Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1126 din 18 noiembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.2625 din 20.03.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr…./117/2013, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TURDA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA.
A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada
01.01.2010 – 17.07.2010 invocată de pârâţii MUNICIPIULUI TURDA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul SINDICATUL SALARIAŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT TURDA în numele membrilor de sindicat menţionaţi în anexă, împotriva pârâţilor GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „C.” TURDA, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TURDA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit prevederilor art. 16 şi 17 din HOTĂRAREA nr. 2.192 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, „ Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii. La art. 17 se precizează că “ de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, se asigură următoarele cheltuieli aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv pentru învăţământul special” astfel că instanţa va respinge excepţia.
Analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada
01.01.2010 – 17.07.2010 invocată de pârâţii MUNICIPIULUI TURDA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA instanţa a admis-o, având în vedere prevederile art. 268 din Codul muncii care dispun că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
Membrii de sindicat reprezentaţi de reclamant au beneficiat până la data de
31.12.2009 de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% din salariul de bază, pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează cu calculatorul cel puţin 50% din programul de lucru şi sporul pentru condiţii nocive şi penibile în cuantum de 10% din salariul de bază pentru personalul care prestează activitate în condiţii grele, nocive sau penibile, salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar fiind reglementată în principal de prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic -modificată precum şi de alte acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar, precum şi prin contracte colective de muncă.
Referitor fondul acţiunii reclamantului, potrivit prevederilor Legii nr.330/2009, în vigoare de la data de 01.010.2010, abrogată începând cu data de 01.0.2011 prin art.39 lit.w din Legea-cadru nr.284/2010, care reglementa şi drepturile salariale ale personalului didactic, în coeficientul prevăzut în coloana „Bază”au fost cuprinse următoarele sporuri: sporul neuropsihic,sporul de stabilitate,sporul pentru vechimea în muncă,salariile de merit şi creşterea cu 5% a salariilor, în conformitate cu prevederile art.3 alin.2 din O.G. nr.15/2008,aprobată cu modificările şi completările ulterioare. Personalul didactic de predare în învăţământul special beneficia de o indemnizaţie de 15% din salariul de bază care a fost inclus în acesta.
Potrivit art.1 alin.2 din legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, de la data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului bugetar sunt exclusiv cele prevăzute de acest act normativ.
Începând cu data de 01.01.2010 sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului României, după caz,indemnizaţiile de conducere,care potrivit legii făceau parte din salariul de bază,din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, se introduc în salariul de bază corespunzător pentru funcţiile din luna decembrie 2009,atât pentru personalul de execuţie cât şi pentru funcţiile de conducere.
Din interpretarea prevederilor art.4 al cap.I, lit.B din Anexa nr.II la Legea nr.284/2010 rezultă că personalul didactic de predare şi conducere din învăţământul special beneficiază de o creştere cu 6 clase de salarizare succesive celei deţinute. Mai mult art.14 din anexă prevede că,în raport cu condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea,respectiv periculoase sau vătămătoare,personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază,corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective,cu respectarea prevederilor legale.
Sporurile solicitate de către reclamant au fost menţinute şi după data de 01.01.2010, sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru personalul care le primea până la data de 31.12.2009, până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii nr.284/2010, lege în care aceste sporuri nu se mai regăsesc.
Astfel sporul de ecran, penibilitate şi de praf acordate în conformitate cu clauzele Contractului Colectiv de Muncă aplicabil nu se mai puteau acorda, acest fapt rezultând din interpretarea coroborată a prevederilor art.48 alin.1 pct.40 din Legea nr.330/2009, prin care s-au abrogat prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, care la rândul său făcea trimitere la sporuri stabilite şi acordate prin contracte colective de muncă.
Sporul de xerox, arhivă şi calculator de care beneficiau secretarii şcolilor din învăţământul preuniversitar, anterior datei de 31.12.2010, se puteau acorda numai în urma unor buletine de expertizare a locurilor de muncă de către specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi cel al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. În speţă reclamantul a făcut nici o dovadă în acest sens.
