Drepturi salariale. Spor pentru muncă în ture vs. spor de noapte. Tichete de masă


Art. 8 alin 4 din OUG 83/2014 stabileşte că în anul 2015 nu se acordă tichete de masă în instituţiile şi autorităţile publice cu excepţia celor finanţate din venituri proprii sau a unităţilor prevăzute de art. 93 alin 1ind.1 din Legea 95/2006.

Atât prin art. 4 Anexa II  a Legii 330/2009 şi prin actele normative ulterioare cât şi prin art. 1 Capitolului II din Anexa III la Legea nr. 284/2010 membrii de sindicat reprezentaţi în prezenta cauză au avut vocaţie la calcularea şi plata acestui spor.

Atât prin art. 4 Anexa II  a Legii 330/2009 şi prin actele normative ulterioare cât şi prin art. 1 Capitolului II din Anexa III la Legea nr. 284/2010 membrii de sindicat reprezentaţi în prezenta cauză au avut vocaţie la calcularea şi plata acestui spor.

Dispoziţiile legale au caracter supletiv în sensul în care reglementează posibilitatea primirii sporului de 15% la salariul de bază în locul sporului de 25% pentru orele prestate efectiv în timpul nopţii.

În situaţia concretă a reclamanţilor din această cauză, aceştia au parcurs etapele necesare îndeplinirii condiţiilor legale în sensul în care au solicitat organizarea programului de lucru în ture sau schimburi şi mai apoi au solicitat plata drepturilor salariale mai avantajoase.

În situaţia concretă a reclamanţilor din această cauză, aceştia au parcurs etapele necesare îndeplinirii condiţiilor legale în sensul în care au solicitat organizarea programului de lucru în ture sau schimburi şi mai apoi au solicitat plata drepturilor salariale mai avantajoase.

Din modul de redactare a textului de lege (atât art. 4 Anexa II  a Legii 330/2009 şi prin actele normative ulterioare cât şi prin art. 1 Capitolului II din Anexa III la Legea nr. 284/2010) instanţa concluzionează că spre deosebire de alte sporuri salariale reglementate de legile unitare de salarizare acest spor, acordarea lui, presupune manifestarea de voinţă a angajaţilor, aceştia fiind singurii în măsură să aprecieze dacă plata sporului in discuţie este mai avantajoasă.

Din modul de redactare a textului de lege (atât art. 4 Anexa II  a Legii 330/2009 şi prin actele normative ulterioare cât şi prin art. 1 Capitolului II din Anexa III la Legea nr. 284/2010) instanţa concluzionează că spre deosebire de alte sporuri salariale reglementate de legile unitare de salarizare acest spor, acordarea lui, presupune manifestarea de voinţă a angajaţilor, aceştia fiind singurii în măsură să aprecieze dacă plata sporului in discuţie este mai avantajoasă.

O.U.G. nr. 83/2014: art. 8 al. 4;

Legea nr. 330/2009: art. 4, Anexa V;

Legea nr. 284/2010: art. 1 cap. II, Anexa III.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş la data de x reclamantul Sindicatul Acord Tg. Mureş a solicitat, în numele şi pe seama membrilor de sindicat xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia  Copilului Mureş, obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente drepturilor băneşti acordate membrilor de sindicat în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea acestora şi eşalonate la plată, dobânzi datorate reclamanţilor de la data introducerii cererii de chemare în judecată; obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.01.2015 – 31.12.2015, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti echivalente neacordării sporului pentru munca în ture, în cuantum de 15% din salariul de bază, dacă plata acestuia este mai avantajoasă decât plata sporului de noapte, începând cu data de 01.06.2012 şi în continuare, pe toată perioada în care reclamanţii au raporturi de muncă cu pârâta, actualizarea despăgubirilor de mai sus în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa civilă nr. 166 din 09.02.2016 Tribunalul Mureş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei anterioare datei de 22.07.2012.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamant  în sensul în care a obligat pârâta: –  la  plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 67/2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1360/2012 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1995/2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 111/2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 92/2012  pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 509/2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1862/2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1279/2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1096/2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

– la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat mai sus menţionaţi care au fost reclamanţi în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 595/2013 pronunţată de Tribunalul Mureş, dobândă calculată începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor.

