În mod corect au fost indicate atât actul normativ cât şi articolul în care se încadrează contravenţia reţinută în sarcina petentei, existând însă o inadvertenţă cu privire la literele din articolele care prevăd şi sancţionează contravenţia respectivă.
Instanţa apreciază însă că nu este ţinută de încadrarea juridică făcută de agentul constatator, iar indicarea temeiului greşit de sancţionare a contravenientului nu reprezintă motiv de nulitate a procesului-verbal de constatare. Apreciem că nerespectarea acestei dispoziţii a art. 16 din OG 2/2001 este sancţionată cu nulitatea relativă şi virtuală, revenind petentei sarcina probei, în sensul de a demonstra vreo vătămare ce i s-a adus prin greşita menţionare a temeiului legal, de natură să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal. Or, în speţă, petenta nu a suferit nicio vătămare, în condiţiile în care limitele de sancţionare sunt aceleaşi.
Instanţa apreciază însă că nu este ţinută de încadrarea juridică făcută de agentul constatator, iar indicarea temeiului greşit de sancţionare a contravenientului nu reprezintă motiv de nulitate a procesului-verbal de constatare. Apreciem că nerespectarea acestei dispoziţii a art. 16 din OG 2/2001 este sancţionată cu nulitatea relativă şi virtuală, revenind petentei sarcina probei, în sensul de a demonstra vreo vătămare ce i s-a adus prin greşita menţionare a temeiului legal, de natură să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal. Or, în speţă, petenta nu a suferit nicio vătămare, în condiţiile în care limitele de sancţionare sunt aceleaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 667/2009 pronunţată de Judecătoria Orşova în dosarul nr. 549/274/2009 a fost admisă în parte plângerea contravenţională a petentei şi a fost modificat procesul-verbal de contravenţie seria H nr. 0007632 întocmit la data de 21.04.2009 de către un agent constatator din cadrul Gărzii Financiare Mehedinţi, în sensul că amenda contravenţională în cuantum de 12.000 lei a fost înlocuită cu sancţiunea avertismentului.
Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată că acesta întruneşte condiţiile de formă impuse de dispoziţiile art. 17 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001 şi cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Referitor la fapta sancţionată, instanţa constată că aceasta a fost greşit încadrată şi sancţionată, reţinându-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 219 alin. 1 lit. b1) din O.G. nr. 92/2003, care incriminează ca şi contravenţie „nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate de Titlul VI din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”, şi nu a declaraţiei informative 394 de care se face vinovată petenta.
Prin urmare, s-au indicat, în mod corect, atât actul normativ cât şi articolul în care se încadrează contravenţia reţinută în sarcina petentei, existând însă o inadvertenţă cu privire la literele din articolele care prevăd şi sancţionează contravenţia respectivă. Fapta reţinută în procesul-verbal de contravenţie, nedepunerea declaraţiei informative 394 în termenul prevăzut de lege pentru semestrul II al anului 2008, constituie contravenţie potrivit art. 219 alin. 1 lit f) şi se sancţionează cu amendă contravenţională între 12.000 şi 14.000 lei pentru persoanele juridice, conform art. 219 alin. 2 lit. c) din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit art. 219 alin. 1 lit. f) constituie contravenţie nerespectarea obligaţiei contribuabililor de a furniza periodic organelor fiscale informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere. Natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar potrivit art. 1 şi 7 din Ordinul ANAF 702/14 mai 2007 persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România sunt obligate să declare toate livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate pe teritoriul României, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România începând cu data de 1 ianuarie 2007 prin completarea declaraţiei informative 394 care se depune semestrial la organul fiscal competent până la data de 25 inclusiv ale lunii următoare încheierii semestrului de raportare.
Conform art. 16 din OG 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenţiei trebuie să conţină indicarea actului normativ prin care se sancţionează contravenţia. Aşadar, pe lângă descrierea stării de fapt, agentul constatator trebuie să facă încadrarea în drept a stării de fapt expuse. Considerăm că, pentru ca instanţa să poată aprecia corectitudinea încadrării juridice este necesar ca agentul constatator să indice şi articolul, alineatul sau litera corespunzătoare a textului legal care sancţionează contravenţia.
Cât priveşte susţinerea petentei în sensul că agenţii constatatori nu aveau competenţa de a încheia procesul-verbal şi că potrivit OMFP 702/14.05.2007 competenţa pentru săvârşirea contravenţiilor în ceea ce priveşte această declaraţie revine Inspecţiei Fiscale, instanţa o apreciază neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 1 din OUG 91/2003, modificată, Garda Financiară se organizează ca instituţie publică de control, cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi are competenţă generală, exercitând controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda şi evaziunea fiscală, precum şi alte fapte date prin lege în competenţa sa.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanţa constată că nu se impune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei nici sub acest aspect, apreciind că materialul probator administrat în cauză nu relevă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de către agentul constatator în procesul-verbal, însăşi petenta recunoscând că nu a depus declaraţia informativă 394 aferentă semestrului II al anului 2008 la termen, şi anume la 25.01.2009, ci abia la data de 25.03.2009, după ce a fost notificată de Administraţia Fiscală.
În consecinţă, instanţa constată că procesul-verbal contestat este temeinic întocmit, în sensul că fapta reţinută în cuprinsul său a fost săvârşită de petentă cu vinovăţia cerută de legea contravenţională, nefiind administrată proba contrară.
Sub aspectul individualizării sancţiunii, instanţa reţine că s-a aplicat petentei o amendă contravenţională în cuantumul minim prevăzut de lege pentru persoanele juridice. Prin raportare la art. 5 alin. 5 şi art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2002 sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă şi de circumstanţele personale ale contravenientului.
Instanţa apreciază însă că sancţiunea aplicată este prea aspră,în condiţiile în care controlul Gărzii Financiare s-a făcut la o dată ulterioară depunerii declaraţiei de către petentă, când aceasta intrase în legalitate, conformându-se notificării primite, ceea ce dovedeşte buna sa credinţă şi intenţia de a respecta legislaţia fiscală în materie, întârzierea în depunerea declaraţiei reprezentând în cazul acesta o dovadă de cunoaştere incompletă a legii şi nu de rea-credinţă.
Faptul că în norma de sancţionare a fost prevăzut un cuantum ridicat al amenzii nu reprezintă un argument suficient pentru a fundamenta critica adusă de intimată soluţiei de înlocuire a amenzii cu avertisment, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul social abstract al faptelor prevăzute ca şi contravenţii, or la alegerea şi individualizarea sancţiunii trebuie să se ţină seama de pericolul social apreciat în concret, alături de celelalte criterii stabilite de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.