Este adevărat că aceste sporuri au fost acordate până la data de 31.12.2009 doar în baza Contractului Colectiv de Muncă şi a Legii nr.128/1997, însă acestea nu se mai regăsesc printre sporurile prevăzute în actele normative aplicabile salarizării personalului din învăţământ, respectiv în Legea nr.330/2009.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.285/2010, care a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice doar pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor/soldelor, funcţiilor de bază /salariilor funcţiilor de bază şi indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010,se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În salariul de bază,indemnizaţia de încadrare,respectiv în salariul funcţiei de bază, aferente lunii octombrie 2010, au fost cuprinse sporurile şi indemnizaţiile,care potrivit Legii-cadru nr.330/2009 făceau parte din salariul de bază ,respectiv încadrarea brută lunară. Acordarea acestora nu putea conduce la creşteri salariale,altele decât cele prevăzute în acest act normativ.
Salariul de bază brut lunar al personalului didactic,potrivit art.2 din Legea nr.63/2011, se compune din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizaţiile precum şi celelalte drepturi prevăzute de lege. Salariul de încadrare a funcţiei didactice prevăzut în Anexele nr.1 şi 2 la lege include sporul de stabilitate,sporul de suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia pentru învăţământul special, gradaţia de merit şi indemnizaţia pentru activitatea de diriginte pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi primar.
Conform art.3, lit.C, cap.II din Anexa nr.5 din Legea nr.63/2011 indemnizaţia de 15% acordată personalului didactic din învăţământul special se calculează prin aplicarea acestui procent la salariul de încadrare prevăzut în Anexa nr.3b din lege şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale. Aşadar acest spor nu îi poate fi acordat reclamantei separat de drepturile salariale calculate conform algoritmului anterior arătat.
Aşa cum s-a arătat în art.1 din O.U.G.nr.19/2012, cuantumul brut al salariilor de bază, salariilor funcţiei de bază ori indemnizaţiilor de încadrare se majorează cu 8% începând cu data de 01.06.2012, faţă de luna mai 2012 şi cu 7,4% începând cu data de
01.12.2012, faţă de nivelul acordat în luna noiembrie 2012.
Aliniatul 3 al acestui articol stipula că, cuantumul brut al salariilor de bază, salariilor funcţiei de bază ori indemnizaţiilor de încadrare aferente personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011,se majorează potrivit aliniatului 1, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Personalul din instituţiile publice care a intrat sub incidenţa Legii nr.284/2010,cu modificările ulterioare, şi ale căror drepturi salariale nu au fost diminuate potrivit prevederilor Legii nr.118/2010 nu a beneficiat de majorările salariale prevăzute de această ordonanţă.
În anul 2012 aceste cuantumuri s-au menţinut la acelaşi nivel cu cel ce se acorda personalului didactic şi didactic auxiliar pentru luna decembrie 2011.
Aşadar, suma sporurilor, compensaţiilor,primelor şi indemnizaţiilor individuale nu putea să depăşească 30% din salariul de bază, salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare,potrivit prevederilor Legii nr.284/2010,aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 121/2011, O.U.G. nr.54/2011, O.G.nr. 10/2011, Legea nr.282/2011,O.U.G. nr.19/2012 şi Deciziile nr.1615/2011 şi nr.685/2012.
Referitor la acordarea unor sporuri, premii ori stimulente Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 108/2006, nr.693/2006, nr.728/2006, nr.207/2009, nr.337/2009, nr. 487/2009, nr.876/2009, nr. 243/2010, nr.1250/2010, nr.1280/2010 şi nr.1601/2010 a
constatat că acestea reprezintă drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de către României. Drept urmare legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă,le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Este adevărat că potrivit Legii nr.130/1996 Contractele Colective de Muncă constituiau legea părţilor dar, clauzele acestora nu puteau fi negociate şi încheiate decât cu respectarea legii, cu atât mai mult cu cât, în cazul salariaţilor instituţiilor bugetare, cum este cazul membrilor de sindicat reprezentaţi, acest act normativ prevedea expres, în art.12 alin.1, că prin contracte colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror cuantumuri sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Constituţia României,conform prevederilor art.41 alin. 5, garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, însă al convenţiilor legal încheiate, prin care s-au negociat drepturi prevăzute de lege, în concordanţă cu prevederile anterior menţionate.
