Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (art. 65 din Codul muncii)


Concedierea unui salariat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 65 din Codul muncii poate fi determinată de desfiinţarea locului de muncă ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

Prin decizia civilă nr. 584 din 1 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost admis recursul intimatei, a fost modificată sentinţa civilă nr. 511 din 28 mai 2004 a Tribunalului Galaţi în sensul că, a fost respinsă ca nefondată contestaţia petentului.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut faptul că prin decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2004, petentul din prezenta cauză a fost concediat în baza disp. art. 65 din Codul muncii invocându-se restructurarea societăţii prin desfiinţarea unui număr de 34 de posturi printre care şi cel al contestatorului.

S-a avut în vedere faptul că, urmare a modificării condiţiilor de pe pieţele de vânzare a produselor intimata, prin hotărârea nr. 37 din 3 aprilie 2004 a decis reorganizarea activităţii prin desfiinţarea unor posturi inclusiv cel al inginerului cu atribuţiuni de metrologie din cadrul secţiei mecano-energetice.

Din succesiunea măsurilor luate de către Adunarea Generală a societăţii rezultă că reducerea postului deţinut de contestator este reală şi a fost făcută în scopul eficientizării activităţii prestate de intimată.

Cum din conţinutul organigramei societăţii rezultă că toate celelalte posturi existente sunt ocupate, societatea intimată pe bună dreptate a arătat că nu are posibilitatea să-i ofere contestatorului un alt loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale.