Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat de catre o persoana care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, fapte comise in stare de recidiva postcondamnatorie.


Prin Rechizitoriul nr. ………/P/2011 din data de 30.03.2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MAD pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, în stare de recidivă postcondamnatorie şi în concurs real de infracţiuni, prevăzute şi pedepsite de  art.  85 alin. 1 şi art. 86 alin. 1  din O.U.G. nr.  195/2002, rep., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. şi art. 33 lit. a C.p.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.04.2012, sub nr. ………/301/2012. 

În fapt, s-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare că, la data de 16.10.2011, în jurul orelor 20.00, inculpatul MAD a condus autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare B-………….., pe şos. Mihai Bravu, sector 3, din direcţia Piaţa Muncii, către str. Dristor, şi fiind oprit pentru control de un echipaj de poliţie s-a constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată din data de 02.08.2011, iar inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. 

La termenul de judecată din data de……….2012, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 320/1 C.p.p., introdus prin Legea nr. 202/2010, conform cărora acesta poate recunoaşte în totalitate fapta reţinută în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului şi poate solicita instanţei ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale, probe pe care le cunoaşte şi şi le însuşeşte, ipoteza în care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, inculpatul învederând instanţei că solicită aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 C.p.p., arătând că recunoaşte în totalitate fapta reţinuta în actul de sesizare al instanţei .

În cursul judecăţii, urmare adresei emise de instanţă, a fost ataşată la dosar  copia sentinţei penale nr. …../04.01.2010 a Judecătoriei Gura Humorului, definitivă prin neapelare la data de 09.03.2010 .

Analizând actele şi lucrările dosarului instanta a retinut ca la data de 16.10.2011, în jurul orelor 20.00, inculpatul MAD a condus autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare B……., pe şos. Mihai Bravu, sector 3, din direcţia Piaţa Muncii, către str. Dristor, şi fiind oprit pentru control de un echipaj de poliţie s-a constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată din data de 02.08.2011, iar inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. 

Pe parcursul procesului penal, fiind audiat, inculpatul a arătat că deşi ştia că nu posedă permis de conducere, la data de 16.10.2011 a condus autoturismul proprietate personală pentru a o duce pe soţia sa la serviciu, aceasta fiind însărcinată. Inculpatul a mai precizat şi faptul că avea cunoştinţă că autoturismul nu era înmatriculat în circulaţie, precizând şi faptul că a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în perioada 2009-2010, fără însă a depune vreun înscris în acest sens.

În drept, fapta inculpatului MAD, constând în aceea că, la data de 16.10.2011, în jurul orelor 20.00, a condus pe şos. Mihai Bravu, sector 3, din direcţia Piaţa Muncii, către str. Dristor autoturismul marca …..cu nr. B……………….., care avea autorizaţia provizorie de circulaţie expirată la data de 02.08.2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi republicată.

În drept, fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că, la data de 16.10.2011, în jurul orelor 20.00, a condus pe şos. Mihai Bravu, sector 3, din direcţia Piaţa Muncii, către str. Dristor autoturismul marca …………cu nr. B-…… fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi republicată.

Potrivit menţiunilor fisei de cazier judiciar a inculpatului, instanţa a reţinut si că acesta a fost anterior condamnat de trei ori pentru comiterea in minorat a unor infractiuni de furt calificat,fiindu-i aplicate alte trei sanctiuni administrative, iar prin sentinţa penală nr. ……/04.01.2010 a Judecătoriei Gura Humorului, definitivă prin neapelare la data de 09.03.2010, inculpatului i-a fost aplicata o pedeapsa rezultanta de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea a doua infractiuni concurente de furt calificat, pedeapsa a carei executare a fost suspendata condiţionat ,conform art. 81 C.p., pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

În raport de menţiunile fisei de cazier a inculpatului, reţinând că acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultanta de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. ……/04.01.2010 a Judecătoriei Gura Humorului, definitivă prin neapelare la data de 09.03.2010, având în vedere că infracţiunile deduse judecăţii au fost comise de inculpat la data de 16.10.2011, instanţa a constatat că faptele reţinute prin prezenta în sarcina inculpatului au fost săvârşite înlăuntrul termenul de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit pentru pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală anterior menţionată, fapte deduse judecăţii fiind comise în stare de recidiva postcondamnatorie.

La individualizarea pedepselor la care a fost condamnat inculpatul pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru faptele săvârşite, limite reduse cu o treime potrivit disp. art. 320/1 C.p.p., gradul de pericol social concret al faptelor şi modul de săvârşire al acestora, circumstanţele personale ale inculpatului, care are studii 10 clase, nu are copii minori în întreţinere,are ocupaţia de montator ţiglă metalică, dar care este recidivist în modalitatea prevăzută de disp. art. 37 lit. a Cp, suferind anterior alte 4 condamnări şi caruia i-au mai fost aplicate 3 amenzi administrative, aplicandu-i inculpatului câte o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, astfel cum acesta a fost redus ca urmare a aplicării disp. art. 320/1 C.p.p, respectiv pedeapsa închisorii de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis pentru nicio categorie de autovehicule.

În baza art. 83 C.p. a dispus revocarea suspendării condiţionate privind executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. …./04.01.2010 a Judecătoriei Gura Humorului, definitivă prin neapelare la data de 09.03.2010 şi a cumulat aritmetic această pedeapsă cu fiecare dintre pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, rezultând două pedepse de câte 2 ani şi 2 luni închisoare fiecare.

A constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului prin prezenta se află în concurs real de infracţiuni şi în baza art. 33 lit. a C.p. şi art. 34 lit. b C.p. a contopit pedepsele ce aplicate inculpatului, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea şi anume pe cea de 2 ani şi 2 luni închisoare, ce va fi executată în regim de detenţie.

Potrivit art. 71 C.pen., pe durata executării pedepsei, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen, pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit. art. 191 alin.(1) C.p.p., reţinând culpa procesuală a inculpatului, instanţa a obligat pe acesta la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.