Infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev.De art. 180 al.2 Cod penal.


Prin rechizitoriul nr.641/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, inculpatul G. L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev.de art. 180 al.2 Cod penal.În sarcina inculpatului în fapt s-a reţinut că în noaptea de 10/11 mai 2008 aflându-se la Căminul Cultural din centrul comunei D. a participat la o nuntă şi a produs un scandal, lovindu-l fără motiv pe partea vătămată M. F., cauzându-i acestuia leziuni.Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:În noaptea de 10/11 mai 2008 inculpatul se afla la Căminul Cultural din centrul comunei D. unde a participat la o nuntă.Ajuns în stare de ebrietate inculpatul s-a urcat pe scena formaţiei de lăutari şi mai întâi s-a legat de martorul B. S., provocând scandal, după care s-a îndreptat spre partea vătămată M. F., pe care, fără motiv, l-a lovit cu pumnul peste faţă.Din certificatul medico-legal emis de Cabinetul de Medicină Legală Odorheiu Secuiesc sub nr. 144 din 14 mai 2008 a rezultat că în urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni traumatice cranio-faciale care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale.Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin.2 Cod penal.Inculpatul nu are antecedente penale, recunoaşte săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lui (f.18,19,21-23,33).Partea vătămată se constituie ca parte civilă în cauză cu suma de 3600 lei daune morale şi 89 lei despăgubiri civile (f.8,32).Această faptă se stabileşte prin: plângerea şi declaraţia părţii vătămate (f.7-8, 13,23, certificat medico-legal (f.11), declaraţia martorilor (f.14-17, 40,41), declaraţiile inculpatului (f.18,19,21-23,33).La individualizarea şi dozarea pedepsei instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cod penal, pericolul social concret al faptei raportat la condiţiile de săvârşire, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a avut un comportament sincer, recunoscându-şi fapta şi a înţeles să repare prejudiciul cauzat părţii civile. Astfel apreciază că aplicarea unei pedepse pecuniare spre minimul special prevăzut de art.63 al.3 Cod penal va avea efectul scontat.Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa reţine următoarele:

Prin actul de constituire de parte civilă partea vătămată M. F. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3.600 lei reprezentând prejudiciu moral, 39 lei contravaloarea certificatului medico-legal, 50 lei cheltuieli de deplasare.Din probatoriul administrat în cauză rezultă că pretenţiile părţii civile sunt întemeiate în parte. Astfel contravaloarea certificatului medico-legal şi al cheltuielilor de deplasare au fost dovedite prin actele depuse la dosar.În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, consideră că suma de 2500 lei este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciilor materiale şi morale suferite.Având în vedere cele de mai sus, instanţa va condamna pe inculpatul G. L. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev.de art. 180 al.2 Cod penal cu aplic. art. 63 pct. 3 Cod penal la 700 lei amendă.Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea părţii civile M. F., suma de 2500 lei daune morale şi 89 lei despăgubiri civile şi 390 lei reprezentând onorariu de avocat.Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 130 lei reprezentând cheltuieli judiciare.