Incidenţa Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse


C. proc. pen., art. 461 lit. d) Legea nr. 543/2002, art. 4

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, nu beneficiază de prevederile acesteia cei condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă, precum şi recidiviştii prin condamnări anterioare.

Infractor recidivist este o persoană care, după o primă condamnare, săvârşeşte o nouă infracţiune, în condiţiile cerute de lege pentru existenţa recidivei, iar calitatea de recidivist se dobândeşte în momentul săvârşirii celei de-a doua infracţiuni.

C.A. Oradea, Secţia penală, decizia nr. 112/R din 24 februarie 2004, www.just.ro

Prin sentinţa penală nr. 1352 din 30 iulie 2003, pronunţată de Judecătoria Oradea, a fost respinsă contestaţia la formulată de condamnatul O.M.M., prin care s-a solicitat a se constata graţierea parţială a pedepselor ce i-au fost aplicate prin sentinţa penală

nr. 177/1997, pronunţată de Judecătoria Oradea, întrucât este recidivist, fiind exceptat de la graţiere.

Apelul declarat de condamnat a fost admis prin decizia penală nr. 519/A/29 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bihor, iar sentinţa primei instanţe a fost desfiinţată, admiţându-se contestaţia la executare, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., constatându-se graţierea pedepselor care constituie primul termen al recidivei postcondam-natorii, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, cu motivarea că în momentul săvârşirii acestor infracţiuni, petentul era infractor primar.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva acestei este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse, nu beneficiază de prevederile acesteia cei condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă, precum şi recidiviştii prin condamnări anterioare. Infractor recidivist este o persoană care, după o primă condamnare, săvârşeşte o nouă infracţiune, în condiţiile cerute de lege pentru existenţa recidivei, iar calitatea de recidivist se dobândeşte în momentul săvârşirii celei de-a doua infracţiuni.

Pe de altă parte, exceptarea recidiviştilor de la graţiere vizează toţi condamnaţii care au dobândit calitatea de recidivişti până în mo-

mentul intrării în vigoare a actului de graţiere. In consecinţă, selecţia legiuitorului cu privire la persoanele care urmează să beneficieze de clemenţă operează de la data actului normativ şi în raport cu situaţia existentă în acel moment, singurul element determinat în stabilirea sferei de aplicare a actului de graţiere.

In speţă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 543/2002, condamnatul intimat avea calitatea de recidivist, astfel cum bine a reţinut prima instanţă.