Potrivit dispozitiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de munca al societatii, în situatia concedierilor pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în functie de situatia financiara o compensatie catre salariat echivalenta cu 12 salarii de baza brute din luna premergatoare concedierii.
Aceasta clauza contractuala se interpreteaza în conformitate cu dispozitiile art.977 si urm. Cod civil, ce reglementeaza principiul prioritatii vointei interne a partilor si a principiului potrivit carora clauzele neclare se interpreteaza în sensul în care acestea produc efecte juridice si in mod sistematic. Clauza prevazuta de dispozitiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de munca al societatii, a fost însa gresit interpretata de catre instanta fondului care a retinut ca aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-si poate manifesta discretionar vointa în sensul acordarii sau nu a compensatiilor banesti ocazionate de concediere, ori aceasta obligatie este afectata de o conditie pur potestativa ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub aceasta conditie, prin urmare, aceasta interpretare propusa de catre angajator neputând fi primita.
art.977 si urm. Cod civil
DECIZIA CIVILA NR.5488 /R/ 09 octombrie 2009
Prin sentinta civila nr. 4152 din data de 18 mai 2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admisa, în parte, cererea de chemare în judecata, formulata de reclamantul CV în contradictoriu cu pârâta SC R SA,
A fost obligata pârâta la restituirea catre reclamant a contributiei de asigurari sociale deduse din salariul compensatoriu acordat.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca, între parti au existat raporturi de munca, acestea încetând ca efect al deciziei nr. 80/21.01.2009 emisa de pârâta în baza art.65 alin.1 din Codul muncii. Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a incasa o compensatie la nivelul unui salariu de baza brut avut în luna anterioara concedierii.
S-a apreciat ca cererea de plata a compensatiei cuvenite ca urmare a concedierii sale la nivelul a înca unsprezece salarii de baza este neîntemeiata. Din modul în care a fost redactat textul articolului 64 al contractului colectiv la nivel de unitate rezulta ca partile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligatii în sarcina angajatorului în situatia concedierilor colective, decizia de acordare a sumelor cu titlu de compensatie fiind lasata la latitudinea societatii, dupa o analiza prealabila a situatiei financiare, salariatii fiind de acord cu aceasta prevedere la momentul negocierii contractului. Mai reine tribunalul ca la nivelul societatii parate a avut loc o reorganizare a societatii prin care s-a aprobat nmarul maxim de salariati la 330 cu consecinta desfiintarii unui numar de 129 locuri. Aceasta reorganizare a fost impusa din ratiuni economice si tot din aceste ratiuni s-a luat decizia de acordare a unui singur salariu compensatoriu salariatilor concediati.
S-a considerat în ceea ce priveste restituirea contributiei de asigurari sociale retinute din compensatia acordata reclamantului ca este pe deplin justificata cererea. Din actele depuse a rezultat ca din salariul compensatoriu achitat reclamantului pârâta a retinut sume cu titlu de impozit pe venit, de contributii la bugetul asigurarilor sociale si de contributii la bugetul asigurarilor de sanatate.
Pentru persoanele care beneficiaza de plati compensatorii se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj, la nivelul contributiei individuale de asigurari sociale, potrivit art.21 alin. 6 din Legea nr.19/2000. Rezulta de aici ca suma cu titlu de plata compensatorie nu constituie baza de calcul pentru contributia de asigurari sociale si nu se retine de la salariat, fiind suportata pentru salariat din bugetul asigurarilor pentru somaj.
Restul contributiilor au fost in mod corect deduse , avand in vedere ca platile compensatorii sunt incluse in categoria veniturilor impozabile.
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, instanta a retinut ca, în cauza, nu s-a facut dovada producerii unor prejudicii care sa justifice repararea acestora.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ.,, recurentul a aratat ca prima instanta a retinut în mod eronat ca acordarea celor 12 salarii brute compensatorii nu este o obligatie, ci o posibilitate a angajatorului, deoarece din interpretarea dispozitiilor art.64 alin.1 lit.a contractul colectiv de munca al societatii rezulta ca nu este vorba de o conditie pur potestativa ci de o conditionare a platii acestor compensatii de situatia materiala a angajatorului, mai ales ca în dreptul muncii orice dispozitie contractuala ambigua se interpreteaza în favoarea angajatului.
Asadar,daca situatia financiara a societatii pârâte este favorabila plata compensatiilor devine obligatorie pentru aceasta, în cauza, din actele contabile apreciate ca neutile cauzei de catre prima instanta, respectiv din extrasul bilantului si al contului de profit si pierderi pe anul 2008 rezultând realizarea unui profit de aproximativ 6 milioane EURO.
Instanta nu a facut nici aplicarea în privinta clauzei asumate prin dispozitiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de munca aplicarea art.236 alin.4 din Codul muncii potrivit carora Contractele colective de munca legal încheiate constituie legea partilor.
