Codul muncii – art. 267 alin. 2,3 şi art. 268 alin. 2
Potrivit art. 267 alin. 3 din Codul muncii, reprezentarea salariatului, fără un motiv obiectiv, la convocarea făcută în condiţiile art. 267 alin. 2 din Codul muncii îndreptăţeşte pe angajator să dispună sancţionarea şi fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Angajatul nu se poate însă preleva de aceste prevederi legale în cazurile în care, din motive obiective – distanţa mare până la sediul unităţii, aflat într-o altă localitate, timpul scurt avut de salariat la dispoziţie pentru efectuarea deplasării şi întârzierile înregistrate de trenurile de călători – angajatul nu respectă ora stabilită prin convocarea scrisă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 648 din 15 martie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 1548 din 6 decembrie 2005, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă intentată de reclamantul B.I. şi a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite fostului angajat pentru luna august 2005, reţinând că măsura concedierii disciplinare a fost luată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 61 lit. a, 263, 264 şi 268 alin. 2, din Codul muncii.
Recursul declarat de reclamant a fost generic motivat în drept cu dispoziţiile art. 299 C. pr. civ., iar în fapt s-a susţinut, în esenţă, că sancţiunea disciplinară a fost aplicată de pârâtă cu nesocotirea cerinţelor art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii, în cauză nefiind efectuată în prealabil cercetarea administrativă.
Astfel, convocarea în acest scop a fost făcută pentru 19.12.2005 orele 1000, la sediul pârâtei din Bucureşti, fiind anunţat însă cu numai 24 ore înaintea datei stabilite.
Trenul cu care s-a deplasat a avut o întârziere de 2 ore, aspect dovedit cu procesul-verbal încheiat de liderul sindicatului, situaţie în care pârâta nu a mai efectuat cercetarea administrativă.
În urma examinării cauzei prin prisma motivelor invocate în scris şi în limitele conferite de art. 3041 C. pr. civ. s-a constatat că recursul este fondat şi a fost admis conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
A fost modificată în parte hotărârea instanţei de fond şi s-a constatat nulitatea deciziei de concediere emisă de pârâtă.
Totodată, pârâta a fost obligată să achite reclamantului şi drepturile băneşti cuvenite până la data când acesta a denunţat unilateral contractul de muncă, conform prevederilor art. 78 şi 79 din Codul muncii.
Curtea a reţinut că, prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea deciziei prin care în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, pârâta S.C. „C.F.R. M.” S.A. Bucureşti a dispus concedierea sa disciplinară întrucât sancţiunea a fost aplicată fără a se fi efectuat în prealabil cercetarea administrativă a abaterii, conform prevederilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâta a adus la cunoştinţă angajatului că în ziua următoare trebuie să fie prezent la sediul unităţii din Bucureşti, în vederea „clarificării unor reclamaţii” primite la adresa sa, situaţie în care reclamantul a avut la dispoziţie mai puţin de 24 ore pentru efectuarea deplasării, înştiinţarea fiind transmisă pe fax la terminarea programului.
Datorită întârzierilor înregistrate de trenurile de călători, recurentul nu a putut fi prezent la sediul unităţii la ora stabilită – 900 –, situaţie în care, cu rea-credinţă pârâta a consemnat în decizia de sancţionare că neefectuarea anchetei administrative s-a datorat culpei angajatului.
În realitate, această întârziere a fost de numai 2 ore, precum rezultă din procesul-verbal încheiat de liderul de sindicat la sediul unităţii pârâte, iar pârâta nu se putea prevala de această împrejurare pentru a reţine vinovăţia salariatului şi a aplica sancţiunea disciplinară cu nesocotirea obligaţiei impuse în sarcina sa de prevederile art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii.
Pentru considerentele expuse s-a apreciat ca fondat recursul declarat în cauză.