Faţă de cele ce preced, având în vedere faptul că drepturile salariale ale membrilor de sindicat reprezentaţi, pe perioada de referinţă, au stabilite potrivit art.6.3, cap.I, lit.A din Anexa nr.II la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Anexa 3b coroborat cu prevederile Cap.I, art.9 şi Cap.II , art.6 din Anexa nr.5 la Legea nr.63/2011, instanţa, în temeiul art.208 şi următoarele din Legea nr.62/2011, a respins ca neîntemeiată acţiunea acestuia.
împotriva acestei hotărâri, reclamantul Sindicatul Salariaţilor din învăţământ Turda a declarat apel prin care a solicitat casarea sentinţei şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea acţiunii.
In motivarea apelului, s-a susţinut că Legea nr. 330/2009 garantează, la nivel de principiu, menţinerea drepturilor câştigate, în acest sens fiind dispoziţiile art. 3 lit. c) din lege. Ori, în speţă, este vorba despre drepturi salariale recunoscute şi stabilite prin acte normative şi prin acte de negociere colectivă (contracte colective de muncă şi hotărâri ale comisiilor paritare). În condiţiile în care Legea nr. 330/2009 a făcut trimitere expresă la contractele colective de muncă, judecători fondului, în (aplicarea legii, trebuia să retină legalitatea acordării sporurilor prevăzute de contractul colectiv de muncă.
Dispoziţiile contractului colectiv sunt aplicabile conform art. 144 alin. (1) din Legea dialogului social nr.62/2011, de la data înregistrării sale şi sunt obligatorii potrivit dispoziţiilor, aceluiaşi contract, precum si art. 133 alin. (1) lit. a) si art. 148 din aceeaşi lege.
În susţinerea plăţii respectivelor drepturi, sunt aplicabile şi prevederile constituţionale în special cele ale art. 41 alin. (2) şi (5) din Constituţia României. Legea fundamentală – la art. 41 alin. (5) – garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci si caracterul obligatoriu al convenţiilor colective. În plus faţă de dispoziţiile art.41 alin.2 din Constituţie, care consacră dreptul tuturor salariaţilor la măsuri de protecţie socială (ce privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe I, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională etc.).
Art. 30 alin. (5) din lege statuează din nou că în luna ianuarie 2010 salariile nu pot fi diminuate faţă de luna decembrie 2009. In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 alin.1 din OUG nr.1/2010.
Intervin însă aici şi prevederile art.6 alin.1 din acelaşi act normativ, care prevăd expres că „În cazul în care drepturile salariate determinate în conformitate cu Legea-cadru prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul în funcţie de bază sau indemnizaţie lunară de încadrare după caz dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea”.
Faţă de faptul că membrii de sindicat au beneficiat până la data de 31 decembrie 2009 de plata sporului pentru condiţii periculoase/vătămătoare, este evident că, începând cu data de 1 ianuarie 2010 trebuiau să beneficieze de plăţi compensatorii care să conducă la o valoare egală cu suma avută la data de 31 decembrie 2009. Condiţia de la art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010 este în mod evident îndeplinită, astfel cum rezultă din adeverinţa emisă de intimata pârâtă şi depusă la dosarul cauzei – lucrează şi după data de 01.01.2010 în aceleaşi condiţii cu cele care au îndreptăţit-o să beneficieze de „sporul de ecran”.
Numai aşa se pot respecta principiile instituite la art.3 lit. c, art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 şi art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010.
Sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare şi sporul pentru condiţii grele de muncă sunt prevăzute expres în anexa nr. II la Legea nr.330/2009 de art.3 alin.1 şi de art. 17.
Prin Decizia nr.11/08.10.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii (dosar nr. 10/2012) s-a stabilit că” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.5 alin.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2010 şi ale art.30 din
Legea nr.330/2009 …personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009, are dreptul începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008”.
Prin decizia invocată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „potrivit art.30 alin.5 din noul act normativ (Legea nr.330/2009) în anul 2010 personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut în luna decembrie 2009 fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal. Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecţie intenţia legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă”.
Faţă de conţinutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptăţit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut şi ocrotit de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că la data de 01.01.2010 reîncadrarea şi salarizarea personalului trebuia făcută conform coeficienţilor salariului avut în plată la 31 decembrie 2009 stabilite în conformitate cu Legea nr.221/2008. În raport de prevederile art.517 alin.4 NCPC, Decizia nr.11/2012 este obligatorie .
