INFRACŢIUNEA DE ÎNŞELĂCIUNE. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREVĂZUTE DE LEGE PENTRU REŢINEREA VARIANTEI AGRAVANTE PREVĂZUTE DE ART. 215 AL 5 C.P. SCHIMBARE DE ÎNCADRARE JURIDICĂ.


Prin actul de sesizare inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma agravantă prevazuta de art. 215 al. 1,2,3,4 şi 5 c.p.p. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 al. 2 c.p., (infracţiunea fiind continuată), constând în aceea că pe baza unui plan prealabil, prin emitere succesivă de cecuri şi alte instrumente de plată fără acoperire au prejudiciat mai multe cu suma totală de 2.869.612.454 lei.

Rejudecând cauza, în fond, după casare, instanţa a dispus întocmirea unui raport de expertiză contabilă, dat fiind că instanţa suprema, în decizia de casare a constatat că instanţele anterioare nu s-au preocupat pentru a stabili în mod corect şi cert prejudiciul cauzat prin faptele celor trei inculpaţi, reţinându-se că în cererile de constituire părţi civile s-au solicitat penalităţi care exced prejudiciului penal în raport de care se poate face încadrarea juridică şi se aplică pedeapsa.

În urma efectuării expertizei contabile s-a întocmit un raport în care sunt cuprinse contravaloarea mărfurilor achiziţionate de către inculpaţi de la diferitele societăţi părţi vătămate precum si a sumelor achitate furnizorilor din contravaloarea acestor produse, cat si a sumelor ramase de plata in urma emiterii unor documente bancare fara acoperire, concluzionandu-se ca prejudiciul penal il constituie suma de 1.740.000.000 lei (vechi).

Astfel, desi initial inculpatii au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune in forma continuata, prevazandu-se si existenta agravantei continuta de aliniatul 5 al articolului 215 c.p., rezultata ca urmare a producerii unui prejudiciu de peste doua miliarde lei vechi, in urma efectuarii expertizei contabile s-a stabilit un prejudiciu sub acest prag, motiv pentru care in baza dispozitiilor articolului 334 c.p.p. s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatilor din articolul 215 alin. 1,2,3,4 si 5 c.p. in articolul 215 alin. 1,2,3,4 c.p.( Sentinta penala nr. 192/2004 a Tribunalului Prahova, definitiva prin respingerea apelurilor precum si a recursurilor declarate de inculpati prin decizia penala nr. 224/2004 a Curtii de Apel Ploiesti si decizia penala nr. 4994/2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).