Infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal. Neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii subiective. Falsificări (infracţiuni de)


Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca, în ceea ce-i priveste pe inculpatii I.A. si U.I.A. sunt date elementele constitutive ale infractiunii pentru care au fost trimisi în judecata, atât sub aspectul laturii obiective cât si sub aspectul laturii subiective, fiind dovedite prin probele stiintifice efectuate în faza de urmarire penala, respectiv rapoartele de constatare tehnico-stiintifica, ca acestia au înlaturat prin mijloace fizice seriile de pe bonurile de vânzare.

In ceea ce-i priveste pe inculpatii C.A. si T.I., din întregul probatoriu administrat în cauza a rezultat ca acestia, în calitatea lor de achizitori material lemnos, au întocmit avizele de însotire în baza datelor înscrise în bonurile de vânzare care le-au fost prezentate.

Infractiunea de fals intelectual presupune sub aspectul laturii obiective si subiective, o activitate de falsificare a unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii, ori prin alterarea înscrisului în orice mod cu intentie directa sau indirecta.

Fata de situatia retinuta si textul de lege, instanta a constatat ca infractiunea de fals intelectual pentru care au fost trimisi în judecata cei doi inculpati nu a fost savârsita de catre acestia, ei fiind doar cei care au întocmit avizele de însotire în baza bonurilor de vânzare care le-au fost prezentate si care nu prezentau nici o aparenta de fals.

Împotriva sentintei penale sus mentionate s-au exercitat caile de atac ale apelului si recursului de catre parchet. Solutia primei instante a fost mentinuta de instantele de control judiciar prin decizia nr.311/21.10.2008 a Tribunalului Suceava si decizia penala nr.38/26.01.2009 a C.A.Suceava.