ACŢIUNE CIVILĂ EXERCITATĂ ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL. TÂLHĂRIE. RENUNŢARE LA DESPĂGUBIRI.


Dacă în cursul judecării apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei instanţei de fond, prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi a fost obligat la plata

despăgubirilor civile şi morale, părţile civile declară că renunţă la toate despăgubirile, se ia act de această declaraţie de renunţare la pretenţii.

Prin sentinţa penală nr. 29/1999, Tribunalul Ialomiţa l-a condamnat pe inculpatul P.R. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 74-76 Cod penal.

Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile către părţile civile constituite în cauză.

S-a reţinut că părţile vătămate au fost supuse unor violente, de către inculpat, care le-a sustras mai multe bunuri.

împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, cerând reducerea pedepsei şi exonerarea sa de plata despăgubirilor civile, întrucât părţile vătămate nu mai pretind plata acestora.

Prezente la judecarea apelului, părţile vătămate au declarat că renunţă la pretenţiile civile.

Curtea a admis apelul inculpatului, a desfiinţat parţial sentinţa, a redus pedeapsa inculpatului la 1 an închisoare şi a luat act de declaraţiile părţilor vătămate, că renunţă la pretenţiile civile.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.

(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 410/1999) NOTA: întrucât sentinţa a fost desfiinţată parţial, reducându-se pedeapsa inculpatului şi luându-se act de declaraţiile de renunţare la pretenţii civile, trebuia înlăturată dispoziţia prin care inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile şi daune morale, nefiind suficientă numai menţiunea că se ia act de aceasta, atâta timp cât s-a dispus menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentintei. (Judecator inspector Georgeta Onica )