Imposibilitatea de a executa pedeapsa. Data până la care se dispune amânarea


C. proc. pen., art. 453 alin. (1) lit. a), art. 454 alin. (2), art. 457 alin. (2)

Instanţa de judecată sesizată cu judecarea unei cereri de amânare a executării pedepsei pentru motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cazul în care o admite, are obligaţia ca prin hotărârea ce o pronunţă să stabilească şi data până la care se dispune amânarea pentru ca, la expirarea termenului, instanţa de să poată lua măsuri de punere în executare a hotărârilor de condamnare, această instanţă fiind obligată să ţină evidenţa amânărilor şi întreruperilor conform art. 457 alin. (2) şi art. 454 C. proc. pen.

C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 1839 din 6 august 1992

Condamnatul A.N. a cerut amânarea executării pedepsei, motivând că suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Judecătoria Tecuci, prin sentinţa penală nr. 423 din 14 august 1991, rămasă definitivă prin nerecurare, a dispus amânarea executării pedepsei până la data când condamnatul se va afla în situaţia de a executa pedeapsa.

Recursul extraordinar declarat în cauză este întemeiat.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată când se constată, pe baza unei expertize mcdico-lcgale, că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, iar conform art. 454 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa de executare ţine evidenţa amânărilor acordate şi, la expirarea termenului, ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia măsuri de aducere a lui la îndeplinire.

Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă că instanţa de judecată, sesizată cu judecarea unei cereri de amânare a executării pedepsei pentru motivul arătat în art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cazul în care constată întemeiată o asemenea cerere şi o admite, are obligaţia că prin hotărârea ce o pronunţă să stabilească şi data până la care se dispune amânarea, astfel că, la expirarea termenului, instanţa de executare să poată lua măsuri de punere în executare a hotărârii de condamnare.

In speţă, prima instanţă a apreciat în mod corect că, din cauza afecţiunilor de care suferă, condamnatul este în imposibilitate de a executa pedeapsa, dar a omis să stabilească termenul până la care a dispus amânarea executării, hotărârea atacată fiind nelegală şi netemeinică sub acest aspect.