Litigiu de asigurări sociale având ca obiect acţiune în anulare decizie de pensionare şi obligarea recalculării drepturilor de pensie Asistenţă şi asigurări sociale


-Cod Civil, art. 1169, Legea nr. 19/2000, art. 86-88

Trebuie aratat si faptul ca în cauza, recurenta-contestatoare s-a multumit sa administreze doar proba cu înscrisuri, neîntelegând sa se foloseasca si de dovada cu expertiza contabila – singura pe baza careia s-ar fi putut demonstra daca s-au comis erori în ce priveste calculul drepturilor sale de – desi sarcina probei îi revenea în conformitate cu prevederile art. 1169 Cod Civil. Aceasta cu atât mai mult cu cât decizia de pensionare contestata are natura juridica a unui act administrativ cu caracter special care se bucura de prezumtia de legalitate si validitate, decurgând din interpretarea prin coroborare a dispozitiilor art. 86-88 din Legea nr. 19/2000. Or, rasturnarea acestei prezumtii trebuie facuta de catre persoana care contesta decizia, aceasta având obligatia de a lua masurile necesare administrarii de probe pertinente, concludente si utile, printre care se afla si dovada cu expertiza.

CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 1269 R DIN 11 MARTIE 2010

Prin sentinta civila nr. 310 LM/AS din 10 noiembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Giurgiu – Sectia Civila, în dosarul nr. 1217/122/2009, s-a respins ca neîntemeiata actiunea prin care contestatoarea F.D.P. a solicitat obligarea intimatei Casa Judeteana de Pensii la recalcularea stagiului de cotizare si acordarea unei pensii în raport cu vechimea în munca si în grupa de munca.

Contestatoarea a declarat recurs, criticând sentinta precitata sub urmatoarele aspecte, în esenta:

– în fapt a contestat decizia nr. 1-79659/03.07.2009 emisa de intimata;

– din probele administrate în cauza (respectiv înscrisurile de la dosar) rezulta ca în mod cert a cotizat timp de 32 ani la fondul de pensii si nu doar 28 ani, 11 luni si 19 zile;

– decizia emisa de intimata nu este corecta;

– din buletinul de calcul a constatat ca nu se regasesc cei 2 ani si 11 luni din perioada în care a fost angajata la Primaria Giurgiu si 1 an de somaj;

– totodata, nu i-au fost inclusi în calcul nici cei 6 ani, 7 luni si 11 zile, perioada în care asa cum reiese din cartea de munca, a lucrat în grupa a II-a de munca;

– pe baza acestor înscrisuri se poate aprecia ca solutia instantei este contrara art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila.

Prin întâmpinarea formulata de intimata, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În dovedirea motivelor de recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Curtea, vazând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedura Civila si apreciind ca în raport de pretentiile deduse judecatii, de probatoriul administrat si de normele juridice incidente, solutia primei instante este legala si temeinica, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins pretentiile ce i-au fost deduse judecatii.

Dupa cum rezulta din analiza probatoriului administrat în cauza – înscrisuri – în special a actelor depuse de recurenta-contestatoare si buletinului de calcul anexat deciziei contestate – intimata Casa Judeteana de Pensii a valorificat cu ocazia stabilirii drepturilor de ale autoarei actiunii toate stagiile de cotizare despre care aceasta afirma ca nu i-ar fi fost luate în considerare.

Astfel, în continutul deciziei nr. 1-79659/03.07.2009 se arata foarte clar ca recurenta a lucrat în grupa a II-a de munca 6 ani, 7 luni si 11 zile, ceea ce înseamna ca intimata a avut în vedere acest interval de timp la calculul pensiei.

De asemenea, intimata a valorificat si perioada cuprinsa între 04.12.2000 si 10.10.2003 în care recurenta-contestatoare a avut calitatea de asistent personal, fiind salariata a Consiliului Local Giurgiu. A se vedea în acest sens mentiunile de la paginile 38-40 din dosarul de fond, unde se gasesc filele din buletinul de calcul al pensiei în care apar înscrierile în discutie.

În sfârsit, Casa Judeteana de Pensii a tinut seama si de perioada 01.11.2003-10.10.2004 în care autoarea actiunii s-a aflat în somaj (a se vedea fila 40 dosar fond).

Trebuie aratat si faptul ca în cauza, recurenta-contestatoare s-a multumit sa administreze doar proba cu înscrisuri, neîntelegând sa se foloseasca si de dovada cu expertiza contabila – singura pe baza careia s-ar fi putut demonstra daca s-au comis erori în ce priveste calculul drepturilor sale de pensie – desi sarcina probei îi revenea în conformitate cu prevederile art. 1169 Cod Civil. Aceasta cu atât mai mult cu cât decizia de pensionare contestata are natura juridica a unui act administrativ cu caracter special care se bucura de prezumtia de legalitate si validitate, decurgând din interpretarea prin coroborare a dispozitiilor art. 86-88 din Legea nr. 19/2000. Or, rasturnarea acestei prezumtii trebuie facuta de catre persoana care contesta decizia, aceasta având obligatia de a lua masurile necesare administrarii de probe pertinente, concludente si utile, printre care se afla si dovada cu expertiza.

În raport de toate cele ce preced si tinând seama ca nu s-a probat existenta unor elemente de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei contestate, recursul urmeaza a fi respins ca nefondat, cu consecinta mentinerii în totalitate a sentintei atacate.