Celelalte pretenţii ale reclamantului au fost respinse, astfel:

– ca prescrise, pretenţiile aferente perioadei anterioare datei de 22.07.2012;

– ca neîntemeiate, restul pretenţiilor.

Instanţa a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş în contradictoriu cu chematul în garanţie Consiliul Judeţean Mureş Târgu-Mureș.

A obligat chematul în garanţie Consiliul Judeţean Mureş să asigure în favoarea pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş sumele necesare achitării drepturilor băneşti acordate membrilor de sindicat prin prezenta hotărâre.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

 Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile solicitate începând cu data scadenţei drepturilor salariale şi până la 22.07.2012., instanţa a reţinut că în favoarea membrilor de sindicat care au formulat acţiunea, au fost pronunţate o serie de hotărâri prin care li s-a recunoscut îndreptăţirea (fiecăruia în măsura dispusă prin hotărârile judecătoreşti) la acordarea unor drepturi de natură salarială salariale, după cum urmează:

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 67/2010;

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 1360/2012;

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 1995/2010;

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 111/2011;

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 92/2012; 

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată civilă nr. 509/2011;

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 1862/2011;

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 1279/2011;

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 1096/2011;

– în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 595/2013;

Cererea de obligare a pârâţilor la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentinţele civile arătate mai sus are un caracter accesoriu faţă de cererile de obligare a pârâţilor la plata drepturilor băneşti (fie şi doar un rest al acestora, cum este cazul în speţă). De aceea, instanţa a  apreciat că această cerere este supusă aceloraşi dispoziţii legale privitoare la termenul de prescripţie ca şi în cazul drepturilor băneşti a căror actualizare se doreşte, accesoriile drepturilor băneşti putând fi solicitate în termenul în care puteau fi solicitate şi drepturile băneşti principale.

Fie că acest temei este dat de art. 1 şi 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (art. 268, în noua numerotare), termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune s-a împlinit în cazul tuturor drepturilor băneşti a căror actualizare se doreşte (deci şi a sumelor rămase neachitate din aceste drepturi băneşti obţinute prin sentinţele arătate mai sus) şi care sunt anterioare datei de 22.07.2012.

 Pe fondul cauzei:

Instanţa a reţinut prevederile art. 517 alin. 4  din NCPC potrivit cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin Decizia nr. 2 din 17.02.2014 pronunţată de ÎCCJ problema de drept din speţă a fost dezlegată în sensul că în sensul că: „În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”

Reţinând că se solicită în prezenta cauză de către reclamant obligarea pârâtei la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii reprezentate de sentinţele civile menţionate anterior, având în vedere şi soluţia ce se va pronunţa asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa apreciază că pretenţiile privind plata dobânzii legale sunt întemeiate.

Reclamantul a solicitat plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.01.2015 – 31.12.2015, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. 4 din O.U.G. nr. 83/2014, arătând că excluderea membrilor de sindicat de la acest beneficiu este interzis raportat la art. 16 din Constituţia României deoarece creează discriminare, astfel cum aceasta este definită prin art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 1 al. 2 lit. e din O.G. nr. 137/2000 principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare.

Potrivit art. 1 al. 3 din O.G. nr. 137/2000 exercitarea drepturilor enumerate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile.

Prin art. 2 al. 1 din O.G. nr. 137/2000 s-a stabilit că prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi  orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute prin lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. De asemenea, prin art. 2 al. 2 din O.G. nr. 137/2000 sunt discriminatorii potrivit prezentei ordonanţe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la al. 1, faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Din interpretarea art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000 coroborate cu prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa în materie reiese că pentru a exista o discriminare, în înţelesul invocat de reclamantul din cauză, deosebirea de tratament trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile.

Reclamantului îi revenea sarcina de a demonstra că, deşi membrii de sindicat se află în situaţie similară cu ceilalţi salariaţi din sectorul bugetar, nu au beneficiat de tratament similar şi au fost trataţi mai puţin favorabil numai din cauza unei anumite caracteristici protejate pe care o deţin.

În concret, reclamantul trebuia să identifice care este criteriul protejat în situaţia membrilor de sindicat (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, alt criteriu) şi să dovedească, prin orice mijloc de probă, existenţa unei legături de cauzalitate între tratamentul mai puţin favorabil (neacordarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998) şi criteriul protejat.

