In urma rezolvării conflictului de competenţă de către instanţa competentă nu se mai poate invoca necompetenţa instanţei desemnate, afară de cazul când, în urma cercetării judecătoreşti, situaţia de fapt se schimbă, constatându-se că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe (art. 43 alin. 9 din Codul de procedură penală).
O asemenea abordare se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competenţă.
(Decizia nr. 1299 din 9 iulie 2003 – Secţia Ipenală) *
Prin Sentinţa penală nr. 1371 din 23.05.2002, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a condamnat pe inculpatul I.N. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2, art. 3 alin. 2 şi, respectiv, art. 4 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 74 – 76 din Codul penal.
A mai condamnat pe inculpatul K.M. la o pedeapsă rezultantă de 17 ani închisoare pentru aceleaşi infracţiuni.
S-a reţinut că la 24 martie 2001, inculpaţii au introdus în România, în scop de revânzare, cantitatea de 985 grame heroină, ascunsă în caloriferul compartimentului de tren în care călătoreau pe ruta Istambul – Bucureşti.
S-a mai constatat că inculpaţii deţineau pentru consum propriu o cantitate mai mică de heroină, ascunsă într-un pachet de ţigări.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală, prin Decizia penală nr. 488 din 4.04.2003, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, reţinându-se, printre altele, că pricina a fost soluţionată de judecătorie ca urmare a regulatorului de competenţă pronunţat de Curtea de Apel Bucureşti.
împotriva deciziei, inculpaţii au declarat recurs, prin care au susţinut că potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 competenţa judecării infracţiunilor săvârşite de inculpaţi revenea tribunalului, şi nu judecătoriei.
Aceste critici sunt nefondate, deoarece, în cauză, competenţa judecătoriei a fost astfel stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 12 din 25.10.2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a penală de soluţionare a conflictului negativ de competenţă.
Aşa fiind, Curtea a respins ambele recursuri ca nefondate.
