Încheiere întemeiată pe dispoziţiile art.195 -196 Cod procedură penală prin care se reformează hotărârea pe fondul cauzei. Nelegalitate. Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385/3 pct.17/1 Cod procedură penală. Procedură civilă şi penală (căi de a


Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Încheiere întemeiată pe dispoziţiile art.195 -196 Cod procedură penală prin care se reformează hotărârea pe fondul cauzei. Nelegalitate. Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385/3 pct.17/1 Cod procedură penală.

Nelegalitatea hotărârii instanţei de fond sub aspectul aplicării prevederilor art.83 alin.1 teza finală Cod penal nu puteau fi făcute pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale cum a procedat instanţa de fond ci numai în cadrul soluţionării unei căi de atac, nefiind în prezenţa unei greşei materiale evidente ci a aplicării eronate a dispoziţiilor legii.

DECIZIA PENALĂ NR.686/R/4.09.2012

Dosar nr. 764/177/2011

Prin sentinţa penală nr.74 din 13 aprilie 2012, Judecătoria Aleşd în baza articolului 86 aliniat 1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea articolului 37 litera a Cod penal şi a articolului 320 /1 aliniat 7 teza I Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul C.L. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare .

În baza articolului 83 aliniat 1 Cod penal a revocat suspendarea condiţionată cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 5/18.01.2008 a Judecătoriei Aleşd, a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză pentru infracţiunea de mai sus şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza articolului 87 aliniat 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea articolului 37 litera a Cod penal şi a articolului 320 /1 aliniat 7 teza I Cod procedură penală l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, la o pedeapsă de 8 (opt) închisoare.

În baza articolului 83 aliniat 1 Cod penal a revocat suspendarea condiţionată cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 5/18.01.2008 a Judecătoriei Aleşd, a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză pentru infracţiunea de mai sus şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza articolului 33 litera a, articolului 34 litera b Cod penal a contopit pedepsele mai sus stabilite, i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând astfel ca inculpatul să execute pedeapsa rezultată de 3 ( trei) ani şi 2 ( două) luni închisoare.

În baza articolului 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 litera a teza II şi litera b Cod penal .

În baza articolului 88 Cod penal a dedus din cuantumul pedepsei de executat, perioada cuprinsă între 16.03.2011- 14.04.2011, aferentă reţinerii şi arestării preventive.

În baza articolului 160 indice 5 aliniat 6 Cod procedură penală a dispus încetarea stării de liberare provizorie pe cauţiune dispusă prin decizia penală nr. 35/Î/R/2011 a Tribunalului Bihor.

În baza articolului 160 indice 5 aliniat 4 Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 4000 lei achitată conform chitanţei nr.3884382/1 din data de 12.04.2011.

În baza articolului 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd din data de 07.04.2011, înregistrat la instanţă la 08.04.2011, sub nr. dosar 764/177/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.L., fiind acuzat de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolul 86 aliniat 1 şi articolul 87 aliniat 1 din OUG 195/2002, rep., toate cu aplicarea articolului 33 litera b Cod penal, constând în aceea că a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere şi cu o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor puse în sarcina sa, arătând că a consumat alcool înainte de a se urca la volan.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut în totalitate faptele de care este acuzat înţelegând să uzeze de dispoziţiile articolului 320 indice 1 Cod procedură penală astfel cum a fost introdus prin Legea nr.202/2010, recunoscând în totalitate faptele pentru care s-a făcut trimiterea sa în judecată şi solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală coroborate cu probele din cursul judecăţii instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 05.03.2011 în jurul orelor 02.20, organele de poliţie din cadrul IPJ Bihor, aflându-se de serviciu pe DC Topa de Criş – Borozel, pentru supravegherea şi controlul traficului rutier, au oprit pentru control autoturismul marca Mercedes, condus de inculpatul C.L., în dreptul intrării la M. B. În autoturism se mai găsea numiţii O.A. şi O.I. Întrucât inculpatul nu a prezentat actele personale la control a fost solicitat în sprijin un echipaj de poliţie, aceştia confirmând identitatea conducătorului auto.

