Taxa de poluare. Legea aplicabilă raportului juridic de drept fiscal dedus judecăţii


Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 3642/86/2013 la data de 08.03.2013, reclamantul X a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restituirea taxei de poluare în valoare de 20.031 lei, achitată cu chitanţa seria TS8 nr. 2893964 din 04.01.2013, plata dobânzii aferente calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 2258 din 08 mai 2014, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea, ca nefondată.

împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul X, criticând-o pentru nelegalitate.

în dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că instanţa de fond nu a analizat faptul că este îndreptăţit să primească restituirea taxei pentru autovehicule întrucât decizia de impunere a organului fiscal a fost emisă la data de 5 decembrie 2012, dată la care s-a născut şi raportul de drept fiscal pe care 1-a contestat prin acţiune.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr.9/2012, „organul fiscal competent calculează cuantumul taxei pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi elementele de calcul a taxei, depuse de contribuabilul care intenţionează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate”.

Prin art. 1 din OUG nr. 1/2012 au fost suspendate dispoziţiile art. 2 lit. i şi art. 5 alin. 1 din Legea nr.9/2012, deci obligaţia organului fiscal de a calcula taxa pentru autovehiculele rulate în România. Este astfel evident că taxele care au fost calculate de către organul fiscal până la data de 31 decembrie 2012 pentru autovehicule care au fost rulate anterior în alte ţări UE sunt discriminatorii, în aceeaşi perioadă acestea nefîind obligate să impună o taxă pentru autovehiculele second-hand din România.

Ca urmare, atâta timp cât a făcut dovada că dreptul de proprietate asupra autovehiculului a fost dobândit înainte de 31 decembrie 2012, dată până la care dobândirea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor autohtone nu genera obligaţia dobânditorului de a se prezenta la organul fiscal şi a declara intenţia de transcriere a dreptului de proprietate şi nici a organului fiscal de a calcula taxa de primă înmatriculare, este evident că a fost discriminat.

Faptul că taxa ce a fost stabilită în anul 2012 a fost achitată la data de 4.01.2013, nu schimbă cu nimic datele problemei, pentru că această taxă a fost stabilită în anul 2012, iar pentru alte autovehicule nu era stabilită o asemenea taxă.

Este de observat că din punct de vedere al contenciosului fiscal, ceea ce este supus analizei judecătorului nu este plata unei taxe ca operaţiune fizică de achitare a acesteia, ci obligaţia impusă contribuabilului prin actul fiscal specific, respectiv decizia de impunere.

Prin decizia nr.3642/86/2013 Curtea de Apel Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis recursul, a casat în tot sentinţa atacată, iar, în rejudecare, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 20.031 lei achitată cu chitanţa seria TS8 nr. 2893964, reactualizată cu dobânda fiscală de la data plăţii, respectiv 04.01.2013 şi până la data restituirii.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a avut în vedere următoarele:

Esenţial în cauză este a stabili data la care a luat naştere raportul juridic litigios de drept fiscal dedus judecăţii, precum şi legea căreia acest raport juridic i se circumscrie.

Curtea a constatat că raportul juridic devenit litigios şi dedus judecăţii a luat naştere la data de 05.12.2012, când pârâta a emis decizia privind stabilirea taxei a cărei restituire se solicită în prezenta cauză, fiind lipsită de importanţă data achitării taxei, atâta timp cât reclamantul-recurent avea posibilitatea de a o achita oricând, la o dată aleatoriu aleasă, având în vedere caracterul atipic al deciziei din 05.12.2012 în sensul că nu putea fi pusă în executare decât prin plata voluntară făcută de reclamant.

Este evident astfel că raportul juridic de drept fiscal dintre părţile litigante este supus legii speciale în vigoare la data de 05.12.2012, respectiv Legii nr. 9/2012 şi O.U.G. nr. 1/2012.

In condiţiile în care legea aplicabilă în speţă este cert cea de la impunerea sumei de plată şi nu de la data achitării acesteia – achitarea fiind consecinţa impunerii taxei – Curtea a constatat că reclamantul este îndreptăţit la restituirea taxei.

Dreptul comunitar este incident în speţă, mai exact dispoziţiile art. 110 TFUE, primul paragraf (ex. art.90 alin.l TCE), care interzic orice discriminare între produsele naţionale şi produsele altor state membre, aşadar şi o discriminare determinată de o diferenţă între impozitele aplicate „produselor altor state membre” şi impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

Aşadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparaţie între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparaţie cu nivelul de impozitare a produselor de pe piaţa internă a Statului Român.

In fapt, reclamantul a achiziţionat un autoturism din spaţiul Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să plătească taxa de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012, denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administraţia Fondului pentru Mediu, în scopul finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

Ca şi taxa stabilită prin OUG 50/2008 cu modificările şi completările ulterioare, taxa ce i se impune reclamantului la prima înmatriculare a autoturismului în România nu este în mod evident o taxă vamală în sens strict şi nici o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, impusă asupra mărfurilor pentru simplul fapt al trecerii frontierei de stat. Taxa nu este percepută în temeiul faptului că vehiculul trece frontiera statului român, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, în vederea punerii sale în circulaţie. Prin urmare taxa se încadrează în regimul general intern de impozitare a mărfurilor şi trebuie analizată în raport cu art. 110 TFUE.

în hotărârea preliminară în cauza C-402/09 din 07.04.2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Deşi în cauza Tatu se constată că regimul de impozitare în discuţie nu discriminează direct mărfurile de import, Curtea aminteşte că, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nâdasdi şi Nemeth, punctul 47).

Cum prin Legea 9/2012 s-a stabilit o altă formulă de calcul ce are ca efect perceperea unor taxe mai reduse cu până la 25 % comparativ cu taxa anterioară, taxa pentru emisii poluante contravine art. 110 TFUE, întrucât este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie. Prin art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispoziţiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013. Aceasta înseamnă că în acest timp potenţialii cumpărători sunt orientaţi tot spre piaţa internă, având în vedere că nu se percepe nici o taxă în cazul transferului dreptului de proprietate al autovehiculelor deja înmatriculate în România. Taxa pentru emisii poluante nu se percepe nici de la autoturismele deja înmatriculate şi care nu sunt ofertate pe piaţa liberă, dar care, prin vechime, reprezintă factori de poluare. în acest context, taxa nu are ca scop real descurajarea cumpărării unor vehicule poluante, indiferent de provenienţa lor, ci doreşte să protejeze piaţa internă şi producţia proprie de autoturisme.

Prin urmare, perceperea taxei prevăzută de Legea nr. 9/2012 este nelegală, deoarece încalcă normele de drept comunitar.

Cum dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în faţa dreptului naţional (cauza C.E.), iar judecătorul naţional este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, tară a solicita sau aştepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituţionale (cauza Simmenthal), instanţa, în lumina principiilor enunţate, va da eficienţă normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretată de către Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene.