Art.42-45 din l48/1991-inexistente investitiilor la momentul emiterii titlului de prop. Consecinte


Cod Operator 2443

Dosar nr. 19678/318/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECTIA I CIVILA

Decizia Nr. 215/2012

Sedinta publica de la 31 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE x

Judecator xx

Judecator x

Grefier x

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamanta XXX – Sucursala x Tg Jiu împotriva sentintei civile nr. 7560 din 30 septembrie 2011 pronuntata de Judecatoria Tg Jiu în dosarul nr. 19678/318/2010.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns intimata pârâta XxX lipsa fiind recurenta reclamanta XXX – Sucursala x Tg Jiu si intimatele XxX si xxx

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care constatând ca nu mai sunt alte cererii de formulat sau exceptii de invocat si recursul fiind în stare de solutionare s-a acordat cuvântul:

Intimata pârâta XxXa solicitat respingerea recursului ca nefondat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de fata:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr.19678/318/2010 reclamanta XxX – Sucursala Tg Jiu a chemat în judecata pe pârâtul XxX, în contradictoriu cu intimatele xx de aplicare a L 18/1991 si Comisia Judeteana x, solicitând instantei ca prin sentinta ce va pronunta sa  constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 133001025/05.07.2006.

În motivarea cererii reclamanta a aratat ca prin Decretul 40/1989 s-au aprobat masurile de realizare a investitiei de interes national ,, amenajarea hidroenergetica a râului Jiu pe sectorul Valea Sadului – Vadeni,, si conform acestui act normativ s-a aprobat si amplasarea obiectivelor investitiei. S-a mai aratat ca  pentru realizarea acestor obiective, prin art. 4 din anexa la decret, s-a aprobat ocuparea si scoaterea din productie agricola si din fondul forestier a terenurilor necesare începerii executiei lucrarilor, dispunându-se totodata ca ocuparea acestor terenuri sa se faca esalonat pe baza planurilor întocmite de proiectantul general.

A invocat reclamanta ca a început executia lucrarilor de investitii, înca în anul 1989 afectând terenurile în mod esalonat, dupa necesitati, în baza acceptului proprietarilor sau a deciziilor Comitetului Executiv, respectiv a ordinelor de transfer cu titlu definitiv, astfel ca printre terenurile achizitionate se numara si terenul situat în zona „Malul stâng al Jiului”, la Nord de xx, preluat de la Inspectoratul xx.

A mai aratat reclamanta ca în baza Ordinului 245/27.09.1989, a adresei nr. 3914/09.06.2010 a Directiei Silvice Gorj, a deciziei nr. 201/02.06.1989, a avizului nr. 47/27.04.1989, a adresei nr. 5098/1988 a xx Gorj, respectiv adresa nr. 457/1989, terenurile forestiere au fost scoase din circuitul silvic, dupa care au fost predate cu titlu definitiv catre Întreprinderea xx, pentru obiectivul de investitii, amenajarea hidroenergetica a râului Jiu, pe sectorul Vadeni – Valea Sadului, în schimbul terenului, dându-se în compensare alte terenuri, conform proceselor verbale anexate, iar pentru suprafetele primite cu titlu definitiv s-a achitat o contravaloare catre xxx si yyy, conform ordinelor de plata nr. 347 si 348/09.12.1989.

S-a mai  invocat de catre reclamanta ca, desi se cunostea situatia juridica a terenului, precum si detinatorul terenurilor necesare realizarii obiectivului mai sus mentionat, în mod eronat comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor din orasul Bumbesti Jiu, a procedat la punerea în posesie a titularului terenului forestier, ce se suprapune cu terenul ce apartine societatii reclamante, prin aceasta comisia locala, încalcând prevederile legale prin emiterea titlului de proprietate nr. 133001025/05.07.2006 în favoarea numitului XxX, cunoscându-se ca la data eliberarii titlului de proprietate lucrarile de investitii erau de notorietate si în plina desfasurare.

În drept, cererea a fost întemeiata pe prevederile Codului de pr. civila, Codului Civil si Legii Fondului Funciar.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisurile atasate la filele 7 – 39.

Intimata Comisia Locala x, a formulat întâmpinare, prin care a aratat  ca actiunea reclamantei este neîntemeiata, întrucât anterior anului 2005, în baza documentelor prealabile întocmite de comisia locala, au fost eliberate titluri de proprietate cetatenilor care detineau terenuri agricole în punctul ,, Lunca Jiului,, , iar în cursul anului 2005 la solicitarea societatii reclamante, domnul xx, persoana fizica autorizata în efectuarea de masuratori cadastrale a solicitat comisiei locale o situatie cu aceste titluri de proprietate eliberate în punctul ,, Lunca Jiului”.