La dosarul cauzei au fost depuse adeverinţele emise de pârâtele unităţi de învăţământ prin care se atestă că membrii de sindicat reprezentaţi au lucrat şi lucrează în aceleaşi condiţii şi au beneficiat de plata sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% din salariul de bază, în baza buletinelor de măsurare unde electromagnetice şi de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, până la data de 01.02.2013, deoarece membrii de sindicat ocupă diverse funcţii didactice/didactice auxiliare şi lucrează pe calculator cel puţin 50% din timpul normal de lucru.
Faţă de faptul că membrii de sindicat lucrează în aceleaşi condiţii, fapt atestat de adeverinţele emanând de la pârâtele unităţi de învăţământ, fiind astfel îndeplinită condiţia din lege pentru acordarea sporului/sumelor compensatorii drepturile trebuiau acordate.
Conform raţionamentului primei instanţe, sumele compensatorii nici nu pot fi acordate, ceea ce înseamnă că art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 şi ale art.5 alin.1 şi art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010 sunt reglementări golite de conţinut, teză ce nu se poate accepta, pentru că ar echivala cu o încălcare a dispoziţiilor art.1 alin.5 din Constituţie.
Membrii de sindicat trebuiau să beneficieze în anul 2010 de un salariu la acelaşi nivel cu cel din decembrie 2009, pârâta fiind obligată să le acorde sume compensatorii în baza art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010.
Art.7 alin.2 din Legea nr.284/2010 stipulează că în anul 2011 valoarea salariilor de bază utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului plătit din fonduri publice se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011. Aceasta este Legea nr.285/2010 care la art.1 alin.1 reglementează baza de calcul a salariilor pe anul 2011 ca fiind salariul de bază din luna octombrie 2010, căruia i se aplică o majorare de 15%. În cursul anului 2010, aşa cum rezultă expres din dispoziţiile Legii nr.330/2009 şi OG nr.1/2010, salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celor din decembrie 2009, astfel că salariul de bază din luna octombrie 2010 nu poate fi sub nivelul celui din decembrie 2009.
În consecinţă din interpretarea coroborată a textelor mai sus citate rezultă fără putinţă de tăgadă că salariul de bază pe anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaţilor din sistemul public, în baza actelor normative constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti în luna decembrie 2009, diminuat conform dispoziţiilor Legii nrt.118/2010 şi majorat cu 15% potrivit Legii nr.285/2010.
Faptul că în anul 2010, calculul salariilor s-a făcut incorect cu ignorarea sentinţelor judecătoreşti şi a prevederilor legale speciale aplicabile în materie a determinat calcularea în mod greşit a salariilor acestuia şi în anul 2011, din moment ce salariul de referinţă (cel din luna octombrie 2010) a fost mai mic.
Împrejurarea că personalul didactic şi didactic auxiliar trebuiau să beneficieze şi în anul 2011 de sporul pentru condiţii de muncă este demonstrat şi de Legea nr.63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ – Anexa nr.5 Capitolele I şi II (Metodologii de calcul), care prevăd că sporurile pentru condiţii de muncă, aprobate în condiţiile legii se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri şi numai în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii.
Dispoziţiile respective au fost aplicate în anul 2012 (Legea nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniu bugetar care la art. unic pct.2 art.II.1 alin.2 şi 3 sunt valabile şi în anul 2013 (efect al art.2 din OUG nr.84/2012).
În ceea ce priveşte anul 2012, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă Legea nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Pentru argumentele prezentate anterior şi faţă de faptul că membrii de sindicat din tabelul anexat prezentei cereri îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii este evident că trebuiau să beneficieze şi în anul 2012 de acordarea sumelor compensatorii aferente sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în raport de prevederile citate din Legea nr.283/2011.
În ceea ce priveşte anul 2013, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă OUG nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative precum şi unele măsuri fiscal -bugetare (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.845/13.12.2012), care face însă trimitere expresă la actul normativ citat la pct. VI.
În anul 2014, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, care la art.1 alin.4 prevede: „În anul 2014 în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se aplică prevederile Legii nr.63/2011”.
În speţă sunt incidente şi dispoziţiile art.20 alin.1 din Constituţia României şi implicit documentele internaţionale ratificate de România sau la care România este parte -în speţă art.1 al Protocolului nr.1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului , care consacră dreptul persoanelor fizice la respectarea bunurilor sale – texte ignorate de Tribunal.
