Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 713/2008. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 713

Ședința publică din data de 15 mai 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

: –

Grefier:

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul – domiciliat în P,-,.88,.2,.10, județul P, împotriva sentinței civile nr. 88 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC – ROMANIA SRL, cu sediul în B, dul -, nr.10, sector 6 și cu sediul ales la Cabinet de avocatură – B, dul – -, nr.25,.5, sector 2.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 9 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate apărătorilor părților să depună la dosar concluzii scrise și delegațiile de reprezentare, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 15 mai 2008, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul a chemat în judecată pe intimata SC – ROMANIA SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziilor nr.18096/31.08.2007 și nr.18326/26.09.2007 emisă de intimată, repunerea părților în situația anterioară prin constatarea dreptului salariatului de a presta muncă la societatea intimată, precum și plata drepturilor salariale până la reluarea efectivă a activității de către contestator.

S-a mai solicitat obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în baza contractului înregistrat sub nr.7956/24.07.2003, a lucrat în funcția de supervizor stocuri în cadrul departamentului depozit, din P, iar la data de 31.08.2007 i-a fost comunicată decizia nr. 18096/31.08.2007 prin care s-a dispus, în temeiul art.52 alin.1 lit.a și alin.2 din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă începând cu data de 31.08.2007 și în continuare, pe toată perioada derulării cercetării disciplinare prealabile dispuse de angajator.

A mai arătat contestatorul că soluția adoptată de intimată, de a da o singură decizie privind demararea cercetării prealabile și a doua zi, de suspendare a contractului de muncă, este nelegală, arătând premeditarea înlăturării efective a contestatorului de la locul de muncă, prin încălcarea principiilor fundamentale prevăzute de Titlul I, Capitolul II din Codul muncii.

Totodată, s-a susținut de către contestator că la data de 26.09.2007, prin intermediul executorului judecătoresc, i-a fost comunicată decizia nr.18326/26.09.2007 privind suspendarea contractului individual de muncă începând cu data de 27.09.2007 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată ca urmare a formulării plângerii penale împotriva salariatului, existând premisele săvârșirii de către angajat a unor fapte penale incompatibile cu funcția deținută, formulare ce este preluată de către intimată din Legea nr.1/1970, ce a fost abrogată în mod expres de art.298 din Codul muncii.

De asemenea, s-a învederat că măsurile luate, de suspendare a contractului individual de muncă prin actul unilateral de voință al angajatorului, încalcă dispozițiile art.5 din Codul muncii, la care s-a făcut trimitere, precum și ale art.58 lit.d din Codul muncii, care instituie în sarcina angajatorului obligația de a respecta principiul nediscriminării, abținându-se de la orice faptă de directă sau indirectă, sensul real al măsurilor dispuse fiind acela de a-l înlătura pe contestator din schema de personal și de a aduce alți angajați, comițându-se și un abuz având în vedere capacitatea organizatorică și financiară a angajatorului, precum și durata mare în timp de rezolvare a unei plângeri penale.

A mai susținut contestatorul că decizia nr.18096/31.08.2007, de suspendare a contractului de muncă pe toată perioada cercetării disciplinare prealabile, este întemeiată pe disp.art.52 alin.1 și alin.2 din Codul muncii, situație care cere cel puțin existența plângerii penale depusă la data emiterii actului angajatorului.

În drept, au fost invocate disp.art.5 și urm. din Codul muncii, art.998 Cod civil, art.274 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată arătând că deciziile atacate sunt temeinice, fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

În privința primei decizii atacate, s-a arătat că în urma inventarierii stocului din data de 18.08.2007, la gestiune produs finit din depozitul Par ezultat o lipsă în gestiune de 16130 Euro, arătându-se cui revine responsabilitatea conform fișei postului, iar în baza referatului din data de 30.08.2007, la al cărui conținut s-a făcut trimitere, s-a luat decizia declanșării cercetării disciplinare prealabile a persoanelor răspunzătoare, inclusiv a contestatorului.