A mai aratat recurentul ca motivarea instantei nu reflecta probele administrate în cauza ci reia sustinerile pârâtei din întâmpinare, întrucât situatia financiara a unei societati nu este reflectata de fluxul de numerar care este doar o parte integranta a balantei lunare ce mai contine si ordinele de plata privind platile si încasarile, iar aceste balante lunare însumate reprezinta bilantul contabil.
Instanta în mod partinitor a respins recurentului proba cu înscrisuri reprezentând bilantul contabil pe anul 2008 din care reiesea realizarea unui profit substantial la data întocmirii bilantului.
În ceea ce priveste instituirea contributiilor la asigurarile sociale instanta a dispus restituirea partiala a acestora în mod eronat, întrucât acestea reprezinta o despagubire baneasca si nu un salariu cu atât mai mult cu cât calitatea recurentului de salariat a încetat, iar aceasta despagubire a fost acordata dupa încetarea contractului individual de munca; potrivit legii aceste contributii se retin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând sa retina contributiile legale ci numai impozitul pe profit de 16%.
A mai sustinut recurentul ca, în mod gresit a fost respinsa cererea de acordare a daunelor morale, câta vreme simplul fapt ca intimatul a determinat solicitarea acestor drepturi pe cale judecatoreasca reprezinta un prejudiciu, mai ales ca din bilantul contabil rezulta ca administratorii si managerii societatii fara a plati salariile compensatorii si-au repartizat 1.235.360 lei profit, sustinând în justitie ca fluxul de numerar este negativ, neavând bani de achitat.
Examinând sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si tinând seama de dispozitiile art.3041 C.pr.civ., Curtea constata urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de munca al societatii înregistrat sub nr.6278/27.12.2007, la Directia de Munca si Protectie Sociala a Municipiului Bucuresti, în situatia concedierilor pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în functie de situatia financiara o compensatie catre salariat echivalenta cu 12 salarii de baza brute din luna premergatoare concedierii.
Aceasta clauza contractuala se interpreteaza în conformitate cu dispozitiile art.977 si urm. Cod civil, ce reglementeaza principiul prioritatii vointei interne a partilor si a principiului potrivit carora clauzele neclare se interpreteaza în sensul în care acestea produc efecte juridice si in mod sistematic.
Clauza prevazuta de dispozitiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de munca al societatii, a fost însa gresit interpretata de catre instanta fondului care a retinut ca aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-si poate manifesta discretionar vointa în sensul acordarii sau nu a compensatiilor banesti ocazionate de concediere, ori aceasta obligatie este afectata de o conditie pur potestativa ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub aceasta conditie, prin urmare, aceasta interpretare propusa de catre angajator neputând fi primita.
Curtea apreciaza ca angajatorul s-a obligat fata de salariat ca în conditiile în care situatia sa financiara este favorabila sa achite acestuia cu ocazia concedierii 12 salarii de baza brute, în acest sens putând fi întelese dispozitiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de munca.
Mai mult, astfel cum rezulta din extrasul din bilantul pe anul 2008 al societatii, depus de intimata la dosarul primei instante, situatia financiara a societatii înregistrase în anul anterior concedierii un profit substantial ce permitea plata salariilor compensatorii prevazute în Contractul colectiv de munca.
Curtea are in vedere si motivele avute în vedere prin decizia de concediere a recurentului si Notificarea formulata de catre angajator cu ocazia concedierii colective, din cuprinsul careia rezulta ca motivul ce a determinat concedierile de la nivelul societatii nu a fost reprezentat de dificultati de natura economica, ci de considerente organizatorice de natura sa determine eficientizarea societatii .
În privinta criticii referitoare la respingerea cererii de acordare catre recurentul a daunelor morale, aceasta apare ca nefondata, câta vreme prejudiciul moral este constituit de consecintele negative produse prin fapta ilicita a angajatorului, iar acest prejudiciu trebuie dovedit de partea interesata, neputand fi prezumat. Or, recurentul nu a facut aceasta proba, dupa cum corect a retinut prima instanta .
Sunt nefondate criticile recurentului referitoare la respingerea cererilor de restituire a contributiei de sanatate si somaj, avand in vedere ca potrivit dispozitiilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 si al pct.68 lit.l din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal se includ în categoria veniturilor impozabile si compensatiile banesti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, fiind aplicabile si dispozitiile art.55 alin.2 din Codul Fiscal.
Totodata, art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006 prevade obligativitatea achitarii contributiei de de sanatate asupra veniturilor din salariu sau asimilat salariilor, în acest sens fiind si dispozitiile Legii nr.76/2002.
Pentru aceste considerente vazând si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentinta în sensul ca va obliga pârâta sa plateasca reclamantului diferenta de 11 salarii de baza brute din luna premergatoare concedierii cu titlu de compensatie; va mentine obligatia pârâtei de restituire catre reclamanta a contributiei de asigurari sociale pentru compensatiile acordate si respingerea celorlalte capete de cerere.