Altfel spus, reclamantul trebuia să aducă suficiente argumente şi dovezi încât să existe convingerea că singura explicaţie pentru care a fost aplicat tratamentul diferenţiat este existenţa unei caracteristici protejate a victimei .

Ori, dimpotrivă, raportat la categoriile de angajaţi între care se face comparaţia, instanţa a apreciat că membrii de sindicat din cauză nu întrunesc condiţiile şi nu posedă un set de caracteristici similare cu ceilalţi salariaţi bugetari, beneficiari ai tichetelor de masă, pentru a beneficia de un tratament egal.

Se impune o analiză a setului de cerinţe stabilit de legiuitor pentru acordarea tichetelor de masă.

Conform art. 8 alin. 4 don O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii şi unităţilor prevăzute la art. 93 alin. (1^1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.

Deci, singurele categorii de personal care puteau beneficia de tichete de masă sunt cele din cadrul instituţiilor finanţate integral din venituri proprii şi cele din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene, respectiv a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (pentru care finanţarea se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii).

Ori, membrii de sindicat sunt angajaţi ai unei unităţi a cărei finanţare cade în sarcina Consiliului Judeţean Mureş, conform art. 2, art. 4 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1434/2004 şi art. 91 alin. 1 lit. d) coroborat cu alin. 5 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 215/2001, astfel că nu se află într-o situaţie comparabilă cu salariaţii beneficiari ai tichetelor de masă, astfel că nu sunt discriminaţi în sensul O.G. nr. 137/2000.

Drept urmare, pretenţiile legate de plata contravalorii tichetelor de masă sunt neîntemeiate.

Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti echivalente neacordării sporului pentru munca în ture, în cuantum de 15% din salariul de bază, dacă plata acestuia este mai avantajoasă decât plata sporului de noapte, începând cu data de 01.06.2012 şi în continuare, pe toată perioada în care reclamanţii au raporturi de muncă cu pârâta. În acest sens, a arătat că membrii de sindicat îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui serviciu în care activitatea se desfăşoară în mod continuu, atât în ture cât şi în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale, şi că cererea este întemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 1 ale Capitolului II din Anexa III la Legea nr. 284/2010.

Instanţa a constatat însă că reclamanţii nu au făcut dovada că la nivelul unităţii pârâte sau membrii de sindicat au avut stabilit un program de lucru ce presupunea desfăşurarea activităţii în condiţiile arătate de dispoziţiile art. 1 ale Capitolului II din Anexa III la Legea nr. 284/2010 (personalul lucrează lunar în 3 ture sau lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24).

Totodată, prin oprirea aplicării efective a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii nr. 284/2010 în perioada în litigiu (prin art. 7 din Legea nr. 284/2010, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 83/2014) a fost oprită şi aplicarea efectivă a dispoziţiile art. 1 ale Capitolului II din Anexa III la Legea nr. 284/2010, deoarece drepturile salariale consacrate de legea-cadru (în special sporurile) au fost calculate şi prevăzute în lege (ca procent) prin raportare la coeficientul de ierarhizare şi valoarea de referinţă din legea-cadru.

Altfel spus, nu se poate admite aplicarea coeficienţilor şi a valorii de referinţă cuprinse în vechea lege, dar cu aplicarea sporurilor prevăzute de legea nouă (cum este cazul în speţă), deoarece în acest mod s-ar cumula două reglementări legale succesive, fiecare cu altă concepţie.

De aceea, instanţa a apreciat aceste pretenţii ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind actualizarea despăgubirilor în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

Instanţa a apreciat că aceste pretenţii sunt neîntemeiate deoarece dobânda legală (remuneratorie) este dobânda datorată de către debitor (pârâta) pentru neexecutarea obligaţie de plată şi care se calculează pentru fiecare zi de întârziere, iar actualizarea în funcţie de rata inflaţiei reprezintă acoperirea unui prejudiciu cauzat de fluctuaţia monetară în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi până la cea a plăţii efective a debitului. Plata dobânzii are ca efect acoperirea beneficiului nerealizat pentru fiecare zi din intervalul cuprins între data de la care se datorează sumele de folosinţa cărora au fost lipsiţi creditorii (membrii de sindicat) şi data plăţii debitului, ori dat fiind acest mod de calcul, pe zi, este lipsită de sens calcularea fluctuaţiei monetare raportat la această unitate de timp scurtă (zi).