Având în vedere că, conducătorul auto emana vapori de alcool a fost condus la Spitalul Aleşd în vederea recoltării probelor biologice.

Din Buletinul de analiză toxicologică nr. 383-384/07.03.2011 rezultă că inculpatul avea o alcoolemie la orele 02,55 de 1,85 grame la mie prima probă, iar la orele 03,55 o alcoolemie de 1,75 grame la mie a doua probă (fila 16 dosar urmărire penală).

Potrivit adresei nr. 66045/16.03.2011 emisă de SPCRPCIV – Bihor, inculpatul nu figurează în evidenţe ca posesor de permis de conducere.

Această stare de fapt a fost reţinută de instanţa de fond urmare a coroborării mijloacelor de probă reprezentând declaraţia de recunoaştere a inculpatului, declaraţiile martorilor D.G.M., M.F., O.I.R., O.A.I. şi M.I.E, procesul verbal de constatare, adresa nr. 66045/16.03.2011 emisă de SPCRPCIV – Bihor, buletinul de analiză toxicologică nr. 383-384/07.03.2011, proces verbal de prelevare şi buletin de examinare clinică.

În drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 86 aliniat 1 din OUG nr.195/2002, text de lege în baza căruia, instanţa de fond făcând şi aplicarea dispoziţiilor articolului 37 litera a Cod penal şi articolului 320/1 aliniat 7 teza I, Cod procedură penală a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

În baza articolului 83 aliniat 1 Cod penal, prima instanţă a dispus revocarea suspendării condiţionate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 5/18.01.2008 a Judecătoriei Aleşd şi a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 86 aliniat 1 din OUG nr.195/2002, text de lege în baza căruia, instanţa de fond făcând şi aplicarea dispoziţiilor articolului 37 litera a Cod penal şi articolului 320/1 aliniat 7 teza I Cod procedură penală a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

În baza articolului 83 aliniat 1 Cod penal prima instanţă a dispus revocarea suspendării condiţionate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 5/18.01.2008 a Judecătoriei Aleşd şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza articolului 33 litera a, articolului 34 litera b Cod penal prima instanţă a dispus contopirea pedepselor mai sus stabilite, a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând astfel ca inculpatul să execute pedeapsa rezultată de 3 ani şi 2 luni închisoare.

În baza articolului 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 litera a teza II şi litera b Cod penal.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere fapta comisă de inculpat şi pericolul social concret al acesteia, împrejurările în care aceasta a fost comisă, circumstanţele personale ale inculpatului constând în persistenţa acestuia în comiterea unor astfel de fapte.

În baza articolului 88 Cod penal prima instanţă a dedus din cuantumul pedepsei de executat, perioada cuprinsă între 16.03.2011- 14.04.2011, aferentă reţinerii şi arestării preventive.

În baza articolului 160 indice 5 aliniat 6 Cod procedură penală s-a dispus încetarea stării de liberare provizorie pe cauţiune dispusă prin decizia penală nr. 35/Î/R/2011 a Tribunalului Bihor.

În baza articolului 160 indice 5 aliniat 4 Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 4000 lei achitată conform chitanţei nr.3884382/1 din data de 12.04.2011.

În baza articolului 191 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.L. solicitând admiterea acestuia, casarea şi modificarea hotărârii atacate şi, după rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs să se dispună reducerea cuantumului pedepselor ce i-au fost aplicate pentru infracţiunile prevăzute de articolul 86 aliniat 1 şi articolul 87 aliniat 1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea articolului 37 litera a şi articolului 320 aliniat 7 Cod procedură penală, urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de articolul 74 Cod penal, având în vedere circumstanţele concrete reale şi obiective ale săvârşirii faptelor, vârsta sa şi atitudinea ante şi postinfracţional.

În drept, s-au invocat dispoziţiile articolului 385/3 pct.14 Cod procedură penală.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat, cât şi din oficiu, conform articolului 385/6 şi articolului 385/14 Cod procedură penală, curtea a constatat că aceasta este nelegală şi netemeinică, la fel şi încheierea de şedinţă din 3 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Aleşd şi în consecinţă, recursul declarat de inculpat a fost admis, însă pentru alte considerente decât cele invocate, conform articolului 385/15 pct.2 litera d Cod procedură penală.

