Art.530 c.civ. Pensie de întreţinere. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Pensii


Tribunalul GORJ Decizie nr. 833/2014 din data de 05.09.2014

Art.530 c.civ. de întreținere. Dosar nr. …………

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. ……………

Ședința publică de la 05 Septembrie 2014

Completul compus din:

Președinte

Judecător

Grefier

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă R A împotriva sentinței civile nr………../03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr………….. în contradictoriu cu intimatul reclamant M I-V și cu Autoritatea tutelară Consiliul Local R.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă R A și intimatul reclamant M I-Vl, asistat de avocat Pu L, lipsă fiind Autoritatea tutelară Consiliul Local R.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat P L pentru intimatul reclamant depune la dosar adeverința nr. 539/08.04.2014 și totodată comunică copie după această adeverință apelantei pârâte.

Părțile arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat se constată apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul.

Apelanta pârâtă R A a solicitat admiterea apelului și stabilirea domiciliului minorelor la aceasta.

Avocat P L pentru intimatul reclamant M I-V a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Totodată solicită plata cheltuielilor de judecată. Susține apărătorul intimatului reclamant că în motivele de apel nu s-a făcut vorbire despre stabilirea domiciliului minorelor la apelantă, astfel cum aceasta solicită la acest termen de judecată.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr……./03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr………../318/2013 a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul-pârât M I-V, cu domiciliul în comuna, județul Gorj, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat P La, cu sediul în Tg-Jiu, , împotriva pârâtei-reclamante R A, cu domiciliul în comuna ..în contradictoriu cu Autoritatea tutelară R.

A fost admisă cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamantă R A împotriva reclamantului-pârât M I-V.

A fost stabilită locuința minorelor M M-M, născută la data de 19.11.2003 și M I- D, născută la data de 10.04.2006, la tatăl-reclamant.

A fost obligată pârâta R A la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiecărei minore în cuantum de câte 133 lei lunar, începând cu data de 24.05.2013 și până la majoratul fiecăreia.

S-a încuviințat ca pârâta să aibă legături personale cu minorele, la domiciliul pârâtei, în a doua și a patra duminică din lună, de la ora 12.00, până la ora 19.00.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 510 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr…./318/2013, reclamantul M I-V a chemat în judecată pe pârâta R A, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună stabilirea domiciliilor minorelor M M M, născută la data de 19.11.2003, și M I D, născută la data de 10.04.2006 la tatăl reclamant, iar pârâta să fie obligată să contribuie la cheltuielile de creștere, educare învățătură și pregătire profesională, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că din relațiile de concubinaj cu pârâta au rezultat cele două minore M M M, născută la data de 19.11.2003, și M I D, născută la data de 10.04.2006, însă din anul 2007 pârâta a părăsit domiciliul conjugal, și a manifestat dezinteres față de creșterea, educarea și supravegherea minorelor.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 400, 402, 513 și urm. C.proc. civ.

În cadrul procedurii prevăzute de disp. art. 200, 201 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei, care a depus, în termenul legal, întâmpinare-cerere reconvențională prin care a arătat că este de acord cu stabilirea domiciliului minorelor M M M, născută la data de 19.11.2003, și M I D, născută la data de 10.04.2006 la tatăl reclamant, că nu realizează venituri, astfel că nu este de acord cu stabilirea unei sume lunare reprezentând de întreținere, urmând să contribuie la creșterea, educarea și întreținerea minorelor în funcție de necesitățile acestora.

Sub aspect reconvențional a solicitat să aibă legături personale cu cele două minore, în sensul de a le lua la domiciliul său de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână, și în timpul vacanțelor. A considerat că exercitarea drepturilor părintești din partea sa este în interesul celor două minore. În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, ancheta socială și proba testimonială.

Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare-cerere reconvențională și a arătat că pârâta nu a contribuit în nici un mod la creșterea și educarea minorelor, nu a luat legătura cu acestea în nici un fel.

A menționat că din anul 2007 când a părăsit domiciliul comun, pârâta nu a luat legătura cu minorele și nu a contribuit la întreținerea acestora, astfel că este în interesul copiilor ca pensia să fie stabilită printr-o contribuție lunară raportată la venitul minim pe economie.

A solicitat respingerea cererii reconvenționale întrucât nu i-a interzis pârâtei să aibă legături personale cu minorele dacă aceasta și-ar fi dorit acest lucru.

