Infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin 1 – art. 209 alin 1 lit. a) şi i), alin 3 lit. f) Cod penal. Furt


Prin sentinţa penală nr. 2233/15.11.2011 a Judecătoriei Brăila, în baza art.208 alin 1 – art.209 alin 1 lit. a) şi i), alin 3 lit. f) Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c) Cod penal, în referire la art. 76 lit. c) Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. N. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul art. 81 Cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pentru o perioadă de 5 ani ce constituie termen de încercare conform dispoziţiilor art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a) teza a doua şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 lit. a) teza a doua şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, în data de ….2011 inculpatul D. N. C. s-a întâlnit cu un prieten al său, inculpatul A. V., căruia i-a propus să meargă să adune fier vechi de pe lângă calea ferată, pe care, ulterior, să-l valorifice.

Cei doi inculpati s-au deplasat pe lângă calea ferată şi în apropierea podului de pe Şoseaua R. S. au observat mai multe cabluri ce erau aşezate într-un spaţiu special.

Inculpatii s-au hotărât să sustragă o porţiune din cablu, motiv pentru care s-au deplasat la domiciliul inculpatului D. N. C., de unde au luat un topor din metal cu coada din lemn, o sacoşă şi un sac din rafie.

Cei doi s-au întors în zona unde erau cablurile, numitul A. V. a ţinut de un cablu iar inculpatul D. N. C., cu ajutorul toporului, a secţionat pe o distanţă de aproximativ 30 de metri acest cablu.

Împreuna au strâns cablul, l-au îndepărtat de la locul sustragerii iar inculpatul D. N. C. a început să-l secţioneze în bucăţi de 1 metru.

La 10-15 minute, cei doi au fost depistaţi de organele de poliţie, motiv pentru care au abandonat cablul şi s-au deplasat pe str. Decebal, unde au fost găsiţi de organele de politie.

Partea vatamată C.N.C.F.-C.F.R.-S.A.- Sucursala G. s-a constituit parte civilă cu suma de 4284,94 lei.

Audiat fiind pe parcursul urmării penale inculptaul D. N. C. a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor, după care pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a sustras procesului.

Declaraţia inculpatului de pe parcursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauza, respectiv cu: procesul-verbal de depistare şi de efectuare a cercetării la faţa locului; planşele fotografice; referatele şi devizele de lucrări întocmite de partea vătămată; procesul-verbal de conducere în teren; procese-verbale de predare-primire; declaraţii martori C. L. şi C. G.

În drept, fapta inculpatului D. N. C. care împreună cu numitul A. V., au sustras un cablu de 30 metri, prin secţionare, din apropierea liniei de cale ferată din zona gării C.F.R. B., cauzând un prejudiciu de 4284,94 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevîzute şi pedepsite de art. 208 alin 1 – art. 209 alin 1 lit. a) şi i), alin 3 lit. f) Cod penal.

S-a reţinut pe baza probelor mai sus enunţate că inculpatul a acţionat împreună cu o altă persoană care a fost la rândul său condamnată într-un alt dosar penal, sustragerea bunurilor s-a efectuat prin efracţie, respectiv inculpatul s-a folosit de un topor de metal cu coada din lemn adus de la domiciliu, unealtă cu care a secţionat cablul în lungime de 30 de metri pentru a-l scoate din locul în care era montat, reţinându-se în cauză că respectivul cablul se afla în funcţiune şi era angrenat într-o instalaţie de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar.

Totodată, în baza constatării efectuată de personalul CFR B. s-a reţinut că prin fapta inculpatului nu s-a pus şi nici nu s-ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei feroviare deoarece tăierea cablului respectiv a condus numai la deranjamente manifestate de aparatul de comandă.

La individualizarea pedepsei la care urmează condamnat inculpatul D. N. C., instanţa are în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social generic şi concret al faptei săvârşite, relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită, împrejurările concrete de săvârşire a faptei, cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum şi aspectele privind persoana inculpatului.

În ceea ce priveşte circumstantele reale, instanţa are în vedere că fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, prin modul de săvârşire (a premeditat săvârşirea faptei şi a folosit, în acest sens, un topor pe care inculpatul l-a luat de la domiciliul său în prealabil; prin efracţie; de două persoane împreună) şi prin urmările pe care le-a produs fapta inculpatului, aducând atingere relaţiilor sociale de ordin patrimonial a căror existenţă, evoluţie şi dezvoltare este condiţionată de păstrarea situaţiei fizice a bunurilor şi de împiedicarea luării pe nedrept a acestor bunuri din patrimoniul privat sau public.

Aici instanţa va avea în vedere că bucata de cablu în lungime de 30 de metri se afla în funcţiune şi realiza semnalizarea pe porţiunea de drum B – L. S., iar ca urmare a faptei inculpatului, pe durata reparaţiei defecţiunii intervenite, ca urmare a tăierii şi sustragerii cablului respectiv, circulaţia feroviară pe acest sector de drum a fost restricţionată (conform declaraţiilor martorilor Cambeşteanu Laurenţiu şi Constantin George).

Referitor la circumstanţele personale instanţa reţine că inculpatul D. N. C. este in varsta de 24 ani, are un grad de instrucţie redus, absolvent de 5 clase , nu are o ocupaţie, nu este căsătorit, nu are copii minori în întreţinere, nu are antecedente penale, a manifestat o poziţie sinceră la urmărire penală, după care nu s-a mai prezentat în faţa autorităţilor judiciare, plecând în străinătate.

Având în vedere aceste circumstanţe, instanţa va reţine totuşi în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin 1 lit. c) Cod penal, cu consecinţa aplicării art. 76 lit. c) Cod penal, apreciind că aceasta atinge exigenţele art. 52 Cod penal.

Instanţa va avea în vedere contribuţia mai mare a acestui inculpat la săvârşirea faptei prin faptul că acesta l-a cooptat în activitatea infracţională şi pe numitul A. V., tot inculpatul D. N. C. fiind cel care a luat de la domiciliul său toporul din metal cu coada din lemn folosit la săvârşirea infracţiunii.

Pentru aceste motive, în baza art.208 alin 1 – art.209 alin 1 lit. a) şi i), alin 3 lit. f) Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c) Cod penal, în referire la art. 76 lit. c) Cod penal, va condamna pe inculpatul D.N.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul art. 81 Cod penal instanţa va suspenda condiţionat executarea pedepsei pentru o perioadă de 5 ani ce constituie termen de încercare conform dispoziţiilor art. 82 Cod penal, apreciind că simpla condamnare pronunţată în prezenta cauză consituie un avertisment suficient pentru a-l determina pe viitor pe inculpat să se abtina de la comiterea de alte fapte antisociale şi că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.

În continuare instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe întreaga durată prevazută de art. 71 Cod penal, considerând că interzicerea acestor drepturi este proporţională faţă de circumstanţele reale şi personale mai sus reţinute.

În baza art. 71 alin 5 Cod penal instanţa va suspenda executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 lit. a) teza a doua şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.