O.G. nr. 2/2001, art. 32 alin. (2)
în raport de locul săvârşirii faptei, respectiv sectorul 4, faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, este competentă a soluţiona plângerea contravenţională Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, nefiind competentă nici instanţa în a cărei rază domiciliază contravenientul, nici instanţa în a cărei rază îşi are sediul agentul constatator.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 255 din 26 ianuarie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3608 din 16 mai 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe în cauza având ca obiect plângerea petentului
B. O. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 3957368 din 21 aprilie 2008, încheiat de intimata Brigada de
Poliţie Rutieră. In motivare, instanţa a arătat că, în raport de locul săvârşirii faptei, respectiv str. Dr. Constantin Istrate-Mitropolit Nifon din sectorul 4, faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, se impune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
împotriva acestei soluţii a declarat recurs petentul, motivat de împrejurarea că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea intervenienţilor şi nu s-a pronunţat asupra cererii de amânare formulate de către acesta în vederea angajării unui apărător.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, instanţa a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: deşi nu a fost indicat în concret temeiul de drept pe care recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs, instanţa a constatat, în raport de motivele expuse, că se invocă incidenţa art. 304 pct. 5
C. proc. civ. – când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2). Nelegala citare a intervenienţilor se constituie într-un motiv de nulitate relativ, de vreme ce dispoziţia încălcată protejează un interes privat al acestora, astfel că nulitatea nu poate fi invocată de către petent, demersul acestuia apărând ca lipsit de interes.
Cât priveşte motivul de recurs legat de neanalizarea cererii recurentului de amânare în vederea angajării unui apărător, s-a reţinut că afirmaţia este contrazisă de menţiunile practicalei sentinţei recurate. Astfel, cererea recurentului de amânare pentru motivul anterior menţionat a fost respinsă ca neîntemeiată, din moment ce nu au fost invocate motive justificate în susţinere.
Soluţia instanţei este în acord cu dispoziţiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul posibilităţii instanţei de a da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Or, în cauză, s-a reţinut că recurentul nu şi-a motivat cererea în niciun fel.
S-a reţinut că instanţa, pentru a asigura dreptul la apărare al petentului, a dispus chiar şi amânarea pronunţării, pentru a-i da posibilitatea de a formula concluzii scrise, deşi acesta nu a înţeles a invoca dispoziţiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că recursul este nefondat, soluţia instanţei fiind legală şi temeinică, impunându-se, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea acestuia.