S-a mai aratat ca în baza acestei situatii expertul a realizat o identificare a terenurilor si a proprietarilor acestora din punctul ,, Zavoi” , terenurile din acest punct fiind în continuarea celor din punctul ,, Lunca Jiului”, expertul convocând proprietarii terenurilor la fata locului, iar  identificarea s-a realizat în prezenta acestora.

A mai precizat  intimata, ca dupa încheierea masuratorilor efectuate în teren, expertul a depus la comisia locala, un tabel cu proprietarii parcelelor situate în extravilanul teritoriului administrativ x, tarlaua 410 si 414, ce fac obiectul negocierii cu xxx – Sucursala x, iar terenurile din pct. ,, x,, , sunt terenurile incluse în tarlaua 410 si 414, acest tabel fiind însotit si de un plan parcelar pe care se afla trasat axul unui dig pe care reclamanta intentiona sa-l construiasca, dig ce urma sa afecteze toate titlurile de proprietate eliberate în tarlalele 414 si 410, inclusiv titlul de proprietate contestat.

Sustine intimata ca afirmatiile reclamantei legate de faptul ca desi a cunoscut situatia juridica a terenurilor si a stiut cine este detinatorul acestuia, în mod eronat a eliberat titlu de proprietate, este contrazisa de faptul ca însasi aceasta societate a solicitat expertului sa identifice terenurile din tarlalele 410, 414, proprietari acestora, în vederea purtarii unor negocieri între reclamanta si proprietari, având în vedere ca digul proiectat urma sa afecteze aceste terenuri.

De asemenea s-a mai aratat ca societatea reclamanta nu face dovada ocuparii acestor terenuri, prin investitii pentru a putea invoca încalcarea de catre comisia locala a prevederilor legilor fondului funciar.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 115 – 118 C.p.civ.

În contraproba, intimata a depus la dosarul cauzei înscrisurile atasate la filele 50-65 din dosar.

La termenul din data de 10.12.2010 s-a dispus de catre instanta suspendarea judecarii cauzei în temeiul disp. art. 243 pct. 1 C.p.civ., întrucât procedura de citare cu pârâtul x a fost restituita la dosarul cauzei cu mentiunea „destinatar decedat”.

La data de 02.02.2011 s-a depus la dosar prin serviciul Registratura al instantei, o cerere de repunere pe rol formulata de mostenitoarea pârâtului XxX, numita x, care a învederat ca este sotia supravietuitoare a pârâtului si solicita introducerea sa în cauza, cerere admisa de catre instanta.

Reclamanta a depus la fila 77 din dosar o cerere prin care a învederat instantei ca întelege sa se judece în contradictoriu cu numita x, în calitate de mostenitoare a autorului XxX.

Pârâta XxXa depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata, ca fiind neîntemeiata.

În sedinta publica din data de 25.03.2011 reprezentantul reclamantei, avocat x, a solicitat instantei încuviintarea în cauza a unei expertize în specialitatea topografie, în vederea identificarii terenului din litigiu, cerere admisa de catre instanta, proba solicitata fiind utila solutionarii cauzei.

În cauza a fost desemnat domnul expert x, stabilindu-se obiectivele necesare pentru efectuarea expertizei prin încheierea de sedinta din data de 15.04.2011.

Dupa depunerea raportului de expertiza si studierea acestuia de catre parti, s-au formulat obiectiuni de catre reclamanta la care expertul a raspuns conform înscrisului atasat la fila 170 din dosar.

Prin sentinta civila nr. 7560 din 30 septembrie 2011 pronuntata de Judecatoria Tg Jiu a fost respinsa cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta XxX – Sucursala  Tg-Jiu, cu sediul în Tg-Jiu, judetul Gorj împotriva pârâtului XxX, continuata de mostenitoarea sa, x, domiciliata în comuna B-Jiu, sat x, , judetul Gorj, în contradictoriu cu intimatele x de aplicare a L 18/1991 si x.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca la data de 05.07.2006 în favoarea numitului XxX, s-a eliberat titlul de proprietate nr.133001025, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 2738 m.p. pe raza comunei x.

Din ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei, respectiv din coroborarea înscrisurilor depuse de parti, cu raportul de expertiza întocmit în cauza de expert tehnic judiciar x, s-a retinut ca cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta este neîntemeiata si în consecinta a respins-o pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea de investire a instantei, reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr.133001025/05.07.2006, argumentat de faptul ca prin Decretul 40/1989, s-a aprobat ocuparea si scoaterea din productia agricola si din fondul forestier a terenurilor necesare începerii executiei lucrarilor de investitii pentru amenajarea hidroenergetica a râului Jiu pe sectorul Valea Sadului – Vadeni, terenurile forestiere fiind scoase din circuitul silvic, dupa care au fost predate cu titlu definitiv catre Întreprinderea x, pentru realizarea acestui obiectiv, achitându-se catre x si y contravaloarea acestor terenuri.

