Lipsa calităţii procesuale pasive a Inspectoratului şcolar în litigiile având ca obiect calcularea şi plata drepturilor salariale ale personalului didactic


Legea nr. 84/1995, art. 142 Legea nr. 128/1997, art. 11 alin. (5)

■ Inspectoratele şcolare judeţene sunt organe deconcentrate în subordinea Ministerului Educaţiei, cu atribuţii clar prevăzute în art. 142 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare, printre care şi aceea de a coordona încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic necesar.

■ Inspectoratul şcolar nu are calitatea de angajator, dat fiind că între acesta şi cadrele didactice nu se instituie raporturi de muncă.

■ Raporturile de muncă iau fiinţă între directorul unităţii de învăţământ şi cadrele didactice, angajarea pe post fiind făcută de către directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de Inspectoratul şcolar general; contractele individuale de muncă cu personalul angajat sunt încheiate de către directorul unităţii de învăţământ, în calitate de angajator.

■ Rolul Inspectoratului şcolar general este doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învătământ.

■ Finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se face descentralizat, prin bugetele consiliilor judeţene sau prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, repartizarea fondurilor fiind dispusă prin hotărârea consiliului judeţean sau a celui local, fiecare unitate de învăţământ întocmindu-şi bugetul propriu, situaţie în care Inspectoratul şcolar judeţean nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.

C.A. Cluj, s. civ., mun., asig. soc., min. şi fam., decizia civilă nr. 28/R din 8 ianuarie 2008, în Jurindex

Prin sentinţa civilă nr. 1880 din 17 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a admis acţiunea reclamantului Liga Sindicatului din J.S., formulată împotriva pârâţilor: Şcoala H.H., Consiliul local H., Primarul comunei H. şi Inspectoratul şcolar al judeţului S. şi, în consecinţă, pârâţii au fost obligaţi să plătească membrilor de sindicat drepturile salariale neacordate în ultimii 3 ani, actualizate în funcţie de rata inflaţiei.

Pârâţii Şcoala H.H. şi Inspectoratul şcolar S. au fost obligaţi să reducă norma didactică a reclamanţilor cu 2 ore săptămânal, fară diminuarea salariului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 142 lit. g) din Legea învăţământului nr. 84/1995, inspectoratele şcolare au obligaţia de a coordona încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic. Această activitate implică stabilirea normei didactice cu consecinţe asupra salariului personalului didactic, deci, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu este fondată.

Potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu grad didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fară diminuarea salariului.

Norma didactică constă în activităţi didactice de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform Planului de învăţământ. Precizările generale emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prevăd că personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I şi care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fară diminuarea salariului, poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activităţile ce depăşesc norma maximă de 16 ore, respectiv 22 de ore. Aşadar, posibilitatea plăţii orelor suplimentare este garantată de actele normative menţionate, inclusiv art. 51 alin. (8) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

S-a reţinut că norma didactică precizată în acţiune este legală, iar planul-cadru depus de inspectorat are un caracter general şi nu concretizează o altă normă didactică.

Prin neaplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Statutul personalului didactic, s-au încălcat prevederile Codului muncii privind durata normală a timpului de muncă săptămânal, în sensul că prestată în plus este considerată muncă suplimentară.

Calculul drepturilor salariale efectuat de unitatea de învăţământ pentru munca prestată peste norma didactică este legal şi corect.

Faţă de cele de preced, instanţa a admis acţiunea reclamantului.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Inspectoratul şcolar judeţean S., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, prin acordarea drepturilor salariale stabilite de unitatea de învăţământ.

In motivele de recurs, se arată că, potrivit planurilor-cadru depuse în probaţiune, norma învăţătorului este situată între un număr minim, respectiv număr maxim de ore care să-i permită parcurgerea în integralitate a programei şcolare.

Numărul minim de ore pe care este obligat să-l presteze învăţătorul pentru a parcurge programa şcolară este de 18 ore la clasele I-a şi clasa a Il-a secţia română, respectiv 22 de ore la secţia maghiară, 20 de ore la clasa a IlI-a şi 21 de ore la clasa a IV-a secţia română, respectiv 24 de ore la clasa a IlI-a şi 25 de ore la clasa a IV-a secţia maghiară.

Dc asemenea, calculele depuse realizate de unitatea de învăţământ au vizat rcducerea normei cu 2 ore din acest număr minim de ore din planul-cadru, iar calculul sumei pentru orele plătite suplimentar a fost raportat la acest număr redus de ore.

Fără niciun temei legal, instanţa a acceptat calculele depuse de unităţile de învăţământ la solicitarea sindicatului, calcule care au fost realizate prin raportarea la o normă didactică de 18 ore pentru întreg personalul didactic (învăţători/educatoare), fară să existe un act normativ în acest sens.

Nu a existat niciun act normativ pentru perioada în care reclamanţii solicită recalcularea drepturilor salariale, care să stabilească numărul de ore din norma învăţătorului sau educatoarei la 18, aşa cum a acceptat instanţa, toate actele normative invocate în cerere fiind pentru acel moment abrogate sau anulate.