Pârâtul Primarul municipiului Turda a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocând că art. 22 din Legea nr.284/2010 se opune ca suma sporurilor să depăşească 30% din suma salariului de bază, că potrivit art.21 din Legea nr.284/2010, sporul pentru condiţii vătămătoare, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin Regulament, elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare.
De asemenea, prevederile art.5 din OUG nr.84/2012 respectiv prevederile art.21 din Legea cadru nr.284/2010 se aplică începând cu data de 01.01.2014.
Acordurile colective de muncă în vigoare îşi produc efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate. Contractele colective de muncă încheiate şi actele adiţionale după data de 1 mai 2011, cu respectarea prevederilor legii speciale pentru anul 2011, nu pot avea o durată de valabilitate care să depăşească 31.12.2011, conform prevederilor art. II din Legea nr.40/2011 privind modificarea Legii nr.53/2003.
Contractele colective de muncă unice la nivel de ramură sau la nivel de inspectorat încheiate şi invocate în susţinerea acţiunii vizează perioada 2007-2010 fiind anterioare perioadei pentru care a fost promovată acţiunea, neexistând nici un act valabil încheiat prin care acestea au fost prelungite.
Acordurile colective de muncă la nivel de ramură de învăţământ, anexate în susţinerea acţiunii introductive şi-au încetat valabilitatea, acestea fiind încheiate pentru perioada 2007-2008, caz în care nu sunt incidente prevederile legale mai sus menţionate.
Finanţarea unităţilor de învăţământ, nu se face din bugetul propriu al unităţii administrativ teritoriale, conform art.101, alin.2 din Legea nr.1/2011, această finanţare fiind asigurată din bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Finanţarea instituţiilor de învăţământ se realizează descentralizat, prin bugetele consiliilor judeţene, sau bugetele locale ale unităţilor administrative teritoriale, fiecare unitate de învăţământ întocmindu-şi propriu buget.
Alin.5 din Legea nr.1/2011, reglementează expres că” Finanţarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, oraşe municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu asistenţa tehnică de specialitate a inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti” în consecinţă Legea nr.1/2011 prevede în mod expres că finanţarea de bază cuprinde şi cheltuieli de personal incluzând deci şi cheltuieli cu salarizarea personalului didactic şi nedidactic care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ.
Din economia prevederilor legale, citate anterior, se desprinde în mod clar faptul că finanţarea cheltuielilor de personal ale unităţilor de învăţământ se asigură prin bugetele unităţilor administrativ teritoriale şi nu din acestea. Sumele de bani care sunt destinate finanţării de bază sunt acordate de la bugetul de stat. În acest sens, sumele de bani necesare pentru finanţarea cheltuielilor de personal ale unităţilor de învăţământ, cheltuieli care cuprind şi sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unităţile de învăţământ destinatare.
Bugetul unităţii administrativ teritoriale trebuie să cuprindă sumele de bani necesare pentru finanţarea complementară a unităţilor de învăţământ, finanţare care cuprinde cheltuieli legate de consolidări, investiţii şi reparaţii capitale, subvenţii pentru internatele şi cantinele şcolare.
În altă ordine de idei, potrivit prevederilor legii nr.500/2002 privind finanţele publice, în cazul în speţă, Primarul municipiului Turda ca reprezentant al autorităţii publice locale în baza prerogativelor conferite de Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale nu poate face altceva decât să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate potrivit legii.
În concret atâta vreme cât cheltuielile de personal ale unităţilor de învăţământ (finanţare de bază) sunt acordate prin bugetul local, Primarul municipiului Turda, în calitate de reprezentant al Unităţii administrativ teritoriale, nu poate face altceva decât să repartizeze mai departe instituţiilor publice subordonate (în acest caz unităţile de învăţământ) creditele bugetare aprobate. De vreme ce sumele respective sunt prevăzute şi alocate din bugetul de stat, Primarul nu poate pune în aplicare o hotărâre judecătorească în lipsa sumelor necesare.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat dispoziţiile legale invocate în apel, grupate în jurul argumentului privind imposibilitatea reducerii salariului avut în luna decembrie 2009 prin actele normative ulterioare.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
În prealabil, Curtea de Apel reţine că prin apel nu s-a contestat incidenţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 18.07.2010, astfel încât sub acest aspect hotărârea nu poate fi schimbată.
