Art. 278/1 Cod procedură penală. Plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rechizitoriu. Inadmisibilitate


SENTINTA NR. 6 din 26 ianuarie 2005

Art. 278/1 Cod procedura penala. Plângere împotriva solutiei de neîncepere a urmaririi penale dispusa prin rechizitoriu. Inadmisibilitate.Emitent: Curtea de Apel Oradea – sectia penala si pentru cauze cu minori

Prin sentinta penala nr. 6 din 26 ianuarie 2005 a fost respinsa ca inadmisibila plângerea formulata de petentul M.V. împotriva solutiei de neîncepere a urmaririi penale luata prin rechizitoriul Parchetului National Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei fata de intimatii B.A., N.A. si M.C., pentru savârsirea infractiunilor prev. si ped. de art. 255 alin. 1 si 3 Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Curtea de Apel Oradea a retinut ca, prin rechizitoriul Parchetului National Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a petentului pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal, iar în baza art. 288 rap. la art. 10 lit. i/1 Cod procedura penala, neînceperea urmaririi penale fata de intimatii M.C., P.M., P.V., N.A.; B.A. si S.V., pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 255 alin. 1 si 2 Cod penal.

În cursul judecatii, petentul a invocat instantei exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 278/1 Cod procedura penala, solicitând sesizarea Curtii Constitutionale în vederea solutionarii exceptiei invocate, motivându-si cererea în esenta cu aceea ca dispozitiile textului vizat nu garanteaza accesul eficient si direct la justitiei a cetateanului, limitând nejustificat actele procurorului, care pot fi atacate cu plângere.

Prin decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004, Curtea Constitutionala a respins exceptia retinând ca dispozitiile alineatului 1 al art. 278/1 Cod procedura penala nu îngradesc liberul acces la justitie ci, dimpotriva, asigura realizarea acestui drept, în conformitate cu prevederile art. 21 din Constitutie, respectiv cu prevederile art. 6 pct. 1 si art. 13 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale. Faptul ca în sfera actelor împotriva carora cel interesat poate face plângere în temeiul art. 278/1 Cod procedura penala nu este inclus si rechizitoriul, nu este de natura sa aduca atingere dreptului de acces liber la justitie, dreptului la un proces echitabil ori principiului constitutional potrivit caruia justitia se realizeaza prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege, câta vreme rechizitoriu constituie, potrivit dispozitiilor art. 264 alin. 1 Cod procedura penala, chiar actul de sesizare a instantei de judecata, singura autoritate prin care se realizeaza justitia, în conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. 1 din Constitutie.

Astfel, rezulta ca în sfera actelor împotriva carora partea poate face plângere, potrivit art. 278/1 Cod procedura penala, nu poate fi inclus si rechizitoriul, dispozitiile legale neputând fi extinse la situatii care nu sunt cuprinse în textul de lege. Ori, în cauza, petentul atacând solutia prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de intimati, a atacat implicit si actul prin care s-a dispus aceasta masura, respectiv rechizitoriul, care, potrivit dispozitiilor art. 278/1 alin. 1 Cod procedura penala nu poate fi atacat în instanta.