Art.180 alin.2 C.penal – lovire Infracţiuni


Dosar nr. 4655/317/2011 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa penală Nr. 293/2012

Şedinţa publică de la 15 Mai 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE I.M.

Grefier L.V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria ….

Pe rol judecarea cauzei penale privindu-le pe inculpata-parte vătămată C.E.şi pe inculpata – parte vătămată A.V., trimise în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria …. nr.1455/P/2011 din data de 02.12.2011 pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.180 alin.2 C.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns inculpata C.E, personal şi asistată de avocat ales D.D, şi inculpata A.V, personal şi asistată de avocat ales F.Ş.G, şi martorii B.M., M.D.şi P.I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Potrivit dispoziţiilor art.327 C.proc.pen. sunt ascultaţi martorii prezenţi, declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanţa declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public arată că inculpatele au fost trimise în judecată pentru că, în data de 24.05.2011, şi-au aplicat reciproc lovituri, provocându-şi vătămări care au necesitat pentru vindecare mai multe zile de îngrijiri medicale, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art.180 alin.2 C.Pen. iar din probele administrate în cauză rezultă vinovăţia celor două inculpate, motiv pentru care solicită condamnarea acestora în baza art.180 alin.2 C.pen. Mai solicită şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat D.D., pentru inculpata parte vătămată C.E., solicită achitarea inculpatului C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe în temeiul art.10 lit.e) C.pen. întrucât acesta a acţionat în legitimă apărare, fiind atacată de către cealaltă inculpată. În subsidiar, solicită achitarea acesteia întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni în raport de împrejurările în care a fost săvârşită şi de circumstanţele personale ale inculpatei. Solicită condamnarea celeilalte inculpate, urmând a-i fi aplicată o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege întrucât aceasta a fost cea care a iniţiat conflictul, a mai avut şi anterior conflicte cu partea vătămată şi este cunoscută în sat ca fiind o persoană agresivă, precum şi obligarea ei la plata cheltuielilor judiciare.

Avocat F.Ş., pentru inculpata A.V., solicită achitarea acestei inculpate întrucât din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada vinovăţiei acesteia în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată. Astfel, declaraţiile martorilor nu sunt credibile atât timp cât aceştia relatează că nu numai inculpata ci şi soţul acesteia, faţă de care s-a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată, ar fi agresat-o pe cealaltă inculpată. Precizează că singurii martori care au fost prezenţi la locul desfăşurării conflictului şi care nici nu au observat în mod direct cum a început conflictul se aflau la muncă la inculpata partea vătămată C.E., declaraţiile acestora fiind prin urmare subiective. Solicită condamnarea inculpatei C.E.. Obligarea la plata despăgubirilor şi la plata cheltuielilor judiciare.

Inculpatele, având ultimul cuvânt, au arătat cu sunt nevinovate.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria …. nr.1455/P/2011 s-a dispus punerea în mişcare şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor C.E.şi A.V. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art.180 alin.2 C.Pen.

Ca stare de fapt s-a reţinut că, în data de 24.05.2011, în jurul orei 13.00, în timp ce se aflau pe un teren agricol situat în punctul ,,Creţu’’, pe raza satului P.S, inculpatele C.E.şi A.VA. au avut un conflict în timpul căruia s-a lovit reciproc, provocându-şi leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un numărul de 8-9 zile îngrijiri medicale pentru C.E.şi 7-8 zile îngrijiri medicale pentru A.V.

Stare de fapt expusă de procuror a fost reţinută prin coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţii inculpate, declaraţii martori, certificate medico-legale.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatele au fost ascultate cu respectarea dispoziţiilor art. 70 Cod de procedură penală, în prezenţa apărătorilor aleşi, filele 13 şi 14 din dosarul instanţei.

Inculpata – parte vătămată C.E. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3000 lei, 2000 lei daune morale şi 1000 lei despăgubiri materiale.

Inculpata – parte vătămată A.V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8000 lei daune morale şi 300 lei despăgubiri materiale.

La solicitarea procurorului au fost ascultaţi martorii C.I, C.E., A.V., C.A., B.M, P.Ş., B.M., C. M., Anuţa N. şi C. C..

Instanţa a încuviinţat proba cu martorul M. D., la solicitarea inculpatei C.E., şi a dispus, din oficiu, audierea martorului P.I..

Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

În data de 24.05.2011, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, cele două inculpate au început să discute în contradictoriu după care şi-au aplicat reciproc lovituri.

Inculpata partea vătămată C.E. se afla pe terenul proprietatea sa împreună cu martorii C. I. şi A. care executau lucrări agricole când a inculpata parte vătămată A.V.care a început să le adreseze celor trei cuvinte jignitoare, acuzându-i că i-au stricat un rând de porumb.

Martorii C. I. şi A. au relatat că inculpata A.V.a venit la inculpata C.E., cele două îmbrâncindu-se, căzând la pământ şi tăvălindu-se una peste cealaltă.

Urmare a agresiunilor reciproce, cele două au suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un numărul de 8-9 zile îngrijiri medicale pentru C.E.şi 7-8 zile îngrijiri medicale pentru A. V..