Apreciind asupra celor de mai sus prima instanţă s – a pronunţat pe fondul cauzei în sensul arătat.

În temeiul art. 72 Cod procedură civilă şi art. 1 alin. 3 din Regulamentul –cadru aprobat prin H.G. nr. 1434/2004, instanţa a admis cererea de chemare în garanţie a Consiliului Judeţean Mureş, deoarece acest consiliu aprobă statele de personal şi bugetul pârâtei DGASPC Mureş, inclusiv cheltuielile de personal necesare plăţii integrale a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel reclamantul, în numele membrilor de sindicat şi pârâta DGASPC.

Reclamantul Sindicatul Acord Tg Mureş a solicitat admiterea căii de atac şi admiterea integrală a acţiunii.

Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune reclamantul a arătat că membrii de sindicat pe care îi reprezintă au formulat în termen acţiunile privind plata drepturilor salariale. Eşalonarea acestor plăţi dispusă prin OUG 71/2009 nu este imputabilă reclamanţilor iar orice executare silită a drepturilor câştigate a fost suspendată.

În opinia apelantului aceste drepturi se cuvin  în temeiul art. 517 alin 4 CPC cu referire la Decizia 2/2014 pronunţată de ÎCCJ şi în temeiul art. 1082,1088 CCiv 1864 şi art. 1531 şi 1535 CCiv .

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a tichetelor de masă apelantul reclamant a arătat că reclamanţii fac parte, sub aspectul reglementării în domeniul salarizării, din Familia Ocupaţională Sănătate.  Ca atare salariaţii bugetari aparţinând aceleiaşi familii beneficiază în mod discriminatoriu de tichete singurul criteriu fiind cel al instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. Acest criteriu încalcă dezideratul legiuitorului de a crea o lege de salarizare unitară.

În ceea ce priveşte petitul 3 al acţiunii apelantul a arătat că membrii de sindicat pe care îi reprezintă îşi desfăşoară activitatea în ture, aspect confirmat de pontaje. În această situaţie nu poate fi lăsat la latitudinea angajatorului să opteze între a plăti munca de noapte sau munca în ture în condiţiile în care plata în cea din urmă modalitate este mai avantajoasă.

Prin apelul declarat de pârâta DGASPC s-a solicitat  respingerea integrală a acţiunii în sensul respingerii pretenţiilor reclamantului pentru membrii de sindicat privind acordarea dobânzilor legale la sumele obţinute prin hotărâri judecătoreşti.

Apelanta pârâtă a arătat că plata drepturilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti a fost făcută potrivit OUG 71/2009 neputând să se reţină în sarcina sa vreo culpă. 

Intimatul chemat în garanţie Consiliul Judeţean Mureş a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamantul Sindicatul Acord solicitând respingerea ca nefondată a căii de atac promovată în cauză.

Cu referire la dobânzile legale intimatul a arătat că potrivit HP 21/2015  pronunţată de ÎCCJ dobânzile pot fi calculate şi acordate prin raportare la termenul general de prescripţie care se calculează cu trei ani anterior introducerii acţiunii.

Privitor la tichetele de masă intimatul a arătat acordarea acestora este interzisă expres  prin art. 8 alin 4 din OUG 83/2014. În ceea ce priveşte existenţa unei discriminări referitoare la acordarea tichetelor de masă intimatul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada existenţei nici unuia dintre criteriile protejate de OUG 137/2000.

În privinţa sporului de 15% intimatul a arătat că aceste pretenţii sunt lipsite de temei legal prin prisma dispoziţiilor art. 17,22 şi 21 din Legea 284/2010 şi art. 6 din OUG 57/2015.

Pentru orele prestate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale sau alte zile în care conform reglementărilor nu se lucrează acestea pot fi compensate doar cu timp liber corespunzător potrivit prevederilor art. 9 din Legea 285/2010 preluate pentru perioada de referinţă de OUG 80/2010, OUG 84/2012, OUG 103/2013, OUG 83/2014 şi OUG 57/2015.

Reclamantul apelant a formulat întâmpinare la apelul declarat de pârâta DGASPC arătând că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Deciziei 2/2014 a ÎCCJ.

