Aplicarea prevederilor art.320/1 alin.5 Cod procedură penală. Incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat unul dintre dosarele disjunse Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.

S-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.A.G., în sensul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal, în loc de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.

A fost condamnat inculpatul P.A.G. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind G.V..

În baza art. 83 Cod penal, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 46 pronunţată la data de 21 ianuarie 2008 de Judecătoria Rădăuţi, rămasă definitivă la data de 06 februarie 2008, prin neapelare şi a dispus executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, inculpatul P.A.G. urmând să execute pedeapsa rezultantă, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că în ziua de 07.05.2010, orele 1900, după o înţelegere prealabilă, în Parcul Mânăstirii Bogdana din municipiul Rădăuţi, profitând de starea de ebrietate a părţii vătămate, inculpaţii P.A.G şi J.I.S., împreună cu numitul O.?., i-au sustras părţii vătămate un inel din aur de pe deget, un lănţişor din aur de la gât şi suma de 40 lei dintr-un buzunar exterior al hainei, în valoare totală de 1940 lei.

În condiţiile în care inculpatul O.Ş. s-a prevalat de procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa de fond a dispus disjungerea cauzei penale privitoare la inculpatul O.Ş., de cele care îi privesc pe inculpaţii J.I.S. şi P.A.G..

Împotriva sentinţei nr. 138/23.02.2011 a Judecătoriei Rădăuţi au declarat recurs inculpaţii J.I.S. şi P.A.G, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Prin decizia penală nr. 348 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava, s-au admis recursurile declarate de inculpaţi, s-a casat în totalitate atât sentinţa penală mai sus-menţionată, cât şi încheierea din Şedinţa Camerei de Consiliu din data de 16.03.2011 pronunţată în acelaşi dosar şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, a reţinut curtea că prin rechizitoriul nr. 1351/P/2010 din 16.12.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor J.I.S., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, d, e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, P.A.G., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, d, e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, precum şi a inculpatului O.Ş.

Cum inculpatul O.Ş. a solicitat ca faţă de el să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală, în sensul de a fi judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, la termenul de judecată din 25.01.2011 s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpaţii J.I.S. şi P.A.G., iar prin sentinţa penală nr. 60/25.01.2011 inculpatul O.Ş. a fost condamnat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Ori, atât sentinţa penală nr. 60/25.01.2011 prin care s-a disjuns cauza şi a fost condamnat inculpatul O.Ş., cât şi sentinţa penală nr. 138/23.02.2011 prin care au fost condamnaţi ceilalţi doi inculpaţi, au fost pronunţate de acelaşi judecător.

Ca atare, procedând iniţial la condamnarea inculpatului O.Ş., judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, caz de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. 2 Cod procedură penală (greşit fiind respinsă cererea de abţinere).