C.A. Piteşti, decizia nr. 950 din 21 octombrie 2002
Reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâtul G.B., primarul municipiului, pentru a se dispune anularea dispoziţiei din 31 mai 2001 emisă de acesta, precum şi obligarea sa la plata sumei de 50.000.000 lei reprezentând daune materiale. La data de 20 iunie 2002, prin sentinţa nr. 1255/C, Tribunalul Argeş – Secţia comercială şi de administrativ, a dispus respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. S-a motivat că petentul contestator este autorizat ca persoană fizică independentă, conform autorizaţiei eliberată de consiliul judeţean, având ca obiect de activitate lucrări de proiectare în construcţii. Totodată, petentul este angajat al primăriei municipiului, în funcţia de inginer în cadrul serviciului tehnic, având, conform fişei postului, următoarele atribuţii: întocmeşte lucrările privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, potrivit reglementărilor legale, pentru parcuri, pieţe, cartiere, străzi, staţiile mijloacelor de transport din municipiu, precum şi alte obiective de interes local; verifică existenţa şi respectarea documentaţiilor de execuţie aprobate pentru lucrările ce se realizează pe teritoriul municipiului şi modul în care se respectă documentaţiile aprobate; emite autorizaţii privind circulaţia mijloacelor de transport TAXI, MAXI-TAXI; răspunde de modul de efectuare autorizată a transportului public de persoane prin curse regulate pe teritoriul municipiului, potrivit Regulamentului aprobat de consiliul local; asigură întreţinerea şi buna funcţionare a imobilelor primăriei, a instalaţiilor aferente, a celorlalte mijloace fixe şi obiectelor de inventar aflate în administrarea directă a primăriei etc.
La data de 31 mai 2001, primarul municipiului a emis dispoziţia prin care interzicea salariaţilor din serviciul tehnic al primăriei să întocmească proiecte de construcţii locuinţe sau anexe, motivat de faptul că, în această situaţie, există incompatibilitate, potrivit art. 57 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Potrivit dispoziţiilor menţionate mai sus, funcţionarii publici nu pot exercita la societăţile comerciale cu capital privat activităţi cu scop lucrativ care au legătură cu atribuţiile ce le revin din funcţiile publice pe care le deţin şi nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia pe care o îndeplinesc.
Salariaţii serviciului tehnic din cadrul primăriei au calitatea de funcţionari publici, petentul fiind numit în această calitate, conform dispoziţiei din 4 august 2000. Conform regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului propriu din consiliul local al municipiului, serviciului tehnic, printre alte atribuţii, îi sunt repartizate şi acelea de a întocmi şi elibera certificate de urbanism şi autorizaţii de construire, precum şi de a exercita controlul privind disciplina în construcţii. Aceste atribuţii se regăsesc în fişa postului reclamantului: „verifică existenţa şi respectarea documentaţiilor de execuţie aprobate pentru lucrările ce se realizează pe teritoriul municipiului şi modul în care se respectă documentaţiile aprobate”. Astfel, în cauză există incompatibilitatea prevăzută de art. 57 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, întrucât pe baza lucrărilor de proiectare executate de reclamant în calitate de persoană fizică independentă, se eliberează certificate de urbanism şi autorizaţii de construire. Mai mult, reclamantul poate ajunge în situaţia de a-şi verifica propriile lucrări, în cadrul atribuţiilor de verificare a documentaţiilor de execuţie, ce îi revin conform fişei postului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, întemeindu-se pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. i-a adus următoarele critici:
1. Textul art. 57 din Legea nr. 188/1999 care se referă la a fost interpretat greşit, întrucât el posedă autorizaţie de persoană fizică independentă. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Ministerul Funcţiei Publice prin adresa nr. 1/12115/2000.
2. Fişa postului a fost apreciată greşit, în sensul că el nu are ca sarcină de serviciu eliberarea de autorizaţii de construcţie şi controlul respectării lor în teren. Ca urmare, nu avea cum să-şi aprobe şi verifice propriile proiecte executate pentru persoane particulare. A solicitat audierea unor martori sub acest aspect, dar proba i-a fost respinsă.
3. Instanţa nu s-a pronunţat asupra daunelor materiale pretinse ca urmare a pierderilor înregistrate în activitatea sa de persoana fizică autorizată.