Din  întreaga  economie  a  Legii  18/1991  republicata (art.8  –  11),  asa cum a fost modificata prin Legea 247/2005, cât si cea din reglementarile  ulterioare (art. 33 – 37 din Regulamentul  de aplicare  a  Legii  fondului  funciar)  rezulta  ca, în materie, se aplica o procedura speciala de control  judecatoresc  a  actelor  administrative,  emise  de comisiile  de  aplicare  a Legii  18/1991.

Titlul  de  proprietate  ca  act final  al procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate se  elibereaza  de  comisiile  judetene  pe  baza  actelor  premergatoare,  întocmite  de  comisiile  locale  de fond  funciar, iar  acest  titlu  trebuie  sa  corespunda  întocmai actelor  provizorii  de  proprietate.

În  speta, s-a constatat ca titlul de proprietate a carui nulitate se solicita a fost emis cu respectarea dispozitiilor fondului funciar, fiind urmata întocmai procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, prin formularea unei cereri de reconstituire, cerere ce a fost validata prin Hotarârea Comisiei Judetene nr. 31/1991, dupa care s-a urmat la punerea în posesie prin emiterea procesului verbal de punere în posesie si ulterior a titlului de proprietate, neexistând nici un viciu în aceasta procedura de reconstituire.

Referitor la sustinerile reclamantei, conform carora terenul inclus în titlul de proprietate a carei nulitate se solicita face parte din suprafetele scoase din circuitul silvic si predate cu titlu definitiv catre Întreprinderea Electrocentrale Portile de Fier, pentru obiectivul de investitii amenajarea hidroenergetica a râului Jiu, se constatat ca aceste sustineri sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate în cauza.

Astfel, transpunând actele de proprietate ale partilor în teren, expertul x, desemnat în cauza, a aratat ca unitatile amenajistice care au facut obiectul Ordinului 245/27.09.1989 nu se regasesc în zona de situare a terenului în litigiu, prin urmare, opinia calificata a expertului este ca terenul ce a facut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr. 133001025/05.07.2006, eliberat în favoarea sotului pârâtei, numitul XxX, nu se regaseste în Ordinului 245/27.09.1989, emis în baza Decretului 40/1989.

Desi retine expertul în continutul raportului de expertiza realizat în cauza, ca terenul pentru care s-a eliberat în favoarea numitul XxX titlul de proprietate nr. 133001025/05.07.2006 este afectat partial de constructia digului si a drumului de acces aferent acestuia, constructii hidroenergetice ce apartin reclamantei, acesta concluzioneaza ca pentru amplasamentul terenului din litigiu reclamanta nu detine acte de proprietate.

S-a mai retinut de catre instanta ca terenul reconstituit prin titlul de proprietate, eliberat numitului XxX, nu a fost scos din circuitul civil, nefiind expropriat si în consecinta nu face parte din domeniul public, nefiind astfel exceptat de la reconstituire conform Legii 18/1991.

Ca, nu are relevanta faptul ca terenul este afectat de lucrarile efectuate de reclamanta, cât timp aceste lucrari sunt abuzive, reclamanta nedovedind ca terenurile pe care a început aceste lucrari au fost expropriate, neexistând astfel motive de nulitate absoluta a titlului de proprietate.

De asemenea, în favoarea numitului XxX reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul din litigiu s-a realizat în baza registrului agricol din perioada anterioara cooperativizarii, în care apare înscrisa suprafata de 0,75 ha. în punctul „Întovarasire”, însa se retine de catre expert ca pârâta XxXa prezentat si testamentul partajar, datat 04.09.1937, în care figureaza la pozitia II numitul Ion Marculescu cu un teren cu latimea de 6 metri ce ar putea reprezenta amplasamentul terenului reconstituit în tarlaua 414 partea 49 si tarlaua 410 parcela 18.