În ședința publică din 15 noiembrie 2013 s-a luat declarație comună reclamantului și pârâtei, care au arătat că s-au înțeles ca minorii să aibă stabilită locuința la tatăl reclamant, ca mama pârâtă să păstreze legăturile cu minorii în a doua și a patra duminică din lună de la orele 12 la orele 19, la locuința mamei.

Pârâta a declarat că nu este încadrată, mai are un copil minor în întreținere în vârstă de două luni și dorește să contribuie la întreținerea minorelor în natură, după posibilități.

Reclamantul nu a fost de acord cu solicitarea pârâtei, arătând că se impune obligarea acesteia la a contribui la întreținerea minorelor, printr-o pensie lunară în raport de venitul minim pe economie.

Instanța a dispus efectuarea unui raport de anchetă psihosocială privind condițiile pe care părinții le pot oferi celor două minore și în temeiul art. 264 și art.226 Cod procedură civilă a procedat la ascultarea minorelor în camera de consiliu.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Din conviețuirea părților au rezultat minorele

S-a reținut că minorele sunt îngrijite din anul 2007 de tatăl lor, reclamantul , pârâta părăsind locuința comună în care a trăit în concubinaj cu tatăl minorelor.

Potrivit disp. art. 400 Cod civil, instanța a dispus stabilirea locuinței minorelor la tatăl reclamant.

La soluționarea acestui capăt de cerere instanța a avut în vedere interesul superior al minorelor, faptul că au rămas în grija exclusivă a tatălui lor încă din anul 2007, mama fiind dezinteresată de creșterea și întreținerea lor, dar și acordul părților în acest sens.

În ceea ce privește contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățare, instanța a reținut că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copililor lor minori, asigurându-le cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea lor profesională, în condițiile art.499 Cod Civil.

Referitor la obligația de întreținere a pârâtei față de minore, instanța având în vedere disp. art. 513 și următoarele Cod civil a obligat-o pe aceasta la plata unei pensii de întreținere în favoarea copiilor în cuantum de câte 133 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată ( 24.05.2013) și până la majoratul acestora , cuantum ce a fost stabilit în raport de venitul minim pe economie cât și de faptul că pârâta mai are un minor în întreținere.

Nu s-a încuviințat ca pârâta să contribuie în natură la întreținerea minorelor, întrucât de la separarea în fapt de reclamant aceasta nu a contribuit la întreținerea copiilor și a dovedit dezinteres față de creșterea acestora.

În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a admis-o, întrucât, potrivit disp. 401 C.civ., părintele separat de copilul său, are dreptul de a avea legături personale cu acesta.

Acest drept este în deplină concordanta si cu interesul superior al copilului, de a beneficia de sprijinul, protecția si echilibrul emoțional, conferite de prezența figurii materne în viața sa, iar exercitarea acestui drept, trebuie sa aibă loc în mod firesc si fără a fi stânjenit eventual, de prezența celuilalt părinte.

În același sens, sunt si disp.art.16 alin.1 din Lg.272/2004, conform cărora copiii care au fost separați de unul din părinți, printr-o măsura dispusa în condițiile legii, are dreptul de a menține relații personale si contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Pentru a fi posibilă crearea și menținerea legăturii afective specifice relației părinte-copil, părintele care a fost separat de copilul său, trebuie sa beneficieze de un timp rezonabil, pentru exercitarea dreptului sau, astfel încât acesta sa nu devina pur formal.

În Convenția de la Strassbourg din 15 mai 2003, ratificată de România prin lg.87/2007, în art.4 alin.2, consacra “copilul si părinții săi au dreptul de a obține si de a întreține relații personale constante”;.

Având în vedere convenția părților, s-a încuviințat ca pârâta să păstreze legături personale cu minorele, în modalitatea în care părțile au stabilit prin declarația dată în ședința publică din 15.11.2013.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta reclamantă reconvențional R A, criticând-o ca netemeinică.

Susține apelanta că în mod greșit a apreciat prima instanță că a părăsit locuința și nu a manifestat interes față de minori în condițiile în care se stabilește că cei doi copii au rămas în întreținerea reclamantului pârât reconvențional ca urmare a acordului părților.

Sub aspectul obligării sale la plata unei pensii de întreținere de 133 lei lunar, susține că nu s-a ținut seama că a solicitat executarea în natură a acestei obligații întrucât nu are venituri proprii, nefiind incidente prevederile art. 530 alin.2, nerezultând că ar fi refuzat să asigure întreținerea de bunăvoie. Solicită aplicarea art. 530 alin.1 care prevede executarea, ca regulă, a obligației de întreținere în natură, în funcție de cele necesare minorilor.