În privinţa fondului, se constată că sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase în cuantum de 15% din salariul de bază a fost acordat în cursul anului 2009 (inclusiv în luna decembrie 2009) salariaţilor B.A. şi C.A..
Temeiul juridic al acordării acestui spor îl reprezintă art.50 alin.12 din Legea
nr.128/1997, conform căruia, „personalul didactic beneficiază de pensii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă”.
Or, art.8 alin.1 lit. a din HG nr.281/1993 prevede expres posibilitatea acordării
sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază, personalului din unităţile bugetare.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, au fost abrogate prevederile art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, care au constituit sporul legal al acordării sporului în discuţie, însă noul act normativ a prevăzut prin art.17 al anexei nr. II că, în raport de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, personalul didactic poate beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.
Este real că ultima normă evocată prevede stabilirea printr-un regulament al ordonatorului principal de credite a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporurilor, precum şi a condiţiilor de acordare, însă un asemenea regulament nu a fost emis nici în baza Legii nr.330/2009, nici în aplicarea actelor normative ulterioare de salarizare.
Omisiunea ordonatorului principal de credite de a emite în condiţiile legii regulamentul mai sus menţionat în anul 2010 şi nici chiar până în prezent nu poate constitui un impediment la recompensarea prestării activităţii în atare condiţii.
Acest aspect rezultă din prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, art. 75, potrivit căruia Ordinele şi instrucţiunile se vor elibera în termenul prevăzut de actul superior, sau după caz, într-un termen util care să facă posibilă aducerea lor la îndeplinire.
Contextul juridic al cauzei este întregit de prevederile art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, conform cărora „în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009, îşi va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009”, precum şi de dispoziţiile art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010, care instituie dreptul salariaţilor afectaţi de aplicarea Legii nr.330/2009 de a beneficia de sume corespunzătoare cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa de salariu aferent lunii decembrie 2009, în măsura în care condiţiile de desfăşurare a activităţii se menţin.
Prin urmare, dispoziţiile legale evocate enunţă clar şi expres imperativul păstrării în plată în anul 2010 a drepturilor salariale avute în luna decembrie 2010, în măsura în care condiţiile de desfăşurare a activităţii nu se schimbă şi, desigur, sunt de acord cu exigenţele noului cadru legal, care nu mai îngăduie prelungirea efectelor contractelor colective de muncă cu privire la acordarea unor drepturi salariale neprevăzute de lege, aspect care va fi analizat în legătură cu sporul pentru condiţii nocive şi penibile.
În speţă, membrii de sindicat B.A. şi C.A.. au beneficiat în decembrie 2009 de sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase de 15% din salariul de bază şi şi-au desfăşurat activitatea în anul 2010 (precum şi în continuare) în aceleaşi condiţii, după cum rezultă din fişele postului, iar noul act normativ (Legea nr.330/2009) recunoaşte dreptul de a beneficia de act spor în condiţiile unui regulament care, însă nu a mai fost emis nici până în prezent. De asemenea dispoziţiile legale citate conferă dreptul salariaţilor de a beneficia de păstrarea în plată în cursul anului 2010 a salariului avut în luna decembrie 2009, prin acordarea unor sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, ce reprezintă în cauză chiar obiectul acţiunii.
In acest sens, prin Decizia nr. 11/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, se reţine cu forţă obligatorie pentru instanţele judecătoreşti că „la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt şi rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din acelaşi text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în îndemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecţie, intenţia legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
In vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei “salariu avut”, prin art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că:
“Reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.”
Faţă de conţinutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptăţit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut şi ocrotit de lege.”
În legătură cu această ultimă dezlegare, se impune observaţia că plafonarea sporurilor acordate la 30% din salariul de bază nu acoperă ipoteza plăţii sumelor compensatorii, reglementate ca o directă aplicare a prevederilor art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 evocate anterior, care prevalează faţă de o dispoziţie legală referitoare la sporuri, nu la sume compensatorii.
