluţionate de către pârâte, respinge acţiunea ca inadmisibilă, deşi putea fi considerată, cel mult, prematură. S-a precizat că soluţionarea contestaţiilor a fost suspendată prin Deciziile nr. 217 din 30 iulie 2003, nr. 265 din 28 iunie 2005, nr. 323 din 10 decembrie 2004, nr. 44 din 18 mai 2005, nr. 56 din 31 mai 2005, nr. 67 din 19 martie 2004, iar prin Decizia nr. 109 din 12 iulie 2006 a fost desfiinţat actul constatator nr. 46 din 19 ianuarie 2004.
Intimatele pârâte, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului reclamantului.
Intimata ANV, prin DRAOV Braşov, a precizat că împotriva actelor constatatoare care formează obiectul prezentei cauze reclamantul a formulat contestaţii administrative, toate soluţionate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în sensul suspendării soluţionării până la finalizarea dosarului penal, deciziile fiind definitive în sistemul căilor de atac administrative, astfel că instanţa nu se poate pronunţa decât asupra acestui aspect, dacă sunt sau nu întrunite condiţiile legale de suspendare, nu şi asupra fondului dreptului, respectiv a legalităţii şi temeiniciei actelor constatatoare.
Intimata pârâtă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, a cerut, de asemenea, respingerea recursului, deoarece din moment ce contestaţiile nu au fost soluţionate, instanţa, în mod corect, a respins cererea reclamantului.
Analizând hotărârea atacată, văzând şi prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul reclamantului este nefondat.
Soluţia de respingere a acţiunii în anularea unor titluri executorii contestate în sistemul căilor de atac administrativ jurisdicţionale, dar nefiind soluţionate contestaţiile prin emiterea unor decizii care, potrivit art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92 2003, republicată, să poată fi atacată la instanţa de contencios administrativ, este o soluţie legală.
Împrejurarea că s-a dispus, prin decizii, suspendarea soluţionării contestaţiilor împotriva titlurilor executorii care fac obiectul prezentului litigiu, nu îl îndreptăţeşte pe reclamant să solicite instanţei anularea respectivelor acte, deoarece nu se face dovada că deciziile de suspendare a procesului de soluţionare a contestaţiilor pe cale administrativă, în condiţiile art. 214 din O.G. nr. 92 2003, republicată, au fost atacate la instanţa de contencios administrativ.
Instanţa nu este învestită cu verificarea motivelor de suspendare şi, câtă vreme, respectivele decizii nu sunt contestate, cel puţin nu se face dovada, iar în procedura de soluţionare a contestaţiilor nu s-a pronunţat o decizie pe fondul dreptului, care să poată face obiectul unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ, soluţia primei instanţe, de respingere a cererii reclamantului, este legală. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei actelor constatatoare, ci pe excepţie, astfel că reclamantului nu îi este afectat dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ cu o acţiune împotriva deciziilor, prin care se soluţionează, pe fond, contestaţiile.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat.
