Concediere – lipsa mentiunii privind temeiul de drept în decizia de concediere Desfacerea contractului de muncă


Concediere – lipsa mentiunii privind temeiul de drept în decizia de concediere

Prin sentinta nr. 4844/01.04.2011 instanta a admis contestatia formulata de contestator; a anulat dispozitiile de concediere nr. 248/2010 si 326/2010 emise de intimata si a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior si obligarea intimatei sa-i plateasca o despagubire conform art 78 C.muncii, de la data concedierii si pâna la reintegrarea efectiva.

Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 19237/63/2010 contestatorul SAP a solicitat în contradictoriu cu intimatul PRIMARULL COMUNEI FARCAS anularea dispozitiei nr. 248/26.08.2010 modificata si completata prin dispozitia nr. 326/28.10.2010 emise de intimata , repunerea partilor în situatia anterioara emiterii dispozitiilor contestate , în sensul obligarii intimatei sa reintegreze reclamanta pe postul detinut anterior concedierii si la plata unei despagubirii egale cu salariile indexate , majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat începând cu data de 27.09.2010 pâna la data platii efective.

În motivarea cererii , contestatoarea a aratat ca a fost salariata intimatei cu contract individual de în functia de guard , iar în data de 05.10,2010 a primit dispozitia nr. 248/2010 prin care i s-a adusa la cunostinta ca începând cu data de 26.08.2010 urma sa-i înceteze efectele contractului individual de munca , în urma unui preaviz de 20 zile lucratoare.

Ulterior , în data de 17.11.2010 a primit cea de-a doua dispozitie prin care s-a dispus ca începând cu data de 28.09.2010 îi înceteaza contractul individual de munca.

A aratat ca dispozitiile atacate sunt lovite de nulitate absoluta , întrucât nu sunt motivate în drept , din preambulul dispozitiei nu rezulta motivul concedierii , nefiind precizat nici un art din C.muncii , nu cuprinde termenul în care pot fi contestate si instanta judecatoreasca la care se contesta.

A mai aratat ca intimat nu a respectat disp art 74 alin 3 CCM la nivel national , care prevad ca în perioada preavizului salariatii au dreptul sa absenteze 4 ore pe zi de la programul unitatii pentru a-si cauta un loc de munca , fara ca aceasta sa afecteze salariul si celelalte drepturi , obligatie pe care angajatorul pârât nu si-a îndeplinit-o , reclamanta nebeneficiind de acest drept.

A aratat ca intimata a încalcat si disp. art 41 alin 2 Constitutie privind dreptul la munca , art 80 alin 1, 2 CCM la nivel national privind comunicarea catre contestatoare daca i se ofera sau nu un alt loc de munca ori cuprinderea într-o forma de recalificare profesionala în vederea ocuparii unui post în aceeasi unitate, ceea ce atrage nulitatea absoluta a dispozitiei contestate.

A precizat si ca intimata nu a tinut seama de disp. art 81 CCM la nivel national si anume faptul ca reclamanta are în întretinere doi copii minori .

De asemenea , sindicatul reclamant a aratat ca intimata nu a respectat dis part 30 alin 1,3 din Legea nr. 54/2003 privind participarea acesteia la sedinta consiliului local în care s-au discutat probleme de interes profesional , economic si social ale membrilor de sindicat.

A depus la dosar în copie urmatoarele acte: dispozitiile contestate, act numit “adeziune ” nr. 9/2010 cererea reclamantei catre sindicat, carnet de munca, carte de identitate, contract individual de munca nr. 2924/2008 , certificate de nastere minori, dispozitia nr. 175/25.06.2010.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiata , motivat si de faptul ca în perioada preavizului contestatoarea a fost plecata din tara .

A depus la dosar înscrisuri.

Contestatoarea a depus un raspuns la întâmpinare prin care a aratat ca intimata în întâmpinare invoca alte motive de drept care au stat la baza concedierii contestatoarei decât cele mentionate în dispozitia atacata., fara a face aparari cu privire la motivele invocate de catre contestatoare în cererea de chemare în judecata.

Instanta din oficiu a dispus efectuarea unei adrese la intimata pentru a comunica toate actele mentionate în preambulul dispozitiei contestate de catre contestatoare, relatii comunicate cu adresa nr. 1004/2011 la care s-au anexat acte.

Analizând actele si lucrarile dosarului , instanta a retinut urmatoarele:

Contestatoarea a fost angajata intimatului cu contract individual de munca în functia de guard pâna la data concedierii acesteia prin dispozitia nr. 248/26.08.2010 , dispozitie în care se mentioneaza ca înceteaza raporturile de munca începând cu data de 26.08.2010 , acordându-i se un preaviz de 29 zile lucratoare , adica pâna la data de 27.09.2010 inclusiv.

Ulterior se emite o noua dispozitie , respectiv 326/28.10.2010 prin care se reformuleaza art 1 la Dispozitia nr. 248/2010 în sensul ca s-a mentionat ca înceteaza contractul individual de munca începând cu data de 27.09.2010 , data în care s-a inclus si preavizul de 20 zile lucratoare.

Potrivit art 74 “(1) Decizia de concediere se comunica salariatului în scris si trebuie sa contina în mod obligatoriu:

a) motivele care determina concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

d) lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64.”

În speta, dispozitiile contestate nu cuprind temeiul de drept în baza caruia a fost concediata salariata , dispozitiile legale invocate în dispozitii justificând doar dreptul Primarului de a emite o astfel de dispozitie, încalcându-se astfel conditiile de forma prevazute de art 74 C.muncii, care se sanctioneaza cu nulitatea absoluta conform art 76 C.muncii.

De asemenea , nementionându-se în dispozitie temeiul de drept în baza caruia a fost luata masura , nu pot fi verificate nici celelalte critici ale contestatoarei privind respectarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate , a disp. art 80 , 81 CCM la nivel national.

Fata de cele expuse mai sus, în baza art 78 C.muncii , instanta va admite contestatia , va anula dispozitiile nr. 248/2010 si 326/2010 emise de intimata , va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior si obligarea intimatei sa-i plateasca o despagubire conform art 78 C.muncii, de la data concedierii si pâna la reintegrarea efectiva.