În apel instanţa a administrat proba cu înscrisuri.

Asupra apelurilor declarate în cauză Curtea a reţinut următoarele:

Hotărârea pronunţată de Tribunal este legală şi temeinică.

În privinţa dobânzilor acordate de prima instanţă:

1.cu referire la prescripţia dreptului material la acţiune:

Prin Decizia nr.7/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că plăţile eşalonate efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare. Însă, prin aceeaşi decizie, Înalta Curte a reţinut că titlurile pentru care s-a solicitat plata dobânzii penalizatoare sunt executorii de drept, iar dreptul la acţiune cu privire la daunele rezultate din neexecutare se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile erau datorate. Prin eşalonarea la plată au fost fixate  alte termene pentru executarea obligaţiei de plată.

Ulterior, prin Decizia nr. 21/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezlegat şi chestiunea de drept constând în data de la care aceste dobânzi penalizatoare încep că curgă – „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (art. 161 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) şi art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani de la data introducerii acţiunii”.

În considerentele acestei decizii s-a stabilit că dobânzile de natura celor care formează şi obiectul prezentei cauze, nu au un caracter accesoriu debitului principal şi nu reprezintă daune-interese datorate în temeiul art. 166 alin. 4 din Codul muncii, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de drept în întârziere de la data scadenţei obligaţiei de plată a salariului (paragraful 43).

Dobânda penalizatoare constă în dreptul creditorilor reclamanţi de a fi despăgubiţi pentru plata cu întârziere a sumelor cuprinse în titlurile executorii.

„Dacă eşalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parţială a obligaţiei de plată şi o astfel de plată parţială nu întrerupe cursul prescripţiei dreptului de a solicita aceste dobânzi, înseamnă că obligaţia principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranşele achitate, de la data pronunţării până la data plăţii tranşelor, iar pentru sumele neachitate, curge în continuare până la data plăţii efective” (paragraful 47 din Decizia nr. 21/2015).

„În aceste condiţii, cererea de chemare în judecată marchează momentul la care instanţa de judecată se raportează pentru a aprecia dacă scadenţa tranşelor plătite pentru care se calculează distinct dobânzi penalizatoare se înscrie în termenul de prescripţie de trei ani anteriori acestei date, dobânzile putând fi solicitate pentru perioada pentru care nu s-a împlinit prescripţia. Pentru suma rămasă restantă după plata parţială, dobânzile penalizatoare curg în continuare şi pot fi acordate pe trei ani anteriori datei introducerii acţiunii. Pentru tranşele din debitul principal ce au fost achitate cu  mai mult de trei ani anteriori introducerii acţiunii ce pretinde plata acestora, dobânzile s-au prescris şi nu mai pot fi solicitate”. (paragraful 48 din Decizia nr.21/2015).

În concluzie, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată (22 iulie 2015) şi faţă de prevederile art.1 şi 3 din Dl nr.167/1958, respectiv art.268 alin.1 lit. c din Codul muncii, instanţa de apel apreciază că sunt  prescrise, doar acele pretenţii care sunt anterioare datei introducerii acţiunii (respectiv pretenţiile cuprinse între data introducerii acţiunilor având ca obiect plata drepturilor salariale şi data de 21 iulie 2012).

Având în vedere cele de mai sus Curtea a apreciat că prin prisma dispoziţiilor art. 521 alin 3 teza a II-a  CPC dezlegarea chestiunilor de drept de către ÎCCJ se impune cu caracter obligatoriu astfel că argumentele aduse de părţi nu pot primi o altă dezlegare decât cea desprinsă din deciziile amintite anterior.

2. cu privire la fondul pretenţiilor având ca obiect plata dobânzilor.

Instanţa de apel reţine că problema naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte a fost rezolvată prin Decizia nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanţă conform art.518 alin.4 din Codul de procedură civilă şi apoi prin Deciziile nr. 7/2015 şi nr. 21/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, obligatorii pentru instanţă conform art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Prin Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. 1, alin. 2 teza I şi art. 1.535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, s-a statuat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Prin urmare, în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaţilor bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită eşalonat sumele acordate prin hotărâri judecătoreşti, deşi acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunţării.