Măsura suspendării contractului de muncă, a susținut intimata, a fost dispusă pentru a se asigura desfășurarea obiectivă a cercetării disciplinare și pentru a preveni eventualele încercări de influențare a rezultatelor anchetei, iar în privința celei de a doua decizii, prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, s-a arătat că măsura a fost luată întrucât împotriva salariatului a fost formulată plângere penală pentru săvârșirea unor fapte care pot intra sub incidența legii penale și care sunt incompatibile cu funcția deținută.

S-a mai învederat că s-a făcut o simplă afirmație, fără a se prezenta dovezi în susținerea contestatorului conform căreia unitatea ar intenționa să-l înlăture din funcție pentru a aduce pe această funcție alți salariați, în realitate suspendându-se doar raporturile de muncă, iar în ipoteza prevăzută de art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, nu trebuia îndeplinită decât condiția ca împotriva salariatului să fi fost formulată plângere penală de către angajator, condiție ce este întrunită în cauză, inexistența unor sancțiuni anterioare nefiind relevantă, aceasta prezentând relevanță numai la aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

În legătură cu discriminarea invocată de contestator, s-a învederat că acesta nu a arătat și criteriile care au stat la baza măsurii și nu a motivat de ce aceste criterii au un caracter discriminatoriu, susținându-se de către intimată că la luarea măsurii suspendării contractului de muncă al contestatorului nu a fost avut în vedere vreun criteriu dintre cele menționate de art.5 din Codul muncii.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.88/10.01.2008 Tribunalul Prahovaa respins contestația ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr.18096/31.08.2007 emisă de intimată s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 31.08.2007 și în continuare, pe toată perioada derulării cercetării disciplinare prealabile dispusă de angajator, reținându-se că faptele imputate acestuia sunt grave și de natură a pune în pericol disciplina muncii în cadrul colectivului din care face parte, decizie care nu pune în discuție vinovăția sau nevinovăția sa.

Ulterior, prin decizia nr.19326/26.09.2007 intimata a suspendat contractul individual de muncă al contestatorului începând cu 27.09.2007 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată ca urmare a formulării plângerii penale înregistrată la. P –

S-a mai arătat că prima decizie a fost emisă de către intimată în urma inventarierii stocului din data de 18.08.2007, când s-a constatat o lipsă în gestiune de 16130 Euro, gestiune de care răspundea și contestatorul, în calitatea acestuia de supervizor stocuri și întrucât împotriva contestatorului a fost formulată plângere penală, intimata a dispus la data de 26.09.2007, în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al salariatului.

Deciziile atacate au fost emise de către intimată în baza art.52 alin.1 lit.a și c din Codul muncii, arătându-se de către prima instanță că nu se poate susține că intimata nu a respectat dispozițiile legale în materie, fiind nejustificată susținerea contestatorului conform căreia măsura ar constitui o discriminare față de acesta.

În ambele decizii s-a arătat că în cazul în care în urma cercetării disciplinare se constată nevinovăția salariatului, respectiv în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă se constată nevinovăția contestatorului, acesta își va relua activitatea anterioară și i se va plăti o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă.

În raport de considerentele mai sus arătate, prima instanță a privit contestația ca neîntemeiată, respingând-o în consecință.

Împotriva sentinței primei instanțe contestatorul a declarat, în termen legal, recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Astfel, după ce se reiau o serie de susțineri din acțiunea introductivă, se arată că soluția adoptată de intimată, de a da o singură decizie privind demararea cercetării prealabile și, a doua zi, de suspendare a contractului de muncă, este nelegală, arătând premeditarea înlăturării efective a salariatului de la locul de muncă, prin încălcarea principiilor fundamentale prevăzute de Titlul I, Capitolul II din Codul muncii.

În legătură cu cea de a doua decizie de suspendare, se învederează că a fost preluată mecanic, din conținutul Legii nr.1/1970, abrogată în mod expres de art.298 din Codul muncii, formularea conform căreia există premisele săvârșirii de către angajat a unor fapte penale incompatibile cu funcția deținută.

Raportat la dispozițiile art.52 din Codul muncii, măsurile dispuse de angajator reprezintă cazuri de suspendare a contractului individual de muncă prin actul unilateral de voință al acestuia, susținându-se de către recurent că până la data emiterii actelor contestate și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, fără abateri, iar în cazul de față sunt îndeplinite disp.art.5 alin.4 din Codul muncii, conform cărora constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.

