DESFACERE DISCIPLINARĂ A CONTRACTULUI DE MUNCĂ. LIPSA CERCETĂRII PREALABILE. NULITATEA ACTULUI DE SANCŢIONARE.


Potrivit art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea persoanei şi verificarea susţinerilor.

Un proces-verbal al consiliului de administraţie, întocmit în aceeaşi zi cu emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă, nesemnat de contestatoare şi din care rezultă numai că la acuzaţiile aduse a formulat apărări, fără a fi verificate, nu poate fi considerat act de cercetare prealabilă.

Contestatoarea D.A., în contradictoriu cu S.C. „A A”-S.A. a solicitat anularea deciziei nr. 3 din 19.01.1994, prin care consiliul de administraţie al intimatei i-a desfăcut contractul de muncă potrivit art. 130 lit. i din Codul muncii, pentru abateri disciplinare constând în scoaterea fără aprobare din sediu unităţii a unor bunuri, încasarea contravalorii unor produse executate fără comandă şi fără aviz de primire în depozit şi primirea taloanelor automobilelor introduse pentru reparaţie în atelierul service-auto, înfiinţat fără aprobare.

în motivarea contestaţiei s-a invocat, între altele, şi lipsa cercetării prealabile.

După un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 5.056 din 7.05.1997, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia de nulitate a deciziei nr. 3/1994, invocată de contestatoare şi a dispus reîncadrarea în aceeaşi funcţie, cu obligarea intimatei ia plata salariului, cu începere de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrare.

Apelul declarat de intimata S.C. „A A”-S.A. a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Bucureşti, prin decizia civilă nr. 2.133 A din 14.10.1997, reţinându-se că apelul nu a fost motivat, făcându-se aplicaţiunea dispoziţiilor art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel, prin decizia civilă nr. 73 din 20.01.1998, a admis recursul intimatei şi pentru viciu de procedură cu intimata la data când s-a judecat apelul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare.

Rejudecând apelul, Tribunalul Bucureşti l-a respins ca nefondat, cu motivarea că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că procesul-verbal din 19.01.1994 nu îndeplineşte cerinţele art. 13 din Legea nr. 1/1970, nefiind semnat de contestatoare, şi nu s-a făcut dovada că intimata-apelantă a plătit cheltuielile de judecată către contestatoare.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata S.C. „A A”-S.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Singura motivare a recursului se referă la modul greşit (în opinia recurentei) în care instanţa de apel a interpretat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 1/1970 la procesul-verbal din 19.01.1994, considerându-l drept un act care nu echivalează cu o cercetare prealabilă.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, sancţiunea disciplinară se aplică „numai” după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea persoanei şi verificarea susţinerilor sale înainte de a i se aplica sancţiunea disciplinară, aceasta constituind o condiţie esenţială, a cărei aducere la îndeplinire nu este facultativă, ci obligatorie.

în atare situaţie, afirmaţia din recurs cu privire la prejudiciul adus de contestatoare intimatei, care este de esenţa litigiului, nu are nici o relevanţă pentru cauză, atâta vreme cât legea impune respectarea unor condiţii prealabile fondului măsurii.

Tocmai pentru că prevederea legală a art. 13 din Legea nr. 1/1970 are caracterul unei măsuri de protecţie şi de garanţie pentru salariaţi, în scopul de a preveni aplicarea unor sancţiuni disciplinare nejustificate, trebuie menţionat faptul că în cauza de faţă, în aceeaşi zi în care s-a încheiat procesul-verbal al consiliului de administraţie din 19.01.1994, considerat cercetare prealabilă, s-a emis şi decizia nr. 3/1994, de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei.

Numai acest lucru ar fi suficient să dea naştere la comentarii cu privire la existenţa reală a unei cercetări prealabile în condiţiile art. 13 din Legea nr. 1/ 1970.

Din conţinutul acestui proces-verbal mai rezultă că la acuzaţiile aduse contestatoarei de către directorul general, aceasta a dat o serie de explicaţii şi a formulat apărări, care nu au fost verificate, aşa cum cere legea, ci s-a dispus de către directorul general, votarea măsurii de desfacere a contractului de muncă, conform art. 130 lit. i Codul muncii.

Pentru alţi salariaţi, cărora li s-au adus acuzaţii cu privire la îndeplinirea activităţii, s-a dispus formarea unei comisii care să analizeze dacă sunt reale sau nu, ceea ce nu s-a făcut cu privire la contestatoare.

Se apreciază că nu numai lipsa semnăturii contestatoarei de pe acest proces-verbal este unicul şi cel mai important element de înlăturare al acestuia ca act de cercetare prealabilă, ci, coroborat acest fapt cu conţinutul şi măsurile dispuse prin procesul-verbal din 19.01.1994, nu poate fi reţinut ca reprezentând cerinţa impusă de art. 13 din Legea nr. 1/1970.

Această constatare, a inexistenţei cercetării prealabile, este confirmată chiar prin nota întocmită de inspectorii UCECOM, în care se arată expres că nu au fost solicitate note explicative contestatoarei de către consiliul de administraţie.

(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 154/1999)

NOTA: Prin decizia nr. 82 din 29.04.1997, Curtea Constituţională a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat şi a stabilit că în prezent acest text se mai poate aplica numai regiilor

autonome şi instituţiilor publice ca organe ale statului care intrau în sfera de reglementare a art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970. Textul nu se mai aplică societăţilor comerciale constituite potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, privatizate în condiţiile Legii nr. 58/1991. (Judecator Ioana Surdescu)