Cerere de revizuire. Participarea procurorului. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.); Revizuire


Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 711 din data de 02.06.2014

Cerere de revizuire. Participarea procurorului

Art.459 alin.2 din noul Cod de procedură penală prevede că admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire este analizată în camera de consiliu și fără citarea părților, nefiind cuprinsă interdicția expresă a participării procurorului la examinarea în principiu a cererii de revizuire, astfel că, în această situație, se aplică regula procedural penală generală de la art.363 alin.1 din noul Cod de procedură penală, conform căreia participarea procurorului la judecată este obligatorie.

Neparticiparea procurorului, atunci când este obligatorie, atrage sancțiunea nulității absolute a actului emis de instanța de judecată, așa cum prevăd dispozițiile art.281 alin.1 litera d din noul Cod de procedură penală, cu efectul obligativității refacerii, în întregime, a actului, în condiții de legalitate, unica soluție fiind desființarea, în întregime, a sentinței penale, cu trimiterea cauzei, spre reexaminarea cererii de revizuire, în camera de consiliu, fără citarea părților și cu participarea procurorului, de către aceeași instanță de fond.

art. 459 alin.2 Cpp

Prin sentința penală nr.39/14.06.2014 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr.685/339/2014 a fost respinsă în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul C.M.T., acesta fiind obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanța de fond, ca instanță extraordinară, a reținut că revizuentul se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicate pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.321 alin.1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 litera a din vechiul Cod penal prin sentința penală nr.31/23.03.2012 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin decizia penală nr.2.056/R/25.10.2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală .

A arătat prima instanță că nu este aplicabil niciunul dintre motivele de revizuire prevăzute de art.453 alin.1 literele a-f din noul Cod de procedură penală, precizând că revizuentul nu a respectat dispozițiile art.456 alin.2 din noul Cod de procedură penală raportat la art.459 alin.3 litera b din noul Cod de procedură penală, întrucât nu a indicat cazul de revizuire și mijloacele de probă, ori nevinovăția și plata unei rate lunare pentru restul de pedeapsă a închisorii rămas neexecutat nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire.

În termen legal, revizuentul a declarat apel, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, rejudecând pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire întrucât martorii au comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.453 alin.1 lit.b Cod de procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivului invocat cât și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din noul Cod de procedură penală, Curtea a apreciat că apelul este fondat, însă nu pentru motivul invocat de apelantul-revizuent.

Curtea a constatat că art.403 alin.1 din vechiul Cod de procedură penală prevedea că cererea de revizuire se examinează, în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

Art.459 alin.2 din noul Cod de procedură penală prevede că admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire este analizată în camera de consiliu și fără citarea părților. Ca atare, noua lege procesual penală nu mai cuprinde interdicția expresă a participării procurorului la examinarea în principiu a cererii de revizuire, astfel că, în această situație, se aplică regula procedural penală generală de la art.363 alin.1 din noul Cod de procedură penală, conform căreia participarea procurorului la judecată este obligatorie. Neparticiparea procurorului, atunci când este obligatorie, atrage sancțiunea nulității absolute a actului emis de instanța de judecată, așa cum prevăd dispozițiile art.281 alin.1 litera d din noul Cod de procedură penală, cu efectul obligativității refacerii, în întregime, a actului, în condiții de legalitate.

Așadar, unica soluție constă în desființarea, în întregime, a sentinței penale, cu trimiterea cauzei, spre reexaminarea cererii de revizuire, în camera de consiliu, fără citarea părților și cu participarea procurorului, de către aceeași instanță de fond.

Față de cele expuse, în temeiul art.421 punctul 2 litera b Cod de procedură penală, a fost admis apelul formulat de revizuientul C.M.T. împotriva sentinței penale nr.39/14.06..2014 a Judecătoriei Zimnicea, a fost desființată în totalitate sentința penală și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Judecătoria Zimnicea.

(decizia penală nr.711 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în dosarul nr. 685/339/2014)