ACŢIUNE CIVILĂ EXERCITATĂ ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL. UCIDERE DIN CULPĂ. PRESTATIE PERIODICĂ. PRINCIPIUL REPARĂRII INTEGRALE A PREJUDICIULUI.


Chiar dacă copiii minori, rămaşi fără tată, în urma decesului într-un accident de circulaţie, produs din culpa exclusivă a inculpatului, au moştenit averea victimei, aceasta nu înlătură dreptul lor de a solicita de la inculpat obligarea la o prestaţie periodică, care să contribuie la acoperirea efectivă a întregului prejudiciu produs de inculpat.

Prin sentinţa penală nr.990/17.05.1999 a Judecătoriei Buftea, inculpatul D.l. a fost condamnat la 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev.de art.178 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.74-76 C.pen.

S-a admis în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă O.I., inculpatul fiind obligat la 20.000.000 lei, reprezentând daune morale, respingându-se, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele materiale.

în fapt, s-a reţinut că la data de 25.06.1997, conducând un autocamion, inculpatul a încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice, şi, intrând pe contrasens, a provocat coliziunea cu autoturismul condus de victima O.M., care la scurt timp a decedat.

Soţia victimei, partea civilă O.I., s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, solicitând obligarea acestuia la 70.000.000 lei cheltuieli de înmormântare, 300.000.000 lei daune morale şi la câte 800.000 lei, prestaţie periodică lunară, pentru cei 2 copii minori ai victimei.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă O.I., apelul fiind admis prin decizia penală nr.1745/06.12.1999 a Tribunalului Bucureşti -secţia a ll-a penală, inculpatul fiind obligat şi la plata sumei de 20.000.000 lei cheltuieli de înmormântare.

Prin recursul declarat, partea civilă O.l. a solicitat plata de către inculpat a unei prestaţii periodice în favoarea copiilor minori ai victimei şi majorarea despăgubirilor materiale şi morale ce i-au fost acordate, la cuantumul sumelor solicitate iniţial.

Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul, obligând pe inculpat la plata a câte 800.000 lei lunar, prestaţie periodică în favoarea minorilor O.A. şi O.M.

S-a motivat faptul că, cei doi minori, deşi au moştenit averea victimei (inclusiv drepturile rezultate din preluarea unei case de schimb valutar), continuă să aibă dreptul de a solicita de la inculpat plata unor prestaţii periodice, care să contribuie la acoperirea efectivă a întregului prejudiciu produs de inculpat.

Acest drept există independent de calitatea de moştenitori a minorilor, care, în prezent, nu mai beneficiază de toate veniturile pe care le realiza tatăl lor.

Cererea de majorare a despăgubirilor morale şi a cheltuielilor de înmormântare a fost respinsă, cu motivarea că nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare prev.de art.3859 C.pr.pen., întrucât vizează aspecte de apreciere, ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs.

(Secţia a ll-a penală, decizia nr.404/2000) NOTĂ: în legătură cu cererea de majorare a despăgubirilor, formulată de partea civilă, apreciem că vizează cazul de casare prev.de art.3859 pct.171 C.pr.pen., respectiv aplicarea greşită a legii.

Cum legea nu distinge, acest caz de casare dă posibilitatea instanţei de recurs să verifice aplicarea corectă, în raport de situaţia de fapt rezultată din probele administrate, a aplicării oricărui tip de normă juridică, inclusiv a acelora care se află la aprecierea judecătorilor instanţei de apel.

în această interpretare, instanţa de recurs, ca ultimă instanţă ordinară are posibilitatea de a îndrepta orice aplicare greşită a legii, în raport de particularităţile situaţiei de fapt.

în acelaşi sens este art.38514 alin.1 C.pr.pen., legea instituind obligaţia ca la judecarea recursului să se verifice hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei.

Prin urmare, considerăm că instanţa de recurs avea obligaţia de a analiza, pe fond, cererea părţii civile de majorare a despăgubirilor. (Judecator Viorel-Adrian Podar)