Pentru considerentele expuse, având în vedere ca reclamanta nu a facut dovada ca pârâta, în calitate de mostenitoare a sotului sau, XxX, este persoana neîndreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul din litigiu, conform disp. art. III alin.1 lit.a din Legea 169/1997, cu modificarile intervenite ulterior prin Legea 247/2005, si ca, din contra, reclamanta ar fi persoana îndreptatita sa i se atribuie terenul din litigiu, a respins cererea de chemare în judecata, formulata de aceasta ca fiind neîntemeiata.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta reclamanta XXX – x criticând sentinta instantei de fond pentru netemeinicie si nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a sustinut ca instanta nu a tinut seama ca potrivit avizului 643 din 16.09.1989 al x – y  s-a dispus exproprierea suprafetei totale de 365,69 ha teren, în baza Decretului nr. 40/1989 si ca terenul din titlul de proprietate a carei nulitate se cere a se constata face parte din aceasta suprafata.

De asemenea, s-a invocat faptul ca în mod gresit instanta nu a retinut ca terenul autorului x  este afectat partial de constructia digului si a unui drum de acces, prin urmare este situat în interiorul zonei de lucru în care reclamanta îsi desfasoara activitatea, prin urmare instanta trebuia sa faca aplicatiunea disp. art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 si art. 4 din Legea nr. 1/2000.

S-a sustinut ca nerespectarea acestor dispozitii legale atrag nulitatea absoluta a titlului de proprietate, pârâtul nefiind persoana îndreptatita la reconstituire în raport de disp.art. III din Legea nr.169/1997, republicata.

Reexaminând actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor formulate, tribunalul constata si retine urmatoarele:

Critica recurentei, în sensul ca la pronuntarea sentintei instanta nu a tinut seama de dispozitiile Decretului nr. 40/1989, prin care s-au scos din fondul forestier terenurile necesare lucrarilor de executie efectuate de reclamanta, este nefondata deoarece expertiza dispusa în cauza a transpus în teren atât titlul de proprietate al autorului pârâtei cât si dispozitiile Ordinului 245/2009 si ale Decretului nr. 40/1989 si a concluzionat ca suprafata în litigiu nu face parte din unitatile amenajistice care au facut obiectul Ordinului 245/1989. De asemenea, în urma masuratorilor efectuate în teren s-a concluzionat ca terenul din titlu de proprietate al pârâtei nu se identifica  printre terenurile forestiere scoase din circuitul silvic si predate catre x pentru obiectivul de investitii, terenul din titlul de proprietate fiind localizat în afara zonei de lucru al reclamantei si neafectat de constructii hidroenergetice.

Critica referitoare la faptul ca în mod gresit s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtei pe  terenul ocupat de investitiile necesare pentru desfasurarea activitatii reclamantei este de asemenea nefondata. Din concluziile raportului de expertiza, rezulta ca aceste amenajari, respectiv digul de protectie si drumul de acces  nu fac parte din terenurile forestiere scoase din circuitul civil si predate catre x. Terenul care a apartinut autorului XxX a fost doar predat în administrarea unei unitati în vederea începerii lucrarilor hidrotehnice, nefiind expropriat, nefacând parte din domeniul public sau privat al statului.

Pentru aceste considerente si pornind de la principiul potrivit caruia valabilitatea titlului se examineaza în functie de actele si faptele existente la momentul emiterii acestuia, rezulta ca la data emiterii titlului de proprietate în favoarea autorului pârâtilor nu existau constructii sau amenajarii care sa atraga incidenta în cauza a disp.art. 42-45 din Legea nr. 18/1991.

Se retine ca terenul reconstituit prin titlul de proprietate eliberat numitului x nu a fost scos din circuitul civil, nefiind expropriat si în consecinta nu face parte din domeniul public, neavând relevanta faptul ca terenul este afectat de lucrarile efectuate de reclamanta cât timp aceste lucrari au fost efectuate abuziv, reclamanta nedovedind ca terenurile pe care au început acest lucrari au fost expropriate.

Totodata, instanta de fond a retinut corect ca nu s-au dovedit motive de nulitate absoluta din cele prevazute de art. III din Legea nr. 169/1997, republicata, în sensul ca titlul de proprietate a fost eliberat cu respectarea procedurii de reconstituire prevazuta de Legea nr. 18/1991 si în deplina concordanta cu actele premergatoare eliberate  în cadrul acestei proceduri, reconstituirea dreptului de proprietate efectuându-se îmn baza registrului agricol în care XxX figureaza cu 0,75 ha..

În consecinta, pentru considerentele aratate, în baza art.312 C.pr.civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamanta XXX – x Tg Jiu împotriva sentintei civile nr. 7560 din 30 septembrie 2011 pronuntata de Judecatoria Tg Jiu în dosarul nr. 19678/318/2010.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica din data de 31.01.2012 la Tribunalul Gorj.

Completul compus din:Completul compus din:Completul compus din:

PRESEDINTE xPRESEDINTE xPRESEDINTE x