Examinându-se hotărârea recurată în raport de criticile ce i-au fost aduse, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., s-au constatat următoarele. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prin dispoziţia a cărei anulare se solicită intimatul-pârât a interzis salariaţilor din serviciul tehnic să întocmească proiecte de construcţii locuinţe şi alte anexe. Este necontestat că la data respectivă recurentul-reclamant era funcţionar public în cadrul serviciului tehnic al primăriei, după cum este dovedit şi de necontestat, de asemenea, faptul că, în acelaşi timp, acesta executa şi lucrări de proiectare în construcţii ca persoană fizică autorizată de către consiliul judeţean în baza Decretului-lege nr. 54/1990. Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate al consiliului local, serviciul tehnic se subordonează direct primarului şi are, printre alte atribuţii, exercitarea controlului cu privire la disciplina în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului, controlul existenţei, valabilităţii şi respectării autorizaţiilor de construcţie de către persoanele fizice şi juridice. Pe de altă parte, în fişa postului său figurează şi verificarea existenţei şi respectării documentaţiilor de execuţie aprobate pentru lucrările ce se realizează pe teritoriul municipiului şi modul în care se respectă documentaţiile aprobate. Este evident deci că, în calitate de persoană fizică autorizată, recurentul-reclamant executa lucrări de proiectare în construcţii, iar, în calitate de funcţionar public în cadrul serviciului tehnic al primăriei, controla respectarea documentaţiilor de execuţie respective. Tocmai acest fapt l-a determinat pe intimatul-pârât, căruia serviciul tehnic îi era direct subordonat, să emită dispoziţia în cauză.
Este drept că art. 57 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, atunci când se referă la incompatibilităţi, foloseşte noţiunea de „societăţi comerciale”, în timp ce recurentul-reclamant exercită activităţi cu scop lucrativ ca persoană fizică autorizată, deci textul respectiv nu-şi găseşte aplicarea în cazul său. Însă, potrivit art. 43 alin. 2 din legea menţionată, are obligaţia să se conformeze dispoziţiilor date de funcţionarii cu funcţii publice de conducere cărora le sunt subordonaţi direct (în speţă primarul), cu excepţia cazului când apreciază că aceste dispoziţii sunt ilegale. În acest caz, are obligaţia să-şi motiveze în scris refuzul îndeplinirii dispoziţiei primite, iar cel care a dat dispoziţia, dacă stăruie în executarea acesteia, o va formula în scris. „În această situaţie, dispoziţia va fi executată de cel care a primit-o”. Aşa s-a procedat în speţă de către intimatul-pârât, iar recurentul-reclamant era obligat să se conformeze. Contrar susţinerilor acestuia din urmă, prin dispoziţia atacată nu a fost încălcată nici o dispoziţie legală, astfel că anularea în temeiul art. 11 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ nu se justifică. Pe de altă parte, recurentul-reclamant a precizat că şi-a dat demisia din funcţia deţinută la primărie. Acest fapt a fost arătat şi de intimatul-pârât în notele scrise. Ca urmare, nemaiexistând o vătămare într-un drept recunoscut de lege, nu sunt îndeplinite nici cerinţele art. 1 din Legea contenciosului administrativ. Mai mult, întrucât nu mai are calitatea de funcţionar public în subordinea primarului, recurentul-reclamant nici nu mai are interes în anularea actului atacat şi, în consecinţă, nici în susţinerea primelor critici din recurs. Or, interesul reprezintă una dintre condiţiile pentru exercitarea căii de atac a recursului, cu precizarea că interesul trebuie să fie născut şi actual, deci să existe în momentul în care se declară recursul, ceea ce în speţă nu este cazul.
Este drept că interesul recurentului-reclamant este în legătură cu pretenţia la daune materiale în sumă de 50.000.000 lei. Însă instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere, iar conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate solicita numai dacă s-a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori ceea ce nu s-a cerut (extra petita), nu şi pentru minus petita. Pentru omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere, recurentul – reclamant putea cere completarea hotărârii în temeiul art. 2812 C. proc. civ., în acelaşi termen în care se putea declara recurs. În raport de toate aceste considerente, recursul a fost apreciat ca nefondat şi a fost respins în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ.