Astfel, se arată că din situația centralizatoare necontestată rezultă că sunt înregistrate pierderi la depozitul din P în tot cursul anului 2007, situație ce se prezintă și în alte unități ale intimatei din țară, expres enumerate, intimata dispunând suspendarea pe motivul plângerii penale, doar împotriva recurentului, prezența acestuia la locul de muncă neavând nicio influență asupra anchetei penale, pârâta nedovedind oportunitatea suspendării contractului de muncă, deși avea această obligație conform art.287 din Codul muncii.

Se mai susține că intimata a semnat contractul colectiv de muncă pe anul 2006/2007 care prevede, la art.58 lit.d, obligația de a respecta principiul nediscriminării abținându-se de la orice faptă de discriminare directă sau indirectă, iar prin emiterea deciziilor atacate s-au încălcat dispozițiile legale urmărindu-se înlăturarea recurentului din schema de personal și făcându-se un abuz având în vedere capacitatea organizatorică și financiară a angajatorului și durata mare în timp de rezolvare a unor plângeri penale, angajatul prestând muncă pentru întreținerea familiei și achitarea altor obligații asumate la instituțiile de credit.

Se învederează în continuare că prin decizia nr.18326/26.09.2007 s-a suspendat un contract de muncă suspendat încă din data de 31.08.2007, iar în raport de dispozițiile art.52 alin.1 și alin.2 din Codul muncii, trebuia să existe plângerea penală depusă la data emiterii deciziei nr.18096/31.08.2007.

Se mai arată că instanța a reținut în mod greșit că potrivit fișei postului responsabilitatea gestiunii revenea anumitor supervizori, nerăspunzând la aspectul invocat de contestator cu privire la pierderile existente în sistemul de producție și lipsurile în gestiune din alte localități, pentru care nu s-au luat măsuri.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, arătându-se că în privința daunelor morale solicitate, cererea recurentului este admisibilă având în vedere reputația sa profesională, lipsa sancțiunilor, precum și șocul psihic suferit ca urmare a abuzului intimatei asupra angajatului.

Intimata SC – ROMANIA SRL a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile art.52 alin.1 din Codul muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului, printre altele, în următoarele situații: a) pe durata cercetării disciplinare prealabile și c)în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Faptul că inițial, prin decizia nr.18096/30.08.2007, s-a dispus, în temeiul art.267 din Codul muncii demararea cercetării disciplinare prealabile a recurentului-contestator, având funcția de supervizor stocuri, iar prin decizia nr.18096/31.08.2007 a intimatei s-a decis, în temeiul art.52 alin.1 lit. din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al recurentului începând cu data de 31.08.2007, nu poate conduce la concluzia că măsura suspendării este nelegală, așa cum pretinde recurentul.

Dispozițiile art.52 alin.1 lit.a din Codul muncii dau dreptul angajatorului de a lua, în mod unilateral, măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare prealabile a acestuia, menționându-se chiar în cuprinsul deciziei contestate care au fost argumentele pentru care s-a luat această măsură, precum și faptul că o asemenea decizie nu pune în discuție vinovăția sau nevinovăția salariatului, iar în măsura în care se va constata nevinovăția acestuia, își va relua activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul și în condițiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă, după cum s-a prevăzut expres la art.4 din decizie.

Este neîntemeiată susținerea recurentului conform căreia la momentul emiterii deciziei nr.18096/31.08.2007 de către intimată ar fi trebuit să existe deja o plângere penală formulată împotriva acestuia, câtă vreme textul de lege în baza căruia a fost luată măsura respectivă nu impune o asemenea obligație.

Prin decizia nr.18326/26.09.2007 intimata a dispus, în baza art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 27.09.2007 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată ca urmare a formulării plângerii penale înregistrată împotriva salariatului la Inspectoratul de Poliție al Județului P – Serviciul de Investigare a Fraudelor, consemnându-se la art.1 alin.2 din decizie că orice proceduri legale inițiate de angajator împotriva angajatului, inclusiv disciplinare, înainte de emiterea prezentei decizii, se suspendă până la soluționarea plângerii penale.