Trecând la analiza perioadei la care se referă pretenţiile reclamantei, Curtea constată că suma corespunzătoare acestui spor trebuia acordată sub forma sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu, aşa cum prevăd legile anuale de salarizare, respectiv art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 pentru anul 2010 (când a încetat raportul de muncă al salariatei B.A.), art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011, art. II 1 alin. 2 şi 3 din OUG nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr.37/2008 (aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2011) pentru anul 2012 (când a încetat raportul de muncă al salariatei Călin Ana).
Sunt relevante pentru a concluziona că membrii de sindicat au dreptul la sporul în discuţie, dispoziţiile art. 6 cap. II al anexei nr. 5 din Legea nr. 63/2011 potrivit cărora până la aprobarea regulamentului prevăzut de alin. 2, sporurile pentru condiţii de muncă aprobate în condiţiile legii se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri şi numai în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii, ceea ce reprezintă, în egală măsură şi o recunoaştere de către legiuitor a dreptului personalului didactic de a beneficia de acest spor în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Având în vedere caracterul sinalagmatic al contractului individual de muncă, ceea ce înseamnă că executarea obligaţiei salariaţilor de a presta reprezintă cauza obligaţiei intimatei de a plăti salariul, Curtea apreciază că nu se pot acorda drepturile salariale solicitate de apelantă decât până la data încetării activităţii de către cele două salariate, după cum urmează: pentru salariata Boca Ana, drepturile aferente perioadei 18.07.2010 –
01.09.2010 (conform adeverinţei de la fila 22 fond), iar pentru salariata Călin Ana drepturile aferente perioadei 18.07.2010 – 01.07.2012 (conform adeverinţei de la fila 23 fond), cu menţinea că data de debut a perioadelor în discuţie delimitează pretenţiile prescrise, aşa cum s-a reţinut la începutul considerentelor.
In mod similar, acordarea drepturilor salariale care fac obiectul prezentei cauze este influenţată şi de dispoziţiile legale incidente în perioada de referinţă prin care drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri s-au diminuat publice (Legea nr. 118/2010), respectiv s-au majorat (Legea nr. 285/2010, OUG nr. 19/2012), precum şi de elementele particulare concrete ale fiecărui raport juridic de muncă, care impun acordarea drepturilor în raport de activitatea efectiv desfăşurată în favoarea unităţii şcolare pârâte, fiind excluse aşadar perioadele de întrerupere, încetare, suspendare sau perioadele anterioare angajării la unitatea şcolară pârâtă.
Intrucât conform art. 166 alin. 4 din Codul muncii neplata salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, va fi obligată unitatea şcolară la actualizarea sumelor compensatorii cu indicele de inflaţie de la scadenţă la data plăţii efective.
Sporul pentru condiţii nocive şi penibile de 10% din salariul de bază a fost acordat salariaţilor G.V., U.A., B.E., P.M., K.P., V.M. ca o directă aplicare a contractelor colective de muncă încheiate la diferite nivele din învăţământ, fără a exista un temei legal de acordare a sa.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. c din Legea nr. 330/2009, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă şi prin acte specifice autorităţilor locale”.
Prin urmare, principiile menţionate îşi găsesc eficienţa numai în măsura în care actele de negociere colective au fost legal încheiate.
Este adevărat că legiuitorul prin dispoziţiile Legii nr. 330/2009 nu a prevăzut în mod expres această menţiune, însă Curtea de Apel apreciază că această condiţie este una implicită, legiuitorul neavând intenţia de a recunoaşte decât convenţiile încheiate cu respectarea normelor legale.
Acest aspect rezultă şi din dispoziţiile art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996 care guvernează contractul colectiv de muncă, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor ”.
Dispoziţiile art. 10 din OUG nr. 1/2010 se opun ca la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 să fie luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009.
În cauză, trebuie lămurit momentul până la care contractul colective de muncă au produs efecte, precum şi în ce măsură acesta poate constitui fundamentul legal al admiterii prezentei acţiuni ce vizează acordarea sumelor compensatorii pentru sporul de condiţii nocive şi penibile.
Referitor la acest aspect, Curtea reţine că dispoziţiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii (în forma în vigoare pentru perioada în litigiu) au instituit principiul potrivit căruia sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Una dintre excepţiile de la acest principiu era prevăzută de dispoziţiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.
