Data de la care curge termenul de încercare în condiţiile art. 85 alin. 3 Cod penal Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


În temeiul art.85 Cod penal, a fost anulat beneficiul suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 3 luni închisoare aplicata prin decizia penala nr.184 din 15 aprilie 2008 a Curtii de Apel Suceava.

În temeiul art.33 lit.a, 34 Cod penal, a fost contopita pedeapsa aplicata prin prezenta sentinta cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicata inculpatului prin decizia penala nr.184 din 15 aprilie 2008 a Curtii de Apel Suceava si s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

S-a facut aplicarea art.71, 64 lit.a teza II, b Cod penal.

În temeiul art.81 si art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si a pedepselor accesorii aplicate pe o durata de 3 ani, care constituie termen de încercare calculat potrivit art.82 Cod penal.

S-a atras atentia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

În seara zilei de 26 mai 2007, inculpatul a consumat bauturi alcoolice, iar în cursul diminetii de 27 mai 2007, în jurul orei 0200, a condus pe drumurile publice din mun. Botosani, autoturismul mai sus-aratat în care se mai aflau 9 persoane, aspect ce a atras atentia organelor de politie aflate în patrulare.

Organele de politie l-au ajuns din urma în incinta statiei Peco B. situata pe Calea Nationala din mun. Botosani. Dupa ce l-au identificat pe inculpat, stabilind cu certitudine ca el a condus autoturismul, organele de politie au constatat ca se afla sub influenta bauturilor alcoolice, împrejurare în care i-au solicitat acestuia sa se supuna testului cu aparatul etilotest Drager.

Inculpatul a avut o conduita necorespunzatoare, proferând injurii, refuzând categoric sa sufle în aparatul etilotest si pretinzând ca nu el a condus autoturismul.

Întrucât inculpatul avea un comportament violent, a fost urcat într-un autovehicul al politiei si condus la Spitalul Judetean de Urgenta Mavromati Botosani, în vederea recoltarii de probe biologice. La spital, inculpatul a adresat cuvinte jignitoare cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de probe biologice, parasind unitatea spitaliceasca.

În fata primei instante, inculpatul a afirmat ca a refuzat sa i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei motivat de faptul ca sufera de hemofilie si hepatita si ca persoanelor cu acest diagnostic, recoltarea de probe biologice se face în conditii speciale.

La solicitarea aparatorului inculpatului, instanta de fond a solicitat relatii la sectia hematologie a Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati Botosani, cu privire la riscurile recoltarii de probe de sânge în conditii normale unui bolnav diagnosticat cu hemofilie. Medicul hematolog a precizat în înscrisul aflat la fila 29 dosar, ca recoltarea de probe de sânge intravenos în conditii normale nu prezinta nici un pericol pentru siguranta pacientului cu atare diagnostic.

Situatia de fapt a fost dovedita cu procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante, declaratiile martorilor,înscrisul aflat la fila 29 dosar.

Sentinta a fost confirmata de Tribunalul Botosani care prin decizia penala nr.38 A din 24.02.2009 a respins ca nefondat apelul declarat de catre inculpat.

Acesta a formulat recurs împotriva ambelor hotarâri criticându-le prin intermediul aparatorului ca nelegale si netemeinice sustinând în principal ca se impune achitarea sa în temeiul art.10 lit.d C.pr.pen. deoarece lipseste latura subiectiva (intentia) motivat de faptul ca suferind de hemofilie si hepatita cronica permanenta acesta avea o temere justificata de a se supune recoltarii probelor biologice de sânge.

În subsidiar s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii ei sub limita minima speciala cu mentinerea suspendarii conditionate a executarii.

Examinând recursul se constata ca este întemeiat dar pentru alte considerente, fiind dat în cauza motivul de casare prev. de art.3859 pct.14 C.pr.pen. pedeapsa aplicata în alte limite decât cele prevazute de lege.

În prezent inculpatul recunoaste comiterea faptei, dar sustine ca nu a avut intentia de a o savârsi întrucât suferind de hemofilie i-a fost teama sa se supuna recoltarii probelor biologice de sânge.

Ori, în cauza prima instanta a solicitat relatii în acest sens de la sectia de hematologie a Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati Botosani si potrivit acestora recoltarea de probe de sânge intravenos în conditii normale nu prezinta niciun pericol pentru siguranta pacientului cu un astfel de diagnostic, ceea ce face ca sustinerea inculpatului, precum ca infractiunii îi lipseste latura subiectiva, sa fie neîntemeiata.

Apoi, este de observat ca recurentul a mai fost condamnat pentru comiterea unor astfel de infractiuni, fara sa-si îndrepte comportamentul si ca atare, solicitarea acestuia de reducere a pedepsei nu poate fi primita.

Pedeapsa de 1 an închisoare aplicata inculpatului apare însa nelegala în conditiile în care pe de o parte art.87 alin.5 din prevede pentru infractiunea de refuz de a se supune la recoltarea probelor biologice din sânge pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, iar pe de alta parte în favoarea inculpatului nu au fost retinute circumstantele atenuante care sa justifice coborârea pedepsei sub limita minima speciala de 2 ani.

Apoi este de observat ca în cauza, prima instanta, în baza art.85 Cod penal a anulat beneficiul suspendarii conditionate a pedepsei de 3 luni închisoare aplicata prin decizia penala nr.184/15.04.2008 a Curtii de Apel Suceava, în baza art.33 lit.a, 34 Cod penal a contopit-o cu pedeapsa prezenta în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, iar în baza art.81, 82 Cod penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei rezultante pe o durata de 3 ani, dar fara a preciza data de la care începe sa curga acest nou termen.

Ori, potrivit art.85 alin.1 si alin.3 Cod penal în cazul anularii suspendarii conditionate pentru infractiuni savârsite anterior si care se afla în concurs, instanta poate face din nou aplicarea art.81 Cod penal, dar noul termen de încercare se calculeaza de la data ramânerii definitive a hotarârii prin care s-a pronuntat anterior suspendarea conditionata a executarii pedepsei, în speta de la data de 15.04.2008 când a ramas definitiva decizia penala nr.184/15.04.2008 a Curtii de Apel Suceava (care a modificat sentinta penala nr.745/11.04.2007 a Judecatoriei Botosani).

Asa fiind, în baza art.38515 pct.2 lit.d C.pr.pen. instanta va admite recursul inculpatului, va casa în totalitate decizia si în parte sentinta, iar în rejudecare având în vedere ca dupa comiterea infractiunii acesta s-a prezentat în fata autoritatilor, ceea ce justifica retinerea circumstantelor atenuante prev. de art.74 lit.c Cod penal, dar cu mentinerea pedepsei initiale de 1 an închisoare pentru considerentele anterior prezentate, va fi condamnat inculpatul AAP pentru savârsirea infractiunii prev. de art.87 alin.5 OUG 195/2002 cu aplic. art.74 lit.c, 76 lit.d Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.85 alin.1, teza finala, art.36 alin.1, art.34 lit.b Cod penal va fi contopita prezenta pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicata prin decizia penala nr.184/15.04.2008 (care a modificat sentinta penala nr.745/11.04.2007 a Judecatoriei Botosani) în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art.85 alin.3 si 82 alin.1 Cod penal va fi suspendata conditionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe termenul de 3 ani, care se va calcula de la data ramânerii definitive a sentintei penale nr.745/11.04.2007 a Judecatoriei Botosani, respectiv 15.04.2008.