Aplicarea legii în timp cu privire la dreptul de asigurări sociale


Dreptul la se apreciază în raport de legea aflată în vigoare la data la care a fost recunoscut în favoarea asiguratului.

Constatarea unor diferenţe între sumele stabilite şi acelea plătite în mod efectiv impune operaţia recalculării pensiei prin adăugarea veniturilor nevalorificate la stabilirea pensiei, chiar dacă legea aflată în vigoare la acea dată a fost abrogată.
Secţia I civilă, Decizia nr. 3736 din 13 noiembrie 2013

Prin acţiunea înregistrată la data de 8.05.2012, reclamantul C.C.N. a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Argeş să procedeze la recalcularea pensiei sale în raport de un stagiu de cotizare de 20 de ani şi să-i plătească diferenţele drepturilor de pensie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este pensionat pentru depusă şi limită de vârsta, cu decizia nr. 212989/26.05.1998, conform Legii nr. 3/1977, realizând un stagiu de cotizare de 24 ani, 10 luni şi 25 zile în grupa I de muncă. A mai învederat că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2005, pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001 au fost recalculate. Potrivit art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1550/2004, la recalculare se avea în vedere stagiul complet de cotizare reprezentat de vechimea integrală în munca prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului de de care persoana beneficiază. La data pensionarii reclamantului Legea nr. 3/1977 stabilea în art. 14 o vechime în muncă de 20 ani în grupa I, necesară pentru pensionare. Prin urmare, stagiul complet de cotizare la pensie ce trebuia avut în vedere la determinarea punctajului mediu anual era de 20 ani pentru personalul care a desfăşurat munca în grupa I şi de 30 ani pentru personalul care a desfăşurat activitate în condiţii normale.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că la determinarea punctajului mediu anual recalculat s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani, potrivit H.G. nr. 1550/2004, ce reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare.
Prin sentinţa civilă nr. 6660/23.04.2013, Tribunalul Argeş a admis acţiunea şi a obligat pârâta să emită reclamantului o decizie de revizuire a drepturilor de pensie prin care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum şi să-i plătească diferenţele de drepturi de pensie începând cu data de 8.05.2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul este beneficiar de pensie pentru munca depusă şi limita de vârstă, conform deciziei nr. 212989/26.05.1998, având o vechime în muncă, în grupa I, de 24 ani, 10 luni şi 25 zile. Ca urmare a apariţiei O.U.G. nr. 4/2005, Casa Judeţeană de Pensii Argeş a procedat la recalcularea pensiei acestuia, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 ani. Din analiza acţiunii formulate s-a constatat că obiectul criticilor reclamantului îl constituie stagiul de cotizare avut în vedere de pârâtă pentru recalcularea pensiei, conform O.U.G. nr. 4/2005, susţinându-se că ar trebuit să fie avut în vedere la determinarea punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 20 ani, iar nu de 30 ani. În cauza de faţă, instanţa a reţinut că în cazul reclamantului s-a aplicat, la ieşirea la pensie, art. 14 din Legea nr. 3/1977. Astfel, potrivit acestui text de lege, persoanelor care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puţin 25 ani, în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) 1 an şi 6 luni pentru grupa I de muncă; b) 1 an şi 3 luni pentru grupa II de muncă. Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I şi 57 ani pentru grupa II, bărbaţii; b) 50 ani pentru grupa I şi 52 ani pentru grupa II, femeile. Conform art. 4 din O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor din documentaţiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.Art. 2 din H.G. nr. 1550/2004 defineşte stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual ca fiind vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare. Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 – 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977. Prin data deschiderii dreptului la pensie se înţelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare.
Analizând recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., instanţa supremă a statuat, prin Decizia nr. 40/2008, că dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 – 31.03.2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială. Este evident că reclamantul se încadrează în categoria persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1.07.1977 – 31.03.2001, fiind pensionat în 1998. De asemenea, este evident că acesta a desfăşurat activitate în grupe speciale de muncă, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977. Or, instanţa a apreciat, interpretând această dispoziţie, că articolul în cauză a prevăzut nu numai o reducere a vârstei de pensionare, ci şi o reducere a stagiului de cotizare necesar ieşirii la pensie, tocmai în considerarea muncii deosebite pe care reclamantul a prestat-o. 20 de ani lucraţi în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă echivalează cu 30 de ani lucraţi în condiţii normale. Prin urmare, stagiul de cotizare ce ar trebui avut în vedere la recalcularea pensiei este de 20 ani, reclamantul desfăşurând activitate în grupa I de muncă timp de 24 ani, 10 luni şi 25 zile şi beneficiind de reducerea stagiului total de cotizare necesar de la 30 ani la 20 ani. În consecinţă, apreciind că acţiunea formulată este întemeiată, tribunalul a admis-o şi a obligat pârâta să emită reclamantului o decizie de revizuire a drepturilor de pensie prin care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu de cotizare de 20 ani, precum şi să plătească acestuia diferenţa drepturilor de pensie, începând cu data de 8.05.2009, cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva sentinţei civile nr. 6660/23.04.2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, a formulat în termen recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., art. 304 pct. 6 C.proc.civ., cu aplicarea art. 3041C.proc.civ. În motivarea recursului, pârâta susţine, în esenţă, că hotărârea este nelegală, întrucât reclamantul a formulat acţiune la data de 8.05.2012 când intrase în vigoare Legea nr. 263/2010, iar O.U.G. nr. 4/2005 era abrogată prin dispoziţiile art. 196 din Legea nr. 263/2010. Temeiul legal invocat de reclamant în motivarea în drept pentru promovarea acţiunii este reprezentat de H.G. nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005 şi Legea nr. 19/2000, deşi acesta putea solicita recalcularea drepturilor de pensie în baza acestor acte normative numai până la data de 1.01.2011. După această dată posibilitatea revizuirii drepturilor de pensie ale reclamantului este reglementată de art. 107 din Legea nr. 263/2010. În al doilea rând, se susţine că drepturile de pensie ale reclamantului nu pot fi recalculate prin utilizarea unui stagiu de 20 ani, în condiţiile în care acesta nu a desfăşurat activitate în baza unor acte normative cu caracter special, astfel că drepturile acestuia au fost recalculate corect prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 30 ani. În fine, obligarea pârâtei la plata diferenţelor drepturilor de pensie începând cu data de 8.05.2009 s-a făcut fără temei legal, întrucât actele normative referitoare la recalculare erau abrogate.
Intimatul-reclamant C.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile formulate, se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul este nefondat. Astfel, potrivit menţiunilor cuprinse în decizia nr. 212989/26.05.1998, reclamantul a avut o vechime în grupa I de muncă de 24 de ani, 10 luni şi 25 zile. Prin Decizia nr. 40/20.09.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, s-a statuat că dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportate la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 – 31.03.2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale şi asistenţă socială. Rezultă, aşadar, că, atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în cazul reevaluării sau recalculării pensiilor se aplică un act normativ abrogat expres de Legea nr. 19/2000, s-a avut în vedere dreptul conferit de actul normativ în vigoare la data pensionării, iar acest drept nu a fost afectat în niciun mod de noile dispoziţii cuprinse în Legea nr. 263/2010. Urmează a se observa că însăşi Legea nr. 263/2010 prevede în art. 107 alin. (3) posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea veniturilor şi/sau stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi nevalorificate la stabilirea acesteia, recunoscând aşadar, posibilitatea valorificării stagiilor de cotizare realizate de asigurat, în condiţiile achitării C.A.S. Aşadar, chiar dacă procedura de recalculare a pensiilor reglementată de O.U.G. nr. 4/2005 şi H.G. nr. 1550/2004 a fost abrogată, revizuirea în sine, privită ca procedeu tehnic de modificare a drepturilor de pensie, şi nu ca un drept de sine stătător, a fost păstrată şi de actuala reglementare care, prin dispoziţiile art. 107 alin. (3) şi art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prevede faptul că, în situaţia în care, ulterior stabilirii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, pârâta operează din oficiu sau la solicitarea pensionarului modificările ce se impun, printr-o decizie de revizuire, sumele rezultate în urma revizuirii acordându-se în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor. De aceea, instanţa a motivat hotărârea conform dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 263/2010, drepturile cuvenite urmând a fi acordate începând cu data de 8.05.2009, respectiv în termenul general de prescripţie invocat în cele arătate mai sus. Întrucât instanţa de fond a procedat în acest mod, a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, astfel că motivele de modificare invocate de pârâtă nu sunt întemeiate. De asemenea, nu se pot reţine dispoziţiile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., întrucât în motivele de recurs nu se regăsesc critici care să se circumscrie acestui motiv.
Pe cale de consecinţă, conform dispoziţiilor art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
(Judecător Ion Rebeca)