În speţă este incident cazul de casare prevăzut de articolul 385/3 pct.17/1 Cod procedură penală.

Din ansamblul actelor şi lucrărilor aflate la dosar, rezultă că în data de 5 martie 2011, în jurul orelor 2.20 inculpatul C.L. a fost oprit în trafic, pe DC Topa de Criş-Borozel, judeţul Bihor în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes . ocazie cu care s-a constatat că inculpatul nu figurează în evidenţe ca posesor de permis de conducere şi este sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr.383-384/2011 inculpatul, la ora 2,55, avea o alcoolemie de 1,85 gr.%0, iar la ora 3,55-1.75 gr.%0. Din buletinul de examinare clinică rezultă că inculpatul avea la momentul examinării echilibrul păstrat, vorbirea clară, comportare agitată, era orientat în timp şi spaţiu, atenţia îi era concentrată şi judecata coerentă.

Martorul D.G.M. (filele 17-18 dosar urmărire penală), M.F. (filele 19-20 dosar urmărire penală), O.I. (filele 21-22 dosar urmărire penală) şi O.A. (filele 25-26, 27-28 dosar urmărire penală) prezenţi, la faţa locului, când inculpatul a fost oprit în trafic, au declarat că inculpatul a susţinut că nu are permisul asupra sa, este şofer de tir şi în seara respectivă a consumat bere la barul Teo, fiind vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice.

Inculpatul, atât în faza de urmărire penală ( filele 37; 40; 42; 55) cât şi în faza de cercetare judecătorească (fila 53) a recunoscut comiterea infracţiunilor de care este acuzat, cu excepţia momentului surprinderii în trafic, când a declarat că permisul i-a rămas în cabina tirului, el fiind şofer de tir.

În faţa instanţei de fond inculpatul a solicitat judecarea sa pe baza acordului de vinovăţie, iar instanţa de fond, potrivit articolului 320/1 aliniat 3 Cod procedură penală, admiţând cererea inculpatului a procedat la soluţionarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de articolul 86 aliniat 1 şi articolul 87 aliniat 1 din OUG nr.195/2002 au fost corect reţinute de către instanţa de fond.

Procedând la individualizarea pedepselor, instanţa de fond, în mod judicios a valorificat în sistemul pugnitiv, elementele definitorii pentru tipul de comportament uman ajuns în balanţa justiţiei, având în vedere şi gradul de pericol social concret pe care îl prezintă faptele săvârşite de inculpatul C.L.. Astfel, instanţa de fond, ţinând seama şi de dispoziţiile articolului 320 aliniat 7 Cod procedură penală, i-a aplicat inculpatului recurent C.L. câte o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru cele două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi faţă de împrejurarea că inculpatul a comis infracţiunile în stare de recidivă mare postcondamnatorie, prevăzut de articolul 37 litera a Cod penal, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în condiţiile articolului 81 Cod penal prin sentinţa penală nr.5/2008 a Judecătoriei Aleşd (fila 52 dosar urmărire penală), în mod corect a făcut aplicarea articolului 83 Cod penal, în sensul că a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei sus menţionate.

În mod nelegal instanţa de fond, cu încălcarea prevederilor articolului 83 aliniat 1 teza finală Cod penal, a contopit pedepsele individuale în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare pe care a sporit-o cu 6 luni, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 3 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie, cu aplicarea articolului 71 şi articolului 64 litera a teza II b Cod penal.

Ulterior pronunţării sentinţei penale nr.74/13.04.2012 a Judecătoriei Aleşd, prin încheierea din 3 mai 2012 a aceleiaşi instanţe s-a dispus “îndreptarea erorii materiale” şi, “s-a înlăturat omisiunea vădită strecurată în minuta penală nr.74/2012” în sensul că în baza articolului 83 aliniat 1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiţionată cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.5/18.01.2008 a Judecătoriei Aleşd şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă în întregime alături de pedeapsa de 8 luni închisoare (filele 58; 59-60 dosar instanţă de fond).