Faţă de starea de fapt reţinută, instanţa constată că fapta inculpatei C.E.de a o fi lovit pe cealaltă inculpată-parte vătămată şi de a-i fi cauzat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale întruneşte atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alineat 2 Cod penal, pentru care inculpata urmează să fie condamnată.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatei vor fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 alin.1 C.pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a codului, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatei vor fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 alin.1 C.pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a codului, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa va reţine în favoarea acesteia circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art.73 lit.b) C.pen. constând în săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Astfel, toţi martorii audiaţi în cauză au relatat că inculpata A.V. este o persoană violentă care se află în stare conflictuală nu numai cu cealaltă inculpată ci şi cu celelalte persoane din comunitate. Mai mult, martorii C. au declarat că A.V. a venit pe terenul inculpatei C.E.şi a început să-i adreseze cuvinte jignitoare iar, iniţial, inculpata C.E.i-a solicitat să plece şi să o lase în pace.

Instanţa constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea lovire sau alte violenţe pentru care legiuitorul prevede pedeapsa închisorii de la o lună la 3 luni alternativ cu amenda.

Prin urmare, având în vedere împrejurările în care a avut loc conflictul precum şi faptul că C.E.a fost provocată de A.V., instanţa apreciază că o pedeapsă de 150 lei amendă penală este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii.

Totodată, instanţa îi va pune în vedere inculpatului prevederile art.631 C.pen. conform cărora, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Totodată, instanţa îi va pune în vedere inculpatului prevederile art.631 C.pen. conform cărora, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Instanţa constată că fapta inculpatei A.V.de a o fi lovit pe cealaltă inculpată-parte vătămată şi de a-i fi cauzat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale întruneşte atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alineat 2 Cod penal, pentru care inculpata urmează să fie condamnată.

În concret, instanţa constată că inculpata a săvârşit infracţiunea lovire sau alte violenţe pentru care legiuitorul prevede pedeapsa închisorii de la o lună la 3 luni alternativ cu amenda.

Gradul de pericol social concret al faptei este ridicat ţinându-se seama de modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii precum şi de conduita inculpatului.

Astfel, în plină zi, în prezenţa martorilor C., nepăsându-i că va fi observată de aceştia, inculpata A.V.i-a adresat cuvinte jignitoare celeilalte inculpate şi a continuat să procedeze în acest mod deşi C.E.i-a solicitat să plece. A mers pe terenul lui C.E.şi a lovit-o, provocându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare un mai multe zile de îngrijiri medicale.

Mai mult, inculpata a mai fost anterior condamantă pentru săvârşirea unor infracţiuni împotriva persoanei.

Analizând ansamblul acestor considerente, instanţa apreciază că o pedeapsă de 1000 lei amendă penală este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii.

Instanţa va înlătura susţinerile celor doi inculpaţi conform cărora ar fi acţionat în stare de legitimă apărare. Persoana care afirmă că a săvârşit fapta prevăzută de legea penală în stare de legitimă apărare sau de provocare trebuie să propună probe prin care să îşi dovedească susţinerile.

Sub aspectul laturii civile, constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru răspunderea civilă delictuală, instanţa va admite în parte acţiunile civile formulate de cele două inculpate- părţi vătămate.

Va respinge cererea acestora privind despăgubirile materiale întrucât din probele administrate nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului material.

Instanţa constată că ambele inculpate au suferit leziuni traumatice care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi apreciază că acest prejudiciu va putea fi acoperit prin acordarea unei sume de bani în compensaţie, motiv pentru care în baza art. 14 raportat la art. 346 Cod de procedură penală şi art. 998 Cod civil, le va obliga pe cele două inculpate la plata unor sume de bani proporţional cu culpa fiecăreia în producerea prejudiciului.

Va fi obligată inculpata A.V. la plata a 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile către C.E. iar inculpata C.E.la plata a 200 lei cu titlu de despăgubiri civile către A.V..

În baza art. 193 alin. 1 Cod de procedură penală va fi obligată inculpata A.V.la plata a 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către C.E., reprezentând onorariu de avocat. Deşi inculpata A.V.a fost asistată de apărător ales pe parcursul procesului penal, nu a fost depus la dosarul cauzei nici un înscris din care să rezulte onorariul perceput de avocat.

În baza art.191 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpată la plata a câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.191 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpată la plata a câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 180 alin.2 Cod penal, condamnă inculpata A.V., fiica lui … şi …., născută la data de …. în S., Jud.G., , căsătorită, studii 7 clase, CNP – ….., domiciliată în …., la:

– 1000 ( o mie) lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe faţă de partea vătămată C.E..

Pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 631 Cod penal.

În baza art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art.73 lit.b) C.pen. raportat la dispoziţiile art.76 alin.1 lit.f), condamnă inculpata C.E., fiica lui …. şi …., născută la data de …. în S., Jud. G., cetăţean român, căsătorită, studii 8 clase, CNP – …, domiciliată în …..

– 150 ( o sută cincizeci) lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe faţă de partea vătămată A.V..

Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 Cod penal.

În baza art. 14 rap. la art. 346 Cod de procedură penală şi art. 998 Cod civil, obligă inculpata A.V.la plata a 1000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă C.E..

Respinge cererea de acordarea a despăgubirilor materiale formulată de partea civilă C.E..

În baza art.14 rap. la art. 346 Cod de procedură penală şi art. 998 Cod civil, obligă inculpata C.E.la plata a 200 lei cu titlu de daune morale către partea civilă A.V..

Respinge cererea de acordarea a despăgubirilor materiale formulată de partea civilă A.V..

În baza art. 193 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpata A.V.la plata a 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către C.E., reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 15.05.2012

Preşedinte,

I.M.

Grefier,

L.V.

I.M. 05 Iunie 2012