Astfel, prin contractele colective de muncă unic s-a stipulat dreptul salariaţilor din învăţământ de a beneficia de spor de condiţii nocive şi penibile, însă, norma cuprinsă în alin. 12 al art. 50 din Legea nr. 128/1997, care a prevăzut posibilitatea negocierii prin contracte colective de muncă a unor prime în favoarea cadrelor didactice, a fost abrogată în mod expres începând cu data de 1 ianuarie 2010, prin dispoziţiile pct. 40 al alin. 1 al art. 48 din Legea – Cadru nr. 330/2009.
Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 48 pct. 40 al. 1 din Legea nr. 330/2009, respectiv 01.01.2010 nu mai subzistă baza legală pe care să se întemeieze acordarea prin contracte colective de muncă de drepturi salariale suplimentare faţă de cele legale.
Cu alte cuvinte, nu se poate admite ca printr-un contract colectiv de muncă, expresie a convenţiilor părţilor, să se eludeze norme legale de salarizare, chiar dacă o asemenea convenţie este anterioară modificării legii.
Mai mult, în cazul cadrelor didactice nici nu a existat vreun act normativ care să reglementeze acordarea sporului de condiţii nocive şi penibile, aşa cum s-a arătat anterior, dispoziţiile alin. 12 al art. 50 din Legea nr. 128/1997 reglementând doar posibilitatea negocierii, iar nu a acordării unor asemenea beneficii.
În acest context, se impune a fi evocată Decizia nr. 1250/2010, prin care Curtea Constituţională a statuat că:
„. statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, “ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006).
În al doilea rând, instanţa constituţională, prin Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat că “încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie”; în caz contrar “s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, şi anume primordialitatea legii în reglementarea relaţiilor sociale. [_] În consecinţă, negocierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispoziţiilor legale existente (…)” (A se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995).
Tot astfel, Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a statuat că dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Constituţie, privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, nu exclud “posibilitatea legiuitorului de a interveni, din raţiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziţii din contractele colective de muncă, reglementând soluţii care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat”.
In fine, Curtea constată că ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Raţiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte şi să fie în acord cu legea. În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiaşi categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.”
Prin urmare, instanţa de apel constată că sistarea acordării unor sporuri prevăzute de un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unei unităţi bugetare, reflectă libertatea legiuitorului de a stabili un echilibru bugetar prin diminuarea sau eliminarea unor drepturi.
În atare situaţie, salariaţii menţionaţi anterior nu sunt îndreptăţiţi să primească sumele compensatorii pentru un spor acordat în baza unui contract colectiv de muncă, fără a fi dublat de o normă legală, deoarece de protecţia Legii nr.330/2009 beneficiază doar drepturile salariale stabilite în condiţiile legii, în cadrul şi în limitele sale, ceea ce exclude recunoaşterea după 2010 a drepturilor prevăzute exclusiv prin contracte colective de muncă.
În egală măsură, Curtea observă şi prin motivele de apel nu s-au formulat critici concrete cu privire la acest spor şi nu s-a prezentat un raţionament propriu, distinct de cel al sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, astfel încât controlul judiciar nu poate fi extins în afara acestor limite.
Cu privire la cererea de obligare a pârâţilor Primarul municipiului Turda şi Consiliul Local al municipiului Turda Curtea, reţine, sub aspectul petitului ce va fi admis, că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse.
De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.”
Aceste considerente sunt valabile şi raportat la dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acţiunii şi pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de 09.02.2011), similare în ce priveşte chestiunea finanţării unităţilor din învăţământul preuniversitar şi care prevăd că finanţarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din şi alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Prin urmare bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale de care aparţine unitatea de învăţământ, reprezintă sursa de finanţare a acesteia, unitatea şcolară fiind cea căreia îi revine obligaţia, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariaţii săi -membrii de sindicat.
Atribuţiile Consiliul Local reies din dispoziţiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local şi asigură şi cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia.
Primarul are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea 215/2001 şi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din acelaşi act normativ.
Având în vedere atribuţiile recurenţilor în privinţa finanţării unităţilor de învăţământ, anterior menţionate, se constată a fi neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 480 alin.2 NCPC, Curtea va admite în parte apelul în sensul celor ce urmează.
Notă. În acelaşi sens, şi decizia civilă nr. 1085 din 6 noiembrie 2014 şi decizia civilă nr. 1029 din 30 octombrie 2014