Potrivit dispoziţiilor articolului 385/1 aliniat 3 Cod procedură penală recursul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.

În speţă, încheierea de şedinţă din 3 mai 2012 a Judecătoriei Aleşd a fost dată după pronunţarea soluţiei pe fondul cauzei, iar prin această încheiere, cu nesocotirea prevederilor articolului 195-196 Cod procedură penală, s-a reformat hotărârea pe fondul cauzei. Prin urmare, curtea a constatat că suntem în prezenţa unei erori ce afectează hotărârea atacată de către inculpatul C.L. cu recurs.

Nelegalitatea hotărârii instanţei de fond sub aspectul aplicării prevederilor articolului 83 aliniat 1 teza finală Cod penal nu putea fi îndreptată pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, ci numai în cadrul soluţionării unei căi de atac, întrucât, în speţă, nu ne aflăm în prezenţa unei greşeli materiale evidente, ci a unei aplicări eronate a unei dispoziţii imperative a legii.

În consecinţă, văzând nelegalitatea celor două hotărâri, în baza articolului 385/15 pct.2 litera d Cod procedură penală, curtea a admis recursul declarat de inculpatul C.L., a casat în totalitate încheierea de şedinţă din 3 mai 2012 a Judecătoriei Aleşd , a reformat sentinţa penală nr.74/13 aprilie 2012 a Judecătoriei Aleşd în sensul că a înlăturat pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor de câte 8 luni închisoare ( 2 pedepse ) cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 5/2008 a Judecătoriei Aleşd, precum şi sporul de 6 luni închisoare.

În baza prevederilor articolului 33 litera b şi articolului 34 litera b Cod penal s-au contopit pedepsele individuale de câte 8 luni închisoare ( 2 pedepse ) aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de articolul 86 aliniat 1 şi articolul 87 aliniat 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, ambele cu aplicarea articolului 33 litera b Cod penal şi articolului 37 litera a Cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare cu aplicarea articolului 71 şi articolului 64 litera a teza II, b Cod penal.

În temeiul articolului 83 aliniat 1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiţionată cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 5/18.01.2008 a Judecătoriei Aleşd, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, cu privare de libertate, cu aplic. art. 71 şi art. 64 lit. a teza II, b Cod penal.

Critica formulată de inculpat este nefondată, în speţă nefiind incident cazul de casare prevăzut de articolul 385/9 pct.14 Cod procedură penală.

Astfel cum s-a reliefat anterior, instanţa de fond a procedat la o justă dimensionare a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele şi persoana inculpatului C.L., nejustificându-se reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de articolul 74 Cod penal.

Este de menţionat, cât priveşte profilul moral al inculpatului, că acesta are 5 condamnări anterioare, din care 4 la regimul circulaţiei rutiere, ceea ce dovedeşte persistenţa inculpatului în arealul infracţional; dar şi specializarea sa în comiterea acestui gen de infracţiuni (fila 52 dosar urmărire penală). De asemenea este de relevat că şi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în condiţiile articolului 81 Cod penal şi care constituie în cauza dedusă judecăţii primul termen al recidivei a fost stabilită tot pentru infracţiunile prevăzute de articolul 86 aliniat 1 şi articolul 87 aliniat 5 din OUG nr.195/2002.

Atitudinea sinceră, de recunoaştere a faptelor a fost valorificată de către instanţa de fond prin aplicarea articolului 320/1 aliniat 7 Cod procedură penală. Circumstanţele atenuante prevăzute de articolul 74 litera c Cod penal nu pot fi aplicate în cauză, având în vedere că inculpatul, iniţial, nu a recunoscut comiterea infracţiunii prevăzută de articolul 86 aliniat 1 din OUG nr.195/2002.

Pentru motivele expuse, instanţa de control judiciar a apreciat că nu se impune reformarea hotărârii atacate în sensul reducerii cuantumului pedepsei, urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de articolul 74 Cod penal.

În temeiul articolului 189 Cod procedură penală suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu S.I. s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei (fila 8 dosar Curtea de Apel Oradea).

În baza articolului 192 aliniat final Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs au rămas în sarcina statului.