O altă critică privește stabilirea greșită a cheltuielilor de judecată în sarcina sa cât timp i-a fost admisă cererea reconvențională.

În drept, invocă prevederile art. 480 C.p.civ.

Intimatul reclamant pârât reconvențional a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului. Arată că în chiar cererea reconvențională apelanta a menționat că a părăsit domiciliul comun, nefiind astfel alungată de concubin, respectiv că minorele au rămas în îngrijirea acestuia.

Sub aspectul pensiei de întreținere, consideră că instanța de fond a apreciat corect că se impune stabilirea unei pensii de întreținere în bani raportat la venitul minim deoarece nu a făcut dovada întreținerii în natură, iar înscrisurile depuse în apel demonstrează că a trimis în anii 2010-2011, în unele luni, tot sume de bani.

Apreciază, totodată, că în mod corect a fost obligată apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care reclamantul și-a dat acordul asupra cererii de a avea legături personale cu minorii.

Nu a fost motivată în drept întâmpinarea.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare de către apelant.

Apelul este fondat în sensul celor ce urmează.

Din declarația dată nemijlocit în fața instanței de fond de către părți – fila 38 dosar fond – rezultă că părțile s-au înțeles asupra stabilirii domiciliului minorilor la tatăl reclamant, respectiv asupra programului de vizitare al copiilor de către mamă.

Ca atare, corect a luat instanța de fond act de voința părților cu privire la aceste petite.

În ceea ce privește pensia de întreținere, instanța de fond reține că susținerea părții de a fi obligată la plata în natură a obligației legale, neavând venituri, nu poate fi primită.

Astfel, deși art. 530 alin.1 C.civil prevede ca regulă executarea în natură a obligației de întreținere, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 499 C.civil, respectiv particularitățile speței, conform stării de fapt reținute și necontestate. În acest sens, legiuitorul a avut în vedere că obligația de întreținere se execută ca regulă în natură atât timp cât părintele locuiește cu minorul, fiind vorba despre o obligație complexă, care cuprinde atât întreținerea materială, dar și nevoia de dezvoltare spirituală, psihologică a copilului, de educare a acestuia. Or, prin în natură, în această materie, nu se poate restrânge obligația la a asigura hrană, haine, ci trebuie urmărit interesul major al copilului de a deveni, prin educație, o persoană capabilă să facă față provocărilor vieții. Ca atare, în situația părintelui care nu locuiește cu copilul, obligația sa este necesar a se transforma în bani. De altfel, din chiar acordul asupra păstrării legăturilor personale cu minorii dat în instanță rezultă că mama pârâtă reclamantă reconvențional nu ar putea îndeplini altfel obligația sa legală de întreținere în natură dată fiind limitarea în timp a prezenței fizice alături de copil a părintelui care locuiește separat.

Pe de altă parte, apelanta pârâtă nu a făcut nicio dovadă a efectuării constante de prestații în natură până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, iar prin înscrisurile depuse în apel se demonstrează că a efectuat plăți în bani către minorii aflați în îngrijirea tatălui reclamant.

Pe cale de consecință, raportat la art. 529 coroborat cu art. 530 alin.2 C.civ., hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul stabilirii în bani a pensiei de întreținere lunară.

Relativ la aplicarea art. 453 C.p.civ. și stabilirea doar în sarcina pârâtei apelante a cheltuielilor de judecată, instanța de apel constată că este întemeiată susținerea părții, instanța de fond trebuind să se raporteze la măsura în care acțiunile reciproce au fost admise, compensând taxele de timbru și apreciind asupra onorariului de avocat în limita petitelor câștigate de fiecare parte.

Procedând astfel, se reține că, după compensarea parțială, pârâta trebuie să plătească la fond 250 lei cheltuieli de judecată, urmând, în baza art. 480 C.p.civ. coroborat cu art. 453 C.p.civ., să se schimbe în parte sentința în acest sens, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta pârâtă RA împotriva sentinței civile nr…………../03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr………..318/2013 în contradictoriu cu intimatul reclamant M I-V cu Autoritatea tutelară Consiliul Local R. Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâta la plata a 250 lei cheltuieli de judecată, ca diferență rezultată în urma compensării parțiale a cheltuielilor de judecată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 05.09.2014, la Tribunalul Gorj.