Indemnizaţia de dispozitiv, spor salarial specific personalului militar şi salariaţilor civili din instituţiile publice ale apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale


Legea nr. 138/1999, art. 13

■ Sporurile de care poate beneficia personalul contractual din sistemul bugetar sunt: sporul de confidenţialitate, sporul pentru condiţii vătămătoare, sporul pentru condiţii periculoase, sporul pentru muncă suplimentară, indemnizaţia de concediu şi sporul de vechime.

■ Indemnizaţia de dispozitiv este instituită ca un spor salarial specific personalului militar şi salariaţilor civili din instituţiile publice ale apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, astfel că salariaţii din aparatul propriu al Primăriei, nefiind

angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu pot beneficia de acest spor salarial. Primăriile şi Consiliile locale nu fac parte din instituţiile sau structurile aflate în subordinea acestui minister.

C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 6849/R din 25 noiembrie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 988 din data de 15.05.2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de către reclamanţi împotriva Consiliului Local al comunei Năsturelu şi Primăria – Instituţia Primarului comunei Năsturelu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii la plata contravalorii tichetelor de masă şi indemnizaţiei de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază, actualizată cu indicele de inflaţie, pentru perioada noiembrie 2005 – noiembrie 2008, cât şi plata acestei indemnizaţii pentru viitor.

S-a constatat că temeiul legal în baza căruia reclamanţii au solicitat plata drepturilor salariale au fost dispoziţiile Codului muncii, Legea nr. 142/1998, Legea nr. 138/1999, Ordinul nr. 496/2003 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, României şi Legea nr. 74/1999.

S-a avut în vedere că Legea nr. 142/1998 nu stabileşte în mod imperativ obligaţia angajatorului de a acorda tichete de masă, ci instituie o posibilitate a acestuia de acordarc a acestora şi s-a arătat că dispoziţiile din contractele colcctive de muncă la nivel naţional, înregistrate la Ministerul Muncii pe perioada 2003 şi până în 2010 prevăd că tichetele de masă se acordă conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.

S-a arătat că dispoziţiile art. 40 şi art. 24 din Legile nr. 511/2004 şi nr. 349/2005 privind bugetul de stat, dar şi prevederile din legile bugetului asigurărilor sociale de stat pe perioada 2005-2007 au interzis în mod expres acordarea tichetelor de masă de către angajatorii instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare al acestora.

S-a mai reţinut că nu se poate aprecia că s-au încălcat prevederile constituţionale şi că s-a constituit un tratament discriminatoriu faţă de personalul civil ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice, de vreme ce nu există situaţii comparabile între aceştia şi

personalul militar, dată fiind activitatea diferită a reclamanţilor faţă de aceea a personalului militar.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la , a statuat că diferenţa de tratament devine discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, atunci când autorităţile statale induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fară ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

S-a precizat că, în cauză, nu se poate reţine existenţa unei diferenţe de tratament, de vreme ce distincţiile invocate de către reclamanţi nu vizează situaţii analoage şi comparabile.

S-a arătat că, în acest sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 684/2005, menţionând că „situaţia obiectiv diferită în care se află anumite categorii de personal justifică sau chiar impune instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferenţiat, fară ca aceasta să reprezinte privilegii ori discriminări”.

S-a mai constatat că acordarea sau neacordarea indemnizaţiei de dispozitiv este o opţiune a legiuitorului şi nu se poate aprecia că prin aceasta se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi, al nediscri-minării, de vreme ce nu se instituie o discriminare între persoane aflate în situaţii comparabile.

De asemenea, s-a menţionat că sporurile reglementate de O.G. nr. 10/2008 de carc poate beneficia personalul contractual din sistemul bugetar sunt: sporul de confidenţialitate, sporul pentru condiţii vătămătoare, sporul pentru condiţii periculoase, sporul pentru muncă suplimentară, indemnizaţia de concediu şi sporul de vechime.

S-a arătat că sporul de dispozitiv nu se regăseşte între sporurile arătate, de el beneficiind personalul militar şi civil din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, conform Legii nr. 138/1999 şi Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 275/2002, cum a fost modificat şi completat prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, acte normative care nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului local.

împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanţii, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenţi, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:

In privinţa sporului de dispozitiv, Curtea a constatat că instanţa de fond a apreciat corect că recurcnţii-reclamanţi, angajaţi în calitate de

personal contractual în cadrul Primăriei comunei N., nu sunt îndreptăţiţi la acordarea acestei indemnizaţii, în lipsa unui temei legal de natură a susţine pretenţiile acestora.

Indemnizaţia de dispozitiv reglementată de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 este instituită ca un spor salarial specific personalului militar şi salariaţilor civili din instituţiile publice ale apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, or, reclamanţii-recu-renţi sunt angajaţi în aparatul propriu al Primăriei, iar nu angajaţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, astfel încât aceştia nu pot beneficia de sporul salarial pretins.

Din analiza dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) pct. 4 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative rezultă că acest minister are ca atribuţie numai îndrumarea şi sprijinirea autorităţilor publice în aplicarea legii şi îndeplinirea atribuţiilor, iar din coroborarea art. 12 alin. (1) şi (2) din

O.U.G. nr. 30/2007 cu anexa nr. 1 a H.G. nr. 416/2007 reiese că Primăriile şi Consiliile locale nu fac parte din instituţiile sau structurile aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

De altfel, art. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, dispune în sensul că administraţia publică în unităţile admi-nistrativ-teritoriale funcţionează, printre altele, în temeiul principiilor descentralizării şi autonomiei locale, iar potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, autonomia locală este administrativă şi financiară şi se exercită în baza şi în limitele prevăzute de lege.

Actele normative invocate de reclamanţi în susţinerea punctului de vedere privind vocaţia la indemnizaţia de dispozitiv nu sunt de natură a demonstra existenţa unei norme legale care să stipuleze în favoarea personalului contractual din administraţia publică locală acordarea acestui drept.

In concluzie, având în vedere că în cauză nu subzistă nici motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.

Notă: Prin Decizia nr. 37/2009, publicată în M. Of. nr. 217 din 7 aprilie 2010, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a statuat, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpre

tează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.