Având în vedere dispoziţiile art. 517 alin 4 CPC Curtea a înlăturat argumentele aduse de intimaţi pe fondul cauzei privitoare la îndreptăţirea reclamanţilor de a beneficia de daune interese sub forma dobânzii legale pe considerentul lipsei oricărei culpe în sarcina debitorului.

În privinţa  acordării tichetelor de masă:

Prima instanţă a argumentat cu claritate motivul pentru care în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1,2 din OUG 137/2000 în sensul în care reclamantul nu a identificat nici unul din criteriile protejate de lege : rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Argumentele aduse prin memoriul de recurs potrivit cărora criteriul discriminator îl reprezintă instituţia angajatoare după modul în care aceasta este finanţată, nu pot fi primite.

Dispoziţia legală cuprinsă în art. 8 alin 4 din OUG 83/2014 stabileşte că în anul 2015 nu se acordă tichete de masă în instituţiile şi autorităţile publice cu excepţia celor finanţate din venituri proprii sau a unităţilor prevăzute de art. 93 alin 1ind.1 din Legea 95/2006.

Pe lângă interdicţia legală expresă trebuie avut în vedere conţinutul deciziilor 818,819,820,821 ale Curţii Constituţionale care a stabilit că dispoziţiile art. 1,2 din OUG 137/2000 sunt neconstituţionale in măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Având în vedere dispoziţiile legale citate precum şi argumentele aduse de prima instanţă şi părţi  Curtea a apreciat că nici sub acest aspect criticile apelantului reclamant nu sunt întemeiate.

În privinţa acordării sporului de 15% la salariul de bază.

Instanţa de apel a procedat la administrarea probei cu înscrisuri constatând că în privinţa membrilor de sindicat aflaţi în prezent în activitate,  organizarea programului de lucru este în trei ture –fără întrerupere .

În aceste condiţii conducerea pârâtei, în acord cu reprezentanţii salariaţilor, au convenit ca începând cu data de 01.01.2016 să fie achitat salariaţilor sporul de 15% la salariul de bază în locul sporului de 25% pentru munca de noapte.

Dispoziţiile legale  au caracter supletiv în sensul în care reglementează posibilitatea primirii sporului de 15% la salariul de bază în locul sporului de 25% pentru orele prestate efectiv în timpul nopţii.

Întrucât reclamantul nu a făcut dovada contară a celor arătate de pârâta angajatoare prin documentele depuse în sensul organizării activităţii în ture sau schimburi si prestarea acestei activităţi în mod continuu coroborată cu plata drepturilor solicitate prin acţiune anterior datei de 01.01.2016 instanţa va înlătura criticile formulate de apelantă în parte ca lipsite de obiect în parte ca neîntemeiate.

Principiul instituit de art. 272 CM potrivit căruia în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului nu presupune încălcarea tuturor principiilor procesului civil inclusiv a obligaţiilor de diligenţă stabilite în sarcina părţilor prin normele de procedură. Curtea a subliniat că, în situaţia concretă a acestor reclamanţi, dovada demersurilor privind acordarea sporului de 15% (reglementat sub sintagma „pot primi”) a fost făcută de pârâtă prin înscrisul aflat la 53 dosar apel reprezentat de adresa înregistrată sub nr. 1525/28.01.2016. Din această perspectivă obligaţiile pârâtei au fost îndeplinite respectiv aceasta , la solicitarea angajaţilor şi constatând că sunt îndeplinite condiţiile legale, a procedat în consecinţă.

Având în vedere modul în care acest spor este reglementat Curtea a apreciat că acordarea sa este facultativă şi condiţionată de îndeplinirea mai multor cerinţe ( modul de organizare a muncii, continuitatea activităţii şi caracterul mai avantajos al acestui spor faţă de cel de noapte) Curtea nu împărtăşeşte punctul de vedere al reclamantului potrivit căruia angajatorul pârât avea obligaţia de a plăti acest spor anterior oricărui demers al angajaţilor.

Argumentele reclamantului sindicat privitoare la împrejurarea că acest spor este lăsat la latitudinea angajatorului nu pot fi primite. Legiuitorul, pe lângă sintagma „pot primi” a introdus şi condiţia ca sporul să fie „mai avantajos” . Această din urmă condiţie nu este cu siguranţă favorabilă angajatorului-plătitor de venit, deci este lăsată la aprecierea  angajatului.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză.