Reţinerea circumstanţei legale a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, în situaţia în care judecata are loc prin procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală


Reţinerea circumstanţei legale a provocării,

prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, în situaţia  în care judecata are loc prin procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală

 

Domeniu asociat: infracţiunea

Sentinţa penală nr.85/P din 26.09.2012

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ  a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.174,175 lit. c Cod penal.

In sarcina inculpatului s-au reţinut, prin actul de sesizare, următoarele:

Inculpatul S.C. locuieşte în oraşul R., jud. Neamţ, împreună cu familia sa şi face parte dintr-o comunitate de rromi care se ocupă de colectarea de fier vechi.

În ziua de 07.07.2012 inculpatul s-a aflat, împreună cu soţia, cu părinţii săi şi cu alţi membri ai comunităţii pe raza comunei B., jud. N..

În cursul dimineţii victima S.C., tatăl inculpatului a consumat băuturi alcoolice, până când a ajuns într-o evidentă stare de ebrietate.

De regulă, pe fondul consumului de alcool victima era agresivă şi se manifesta deseori în acest mod faţă de membrii familiei sale. Acelaşi comportament l-a avut şi în momentul în care a venit în tabără, când, fără nici un motiv a început să se certe cu soţia sa, S.M., în încercarea de a o determina să-i dea bani pentru a-şi cumpăra băuturi alcoolice.

Refuzul soţiei sale l-a făcut să devină agresiv, să încerce să o lovească cu pumnii şi picioarele.

S.M. a încercat să scape de agresor, retrăgându-se în fugă către albia pârâului din apropiere. Văzând acest lucru victima s-a întors şi a început să se certe cu inculpatul, fără a exist vreun motiv temeinic.

Pe acest fond, la un moment dat inculpatul a luat o bucată de lemn de aproximativ 2,5 metri şi l-a lovit pe tatăl său, o singură dată, peste cap. Victima a căzut, iar în scurt timp, la faţa locului au venit organele de poliţie, care au constatat decesul acesteia.

Potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. al serviciului Judeţean de medicină legală Neamţ moartea victimei S.C. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază craniană.

Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul victimei. În momentul decesului victima avea o alcoolemie de 3 grame %0.

Părţile vătămate S.A., soţia inculpatului şi S.M., mama inculpatului nu s-au constituit părţi civile în cauză.

 La termenul de judecată de astăzi, inculpatul S.C. a solicitat judecarea sa potrivit dispoziţiilor art.3201 Cod procedură penală. Acesta a recunoscut în totalitate infracţiunea comisă, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare şi şi-a însuşit probele administrate în cursul urmăririi penale.

Instanţa a admis cererea inculpatului, de judecare potrivit procedurii simplificate prevăzută de art.3201 Cod procedură penală întrucât infracţiunea comisă de acesta nu este exceptată de la aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, iar inculpatul a adoptat o poziţie procesuală sinceră, de recunoaştere şi regret a faptei săvârşite.

In raport de atitudinea procesuală a inculpatului instanţa va reţine situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, constând, în esenţă, în faptul că, în ziua de 07.07.2012 inculpatul a lovit pe tatăl său, victima S.C., cu o bucată de lemn în zona capului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boltă şi bază craniană, leziuni ce au condus la decesul acesteia. Inculpatul a comis infracţiunea de omor sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de acţiunea ilicită gravă a părţii vătămate, care a lovit-o pe mama inculpatului şi a pus în pericol atât viaţa acesteia, cât şi a copiilor inculpatului.

Deşi în actul de sesizare nu a fost reţinută, în favoarea inculpatului circumstanţa legală a provocării, ea rezultă atât din modul în care este prezentată fapta comisă de inculpat, cât şi din probele administrate în timpul urmăririi penale. Martorii G.I.A., H.G. au declarat că victima era în stare de ebrietate, folosea un limbaj violent, a alergat după soţia sa, având în mână un obiect metalic, cu intenţia de a o lovi, a agresat-o fizic, iar inculpatul, pentru a-l potoli pe tatăl său şi de a-i asigura scăparea mamei sale, a luat o bucată de lemn şi l-a lovit pe acesta. Inculpatul S.C.a recunoscut comiterea faptei susţinând că victima a fugit după mama lui şi după copiii lui, speriindu-i, că a crezut că victima va deveni violentă şi că acesta a fost motivul pentru care a lovit-o. Din certificatul medico-legal nr. eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ rezultă că partea vătămată S.M.a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, pot data din 07.07.2012 şi au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Actele medicale aflate la dosar  atestă faptul că victima a fost internată în spital, de mai multe ori, la secţia de psihiatrie cu diagnosticul de agitaţie psihomotorie, iritabilitate, fiindu-i interzis consumul de alcool. Martorii audiaţi, declaraţiile unor persoane, depuse la dosar confirmă faptul că victima era o fire violentă şi consuma băuturi alcoolice.

Potrivit art. 73 lit. b Cod penal, constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Din examinarea împrejurărilor exterioare care au influenţat starea psihică a făptuitorului, cât şi din examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului rezultă că acesta a săvârşit infracţiunea pe fondul stării de tulburare pricinuită de comportamentul agresiv al victimei.

In drept, fapta inculpatului S.C., care, pe fondul stării de tulburare provocată de atitudinea agresivă a victimei (tatăl său) a lovit-o în zona capului cu o bucată de lemn, producându-i leziuni ce au condus la deces, faptă comisă într-un loc public întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.174- 175 lit. c şi i Cod penal cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal.

Susţinerea inculpatului, precum că moartea victimei este rezultatul culpei sale şi că infracţiunea se încadrează în dispoziţiile art. 183 Cod penal nu poate fi primită.

Împrejurarea că inculpatul, persoană tânără i-a aplicat victimei, în vârstă de 52 de ani o lovitură puternică, cu o bucată de lemn lungă de 2,5 metri şi diametrul de 6 cm, într-o zonă vitală, producându-i leziuni ce au condus la decesul imediat al acesteia evidenţiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acţiunii sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. În atare situaţie, fapta inculpatului, fiind săvârşită cu intenţie indirectă, întruneşte elementele infracţiunii de omor şi nu ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului instanţa va avea în vedere, în primul rând dispoziţiile art.3201 al.7 Cod procedură penală care prevăd că, în cazul judecării inculpatului potrivit procedurii simplificate limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege sancţionator se reduc cu 1/3, precum şi dispoziţiile art.72 Cod penal, respectiv: modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea – inculpatul a agresat victima, pe fondul stării de tulburare, produsă de acţiunea ei ilicită, îndreptată împotriva membrilor familiei lui, urmările produse- moartea victimei, tatăl său, natura relaţiilor sociale încălcate – referitoare la dreptul la viaţă, pericolul social deosebit de ridicat al infracţiunii comise.

In acelaşi timp instanţa va ţine seama de circumstanţele personale ale inculpatului, care se află la prima abatere de la legea penală şi care a adoptat o poziţie procesuală sinceră . Inculpatul este căsătorit, are trei copii minori şi, din înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală rezultă că a avut un comportament corespunzător în familie şi în societate.

Instanţa va reţine, în cauză circumstanţe atenuante-legale şi personale, prevăzute de art. 73 lit. b şi art. 74 alin. 1 lit. a (conduita anterioară bună) şi alin. 2 Cod penal ( faptul că are familie şi este singurul ei întreţinător) ,  în favoarea inculpatului şi va aplica o pedeapsă  de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.l lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe timp de 3 ani.