Prin urmare, consideră că sunt corecte calculele realizate de unitatea de învăţământ şi depuse prin adresa de înaintare nr. 4764/27.08.2007, calcule care se raportează la norma minimă stabilită prin planul-cadru aprobat prin ordinul ministrului educaţiei naţionale, şi nu calculele stabilite la solicitarea sindicatului prin raportarea la norma de 18 ore.

Recursul este fondat.

In faţa primei instanţe, recurentul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, respectiv raporturile de muncă.

Cum inspectoratele şcolare judeţene sunt organe deconcentrate în subordinea Ministerului Educaţici, Cercetării şi Tineretului, cu atribuţii clar prevăzute în art. 142 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare, printre care cea de a coordona încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 şi art. 14 C. muncii, între inspectoratul şcolar şi cadrele didactice nu există raporturi de muncă. Acestea iau fiinţă între directorul unităţii de învăţământ şi cadrele didactice, potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de Inspectoratul şcolar general.

De asemenea, au fost invocate prevederile art. 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C.T., unde se stipulează că directorul unităţii de

învăţământ, în calitatc de angajator, încheie contractele individuale de muncă cu personalul angajat.

Rolul Inspectoratului şcolar general este, deci, doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învăţământ.

Pe de altă parte, potrivit art. 167 din Legea învăţământului, finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se face descentralizat, prin bugetele consiliilor judeţene sau prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, repartizarea fondurilor fiind dispusă prin hotărârea consiliului judeţean sau a celui local, fiecare unitate de învăţământ întocmindu-şi bugetul propriu, situaţie în care Inspectoratul şcolar judeţean nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.

Excepţia amintită, de lipsă a calităţii procesuale pasive, este una de ordine publică, astfel încât, chiar dacă nu a fost reiterată prin cererea de recurs, instanţa o poate invoca din oficiu şi în această fază a procesului, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Părţile şi-au putut exprima poziţia raportat la această excepţie în faţa primei instanţe, recurcntul-pârât aducând argumentele mai sus prezentate în susţinerea excepţiei, iar celelalte părţi având posibilitatea să combată aceste argumente în faţa primei instanţe, unde a fost invocată excepţia în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de către pârâtul Inspectoratul şcolar judeţean.

Caracterul de ordine publică al acestci excepţii este dat de dispoziţiile imperative ale legii în ce priveşte atribuţiile legale ale inspectoratelor şcolare judeţene, aşa cum se regăsesc acestea în art. 142 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, este evident că ordinea publică a unui stat este conturată de prevederile legale de la care nu se poate deroga prin voinţa participanţilor la raporturile juridice, deci, de prevederile legale imperative, care trebuie respectate întocmai şi a căror încălcare poate fi sesizată şi sancţionată de către instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., chiar dacă părţile nu o solicită.

Având în vedere aceste precizări, trebuie observat că printre atribuţiile stabilite de art. 142 din Legea învăţământului nr. 84/1995 în sarcina inspectoratelor şcolare nu se regăsesc unele privind salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia.

Doar atribuţiile enumerate la art. 142 alin. (1) lit. b) – asigură aplicarea legislaţiei în organizarea, conducerea şi desfăşurarea procesului de învăţământ şi lit. g) – coordonează încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului

personalului didactic, se apropie de problematica derulării raporturilor de muncă ale cadrclor didactice, însă nu într-un mod suficient de specific pentru a putea justifica în speţă calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul şcolar judeţean.

Astfel, aşa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă de acesta în primă instanţă, nu există vreo formă de implicare efectivă a acestui pârât în încheierea contractului individual de muncă al cadrului didactic cu unitatea de învăţământ, iar repartizarea personalului didactic la diversele unităţi de învăţământ, făcută de acest pârât, nu reprezintă decât o condiţie prealabilă încheierii contractului de muncă. Nu se poate spune că ar exista o legătură de cauzalitate suficient de calificată între această repartizare şi faptul neacordării unor drepturi salariale.

Aşa fiind, observând şi dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora angajarea pe post se face de către directorul unităţii de învăţământ (situaţie în carc rolul de angajator, deci, obligat la plata drepturilor salariale, este unitatea de învăţământ, conform art. 10 şi art. 14 C. muncii), Curtea apreciază operantă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurcn-tului-pârât Inspectoratul şcolar al judeţului S., situaţie în carc se impune admiterea recursului acestui pârât pentru acest motiv, cu modificarea sentinţei atacatc în sensul respingerii petitului privind obligarea acestui pârât la plata drepturilor salariale ce fac obiectul acţiunii.

Faţă de aceste considerente, apare ca superfluă cerectarea celorlalte

motive de recurs. In drept, se au în vedere prevederile art. 312 alin. (1) şi (3) raportate la art. 304 pct. 9 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, acestea nefacând obiectul recursului.