Și cea de a doua măsură dispusă, de suspendare a contractului individual de muncă al recurentului, face parte din categoria măsurilor care se iau prin actul unilateral de voință al angajatorului împotriva angajatului, în cauză făcându-se dovada îndeplinirii cerințelor prev.de art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, societatea intimată formulând la data de 26.09.2007 plângere penală împotriva recurentului-contestator și a altor salariați, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, fals sub înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, înregistrată la data de 26.09.2007 la. P – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în prezent efectuându-se acte premergătoare, așa cum rezultă din adresa nr.3203/P/06.11.2007 a P – către intimată, depusă la dosarul de fond.

Nici în legătură cu această măsură nu se discută vinovăția sau nevinovăția salariatului indicându-se în cuprinsul acesteia că în situația în care prin hotărâre judecătorească definitivă se constată nevinovăția salariatului, acesta își va relua activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul și în condițiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă.

În aceste condiții este neîntemeiată susținerea recurentului conform căreia ar fi fost înlăturat din funcție, în speță fiind vorba doar de suspendarea contractului individual de muncă al acestuia, ce s-a dispus cu respectarea prevederilor legale.

Codul muncii permite angajatorului să aibe inițiativa suspendării contractului individual de muncă al salariatului în condițiile prevăzute, printre altele, de dispozițiile art.52 alin.1 lit. a și c, iar problema vinovăției sau nevinovăției recurentului nu se discută, așa cum s-a arătat mai sus, într-un proces ca cel de față, în care s-au contestat deciziile de suspendare a contractului individual de muncă luate pe acest motiv.

Nu se poate reține că prin adoptarea măsurii respective intimata l-ar fi discriminat pe recurent, așa cum pretinde acesta, invocând dispozițiile art.5 alin.4 din Codul muncii, fără a indica ce anume criterii ar fi fost aplicate de societatea intimată, altele decât cele menționate la art.5 alin.2 din Codul muncii, care să producă efectele unei discriminări directe.

Împrejurarea că până în prezent recurentul nu a mai fost sancționat disciplinar este lipsită de relevanță întrucât în speță, măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului nu a fost luată ca sancțiune disciplinară, în temeiul art.52 alin.1 lit.b din Codul muncii, coroborat cu art.263 și art.264 din Codul muncii.

De asemenea, faptul că ar fi înregistrate pierderi la depozitul din P pe tot parcursul anului 2007, după cum asemenea pierderi ar fi înregistrate și la unitățile intimatei din alte localități, nu putea împiedica pe intimată să ia măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului în sensul celor dispuse de aceasta, câtă vreme au fost respectate de către intimată prevederile legale pentru a se dispune această măsură.

Intimata a arătat, de altfel, prin întâmpinarea depusă la dosar în recurs, că a formulat plângeri penale și împotriva altor angajați, pe care i-a indicat, emițând decizii de suspendare a contractelor individuale de muncă ale acestora, contestațiile împotriva acestor decizii formând obiectul unor dosare aflate pe rolul Tribunalului Prahova, ce au fost respinse, formularea de plângeri penale împotriva mai multor angajați reieșind și din conținutul adresei nr.3903/P/06.11.2007 a P – Serviciul de Investigare a Fraudelor către intimată, depusă în copie la dosarul de fond.

Câtă vreme s-a reținut în mod corect de către prima instanță că deciziile atacate sunt legale și temeinice, nici cererea recurentului, privind acordarea de daune morale, nu putea fi primită.

Concluzionând, în raport de considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul contestatorului ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și interpretare a dispozițiilor legale.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul – domiciliat în P,-,.88,.2,.10, județul P, împotriva sentinței civile nr. 88 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC – ROMANIA SRL, cu sediul în B, dul -, nr.10, sector 6 și cu sediul ales la Cabinet de avocatură – B, dul – -, nr.25,.5, sector 2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 mai 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

– – — – –

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

tehnored. 2 ex/30.05.2008

/

dos.fond nr- Trib.

jud. fond