Cerere de stabilire a responsabilitatii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, in temeiul art. 138 alin.1 Lit.d. din Legea 85/2006 privind procedura


Cerere de stabilire a responsabilitatii membrilor organelor de conducere aledebitoarei, in temeiul art. 138 alin.1 lit.d. din Legea 85/2006 privindprocedura insolventei. Admiterea cererii.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Olt, IGF EXPERT CONSULT IPURL in calitate de lichidator judiciar in dosarul de faliment privind pe debitoarea SC A SRL a solicitat extinderea raspunderii paratului GI- administrator si asociat al debitoarei, in temeiul art. 138 al. 1 lit. d din Legea 85/2006 pana la acoperirea integrala a pasivului de 11.961 lei, aflat in sarcina debitoarei SC A SRL.

In motivarea cererii, lichidatorul judiciar arata ca prin sentinta comerciala nr.340 din 2.06.2008, Tribunalul Olt – Sectia Comerciala si de Administrativ a dispus declansarea procedurii falimentului in forma simplificata impotriva debitoarei SC A SRL, in dosarul nr. 516/104/2008.

In rapoartele de activitate depuse la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a sustinut ca reprezentantul debitoarei refuza sa-i prezinte documentele si informatiile prevazute de art. 28 al.1 din Legea 85/2006, ceea ce denota ca aceasta evidenta nu exista, situatie care determina imposibilitatea continuarii procedurii.

Pentru acest refuz, lichidatorul judiciar a depus cu adresa nr. 203 din 8.09.2008, plangere penala impotriva administratorului GI, solicitand sanctionarea acestuia conform prevederilor art. 147 din Legea 85/2006.

Au fost invocate in drept prevederile art. 138 al. 1 lit.d din Legea 85/2006.

Desi legal citat, paratul GI nu a depus la dosar intampinare si nu a solicitat probe in aparare.Examinand actele si probele dosarului, instanta constata ca actiunea formulata de lichidatorul judiciar IGF EXPERT CONSULT IPURL este intemeiata.

Potrivit dispozitiilor art. 138 al.1 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, in cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 al.1 sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.

Conditia antrenarii raspunderii acestor persoane o constituie culpa acestora pentru ajungerea societatii in stare de insolventa prin una din faptele enumerate de art. 138 din Legea 85/2006 printre care si tinerea unei contabilitati fictive sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea ori prilejuirea disparitiei unor documente contabile, prevazute la art. 138 al.1 lit.d. din lege.

In cauza de fata, lichidatorul judiciar a mentionat in raportul privind procedura parcursa in cazul debitoarei SC A SRL pana la 15.09.2008 si, ulterior pana la 13.10.2008, ca desi a fost notificata de mai multe ori debitoarea, prin reprezentantul sau GI care a semnat confirmarea de primire pentru a-i pune la dispozitie documentele financiar contabile ale societatii debitoare conform art. 28 al.1 din Legea 85/2006, administratorul social al debitoarei a refuzat sa coopereze .

Neprezentarea documentelor prevazute de art. 28 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei face imposibila verificarea indeplinirii conditiilor cerute de art. 138 lit.a – g in vederea incadrarii corespunzatoare a faptelor ilicite a celor responsabili, fapte ce atrag raspunderea delictuala speciala a acestora.

Datorita neprezentarii documentelor prevazute de art. 28 din lege lichidatorul judiciar nu este in masura a stabili cu exactitate situatia financiara a firmei.

In conformitate cu art. 10 din nr.82/1991, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului.

In conformitate cu art. 73( e) din privind societatile comerciale, administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, dispozitie legala ce trebuie interpretata prin raportare la art. 201(1) din Legea 31/1990 si la art. 10 din Legea contabilitatii nr.82/1991.

In ceea ce priveste raportul de cauzalitate dintre faptele expres prevazute de art. 138 din Legea 85/2006 si ajungerea debitorului in stare de insolventa, este mai mult decat evident ca,,netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, asa cum este descrisa de art. 138 (d) din Legea 85/2006, a cauzat insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, fapta ce a generat aparitia starii de insolventa a debitoarei si acumularea unui pasiv de 11.961 lei.

Raportat la dispozitiile art. 10 din Legea contabilitatii nr.82/1991 coroborate cu prevederile art. 73 (e) din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, vinovatia paratului GI a fost dovedita, acesta fiind direct raspunzator de interventia starii de faliment, ca o consecinta a nerespectarii obligatiilor legale privind tinerea contabilitatii, fiind astfel indeplinite conditiile prev.de art. 138 al.1 lit.d. din Legea 85/2006, sens in care va fi admisa actiunea.Data publicarii pe portal: 23.01.2009