Concediere dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege. Nulitate absolută. Consecinţe. Contracte de muncă


Reclamanta MA în contradictoriu cu intimata ASP Vaslui a solicitat constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 7/04.02.2007, repunerea sa în situaţia juridică anterioară, plata cheltuielilor de judecată şi daune morale.

Instanţa a admis în parte contestaţia reclamantei motivat de faptul că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 267 C. muncii în sensul că nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, prezenţa contestatoarei la controlul efectuat la data de 03.02.2008 neechivalând cu o cercetare prealabilă în condiţiile impuse de textul citat. De asemenea nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 268 C. muncii, în dispoziţia nr. 7/04.02.2007 nefiind descrisă fapta, nefiind precizate prevederile din statutul disciplinar, regulamentul intern sau ale contractului colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, nu s-au indicat motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatei şi motivele pentru care nu s-a efectuat cercetarea, nu s-a indicat temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, nu s-a indicat instanţa competentă şi termenul în care sancţiunea poate fi contestată. Raportat acestora instanţa a admis în parte contestaţia, a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 7/04.02.2007, a dispus reintegrarea şi acordarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 78 C. muncii, respingând daunele morale solicitate de contestatoare întrucât, aşa cum s-a stabilit de către instanţa supremă prin Decizia 40/2007, acestea nu se acordă decât dacă au fost prevăzute prin CCM sau prin contractul individual de muncă.