CONTESTATIE LA EXECUTARE. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală inculpaţilor condamnaţi înaintea de intrarea în vigoarea a Legii 202/2010 Contestaţie la executare


În motivarea contestatiei, se arata de contestator ca în data de 26 noiembrie 2010, prin Legea nr.202/2010, s-au introdus mai multe modificari procedurale în materie penala, printre acestea si acordul privind recunoasterea vinovatiei, instituit prin dispozitiile art.3201 din respectiva lege. În ceea ce-l priveste – mai arata contestatorul – îndeplineste toate criteriile impuse de textul de lege invocat în vederea aplicarii acestor prevederi si, pe cale de consecinta, a reducerii cu o treime a limitelor pedepsei întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecata a avut loc în data de 13 noiembrie 2009 iar condamnarea în prima instanta a fost pronuntata la data de 15 decembrie 2010, adica ulterior introducerii legii penale mai favorabile. A mentionat condamnatul ca, pe toata perioada cercetarii penale, cât si cu ocazia audierilor în fata instantei, a avut o atitudine constant sincera, de recunoastere a faptelor retinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instantei. Prin urmare, a solicitat admiterea contestatiei si casarea în parte a deciziei doar sub aspectul aplicabilitatii art.3201 Cod procedura penala, dispunând reducerea pedepsei cu o treime.

Analizând actele de la dosar, instanta retine urmatoarele :

Contestatorul a fost condamnat prin sentinta penala nr.237 pronuntata la data de 15.12.2010 de Judecatoria Rosiorii de Vede la 2 ani închisoare, cu aplicarea art.861 Cod penal, respectiv suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei. Sentinta penala a ramas definitiva prin decizia penala nr. 361/17 februarie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti prin care a fost înlaturata aplicarea disp. art.861 Cod penal, mentinându-se celelalte dispozitii ale sentintei.

Dupa intrarea în vigoare a noului art. 3201 Cod procedura penala, inculpatul a înteles sa invoce pe calea contestatiei la executare, în beneficiul sau aceste dispozitii, solicitând micsorarea pedepsei ce i-a fost aplicata. Contestatia a fost înregistrata la aceasta instanta la data de 22 august 2011.

Din dosarul de fond atasat la dosarul prezentei cauze, rezulta ca începerea cercetarii judecatoresti a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii 202/2010, care a introdus art.3201 în Cod de procedura penala privind judecata în cazul recunoasterii vinovatiei.

Instanta a considerat ca inculpatul nu poate fi repus automat în dreptul de a beneficia de dispozitiile art. 3201 Cod procedura penala odata cu intrarea în vigoare a acestui text. În primul rând trebuie tinut cont de faptul ca procesul penal a depasit momentul procesual pâna la care inculpatul putea face declaratia de recunoastere prevazuta de noul text si când putea solicita ca judecata sa se faca în baza probelor administrate la urmarirea penala.

Procesul penal trebuie sa se desfasoare operativ, fara opriri si fara reveniri la faze anterioare.

În al doilea rând, nu poate fi eludata regula ca legea procesuala penala nu retroactiveaza decât în cazul în care se prevede în mod expres aceasta în continutul ei. În doctrina s-a sustinut chiar ca retroactivitatea legii noi de procedura penala nu ar putea avea loc în nici o situatie, deoarece nu este permisa de art.15 alin.2 din Constitutie, care prevede posibilitatea retroactivarii doar pentru legea penala, nu si pentru legea procedurii penale.

Pentru considerentele expuse, instanta a respins contestatia la executare, ca neîntemeiata.